
Doriti sa primiti pe e-mail noutati de
pe site? Aflati mai multe
aici!
Capul Bisericii Greco-Catolice Ucrainene, Cardinalul Huzar (stanga), cu Presedintele Ucrainei Viktor Yushchenko (dreapta)
|
Presedintele Ucrainei Viktor Yushchenko impreuna cu familia s-a alaturat duminica pelerinajului national de la Zarvanytsya care aduna pelerini greco-catolici din intreaga Ucraina, anunta Interfax-Religion.
Yushchenko a mers impreuna cu pelerinii pana la locul unde intaiul stator al Bisericii Greco-Catolice Ucrainene, Preafericirea Sa Cardinal Lyubomyr Huzar, a celebrat o liturghie pontificala solemna, a anuntat serviciul de presa al presedintelui.
Presedintele a salutat pelerinii si a vorbit despre meritul deosebit al Bisericii Greco-Catolice Ucrainene, care, a spus el, “a fost o inspiratie pentru natiune in anii cei mai grei, si ramane fidela acestei misiuni pana in ziua de astazi”.
Yushchenko a afirmat ca anul 2009 va marca 20 de ani de cand Biserica Greco-Catolica a iesit din catacombe, “intr-un act care prevestea eliberarea intregii Ucraine”.
“Statul trebuie sa ofere, si cu siguranta o va face, o corecta prezentare a represaliilor la care a fost supusa Biserica Greco-Catolica Ucraineana impreuna cu alte Biserici din Ucraina”, a afirmat Yushchenko.
Presedintele a exprimat un foarte profund respect si gratitudine Cardinalului Huzar pentru grija spirituala pe care o poarta natiunii.
O legenda afirma ca Zarvanytsya a fost sfintita de Sfanta Fecioara, care a aratat unui calugar locul unde este asezata astazi una dintre cele mai mari relicve ale poporului ucrainean. Icoana miraculoasa a Sfintei Fecioare de Zarvanytsya este una dintre cele mai vechi icoane in Ucraina, datand din secolul X. Locuitorii localitatii au ascuns icoana pe timpul persecutiei comuniste impotriva Bisericii Greco-Catolice Ucrainene.
Biserica Greco-Catolica din Ucraina a fost persecutata de catre autoritatile comuniste la fel cum s-a intamplat si cu cea din Romania si a revenit din catacombe dupa dezmembrarea Uniunii Sovietice.