Episcopi greco-catolici inchisi de comunisti
|
Romanian Greek-Catholic Association
24891 Hon Ave
Laguna Hills, CA 92653 - USA
www.rogca.org
Nr. 2 / 25 ian 2009
Catre
Domnul Emil Boc, Prim Ministru al Romaniei si
Presedinte al Partidului Democrat Liberal (PD-L)
Spre stiinta:
Presedentia Romaniei
Parlamentul Romaniei - Domnului Mircea Geoana, Presedinte al Senatului
- Doamnei Roberta Anastase, Presedinta Camerei Deputatilor
- Comisiei pentru drepturile omului, culte si problemele minoritatilor
- Comisiei juridice, de disciplina si imunitati
- Liderilor fiecarui grup parlamentar
Ministerul Culturii, Cultelor si Patrimoniului National
Ministerul de Externe al Romaniei
Nuntiatura Apostolica
Ambasada Statelor Unite la Bucuresti
Stimate Domnule Prim-Ministru,
Ne adresam Dumneavoastra in legatura cu proiectul de lege 368/2007 "Privind regimul juridic al bunurilor imobiliare, apartinand cultelor religioase ortodox si greco-catolic din Romania" initiat de PD-L, partid pe care-l conduceti, prin domnii deputati Buda Daniel, Oltean Ioan si Zegrean Augustin, inregistrat la Camera Deputatilor pe data de 7 mai 2007.
Desi a primit avize negative din partea Consiliului Legislativ al Senatului, Comisiei juridice, de disciplina si imunitati, Comisiei pentru drepturile omului, culte si problemele minoritatilor, Guvernului Tariceanu, precum si a votului negativ din Senat, initiatorii acestui proiect l-au pus din nou pentru dezbatere pe ordinea de zi a Comisiei Juridice ce se va intalni in sedinta comuna cu Comisia pentru Culte in perioada 27-29 ianuarie 2009, ca ulterior sa fie supus la vot in plenul Camerei Deputatilor.
Pentru referinta, va anexam la prezenta scrisoare proiectul de lege in forma initiatorilor, raspunsul Comisiilor Parlamentare precum si pozitia Guvernului Tariceanu fata de acest proiect.
Opinia comuna a celor ce au considerat acest proiect de lege este ca incalca drepturi fundamentale ale omului, incalca drepturi garantate de Constitutia Romaniei, specific dreptul de proprietate, ingradeste libertatea religioasa si afecteaza buna convietuire dintre credinciosii ortodocsi si greco-catolici din Romania. Initiativa in sine este unilaterala, discriminatorie si incalca drepturile Bisericii Romane Unite cu Roma, Greco-Catolica, prin legiferarea de facto a furtului de altare si morminte greco-catolice infaptuit de Statul comunist ateu in 1948, cand Romania era sub ocupatie straina.
Biserica Romana Unita cu Roma, Greco-Catolica, a fost si este Biserica romaneasca care nu s-a rusinat de Cristos, avand curajul sa stea dreapta in fata diavolului comunist care atenta la fiinta nationala. Pentru ca Biserica Greco-Catolica a stat de partea poporului si a adevarului, toti episcopii greco-catolici au fost inchisi, unii murind in inchisori iar altii la domicilii fortate. Sute de preoti si mii de credinciosi au fost urmariti, hartuiti, surghiuniti, batuti, incarcerati, multi murind in puscarii, fiind ingropati in locuri unde nici astazi nu li se stie mormantul.
Argumentele folosite de initiatorii acestei legi, sunt o insulta si batjocura la adresa tuturor romanilor si familiilor acestora care au suferit pe timpul regimului ateisto-comunist instaurat cu forta in Romania. Sa justifici astazi, in 2009, un proiect de lege pe baza unui dictat strain si al unor crime din 1948, de pe urma caruia au murit sau suferit mii de persoane si atatea familii au fost distruse, este un atentat la existenta Statului de Drept Romania castigat prin sangele martirilor din 1989 care strigau: "Vom muri si vom fi liberi!"
O natiune care isi falsifica propria istorie este o natiune care se autodistruge.
Domnule Prim Ministru,
In baza unui presupus drept al “majoritatii” asupra bunurilor minoritatii, actualii posesori ai bunurilor greco-catolice sustinuti de autoritatile Statului Roman din teritoriu, interzic inmormantarea credinciosilor greco-catolici in cimitirele greco-catolice care astazi se afla in posesia Bisericii Ortodoxe Romane, interzic sa se traga clopul din biserica greco-catolica pe care o au in posesie pentru mortii greco-catolici, interzic accesul greco-catolicilor in propria biserica chiar daca comunitatea ortodoxa are mai multe biserici in posesie. Astfel credinciosii nostri sunt obligati sa se roage afara, in cimitire, case particulare, camine culturale, scoli sau alte locuri total improprii. Avem localitati unde autoritatile locale refuza eliberarea de titluri de proprietate pentru pamanturile greco-catolice, iar reaua credinta a actualilor posesori a mers nu de putine ori pana acolo incat bisericile greco-catolice au fost demolate numai sa nu fie retrocedate.
Statul Roman are datoria legala si morala sa restituie proprietatilor pe care le-a confiscat de la Biserica Greco-Catolica in 1948, proprietati care astazi se afla in posesia Statului sau a terte parti. In ceea ce priveste bisericile greco-catolice care astazi se afla in posesia Bisericii Ortodoxe Romane, Biserica Greco-Catolica si-a aratat disponibilitatea inca din 1990 ca dupa retrocedare, de la caz la caz, sa ajunga la o intelegere separata cu Biserica Ortodoxa Romana pentru celebrari alternative in bisericile greco-catolice. Deja s-a facut dovada din partea Bisericii Greco-Catolice in acest sens si in diverse locuri unde s-au recuperat biserici greco-catolice se celebreaza alternativ.
O deschidere similara se vede si in Occident, unde Biserica Catolica pune la dispozitia credinciosilor ortodocsi romani sute de biserici catolice pentru celebrari alternative. Acest model este functional si acceptat de Biserica Ortodoxa Romana in afara tarii, unde credinciosii ortodocsi romani sunt minoritari si in nevoi, iar altii le intind o mana de ajutor.
Stimate Domnule Prim Ministru,
Consideram acest proiect de lege o blasfemie in fata lui Dumnezeu si a oricarui om cu constiinta, si o insulta la adresa natiunii romane, a Statului Drept si la adresa Bisericii Greco-Catolice.
Este de inteles, credem, ca aflati in fata acestui fapt, daca acest proiect de lege nu va fi retras de catre initiatorii sai, ne rezervam dreptul sa apelam la toate cancelariile si organismele internationale pentru a cere sprijin in vederea apararii drepturilor fundamentale ale omului si persecutiei care se pregateste Bisericii Romane Unite cu Roma, Greco-Catolica, si credinciosilor ei in Romania.
Mentinerea acestui conflict inter-confesional cu repercursiuni impredictibile, pe care Biserica Greco-Catolica nu il doreste, nu intelegem ce bine poate aduce Romaniei.
Folosim aceasta ocazie si subliniem ca, in calitate de crestini si buni romani, nu vom mai permite o a doua suprimare a acestei Biserici martire romanesti, care a platit si inca mai plateste virtutea de a fi o biserica pastratoare de limba, cultura, credinta si traditii romanesti, fauritoare si pastratoare a unitatii nationale.
Cu stima,
Pr. Cristian Terhes
Presedinte
Romanian Greek-Catholic Association
http://www.rogca.org
si
Purtator de cuvant al
Memorandumului credinciosilor greco-catolici
din Romania si din intreaga lume
http://www.greco-catolica.org/memorandum
christerhes@yahoo.com
+1-714-746-0623 (cell)
Vasile Bouleanu
Purtator de cuvant al Memorandumului credinciosilor greco-catolici din Romania si din intreaga lume in perioada 2002-2006
si
Asistent al Presedintelui
Romanian Greek-Catholic Association
vasilebouleanu@yahoo.com
+1-630-205-5757
ANEXE
2009-01-25 - Scrisoare ROGCA adresata dl. Emil Boc, Primul Ministru al Romaniei
2007-02-06 - Proiectul de lege 368/2007 in forma initiatorilor
2007-02-07 - Expunerea de motive
2007-02-06 - Adresa initiatorului
2007-02-06 - Avizul consiliului legislativ
2007-05-07 - Punctul de vedere al Guvernului Tariceanu
2007-05-07 - Adresa Senatului
2008-02-22 - Raportul Comisiei pentru drepturile omului, culte si problemele minoritatilor
* * * *
Romanian Greek-Catholic Association, Inc., este o asociatie non-profit infiintata in Statele Unite ale Americii cu scopul de a oferi suport comunitatilor greco-catolice si de a informa prin toate mijloacele de comunicare opinia publica internationala despre discriminarea si persecutia Bisericii Greco-Catolice din Romania.
Scrisoarea, impreuna cu anexele de mai sus, a fost depusa cu numere de inregistrare la urmatoarele institutii ale Statului Roman:
- Guvernul Romaniei – 17/803 / 26.01.2009
- Ministerul Culturii, Cultelor si Patrimoniului National – 276/26.01.2009
- Presedentiei Romaniei – 2249/27.01.2009
- Parlamentului Romaniei, dupa cum urmeaza:
- domnului Mircea Geoana, Presedinte al Senatului – 217/27.01.2009
- doamnei Roberta Anastase, Presedinta Camerei Deputatilor – 341/26.01.2009
- Comisia juridica, de disciplina si imunitati – 343/26.01.2009
- Comisiei pentru culte, drepturile omului si minoritatile nationale – 342/26.01.2009
- liderul grupului parlamentar PD-L – 345/27.01.2009
- liderul grupului parlamentar PSD – 344/27.01.2009
- liderul grupului parlamentar PNL – 346/27.01.2009
- liderul grupului parlamentar UDMR – 348/27.01.2009
- liderul grupului parlamanetar al minoritatilor nationale – 347/27.01.2009
Facem apel catre societatea civila si catre toate organizatiile din Romania care militeaza pentru respectarea drepturilor omului sa se sesizeze cu privire la aceasta incercare de incalcare a drepturilor omului pentru credinciosii romani greco-catolici, care are ca scop suprimarea Bisericii Romane Unite cu Roma, Greco-Catolica, prin metode specifice oranduirii marxit-comuniste.
Pentru intrebari cu privire la initiativa Romanian Greek-Catholic Association, persoana de contact este dl. Vasile Bouleanu.
- telefon +1-630-205-5757
- e-mail: vasilebouleanu@yahoo.com.
Pr. Chris Terhes
President
Romanian Greek-Catholic Association