Home : Stiri : 2008-07-20
Doriti sa primiti pe e-mail noutati de pe site? Aflati mai multe aici!

"Ereziile" catolice revizitate de un istoric crestin ortodox (1)

20.07.2008, Paris - Greco-Catolica.org Afisari: 137078   Tipareste articol     Trimite acest articol pe e-mail
Cristian Badilita
Cristian Badilita

Cateva chestiuni generale

Unitatea Bisericii lui Cristos este un dat care nu poate fi contestat de nimeni, cu atat mai putin de actualele scrasniri legionaro-haiducesti din cadrul BOR. Din punct de vedere teologic, Biserica este una sau nu este deloc. Pentru a elucida deosebirile dintre confesiunile crestine actuale, cea mai buna (daca nu singura) solutie este analiza istorica a faptelor si interpretarea lor in afara oricarei grile reductionist-polemice. Nu ma intereseaza „opinia” personala a lui X,Y,Z, „teologi improvizati” pe baricadele unui ortodoxism nationalist fara nici o legatura cu Evanghelia lui Cristos. Conteaza numai atitudinile responsabile atat din punct de vedere moral cat si teologic-stiintific. Ce vreau sa spun?

Asa cum au aratat, in chip genial, la vremea lor, un Newman ori un Soloviov, asa cum o arata implicit studiile unui istoric de prima mana din zilele noastre (convertit la ortodoxie), Iaroslav Pelikan, exista o evolutie a dogmaticii crestine sau, mai precis, o clarificare (in sensul mai bunei explicitari) a invataturilor de credinta. Fara sa intru in prea multe detalii (cine doreste cu adevarat sa se lamureasca ajunge usor la studiile esentiale), voi enunta cateva chestiuni de bun simt, pe care se intemeiaza textul de fata. Mentionez ca ma voi ocupa de relatia ortodoxie-catolicism, „revizitand” punctele-cheie ale „disensiunii milenare”.

- Dogma crestina fundamentala, pe care se intemeiaza Biserica de la originile ei si pana astazi, priveste Intruparea si Invierea lui Isus Cristos; erezia-tip neaga atat Intruparea cat si Invierea, facand din Isus o simpla fiinta umana, desavarsita, poate, insa fara caracter divin; dogmele crestine (ma refer la cele adoptate de primele sapte sinoade ecumenice) clarifica, dezvolta, pe alte paliere, aceasta dogma initiala fundamentala;

- „teologii” ortodoxisti de azi par a fixa inceputul crestinismului nu in Isus Cristos, ci in perioada constantiniana, atunci cand apare formularea unui Crez integrator, o marturisire dezvoltata de credinta; crestinismul insa a existat si pana la 325 cu sau fara voia „teologilor” respectivi, iar „marturisirile de credinta” sunt numeroase (desi sumare), mergand de la aceea a lui Petru (Matei 16) si a ucenicilor (episodul mersului pe ape Matei 14 si paralele) trecand prin confesiunile tulburatoare ale lui Pavel si ajungand pana la marii teologi ai secolelor II si III (acelasi Iaroslav Pelikan a consacrat o lucrare exemplara istoriei Crezului crestin). De retinut: e o aberatie nelinistitoare fixarea inceputului dogmatic al crestinismului in secolul IV (atunci se fixeaza un canon, se structureaza o dogmatica mai mult sau mai putin „completa”, Biserica se politizeaza etc, dar nu atunci se naste crestinismul, ci cu trei secole mai devreme!!!);

- dimensiunea istorica este evacuata complet din schema de gandire si de perceptie a „teologilor” ortodoxisti, care, incremeniti in anul 325, reproseaza, in fond, istoriei ca exista, timpului, ca avanseaza spre un punct Omega (neramanand intr-un vesnic Alpha privativ), omenirii ca n-a ramas la „epoca de aur” a lui Constantin (in cel mai bun caz; bizantinii daco-tracomani ar fi revoltati!). Or, istoria exista intrucat ea este expresia interventiei divine in soarta umanitatii; nu putem nega sau refuza cursul istoriei, dinamica timpului sacru, decat negand sau refuzand, implicit, planul divinitatii sau momentul inaugural, momentul-cheie al Istoriei, care este Intruparea;

marea problema/carenta a criticilor ortodoxisti este necinstea la nivel moral si intelectual; daca s-ar informa corect ar vedea ca toate „criticile” pe care ei le aduc astazi, in anul de gratie 2008, Bisericii Catolice, au facut, de foarte multa vreme, obiectul autocriticilor asumate, la nivelul cel mai inalt, de Biserica Catolica. Aceasta atitudine, autocritica, ar trebui imitata de ortodoxie, care se complace intr-o submediocritate autosuficienta strigatoare la cer.

- ridicola, pe de alta parte, este obsesia ortodoxului pentru „demascarea si distrugerea celuilalt”, a catolicului, in speta; acum vreo cateva luni, dupa o conferinta despre botez in primele secole crestine, pe care am tinut-o la o „facultate” de teologie ortodoxa (pardon, ortodoxista), singurele „intrebari” (de-o agresivitate rar intalnita) au fost legate de faptul ca nu mi-am declinat expressis verbis calitatea de „ortodox”; nu interesa nimic altceva. Reflex de secta securista, ce reduce teologia la controlul buletinului de identitate „eliberat de politia BOR”. Am tinut conferinte in medii universitare catolice, protestante, baptiste: nicaieri si niciodata nu mi s-a pus mana in gat: „Spune dom’le de ce confesiune esti, altfel...”. Ortodocsii sunt obsedati, in sens patologic, de catolicism, in vreme ce catolicii isi vad de ale lui Cristos (sau macar incearca sa nu fie „obsedati” decat de ale lui Cristos). Cert este ca unde exista atata ura, atata vulgarite, atata necuviinta si necinste nu poate exista si traire adevarata in Cristos. Cand scriu „ortodocsi” nu ma gandesc la toti credinciosii care se revendica de la ortodoxie, ci la acea parte a fals-credinciosilor care transforma deliberat ortodoxia intr-o ideologie mai mult sau mai putin politica. Folosesc insa uneori termenul generic pentru simplificare. Niciodata nu am generalizat diagnosticele mele iar coreligionarii care ma citesc cu pricepere si interes stiu asta. Pentru ei continuu sa scriu si sa-mi exprim public parerile. Revin! Aceasta fixatie a ortodocsilor (in sensul precizat mai sus) pentru catolicism nu este dublata de un interes veritabil pentru „traditia catolica”. Cand esti obsedat de cineva atunci incerci sa-l cunosti cat mai indeaproape, sa-i refaci istoria, sa-i intelegi „evolutia”, „caracterul” etc. Or, fixatia ortodoxista nu se exprima decat printr-o vesnica invectivare fara obiect, adica printr-o permanenta jignire a „obsedantei confesiuni”. Tocmai de aceea mi se pare necesar sa intervin public: ortodoxia nu trebuie si nu poate fi confundata cu asemenea reactii.

Textul meu are un obiectiv foarte simplu: doresc sa arat inadecvarea „criticilor” aduse de ortodoxisti catolicilor, plecand de la pozitia istorico-critica a teologilor catolici cu privire la unele dogme „controversate”, precum purgatoriul sau Filioque. De asemenea, mi se pare obligatorie o revizitare, din perspectiva istorica, a dogmelor respective, prin punerea lor in context, pentru indepartarea oricarei false acuzatii. Asta nu inseamna relativizarea dogmelor, ci urmarirea semnificatiei lor din momentul promulgarii (sau al primei atestari) si pana astazi.

Abia dupa un asemenea demers obiectiv-istoric se poate pune problema invalidarii credintelor respective. Pana atunci, taxarea Bisericii Catolice, de catre o parte din ortodocsii romani, drept „eretica” ramane o grosolana acuzatie care, daca nu va fi dezmintita la timp de Patriarhia BOR, risca sa inaugureze o perioada teribila pentru ortodoxia romaneasca.

 

Filioque

E chestiunea cea mai „spinoasa” in relatiile catolico-ortodoxe. Nu am de gand sa pledez pro sau contra, dat fiind ca o asemenea atitudine a fost de multa vreme depasita atat de teologii Vaticanului (in mod oficial) cat si de o parte a teologilor ortodocsi (cu exceptia celor ramasi in continuare blocati la etajul dintre secolele al XIX-lea si al XX-lea). Ma voi multumi sa parcurg istoricul problemei, punand lucrurile in context. Filioque priveste o adaugire- clarificare pe care Biserica occidentala (cu mult inainte de schisma din 1054) o opereaza in Crezul adoptat la Sinodul de la Niceea (325). Anume, acolo unde Crezul niceean afirma purcederea Duhului Sfant „de la Tatal”, la inceput doar o parte a crestinilor occidentali, ulterior, toata Biserica occidentala, mentioneaza ca Duhul purcede „de la Tatal si de la Fiul/Filioque”.

Pneumatologia a starnit enorme discutii teologice neincheiate/nerezolvate/neelucidate rational de nimeni pana astazi (cu exceptia „expertilor” de la ZIUA, fireste). Avem de-a face, probabil, cu elementul cel mai putin „rationalizabil” din panoplia dogmatica a crestinismului. Ajunge sa amintesc aici faptul ca numai in Noul Testament, termenul „duh”/”spirit”, gr. pneuma, imbraca patru sensuri: literal, „suflu, suflare, vant” (3 ori); antropologic, „principiu al vietii” dar si „omul vazut in integralitatea capacitatilor sale duhovnicesti, spirituale” (47 de ori); demonologic, „duh rau” (38 de ori); teologic, cel mai important si mai des intalnit, Duhul sau Duhul Sfant, in legatura cu Tatal sau cu Fiul (275 de ori). Foarte interesant: de 18 ori apare formula „Duhul lui Dumnezeu”; o singura data, „Duhul Tatalui”; de cinci ori Duhul este calificat cristologic.

Introducerea lui Filioque in Crezul/Simbolul Bisericii latine dateaza din secolul al VI-lea (al treilea Conciliu de la Toledo, 589). Formula a fost reconfirmata la conciliile locale din 633 si 675. Hotararea respectiva a fost adoptata ulterior de Biserica din Galia, sub Charlemagne. Biserica romana si-a insusit-o spre 1013. In legatura cu Filioque se ridica trei chestiuni: 1) este legitima adaugirea respectiva? 2) care este justificarea ei istorica si teologica? 3) cum se prezinta lucrurile astazi? In ce priveste legitimitatea, teologii au oarecum dreptate sa raspunda acuzelor ortodocsilor amintindu-le acestora unele interventii unilaterale, fara consultarea Bisericii de la Roma. Daca orientalii si-au ingaduit, de pilda, la Sinodul de la Constantinopol (381), sa modifice Crezul de la Niceea fara consultarea si fara acordul latinilor, atunci reprosul orientalilor in sens invers este neavenit. Pe de alta parte, introducerea lui Filioque n-a fost un capriciu teologic al Occidentului, ci, de la bun inceput, o necesitate istorica si teologica. Gotii din Spania, increstinati de Ulfila, proclamau, in realitate, arianismul (multa vreme oficial si in Orient, sub urmasii lui Constantin), erezie care, asa cum bine se stie, pentru a evita confuzia cu politeismul, accentua monarhia Tatalui in cadrul Sfintei Treimi, coborand Fiul pe treapta creaturilor. Adaugarea lui Filioque in Crezul rostit de comunitatile din Spania a fost, la origine, o incercare de contracarare a arianismului si modalismului priscillian.

Pe de alta parte, Filioque reprezinta un punct extrem de important al teologiei trinitare a lui Augustin. Imprumutand de la Hilarie de Poitiers ideea Duhului ca „dar al Tatalui si al Fiului” (De Trinitate 2, 29) si de la Marius Victorinus (filozof, traducator al lui Plotin in latina) tema Duhului ca dragoste reciproca a Tatalui si a Fiului (Imne 1, 4; 3, 242), Augustin vorbeste despre Tata si Fiu ca „unic principiu al Duhului Sfant”. Dar, atentie, Augustin a fost in mod sistematic interpretat de tabara ortodoxa nu plecand de la textele sale, ci de la prejudecatile taberei respective. Pentru teologul latin, Tatal este principium non de principio („principiu care nu are nici un principiu”) in vreme ce Fiul este principium de principo („principiu care provine dintr-un principiu”). Augustin nu amesteca asadar, in mod indiscret, cele doua Principii, Tatal si Fiul, ci le deosebeste cu subtilitate (De Trinitate 15, 17, 29; 15, 26). Trebuie amintita, in treacat, si influenta neoplatonismului (Plotin citit in traducerea lui Marius Victorinus) asupra conceptiei trinitare „democratice” a lui Augustin. Augustin abstractizeaza Persoanele Treimii. Acestea nu se mai afla, ca in teologia personalista orientala, intr-un raport de „forta-iubire” una fata de alta, ci mai degraba intr-unul de „echilibru-cunoastere”. Acestea fiind zise, viziunea lui Augustin, desi inovatoare, nu elimina iubirea ca principiu relational intre Persoanele Treimii; asa cum, vice versa, teologii oriantali (Vasile cel Mare, Grigore din Nazians) nu elimina factorul-cunoastere din „mecanismul” inefabil al Sfintei Treimi.

Leon cel Mare (sec. V) isi va insusi formula augustiniana, Filioque, in mod explicit. Teologii greci sustin formula: „Duhul purcede de la Tatal si se primeste de la Fiul”. Maxim Marturisitorul (sec. VI-VII) discuta, cel dintai, deosebirea dintre formula greceasca si cea latineasca, in Scrisoarea catre Marinos. Prin urmare, lucrurile se stiau de multa vreme, grecii fiind la curent cu unele inovatii latine, cu secole bune inainte de 1054, fara a se arata scandalizati. Dimpotriva, in Scrisoarea citata adineaori, Maxim ii demonstreaza destinatarului sau compatibilitatea lui Filioque cu per Filium, tema care va fi reluata ulterior, in profunzime, de Nichifor Blemmydes (si pentru acesta Filioque trebuie inteles ca per Filium). Ioan Damaschinul va contesta adaugirea latina, insistand pe unicitatea principiului purcederii, care este Tatal.

Chestiunea lui Filioque are si un substrat liturgic. In primele Liturghii crestine Crezul nu aparea deloc (de altminteri, pana in 325 nu exista un Crez elaborat si acceptat universal). Pentru prima data o marturisire de credinta intra in structura Liturghiei, in Orient, abia in secolul V. Conciliul al treila de la Toledo (589) impune ca si in Occident Crezul de la Niceea-Constantinopol sa fie cantat la Liturghie. In 807, abatele manastirii de pe Muntele Maslinilor (manastire latina) introduce practica respectiva la Ierusalim. Crezul, continand si adaugirea Filioque, starneste o disputa cu calugarii greci de la manastirea Sfantul Sava de pe muntele Sinai. Disputa ajunge la curtea lui Charlemagne. Mai multi teologi ai imparatului scriu tratate in favoarea lui Filioque. Papa Leon al III-lea marturiseste Crezul cu Filioque, dar refuza sistematic sa insereze formula in textele liturgice romane. Abia Benedict al VIII-lea o va introduce, in 1014. Conciliul de la Trento, din secolul al XVI-lea, o va confirma. Cu titlu anecdotic, trebuie spus ca daca, in 1054, cardinalul Humbert nu i-ar fi acuzat pe greci ca ar fi suprimat Filioque din Crezul lor (sic!), acestia nu si-ar fi dat seama de existenta acestui diferend. Doar atunci patriarhul Mihail Chelularie isi da seama ca latinii „au adaugat” un element la Crezul niceno-constantinopolitan.

Momentul reconcilierii a fost de foarte scurta durata: conciliul de la Florenta, din 1439, cu putin inainte de caderea Constantinopolului. La Florenta nu s-a decis eliminarea lui Filioque, ci s-a propus interpretarea lui intr-un sens apropiat de per Filium. Oricum, grecilor nu li s-a impus nici o secunda preluarea lui Filioque in Crez. Din punct de vedere teologic lucrurile s-au deblocat in 1874-1875, la o conferinta comuna a ortodocsilor rusi (tot rusii!) si a catolicilor de rit vechi. In 1898, Bolotov publica o serie de teze cu privire la Filioque. Traducerea franceza a textului german va aparea in revista Istina, in 1972. Dupa teologul rus, formula patriarhului Photius, „Duhul purcede numai de la Tatal” este o teologumena, iar nu o dogma; iar in teza 27 se afirma: „Filioque, ca optiune teologica speciala, nu poate constitui un impediment pentru restabilirea comuniunii ecleziale”. Tezele lui Bolotov vor fi acceptate, ulterior, de importanti teologi ortodocsi, precum Bulgakov, Evdokimov, Voronov, dar vor fi privite cu suspiciune de V. Lossky.

De o importanta capitala pentru dialogul intre catolici si ortodocsi este „Clarificarea Vaticanului cu privire la Filioque” din 1995. Textul integral a aparut in L’Osservatore romano, 20 septembrie 1995, pp. 3-6, in limba engleza. Pozitia Vaticanului este aici mai mult decat concilianta. Renuntand la atitudinea „de forta”, aratata in timpul lucrarilor Conciliului de la Florenta, si mergand, fara parti pris-uri, la sursele neotestamentare si patristice ale chestiunii, documentul poate fi rezumat grosso modo ca o incercare de explicitare a lui Filioque in sensul traditiei ortodoxe. Altfel spus, desi Filioque este pastrat ca formula (in realitate, lucru foarte important, Papa Ioan Paul al II-lea l-a eliminat in ceremoniile ecumenice) el trebuie inteles nu ca adaugire inovatoare, ci ca o simpla glossa clarificatoare.

Iata unul din pasajele-cheie ale acestui document oficial: „Biserica Catolica recunoaste valoarea conciliara, ecumenica, normativa si irevocabila, ca expresie a credintei comune a Bisericii tuturor crestinilor, a Simbolului marturist, in greaca, la Constantinopol, in 381, de catre al Doilea Sinod Ecumenic. Pe temeiul Evangheliei dupa Ioan 15, 26, Simbolul marturiseste ca Duhul „purcede (ekporeuomenon) de la Tatal. Tatal, singur (The Father alone) este principiu fara principiu (arche anarchos) al celorlalte doua Persoane ale Treimii, unicul izvor (pege) al Fiului si al Duhului Sfant. Prin urmare, Duhul Sfant isi are originea (takes his origin) numai in Tatal (ek monou tou Patrou) intr-un chip principal si imediat. Parintii greci si intregul Orient crestin vorbesc, in acest sens, de „monarhia Tatalui”, iar traditia din Vest, urmandu-l pe sfantul Augustin, marturiseste, la randul ei, ca Duhul Sfant isi are originea principaliter in Tatal, adica, [Tatal] fiind principiu (De Trinitate 15, 25, 47). In acest sens cele doua traditii recunosc ca „monarhia Tatalui” implica faptul ca Tatal este cauza (aitia) trinitara unica sau Principiu (principium) atat al Fiului cat si al Sfantului Duh.” Ce dovada mai clara de buna credinta si buna stiinta istorica, filologica, teologica decat aceasta „clarificare” venita acum mai bine de zece ani din partea Vaticanului!? Unii ortodocsi au intampinat-o cu simpatie, recunstinta si bucurie, intrei ei si episcopul Zizioulas, altii, cu mefienta ranchiunoasa, precum Jean-Claude Larchet. Fiecare dupa temperament si... posibilitati. Cert este ca ortodocsii nu mai au acum absolut nici un motiv de aruncare cu piatra. Daca sunt cinstiti nu pot nega pasul urias facut de catolici in rezolvarea celei mai importante disensiuni „dogmatice”: Filioque.

Imi amintesc de replica, sublima, a unui teolog spaniol, care mi-a fost profesor pe vremuri la Madrid. Intrebandu-l care este opinia lui despre Filioque, m-a privit tinta, ca pe un om cazut atunci din luna, si mi-a raspuns cu un umor nimicitor: „Dragul meu, n-am fost niciodata acolo sus, in sanul Sfintei Treimi, ca sa stiu de unde purcede exact Sfantul Duh.” Cu asta cred ca putem trece la capitolul urmator.

Post scriptum: Multumesc numerosilor cititori, de toate confesiunile, care mi-au scris in legatura cu textele mele precedente aparute pe site-ul www.greco-catolica.org. Unii dintre ei m-au avertizat cu privire la cateva replici violente, rugandu-ma sa raspund intr-un anumit fel. Daca numele de sub acele atacuri la persoana ar avea vreo legatura cu teologia, cu istoria crestinismului sau cu credinta, in general, fireste ca le-as fi luat in consideratie (atacurile la persoana, cum se stie, se rezolva la tribunal). Ele vin insa din partea unor oameni fara pregatire, fara caracter si fara Dumnezeu. Prin urmare, nu vad alta replica posibila decat gandul rugaciunii. Pe de alta parte, celor care s-au speriat de „scandalurile” din cadrul ortodoxiei (rusesti, romanesti, grecesti) le pot spune doar ca aceste scandaluri, dincolo de murdaria de suprafata, absolut reprobabila, sunt semnul unei dezmortiri, al unei iesiri din incremenirea milenara la care ortodoxia s-a autocondamnat. In sfarsit ceva-ceva incepe sa se miste, chiar daca aiurea, fara sens si cu bruschete.

(va urma)
Cristian Badilita
www.cristianbadilita.ro

Partea a doua a acestui articol poate fi cititi aici: "Ereziile" catolice revizitate de un istoric crestin ortodox (2): Imaculata Conceptiune, Infailibilitatea Papei, Purgatorul

*   *   *   *

De acelasi autor:

09.07.2008 - Cristian Badilita despre decizia BOR: Inapoi in caverna
05.07.2008 - Cristian Badilita: Prejudecati ortodoxiste fara leac?
27.06.2008 - Cristian Badilita: 12 mirari despre "cazul Corneanu"
20.06.2008 - Cristian Badilita: Maria Magdalena, prostituata convertita ori sotie a lui Isus?
05.06.2008 - Cristian Badilita: Impartasirea mitropolitului Corneanu si caterisirea bunului simt

Comentarii
21.07.2008 Biserica-i UNA de mircea
Articol nteligent si rezonabil...
21.07.2008 Fara comentarii de Levit
In fata unui astfel de articol nu poti decat sa spui : sar`mana taica ca ai limpezit apele unde erau multi serpi care se balaceau in idei macabre.
21.07.2008 Fillioque de Nicu
Laudat fie isus si Maria!

Atragator si foarte usor de parcurs articolul dvs.
Dupa introducere incepeti cu:
"Filioque

E chestiunea cea mai „spinoasa” in relatiile catolico-ortodoxe."
si incheiati cu:
"rezolvarea celei mai importante disensiuni „dogmatice”: Filioque."
Aceasta "dogma", si altele, sper ca veti fi de acord, este numai un pretext; adevarata problema, si singura de fapt, este nesupunerea fata de Papa. Fata de acest aspect se cauta si se gasesc usor diferite pretexte.
21.07.2008 O intrebare de anonimul venetian
"Discutii îndelungi, pro si contra, în jurul cazului Corneanu si al episcopului de la Oradea, Drincec, care a slujit Aghiasma Mare cu un ierarh greco-catolic. Mitropolitul de la Timisoara s-a împartasit cu fratii greco-catolici. Catolicii, greco-catolicii, anumite voci, în general intelectuali, ortodocsi „dilematici”, jurnalisti-ecumenisti, considera gestul Mitropolitului unul providential, revolutionar, încarcat de semnificatii autentic ecumenice; cea mai mare parte din episcopatul ortodox, laicatul BOR, în special organizatiile de tineri ortodocsi, conservatori si traditionalisti, apreciaza împartasirea Mitropolitului drept o abdicare nepermisa si periculoasa de la canoanele propriei Biserici si, în consecinta, cer caterisirea acestuia. O criza profunda, pe lînga multe altele, cu care se confrunta în aceste timpuri, tulburi si bezmetice, Biserica careia îi slujim cu devotiune si eu ca preot si tanti Ana ca enoriasa si nea Nicolae ca fat. Departe de noi lucrurile o iau razna!

Se pregateste o sedinta a Sinodului BOR. Citesc un memoriu, semnat de toti staretii manastirilor din Mitropolia Clujului, parafat, banuiesc, de binecuvîntarea episcopilor locului, prin care acestia cer caterisirea vinovatilor si un altul înaintat Sfîntului Sinod de mirenii ortodocsi din întreaga tara îngrijorati si ofuscati de derapajul celor doi. Muntele Athos, Bisericile cu care sîntem în comuniune (în special Biserica Rusa si Biserica Greaca) trimit semnale alarmante. Scandalul se amplifica.

Eu unul, pîna la hotarîrea Sfintului Sinod, înclin sa vad foarte bine, limpede si cristalin, ceea ce se întîmpla, de fapt. Am, însa, o singura întrebare. De ce, în Duminica urmatoare împartasirii Mitropolitului Corneanu cu greco-catolicii, un prelat catolic sau un ierarh greco-catolic, nu a intrat cel putin cu cîteva minute înainte de Epicleza, în Catedrala din Timisoara, si drept raspuns la gestul spontan al Vladicii Nicolae, si dintr-o dorinta absolut ecumenica, sa se împartaseasca împreuna cu acesta? În loc sa trimita scrisori Sinodului si sa faca declaratii teoretice de solidaritate nu era mai bine sa închida cercul deschis de Mitropolit astfel?! De ce nu vor ei – fratii catolici si greco-catolici – sa fie mai ecumenici decît noi ortodocsii? Putea, daca nu o înalta fata bisericeasca, macar un simplu preot catolic or greco-catolic, sa dea fuguta la altarul ortodox si, fara teama de consecinte ulterioare, sa primeasca eroic trupul si sîngele Domnului. Din pacate gestul acesta nu a fost facut. Dar nu e tîrziu. Poate, în sfîrsit, cineva din strana cealalta întelege cu adevarat ce înseamna sa fii, pe muchie de cutit, teribil si sinucigas. Nu de alta, dar, sincer, as vrea sa vad daca Vaticanul accepta o astfel de Împartasire. Si daca el, Vaticanul, e de acord cu asa ceva, atunci fara frica vom putea invoca împreuna mult dorita Rugaciune a Sfîntului Vasile cel Mare: „Noi care ne împartasim dintr-o Pîine si dintr-un Potir”..."

Parintele Ioan Pintea, in Convorbiri literare, iulie 2008
http://convorbiri-literare.dntis.ro/PINTEAiul8.html

21.07.2008 Domnului Badilitia de Petru
Dar Fotie?
21.07.2008 Fillllioque de Fillllioque (ca sa nu fiu mai presus decat Nicu)
Zicea Badilita in 12 mirari: "despre filioque, „teologi” care nu cunosc o boaba din istoria acestei asa-zise „erezii” (acceptata fara probleme de Constantinopol pana in secolul XI; recititi-l pe bizantinul Blemydes, ca sa vedeti „ce parere are” ortodoxia!)."

Acum ne spun aca nu a fost acceptat, ca de fapt bizantinii n-au stiut, desi Sf. Ioan Damaschin a obiectat etc., etc.

Curat expert, coane Fanica!

Ma bucura ca Roma a accepat intelesul ortodox. Si atunci de ce mai tin filioque in Crez? Sau mai sunt inca vizigoti arieni pe la Roma? Cine stie ce-o fi avand Papa prin arhive, niscaiva vandali proaspeti, ceva vizigoti gata de lupta. Ma bucur ca catolici au "rezolvat" problema cam cum a rezolvat-o si Sinodul nostru: au recunoscut ca au gresit si apoi au lasat-o tot asa.
21.07.2008 Fotie de Fillllioqque
Cum, dle Petru, chiar nu ati inteles? E simplu: desi catolicii s-au pus de acord cu Fotie, pozitia lui Fotie e o teologumena, nu o dogma :)
22.07.2008 Lui Fotie si F....1 de Levit
Este regretabil ca nu observati mesaje mai vechi ( chiar si din articolul "12 mirari..) . Iata extrase care poate va vor lamuri cat de cat :

Userul Mirela (08.07.2008 ) scrie :

"Si va intreb de ce nu prezentati si imprejurarile , pe care astazi le putem numi fara sa gresim “politice”, in care patriarhul Fotie declara eretica invatatura despre purcederea Duhului Sfant si de la Fiul? De ce nu relatati despre modul “canonic”in care Fotie ajunge patriarh, inlocuindu-l pe Ignatie, depus pentru “culpa” de a fi refuzat sa-l impartaseasca pe regentul Bardas , personaj abil, avid de putere si cu o viata personala depravata ? De ce nu spuneti si ca patriarhul depus, Ignatie, cere ajutor papei Nicolae I, iar acesta nu il va recunoaste in scaunul patriarhal pe Fotie? Si, iarasi de ce nu mentionati ca, in afara acestui conflict dintre papa si noul patriarh , a mai existat si acela generat de disputa intre Roma si Constantinopol despre jurisdictia asupra bulgarilor proaspat convertiti la crestinism? Si in toate aceste conflicte impregnate de patimi omenesti , ce au reprezentat fundalul si poate chiar motivele conciliului din 867 in care este declarat eretic”filioque”, trebuie sa vedem lucrarea Duhului Sfant?

De ce majoritatea teologilor ortodocsi cand prezinta momentul primei schisme din 867 trec sub tacere conflictele amintite mai sus? Le considera irelevante sau se doreste crearea in mintea simplului credincios, mai putin informat, a unei imagini imaculate a bisericii ortodoxe , care trebuie sa-si justifice astfel numele de "pastratoare a dreptei credinte"?"

22.07.2008 Lui Fotie si F...2 de Levit
Iata ce scrie userul Martin papistasul in 17.07.2008 :

" (6)Haideti sã vã mai citez si eu:” Parintii Rasariteni au folosit expresia "prin Fiul", dar nu "din Fiul". Este o diferenta fundamentala. “—Ei,uitati cã Pãrintii Apuseni (mult anterior schismei) au folosit expresia DE LA FIUL.Ce drept aveti dv.,sau Fotie,sau Marcu Eugenicul,sau oricine,sã ii judece pe acesti Pãrinti Apuseni?Aceasta e lepãdarea dv. de Pãrintii Apuseni,si inchiderea in regionalism vanitos.Singur vã faceti exponent nu al Ortodoxiei,ci al unei jumãtãti de „ortodoxie”,al unei versiuni incomplete, remaniate si convenabile.

De ce evitati sã vorbiti si despre Pãrintii Apuseni?Degeaba imi spuneti,foarte suficient,cã ii aveti in calendar,dacã nu ii aveti si in dogmaticã.La Florenta,teologii vestici au argumentat MAI ALES din Pãrintii Rãsãriteni,pe care s—au dovedit a—i cunoaste mai bine decât bizantinii,pe când acestia din urmã s—au remarcat prin completa ignorare a Pãrintilor Apuseni si prin refuzul de a tine cont de ei.

Vã opriti la forme,la ce e exterior—la „trecerea in calendar”,si la repudierea practicã.Cine erau Fotie si Marcu Eugenicul,sã schimbe invãtãtura Sfintilor Augustin,Ambrozie,Leon cel Mare, Grigore Dialogul,etc.,etc.?

Ceea ce Sf. Maxim avea,iar dv. vã lipseste complet,e aptitudinea de a intelege o tendintã teologicã drept un intreg.
Cu falsã smerenie,scrieti aici cã niste cuvinte „ale Sfintilor” vã ajung.Ei,de ce nu vã ajunge asigurarea Sf. Maxim cã Filioque are un inteles perfect compatibil cu invãtãtura anticã?De ce vã inchipuiti cã stiti mai bine ca Sf. Maxim despre ce e vorba?"

" La Sf. Leon cel Mare,la Sf. Grigore Dialogul,etc.,”aveti” si Filioque,si primatul papal,si purgatoriul.Unde vã e “cinstirea” fatã de ei?Cât sunt ei de studiati in Est?Deloc!"

Daca ati fi citit aceste articole probabil ca astazi nu ati mai fi pus aceste intrebari . Dar nu e timpul trecut . Spor la citit ! Si o recomandare : mai cititi si Sf.Augustin . E aparut la editura Dacia , bilingv . Poate va ajuta sa intelegeti ca fericit e un termen jignitor - nu pt. Sfant , ci pt. cei care desconsiderandu-l , DESCONSIDERA SF.TRADITIE A BISERICII CELEI UNA . Pace si bine !
22.07.2008 sergiu nicolaescu de Komentariu
Nene Bagilita, ex mare profesor di Banat, imi aduci aminte de o replica setoasa dintr-un film cu " sergiu"> "Mama voastra de legionari"! Si cand ma gandesc ca mai toata studentimea romana, fara sa ii ceara nimeni,in perioada interbelica, a cam fost legionara. Handicapul matale a intrat intr-o ciorba catolico- ortodoxa din care, vazut de "bobor", apari ca unul ce vrea a/si "da talente" pe ruta botsani, dorohoi, parish.
22.07.2008 Borgia insusi mana-n lupta de Fillllllioqqqqque
Biserica e UNA, intr-adevar, si ii asteptam pe catolici sa se intoarca a ea. Ca de cand s-au indepartat, tot cu vanzarea de indulgente si Borgismele.
22.07.2008 Augustin de Luca
Cand se va cunoaste mai bine doctrina lui Augustin, acesta nu numai ca nu va fi considerat sfant de catre ortodocsi, dar i se va retrage si titlul de "fericit". Toate ratacirile apusenilor se trag de la acest inovator. Filioque, har creat, predestinatie, intelegerea juridica a pacatului si a mantuirii ...

Nu tot ce invata el este gresit, insa de la un sfant sunt pretentii mari. Cine amesteca adevarul cu minciuna este clar ca nu a ajuns la sfintenie.
22.07.2008 Fotie de Luca
Imprejurarile in care Fotie a ajuns patriarh si contextul politic al pastoririi sale sunt cunoscute ortodocsilor. Dar care este legatura cu condamnarea lui Filioque? A vedea in aceasta doar o simpla impotrivire fata de Roma, ar fi pe masura modului superficial in care catolicii vad schisma. In realitate, Filioque are o importanta foarte mare, nu este defel o explicitare a teologiei capadociene, ci o deformare a acesteia. Rezultatele se rasfrang si in viata spirituala.

Degeaba da Vaticanul declaratii in spirit dorit irenic, pana nu taie raul din radacina, nu ii voi crede. Si nu o va face, caci a renunta la Filioque inseamna in ultima instanta a renunta la pretinsele puteri ale papei in calitatea sa de "Vicar al lui Cristos". Asa cum au aratat multi teologi, purcederea Duhului Sfant "si de la Fiul" inseamna o Treime inchisa, care nu se poate deschide prin energiile necreate. In absenta acestui "Dumnezeu de aproape" (v. Fapte 17, 28), catolicismul a inventat un "Vicar (loctiitor) al lui Cristos" si o gratie creata (deci detasata de Dumnezeu) manevrata de acest loctiitor, gratie care nu poate lucra indumnezeirea (theosis). Iata cum catolicismul a respins pe Dumnezeul cel viu si s-a inchinat unui Dumnezeu al filosofilor, un concept abstract, distant si rece. Cand nu il mai ai pe Hristos, incerci sa te multumesti cu un surogat (papa).

Filioque nu este "o diferenta culturala", cum in mod cu totul diletant incearca Badilita sa ne convinga, ci o diferenta de credinta esentiala, care nu se poate negocia.
22.07.2008 21.07..2008 .Cridtian Badilita. de Ioan Marinoiu
Desigur, Duhul Sfant al Sfintei Treimi v-a inspirat sa scoateti la lumina adevarul, rastalmacit pe dos, cu viclenii satanice de crestinii Rasariteni incepand cu anul 381 prin aparitia rangului de Patriarh, dorind sa fie mai presus decat episcopul Romei. Apropo, ca sa-i legimtinize, oarecum rangul de patriarh impus de ei cu sabia la Conciliul Ecumenic de la Constantinpopol, ei numesc pe Papa Patriarhul Romei. Papa nu a fost nicicand Patriarh, ci numai Episcopul Romei. A doua dogma crestina ortodoxia, la fel a fost impusa cu "ciomagul" la Conciliile de la Nicei si Calcedon. (Vezi "Istorie a bisericii crestine". de Phillip Schaff.De la Wikipedia enciclopedia libera,"1 Crestinismul din perspectiva filozofiei si stiintei ultimile 5 pagini. citeste incepand 1)....E o iluzie sa neinchipuim .......

Inca o dat felicitari, sanatate si putere de munca in slujba adevarului dle Cristian Badilita.

22.07.2008 Sf.Augustin de Levit
Sigur ca exista multi care il citesc pe Sf.Augustin dupa traduceri - altele decat cele din latina - ceea ce e discreditant pt. orice "expert" al operei alexandrinului . Evident ca surse credibile pot fi documentele emise de BC care fac uneori referire la scrierile Sf.Doctor al Bisericii . Dar cum nenicii de tot felul stiu despre Sf.Augustin din auzite , de pe net sau din traducerile indoielnice este greu sa convingem astfel de oameni sa aiba o minte deschisa . Nu poti cere tuturor oamenilor sa inteleaga ca fara Sf. Augustin notiunea de liber arbitru avea de suferit . Dar cum marea majoritate a bloggerilor "traditionalisti" nu au sinapsele necesare intelegerii filozofiei grecesti pe care NU AU STUDIAT-O , NU O INTELEG ( in schimb vor sa inteleaga patristica greaca care era formata in acest spirit ) DAR EMIT JUDECATI - nu poti sa faci decat loc berbecilor sa dea cu prostia de propriul lor ecou . Un om educat vorbeste un picutz rezervat fiindca are un tablou mult mai complex in fata ochilor decat acelea din brosurelele anticatolice SI NESEMNATE ce apar prin librariile CONFESIONALE .

P.S In continuare argumentele de bun-simt trec pe langa urechile surde .Daca Sf.MAxim este un neica nimeni pt. ortodoxisti nu are rost sa mai discutam cu asemenea PERSONAGII . Vorbim in vant . Li s-a aratat mai sus un argument simplu legat de filioque . Sa lucram actul rabdarii cerute de Apostol si sa-l mai citam odata pe userul Martin :

" La Sf. Leon cel Mare,la Sf. Grigore Dialogul,etc.,”aveti” si Filioque,si primatul papal,si purgatoriul.Unde vã e “cinstirea” fatã de ei?Cât sunt ei de studiati in Est?Deloc!"

Pe cand citate argumentate din Sfintii mentionati mai sus si care sa arate ca filioque e o "diferenta de ..." ? Personal cred ca niciodata dar cine stie . Poate ca exista astfel de jobene fermecate . Ca scamatori avem din belsug la fiecare text anti-catolic din 90 incoace .

BONUS : Biserica Spaniei a fost in comuniune intre anii 700- 900 cu celelalte biserici rasaritene ?

P.S Legat de gratie , predestinatie iata un argument asa de gradinita - sunt altele mult mai elaborate dar pt. inceput iata cateva schitari :

Conceptia lui Augustin cu privire la harul lui Dumnezeu în reînnoirea vointei si restaurarea ei la adevarata ei libertate gaseste expresii concise în rugaciunea sa: "Da ce ai poruncit, si porunceste voia Ta".

În timp ce harul consta în mod cuvenit în toate formele de ajutor divin, pentru Augustin a constat în mod particular din operarea interioara a Duhului lui Dumnezeu - "o putere interna si secreta, minunata si inexprimabila "- prin care omul este facut o creatura noua si pastrat într-o stare de mântuire. Lui Augustin îi place sa reprezinte acest har ca fiind în esenta scrierea legilor lui Dumnezeu în inima noastra astfel ca se pare de aici încolo ca alegerea si dorinta noastra. Astfel arata el ca harul nu prejudiciaza vointa libera, ci lucreaza la ea pentru a o elibera si apoi lucreaza prin ea când este eliberata.

SUPER BONUS : Ioan 1 , 13 cei ce nu din sânge, NICI DIN VOIE TRUPEASCA , nici din vrere barbateasca, ci de la Dumnezeu s`au nascut.

Documentatia de buna calitate nu strica niciodata .

22.07.2008 FENOMENAL!!!! de vlad
"Ortodocsii sunt obsedati, in sens patologic, de catolicism, in vreme ce catolicii isi vad de ale lui Cristos"

Buna gluma asta proasta, ca sa ma exprim asa. Oare de ce sunt ei obsedati, cum ii numiti? De baieti buni ce au fost catolicii vreme de secole in raportul lor cu ortodocsii, nu? Repetati un termen care nu va cadreaza: onestitate. Vreti sa-mi spuneti ca prin acea "autocritica" asumata la nivelul cel mai inalt de catolicitate, toate actele demen de codul penal s-au sters, nu? Vorbesc de crimele catolicitatii in numele lui Cristos. Sigur ca da, ei sunt "obsedati" de trairea in Cristos, mda. Cu alte cuvinte, Vaticanul si-a facut mea culpa si gata. Memoria miilor de victime cazute sub urgia catolicilor dogmatici poate fi terfelita si facut pres pt picioare. A, tot noi suntem aia ingusti la minte si dogmatizati. Ma intreb: daca Ortodoxia ar fi ars pe rug, ar fi ucis prin cruciade (sigur, in numele lui Cristos, cum altfel?), ar fi fortat o convertire a celor din Transilvania (sa ma refer la cazul cel mai apropiat al greco-catolicismului) prin ucideri si daramari de peste 100 lacasuri de inchinare (fapte atestate istoric, cum va place), ma intreb, daca Ortodoxia ar fi facut toate acestea, iar apoi si-ar fi facut autocritica, ce valoare ati fi acordat acestui act? Va spun eu: ati fi ras si mai bine si ati fi avut motive in plus sa ne acuzati de ipocrizie si reflexe securiste. Stiti de ce nu va prinde termenul de "onestitate". Pentru simplu motiv ca eluadati fapte istorice si manipulati; folositi din istorie doar ce va place si treceti cu o usuratate ametitoare (care va da marca onestitatii si a caracterului)peste atrocitatile unei comunitati crestine, care se vrea varful de lance in propavaduirea mesajului de iubire a lui Hristos si care face ceva pe memoria victimelor sale. M-am ingretosat total de abordarea dvs. Domnul sa va ajute cum stie El. Pentru noi sunteti imposibil de inteles. Intrebarea ramane: cam cum va declinati si revendicati ortodoxia, cand toate stralucesc la Vatican? Acum inteleg de ce ati tinut partea lui Corneanu. Sunteti din aceeasi specie sufleteasca: securist innascut. Ei fac precum a facut Corneanu: isi recunosc identitatea securista, dar latra in continuare (vezi Plesita pe OTV). La fel si dvs.: recunoasteti "greselile" (de cod penal!!!) catolicitatii, dar ce conteaza, si-au cerut scuze... si defilati mai departe de mana cu ei. Asta in timp ce noi suntem incuiati. Stiti cum s-ar mai putea citi asta, ingustimea asta a noastra? Ca o perseverenta in pastrarea unei traditii. Dar dvs preferati sa o cititi in cheie grotesca. E perfect, suntem incuiati. V-am mai zis eu, va lipseste smerenia cu desavarsire, prin urmare nu puteti simti duhul ortodox. Mandria asta va mai face un deserviciu: nu credeti in existenta diavolului; cel mult intr-un rau abstract. Asta va face cam gnostic. Hristos ne avertizeaza asupra incercarilor de inselare ale diavolului; pe cand dvs preferati sa numiti toata evolutia istorica prin termenul de "timp sacru". E firesc, daca nu credeti DELOC in lucrarea de subminare a diavolului. E, sa inchei, ca devin securist, retrograd, inapoiat mintal si altele...
22.07.2008 Lui Luca de Evanghelic
2 ANALOGII

1)pacatul ne tine într-o fortareata, o prinsoare care ne sugruma, care este ca o persoana care nu poate înota, care cade peste bord într-o mare înfuriata si ea se scufunda a treia oara si doar vârfurile degetelor sale mai sunt înca deasupra apei; si daca nu intervine cineva sa o salveze, ea nu are nici o speranta de supravietuire, moartea ei este sigura. Si daca Dumnezeu nu îi arunca colacul de salvare, ea nu poate fi salvata. Si nu numai ca Dumnezeu trebuie sa îi arunce un colac de salvare în apropierea ei, ci colacul de salvare trebuie sa o loveasca exact acolo unde degetele sale mai sunt întinse în afara apei si sa o loveasca astfel încât ea sa îl poata prinde. Colacul trebuie sa fie aruncat perfect. Dar totusi acel om se va îneca daca nu îsi prinde degetele sale de colacul de salvare si astfel Dumnezeu îl va salva. Dar daca acea mica actiune umana nu este facuta, persoana va pieri cu siguranta.

2)un om este foarte bolnav, muribund, sta întins în patul sau de spital având o boala care este fatala. El nu poate fi vindecat decât daca cineva din afara vine cu un remediul, un medicament care va trata aceasta boala fatala. Dumnezeu are remediul si intra în camera cu medicamentul. Dar omul este atât de slab încât nici macar nu poate lua el însusi medicamentul; Dumnezeu trebuie sa îl toarne într-o lingura. Omul este atât de bolnav încât el este aproape în stare de coma. El nu poate nici macar sa îsi deschida gura si Dumnezeu trebuie sa se aplece peste el si sa îi deschida gura. Dumnezeu trebuie sa aduca lingura la buzele omului, dar totusi omul trebuie sa înghita medicamentul

INSA

Omul nu se scufunda pentru a treia oara; el este mort, rece, împietrit, la fundul oceanului. Acolo erai tu odata când erai mort în pacat si în faradelegi si umblai potrivit cursului lumii acesteia, potrivit printului puterii aerului. Si în timp ce tu erai mort Dumnezeu te-a înviat împreuna cu Hristos. Dumnezeu s-a scufundat pâna pe fundul marii si a luat acel cadavru înecat si a suflat în el suflarea vietii sale si te-a înviat dintre cei morti. Si tu nu erai pe moarte într-un spital din cauza unei boli, ci mai degraba, când te-ai nascut te-ai nascut cu D.O.A. Aceasta spune Biblia: ca noi suntem nascuti morti din punct de vedere moral.

Omul nu se scufunda pentru a treia oara; el este mort, rece, împietrit, la fundul oceanului. Acolo erai tu odata când erai mort în pacat si în faradelegi si umblai potrivit cursului lumii acesteia, potrivit printului puterii aerului. Si în timp ce tu erai mort Dumnezeu te-a înviat împreuna cu Hristos. Dumnezeu s-a scufundat pâna pe fundul marii si a luat acel cadavru înecat si a suflat în el suflarea vietii sale si te-a înviat dintre cei morti. Si tu nu erai pe moarte într-un spital din cauza unei boli, ci mai degraba, când te-ai nascut te-ai nascut cu D.O.A. Aceasta spune Biblia: ca noi suntem nascuti morti din punct de vedere moral.

Avem noi vointa? Da, desigur ca noi avem o vointa. Calvin a spus, daca prin liberul arbitru întelegi o facultate de a alege prin care ai puterea în tine de a alege ceea ce tu doresti, atunci cu toti avem liberul arbitru. Daca prin liberul arbitru întelegi abilitatea fiintelor umane cazute de a se înclina pe ei însisi si de a exercita acea vointa de a alege lucrurile lui Dumnezeu fara lucrarea anterioara monergistica a regenerarii, atunci, a spus Calvin, liberul arbitru este un termen mult prea grandios pentru a se aplica unei fiinte umane.

Noi nu îl auzim pe Apostolul Pavel spunând, „Stiti, este trist ca noi avem un lucru ca pacatul în lume; nimeni nu este perfect. Dar fiti voiosi. Noi suntem buni în esenta.”

22.07.2008 exprimari... de Ioan de la Cruce
"Unitatea Bisericii lui Cristos este un dat care..."

Cristos poate o fi pentru dvs. insa corect scris este Hristos, asa cum e si Iisus si nu Isus. va spus asta pt ca vad ca va scaldati in multe date istorice si sunteti foarte cunoscator... nu chiar atat de cunoscator se pare din moment ce va exprimati asa...
22.07.2008 Autosuficienta nu ar trebui sa se transforme in icoana de Evanghelic
Ieremia 10,23 Stiu, Doamne: calea omului nu e a lui,si daca omul merge, nu el si`ndreapta pasii

Ieremia 13 , 23 Daca Etiopianul îsi va schimba pielea si leopardul petele,
atunci si voi veti putea face binele,
voi, care v`ati învatat cu raul.

Sa ne punem intrebarea cum intelegea Sf.Augustin aceste pasaje de mai sus . Mai mult , iata in alte cateva pasaje pt. cei care cred ca AU ATINS (deja???) MASURA LUI AUGUSTIN :

Facerea 6 ,5 Dar Domnul Dumnezeu a vazut ca rautatea oamenilor s`a marit pe pamânt si ca TOATA închipuirea din gândul inimii lor era fara`ncetare NUMAI SPRE RAU.

rOMANI 3,12 TOTI s`au abatut, împreuna netrebnici s`au facut. Nu-i cin`SA FACA binele, nu, nu-i nici macar unul.

Ioan 8,41-45 Voi faceti faptele tatalui vostru“. Zis-au Lui: „Noi nu ne-am nascut din desfrânare f. Un tata avem: pe Dumnezeu“.Zisu-le-a Iisus: „Daca Dumnezeu ar fi tatal vostru, M`ati iubi pe Mine, fiindca Eu de la Dumnezeu am iesit si am venit. Ca nu de la Mine Însumi am venit, ci El M`a trimis.De ce nu-Mi pricepeti vorbirea ? Pentru ca NU-Mi PUTETI asculta cuvântul.Voi sunteti din tatal vostru Diavolul, si poftele tatalui vostru vreti sa le faceti. El de la`nceput a fost ucigator de oameni si nu a ramas întru adevar, pentru ca adevar nu este întru el. Când el graieste minciuna, dintr`ale lui graieste, fiindca el mincinos este, si tatal minciunii.Dar pentru ca Eu spun adevarul, pe Mine nu Ma credeti.


SI MAI MULT

Romani 8,7 de vreme ce cugetul trupului este VRAJMASIE fata de Dumnezeu, caci nu i se supune legii lui Dumnezeu; ca NICI NU POATE ,

Ioan 3,7 Nu te mira ca ti-am zis: Trebuie sa va nasteti DE SUS.

1 Ioan 12-13 Dar celor câti L-au primit, care cred întru numele Lui, LE-A DAT PUTERE sa devina fii ai lui Dumnezeu,cei ce nu din sânge, NICI DIN VOIE TRUPEASCA, nici din vrere barbateasca, ci de la Dumnezeu s`au nascut.

2 Corinteni 5 , 17 Prin urmare, daca este cineva întru Hristos, el e FAPTURA NOUA: cele vechi au trecut, iata ca toate au devenit noi

eFESENI 2,5 pe noi, cei ce eram MORTI prin gresalele noastre, ne-a facut vii împreuna cu Hristos - prin har sunteti mântuiti! -

P.S Sa ne mai miram ca adeptii isihasmului il evita cu acribie pe Sf.Augustin si tezele lui incomode ?
23.07.2008 sobor-sobornicesc de Ioan Roman
De cand termenul sobornicesc inseamna
universal? Sinodal da, dar nu universal. Ar trebui schimbat acest termen in crez, nu credeti? Pentru ca:

1. SOB`OR, soboare, s.n. 1. (Înv.) Adunare, întrunire, consfatuire; sfat. ? (Bis.) Sinod. 2. Slujba religioasa ortodoxa oficiata de un numar mare de clerici. - Din sl. s~ubor~u.
Sursa : DEX`98 (26105) - RACAI

1. SOBORNIC`ESC, -E`ASCA, sobornicesti, adj. (Înv.) Întemeiat pe hotarârile sinoadelor ecumenice; p. gener. ecumenic; sinodal. - Sobornic + suf. -esc.
Sursa : DEX`98 (26111) - RACAI

2. SOBORNIC`ESC adj. v. ecumenic, sinodal, sinodic.
Sursa : Sinonime (210376) - siveco

Si inca o simpla intrebare:
Cum poate fi o biserica care folosea limba greaca sau slavona in Sf. Liturghie garantul latinitatii sau ramanitatii poporului roman si limbii romane? e ca si cum as spune ca datorita imperiului austro-ungar suntem romani.

aceasta intrebare mi-a pus-o un ceh de altfel ateu. Dumneavoastra cum vedeti chestiile astea?



23.07.2008 :) de articuleaza
Sunteti extraordinari! Crestinilor!
23.07.2008 Dan Slusanschi de Komentariu
Ieri s-a stins marele clasicist Dan Slusanschi. Domnule Badilita, rugati-va pentru sufletul dumnealui. Eu cred ca l-ati mahnit candva... Va fi inmormantat maine. Slujba la Sf Ilie Gorgani, ora 11.
23.07.2008 pt Ioan Roman de vlad
dar Papa Ioan al II-lea cum a putut fi un garant al slavonicitatii Poloniei, fiind nu doar INTR-O Biserica latina, ci chiar CAPUL Ei? Vreau sa spun ca problema nu se pune in astfel de termeni. Europa nu a fost si nu va fi niciodata omogena: asta e frumusetea ei. Cei doi mari piloni ai Traditiei sale sunt gandirea greaca si credinta crestina (deci buna parte a culturii evreiesti - mozaismul).

Altfel spus: Biserica nu are rolul de a fi garantul unei limbi, ci a unui spirit, a unei traditii, fie ca el e complex de latinitate cu slavonicitate, fie ca e doar latin sau doar slavon. Spiritul e cel ce primeaza, si acesta trebuie sa fie crestin in esenta sa.
Romana este nu doar latina, chiar daca cu preponderenta. Frumusetea ei, a multor cuvinte e data tocmai si de acest altoi slavon, iar cei care nu vor sa auda de asa ceva presupun ca nu au gust nici pentru Eminescu si dulcea sa limba
23.07.2008 22.07.2008,Borgia insusi mana-n lupta de Filoqie, de Ion. de Ioan Marinoiu
Domnule;ziceti,Biserica e una a spus-o Dl Cristian Badulita,cinste domniei sale,ca umbla la istoria adevarata prin care dovedeste ca Biserica este "Una", cum vad ca si dvs recunoasteti, Biserica e UNA.si ii asteptam pe catolici sa se intoarca la ia.Ca de cand s-au indepartat tot cu vanzare de indulgente si Borgismele.

Borgismele Te cuprind fiori vand auzi pretentii absurde.

Sa le luam pe rand,

La inceput a fost Biserica cea una, lasata de Cristos, dateaza din anul (33)sau din anul 67,cand moare Tata Bisericii Petru, (latineste Papa.)Piatra pe care Cristos a zidit Biserica Sa,UNA,credinta crestina dupa numele sau, Cristos.(nu Hristos, ne numim crestini nu hrestini,nume folosit grecii un motiv in plus al dezbicari crestinilor.Prima Biserica crestina, ce-a Una grecii, (in primele trei veacuri in Biserica se folosea limba Greca.Grecii ii zicea biserica universala, "katolike ekklesia" deci Roma era Biserica catolica.a carei Dogma era ca Papa sa fie considerat "urmasul Sf Petru. Dogma ortodoxa apare in anul(451). Nu va inteleg logica D-le Borgia, cum adica, Bserica ce-a una secol I. sa vina la secolul al V.!?. Cat priveste indulgentele Papa cu fondurile stransa a cladit Catedrala Sf.Petru la Roma, alte zeci de Catedrale in Europa america de Nord si de Sud.A mai infiintat 166 de Unifersitati pe tot Globul din care au iesti oameni invatati care au civilzat lumea, a ridicat Stiinta si Technica la nivelul in traim. Tarile catolice care dateaza din primele secole au in prezent inalat civilizatie, Tarile catolice din Sudul Americii care au fost increstinat,dupa anul 1490 cand navigatorul catolic.nu ortodox, Cristofol Columb a descoperit America, nu putea fi la nivelul culturi si a technici America de Nord si Canada cultura adusa de emigranti europeni. Am amintit acest lucru pentru ca ortodocsii arat cu degetul, da exemplu negativ tarile din Sudul Americii latine.Cat priveste Borgismele. pacat ca nu am avut si noi romanii cativa Borgia, sa-i fi pus la punct pe veneticii calugari greci care a jupuit in numele Bisericii ortodoxe acest popor oropsit care sunt romnanii. Cu privire la indulgente au si ortodocsii numai ca ei le numesc,parastase, pomeni,colive etc.ca sa nu scape nici vaduva si nici pensionalul sa plateasca pentru vii si pentru morti. Acu o intrebare va inttreb cate universtiati,scoli liceie spitale au caldit preotimea roman in o mie de ani. Va zic eu cu durere. nici una. Toltul pentru lux,palate Mitripolitane si Episcopale.Biserica Greco-Catolica dupa ce sa intors la Biserica ce-a Una a infiinta inca din anul 1793 avea in Ardeal peste 350 de scoli parohiale, Blajul Greco-Ctolic, nu Bucurestiul ortodox a faurit Regatul Romania Mare Moderna, Ar fi bune dle Borgia sa va vedeti "parul ortodox" din ochiul domniei voastre nu gunoiul din ochii celor care au peste 1.2 milioarde de credinciosi si, care au civilizat lumea. cel mai cumite este ca acest popor. poporul roman de neam latin sa se intoarca la ginta latina, sa fie scos din ghearele greco-slavome. Pate ca Duhul Sfant al Bisericii lui Cristoa ce-a "una" a dat acel talent sa mearga pe rura botosani, dorohoi, parish.De ce-l blamati va este frica ca va pierdeti scaunel moi.de ce-i este frica omului nu scapa. credinciosii romani boboru" ortodocx se vor intreca, de ce muncim la catolici,protestanti si neoprotestanti

De cei ei sunt bagati, noi ortodocsii suntem saraci ? Deosebirea ei sunt Catolici din anul 33 noi suntem ortodoxi din anul 451, pai atunci de ca vina catoici la loi sa saraceasca. sa mergem noi la ei catolicii sa fim si noi ca ei. S apaprtinem de Biserica ce-a Una lasara de Cristos.A Lui Cristos. Domane da mintea romanului ce-a de pe urma dle Borgia.

Care-i mai bun .aceasta este intrebare domnul
23.07.2008 pentru Vlad : exista o obsesie ortodoxista contra catolicismului de Mirela
Vlad, te arati ingretosat de afirmatia lui Cristian Badilita despre obsesia ortodoxistilor contra bisericii catolice, dar din nefericire pentru “ingenuitatea” de care dai dovada este o afirmatie adevarata, fara nicio exagerare. Si ca sa te convingi singur, intra, te rog, pe forumul atasat site-ului www.crestinortodox.ro, si acolo ai sa vezi ca unele dintre cele mai dezbatute topicuri, cu mii de mesaje sunt cele despre "infailibilitatea papala", " diferentele dintre catolici si ortodocsi" "cum luptam contra ecumenismului" etc. Iar miile de mesaje ale ortodoxistilor sunt pline de adevaruri trunchiate, de clisee acuzatoare, dar fara un fundament real serios, pe care le folosesti si tu, ca de pilda "crimele savarsite de catolici in numele Lui Dumnezeu" si de multa rea intentie.

De exemplu chiar in Sambata Mare a Postului Pastelui catolic, pe forum "ortodocsii" cei de treaba si cu mare "credinta" in Dumnezeu, ii dadeau zor cu acuzele si invectivele la adresa catolicilor, iti recomand, inca o data, sa verifici singur citind mesajele din 21-22 martie de pe topicul intitulat " va catoliciza patriarhul Daniel biserica ortodoxa romana ?”.

Nu stiu daca pe tine te vor revolta aceste mesaje, pentru ca sunt de fapt in stilul agresiv si fara Dumnezeu pe care il arati si tu. Consideri poate ca Duhul Lui Dumnezeu iti insufla comparatii intre mitropolitul Corneanu si securistul Plesita? Sau poate tot de la Dumnezeu iti vin si acuzele impotriva lui Badilita ,ca ar fi facut parte din Securitate?

Badilita abia a implinit 40 de ani si la caderea comunismului avea 21 ani , asa ca nu a avut cand sa fie racolat si sa lucreze pentru aceasta nefasta institutie ! Iar daca ti se pare ca Badilita si altii care incearca sa aduca putina lumina in mintea unor ortodoxisti “latra”, tu , sa stie ca urli a pustiu! A pustiul care este in inima si mintea ta! Ai grija, pentru ca poti, intr-adevar, sa devi retrograd si inapoiat mintal, daca ai sa continui sa acuzi cu atata vehementa, dar in necunostinta de cauza. Informeaza-te bine, din mai multe surse si ai sa vezi ca problemele lumii catolice nu sunt asa cum ti le inchipui tu, iar ortodoxia este departe de a fi fara pata!

Si ca sa-ti dau un imbold, am sa reiau unele din mesajele mele referitoare la cliseele istorice atat de dragi ortodoxistilor, insotite si de referinte bibliografice ca sa poti citi mai mult si sa te mai luminezi putin, o spun fara urma de ironie.
24.07.2008 pentru Vlad si acei ortodocsi care nu inteleg esenta crestinismului de Mirela
Participarea mea pe acest forum nu se datoreaza dorintei de a intretine o polemica fara sens, din contra , imi provoaca o serioasa tulburare sufleteasca, pentru ca ma intreb ce inseamna pentru multi ortodocsi crestinismul? Inteleg ei oare ca invatatura Lui Hristos, care se jertfeste pe cruce pentru ca mantuirea sa fie posibila pentru toti oamenii din toate timpurile, inseamna deschiderea spre ceilalti, indiferent de confesiunea crestina, indiferent de religie, macar o traire empatica , daca nu iubirea pe care ne-o cere imperios Hristos? Cum interpreteaza acei ortodocsi care fara sa stea prea mult pe ganduri, rostesc la fiecare doua vorbe o invectiva sau o acuza la adresa catolicilor, repetatele , si singurele, porunci lasate de Hristos : iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti, iubiti-va asa cum va iubeste Dumnezeu, iubiti-va dusmanii, binecuvantati pe cei care va blestema ? Din cele ce scriu majoritatea ortodocsilor, se vede ca poruncile Lui Hristos nu au niciun ecou in inimile lor. Poate ca de aceea ei, fara sa-si dea seama , nici nu se mai declara crestini, ci ortodocsi. Dar cuvantul acesta “ortodox”, singur, nu are niciun sens. “De dreapta credinta “ se lauda ei ca sunt, dar care este acea credinta: budista, islamica, hindusa? Sunt unii dintre asa zisii crestini ortodocsi care au parasit demult religia iubirii intemeiata de Hristos . Cum pot fi crestini aceia care cauta mereu pretexte pentru ura? Cum poate fi crestin preotul Aldea , de exemplu, care sustine ca trebuie sa-I privim in continuare ca eretici pe catolici, pentru ca, desi anatema din 1054 a fost ridicata, a ramas cea a lui Fotie din 867, despre care am mai scris in ce conditii a fost aruncata?! Sau acel “frate” care imi scria intr-un mesaj mai vechi ca actul infaptuit de patriarhul Athenagoras si papa Paul al VI-lea in 1965 nu are valoare deoarece patriarhul ecumenic nu are autoritate asupra bisericii ortodoxe romane! Ce rationamente sofistice, ce chichite demne de un avocat al diavolului inventeaza unii pentru a se tine cat mai departe de invatatura Lui Iisus !
24.07.2008 "certitudinile" ortodocsilor de Mirela
Continuu sa ma adresez ortodocsilor, pentru ca sunt ortodoxa , traiesc intr-o tara preponderent ortodoxa si ma nelinistesc unele atitudini ale coreligionarilor mei, care sunt anticrestine si deci periculoase.

Ortodocsii care critica inversunat si prea putin informat catolicismul, are din nou dreptate Cristian Badilita cand remarca lipsa de informare a ortodoxistilor in ceea ce priveste istoria si teologia catolica, cauta certitudini in credinta. Ei vor sa se convinga pe sine ca apartinand unei traditii religioase ce a pastrat relativ neschimbate dogmele elaborate in primul mileniu crestin, au siguranta ca nu vor gresi, ca nu vor savarsi ceea ce ei numesc “ crimele catolicilor”, referindu-se la cruciade si la executiile ereticilor. Dupa mintea acestor ortodocsi care nu cunosc nici istoria catolicismului, dar nici pe aceea a propriei lor biserici, catolicii au varsat sange in numele Lui Dumnezeu pentru ca au “inovat” dogmele si s-au separat de adevarata biserica in 1054, iar prin aceste acte “au cazut din Har”. Ortodocsii nu au savarsit si nu vor savarsi niciodata atrocitatile catolicilor , ei nu au cum “sa cada”, pentru ca au pastrat neschimbate dogmele crestine. Aceasta este o CERTITUDINE pentru toti acesti neincercati si neinformati ortodocsi. Dar certitudinea in credinta este un NONSENS. Conditia existentiala a crestinului in aceasta lume este marcata de INCERTITUDINE si SPERANTA.! Nu stim ce se va intampla cu noi, nu stim cum lucreaza Dumnezeu nici macar cu noi insine, daramite cu ceilalti oameni, intuim oarecum, dar nu stim niciodata sigur , ne-o spune clar Apostolul Pavel, tot ce putem face este sa incercam sa urmam poruncile Lui Hristos si sa speram ca nemarginita mila si iubire a Lui Dumnezeu ne va salva mai mult decat faptele noastre! Din prea multa siguranta se naste mandria , acea mandrie gaunoasa si oarba, evocata de Hristos in pilda cu fariseul si vamesul.Cadem din Har, si nici nu sesizam asta, atunci cand devenim prea siguri de noi insine, cand ni se pare ca doar noi suntem depozitarii adevarului de credinta. Se vede asta nu numai din greselile din trecut ale catolicilor de care ei au devenit constienti , incercand sa nu le mai repete, dar si din atitudinea si faptele trecute si actuale ale unor ortodocsi care promoveaza obtuzitatea in gandire, impermeabilitatea la argumente de bun simt, violenta in limbaj si chiar in fapta , convinsi ca numai ei detin adevarul. Si din nefericire pentru acesti ortodocsi nici istoria nu le da dreptate, caci lumea ortodoxa nu a fost si nu este fara pata!
24.07.2008 Cateva informatii istorice si unele sugestii de lectura de Mirela
Ceea ce scriu acum am mai scris, asa ca o sa reiau pe scurt dand si referinte bibliografice asa cum mi-a cerut userul Petru. Primele condamnari ale ereticilor la ardere pe rug s-au produs in Occident, mai precis in Franta, in 1022. Regele Robert este cel care se implica in descoperirerea si pedepsirea exemplara a ereticilor( M. Eliade, “Istoria credintelor si ideilor religioase”, vol III, p.182) Condamnatii apartineau miscarii eretice a catharilor, care era un “import” din Bizant, unde arderea pe rug a ereticilor s-a practicat CU CEL PUTIN 5 SECOLE MAI INAINTE ! Iustinian al II-lea in secolul VII, ( Eusebiu Popovici, “ Istoria Bisericii romane si Universale”,p340) imparateasa bizantina Teodora si patriarhul Ignatie in secolul IX ( I.P. Culianu “Cult. Magie. Erezii”, p. 86), imparatul Alexis Comnen si patriarhul Nicolae al II-lea in anul 1111 ( V.Kernbach, “Dictionar de mitologie generala”, p. 83, I.P.Culianu,op. cit.) au condamnat la ardere pe rug si alte forme de pedeapsa capitala un numar impresionant de eretici paulicieni si bogomili.

Astfel de condamnari putem sa le interpretam astazi ca avand si un substrat politic, manifestarile eretice fiind nu numai o forma de contestare a dogmei religioase oficiale , dar si un protest fata de politica puterii seculare in raport cu anumite categorii sociale. Userul Petru incerca , insa , sa forteze lucrurile sustinand ca in Bizant condamnarile ereticilor aveau mai mult un caracter politic, in timp ce in lumea catolica a predominat motivatia religioasa, ceea este incorect. Si in crestinatatea rasariteana si in cea apuseana, in tot evul mediu, religia si politica au fost un tot inseparabil. Si in Occident si in Bizant, dupa cum se vede si din exemplele de mai sus, in pedepsirea ereticilor au conlucrat puterea seculara cu cea ecleziala. Este adevarat , ca in Bizant bratul secular era mai puternic, dar asta se datora felului in care imparatul bizantin si-a subordonat biserica, inca din epoca primelor concilii ecumenice. Se stie ca aceste concilii au fost prezidate de imparatii bizantini, garanti ai pastrarii dogmei crestine, care si-au asumat si autoritatea de a numi sau depune pe patriarhi.

Lucrurile au stat altfel in Occident, unde dupa caderea Imperiului Roman de Apus, nu a mai existat o putere seculara coerenta vreme de cateva sute de ani. In acest interval de timp, in spatiul apusean s-au constituit si destramat rapid mai multe constructii politice neviabile , asa numitele regate barbare, astfel ca singura autoritate cu continuitate a fost cea religioasa, a episcopului roman! In aceste imprejurari istorice, care se deosebeau net de situatia din Bizant, unde autoritatea seculara nu a suferit niciun colaps, tendintele papalitatii de a-si asuma si prerogative din domeniul secular nu au fost, cum vor unii ortodocsi sa vada, o ambitie luciferica , ci o necesitate stringenta a timpului respectiv, vizand refacerea politica a Occidentului. In acest sens va recomand sa cititi , o carte mai veche, “Anul 1000” , de Henri Focillon, aparuta in 1971, nu stiu daca s-a reeditat de atunci, care prezinta planurile papei Silvestru al II-lea de refacere a Imperiului Roman de Apus sub forma unui stat crestin in care cele doua puteri ecleziala si seculara conlucrau spre binele tuturor, intr-un echilibru perfect, in care niciuna dintre ele nu o predomina pe cealalta. Viziune nobila si utopica, insa in niciun caz luciferica, stimati ortodocsi!


24.07.2008 Respiro de Ioan
http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=231&cmd=articol&id=8696
25.07.2008 Fals de Mircea Bacau
"Biserica este una sau nu este deloc" . Si cum ramane cu lupii in piei de oaie, ce bine e sa fii greco-catolic nu esti nici asa nici asa, esti una cu minciuna.
26.07.2008 Ignorarea Parintilor Latini de Luca
Martin papistasul, reluat de Levit, acuza pe ortodocsi de ignorarea Parintilor Latini.

Mai intai ar trebui sa vedem care sunt acei Parinti apuseni care erau cunoscuti (tradusi in greaca) si recunoscuti (ca autoritate) in Orient. Unul ca Fer. Augustin, de exemplu, a fost tradus in greaca incepand cu sec. 12. Deci cinstirea care i s-a dat (titlul de fericit) s-a bazat pe solidaritatea cu crestinii din Apus, iar nu pe cunoasterea operei sale. Printre putinii orientali care a cunoscut dintre scrierile lui Augustin este Sf. Ioan Casian, socotit multa vreme in catolicism, din pacate, ca fiind semipelagian, in timp ce el profeseaza cea mai autentica credinta ortodoxa in problema mantuirii si a rolului harului in insusirea mantuirii. Asta spre deosebire de Augustin, care a denaturat vechea invatatura a Bisericii, atat in soteriologie, cat si in triadologie. Astfel de inovatori e bine sa fie tratati cu circumspectie.

Alti Parinti dati ca exemplu sunt Leon cel Mare care ar fi invatat despre Filioque si Grigore cel Mare (Dialogul) despre purgatoriu. Care ar fi insa dovezile? Sunt dovezi sau interpretari partizane, atribuindu-le ganduri straine de credinta lor? Subiectul acesta este mai vast si nu poate fi tratat pe un forum. As spune doar ca in problema lui Filioque credinta oficiala a Bisericii a fost aceea ca Duhul Sfant purcede de la Tatal. Incepand cu papa Damasus, care a receptat hotararea sinodului II ecumenic si pana in preajma schismei, cand pe scaunul roman au ajuns papi de origine germanica, si Biserica Romei a marturisit crezul fara Filioque. Introducerea adaosului Filioque este opera teologilor franci, sprijiniti de Carol cel Mare si succesorii sai. A fost o incercare de afirmare a unei teologii independente de cea greceasca. Asa a aparut scolastica, care a calcat in picioare credinta inaintasilor inovand la tot pasul.

Invatatura despre purgatoriu (aparuta in sec. 12) nu se sprijina decat conjunctural pe "Dialogurile" Sf. Grigore. Aceasta doctrina poate fi pusa in legatura cu teoria satisfactiei a lui Anselm de Canterbury (sfarsitul sec. 11), cu conceptia lui Augustin despre pacat si cu teoria scolastica despre papa ca loctiitor al lui Cristos si administrator al tezaurului de gratie (creata , zic scolasticii!).
Catolicismul contemporan a luat nastere in randul populatiilor germanice de curand crestinate din Occident. Filioque, gratia creata, conceptia despre pacat, mantuire, Biserica, papalitate etc sunt rezultatul ideilor noi pe care aceste populatii germanice, insuficient cunoscatoare ale crestinatatii primare, le-au introdus in doctrina crestina. In concluzie, cei care au dat dovada de provincialism si orgoliu sunt occidentalii, care au ignorat traditia. Mai tarziu, cand au redescoprit pe Parintii Bisericii, teologii catolici si-au dat seama ca una invatau Atanasie, Capadocienii, Ioan Hrisostom, Maxim, Ioan Damaschin si alta "doctorii" scolastici. Insa un lucru e foarte greu pentru cei orgoliosi: sa admita ca au gresit si ca au deraiat de la credinta din vechime. Vin cu tot felul de sofisme in apararea erorilor. Dar o credinta stramba nu mai este urmata de sfintenie, de aceea nu mai exista la catolici sfinti cu moaste si aghiazma se impute.
26.07.2008 Sf. Maxim si Filioque de Luca
In "Scrisoarea catre Marin" (PG 191), Sf. Maxim Marturisitorul nu justifica Filioque, asa cum gresit inteleg cititorii superficiali (Cristian Badilita), ci arata faptul ca limba latina nu are aceleasi posibilitati de redare a unor idei precum limba greaca. Termenul "procedere" nu traduce exact pe grecescul "ekporeusis".
A face din Sf. Maxim un sustinator al lui Filioque este dovada de neseriozitate intelectuala sau, mai rau, de manipulare grosolana.

"Am aflat pe Parintii de Dumnezeu cuvantatori fiind ingaduitori cu cuvintele , dar nicidecum cu intelesurile, pentru ca nu in litere, ci in intelesuri si lucruri sta taina mantuirii noastre" (Sf. Maxim).

Nocivitatea dogmei catolice despre purcederea Duhului Sfant consta in ceea ce ascunde aceasta inovatie doctrinara: un Dumnezeu inchis, indepartat, absent, care interactioneaza cu oamenii printr-o gratie creata administrata de un loctiitor al lui Cristos (papa) cu puteri depline (titularul Cristos este departe!). Indumnezeirea omului (infierea prin Duhul) ramane o vorba goala, fara acoperire in realitate, transfigurarea omului prin har este imposibila. (Numai un har necreat poate produce indumnezeirea)

Putea Sf. Maxim, unul Parintii care vorbeste foarte insistent despre indumnezeire (theosis), sa fie un partizan al dogmei Filioque? Badilita & Co., veniti cu argumente mai serioase daca tot pozati in cunoscatori ai teologiei!

*Theosis - mantuirea omului consta in indumnezeirea lui prin har. Este o conceptie complet diferita de mantuirea de tip juridic pe care o profeseaza Occidentul (catolic si protestant). Cel care a introdus juridismul in soteriologie este Augustin, urmat de scolasticii medievali.
26.07.2008 despre "crimele catolicilor" numite cruciade de Mirela
Cruciadele pe care unii ortodocsi le considera cu multa suficienta si rea intentie “crimele catolicilor” s-au nascut in Apus din reminiscentele religiei germanicilor centrata pe cultul razboiul, dar si din NEVOIA DE APARARE A CRESTINILOR, pelerini occidentali si locuitori de la marginile Bizantului masacrati de musulmanii care luasera in stapanire Locurile Sfinte si zonele limitrofe ale imperiului basileilor, aflat in declin .

La sfarsitul secolului XI cand a inceput prima cruciada, popoarele germanice din Occident, unele din ele crestinate abia cu un secol mai inainte amestecau ramasitele paganismului razboinic al lui Wodan si Thor , cu invatatura Bunului Pastor. Din acest amestec s-au nascut ierarhia feudala apuseana, institutia cavalerismului, turnirurile si frecventele conflicte intre feudali. Pentru a potoli aceste porniri belicoase, biserica catolica a introdus asa numitul “armistitiu al Domnului” interzicand nobililor sa se razboiasca intre ei in perioada postului si a sarbatorilor religioase, insa acest “armistitiu” nu a fost prea respectat. Cand in ultimul deceniu al secolului XI, din Orient veneau vesti din ce in ce mai ingrijoratoare despre masacrarea pelerinilor crestini, iar imparatul bizantin Alexis Comnen trimitea emisari in Apus pentru a cere ajutor militar contra musulmanilor, papa Urban al II-lea a considerat ca a venit momentul de a canaliza spre un scop bun elanul belicos al feudalitatii occidentale si a lansat chemarea la cruciada :
“ E mare graba sa aducem acum fratilor nostri din Rasarit ajutorul fagaduit de atatea ori si de care ei au neaparata nevoie. Turcii si arabii au dat navala peste ei si au patruns pe pamanturile Romaniei ( Bizantului)… De aceea eu va rog si va indemn- si nu numai eu , ci chiar Domnul va cere - sa va grabiti sa alungati aceasta stirpe rea din tinuturile locuite de fratii nostri si sa dati sprijinul de trebuinta iubitorilor Lui Cristos… Daca cei ce vor pleca acolo isi vor pierde viata in calatorie sau in lupta contra paganilor, pacatele lor vor fi iertate chiar din aceasta clipa. Fie ca aceia care in trecut au fost obisnuiti sa lupte gresit, intr-un razboi impotriva credinciosilor, sa se bata acum impotriva necredinciosilor, si sa duca la biruinta razboiul care ar fi trebuit sa inceapa mai de mult…”(colectiv de autori, “Cruciadele” ed. Artemis 1999, p.240). Nu stiu cine ar putea gasi in cuvintele papei un indemn la crima, doar cineva caruia ii sunt mai dragi prejudecatile decat adevarul.

Asa a inceput prima cruciada , ca o actiune de aparare a crestinatatii orientale- ortodoxe de catre crestinatatea occidentala- catolica si poate ca de aceea a avut succes, Ierusalimul si celelalte Locuri Sfinte fiind eliberate. Cruciada I , care de fapt nici nu s-a numit asa in vremea aceea , ci pelerinaj, a fost un razboi defensiv, la fel ca si razboaiele purtate pana atunci de Bizant impotriva persilor dualisti, arabilor si turcilor musulmani.
27.07.2008 Lui Luca de Levit
Cassian ( UNUL DIN OPONENTII LUI AUGUSTIN ) si semi-pelagianitii învatau ca natura si vointa omului este sa fie bolnav si mort în pacat. Vointa omului a fost capabila sa Îl aleaga pe Dumnezeu, desi poate, capabila sa faca doar acest lucru si nimic altceva; dupa alegerea lui Dumnezeu, Dumnezeu da har ca sa îl ajute pe om sa-si desavârseasca procesul de a deveni crestin. De aceea, credinta nu este cu adevarat un dar de la Dumnezeu.

În opozitie cu Augustin,
semi-pelagianitii au sustinut ca omul are libertatea de a se opune harului lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte harul lui Dumnezeu nu este har irezistibil.

Din cele doua puncte de mai sus, este evident ca semi-pelagianistii nu aveau o doctrina a alegerii neconditionate sau a unui numar fix de alesi. Mai degraba, Dumnezeu „vrea” ca toti oamenii sa fie mântuiti (I Tim. 2:4). Semi-pelagianitii explica alegerea lui Dumnezeu pe baza cunoasterii dinainte a viitoarelor actiuni ale fiecarei fiinte umane. El îi alege pe cei despre care stie dinainte ca vor crede.

Raspunsul lui Augustin în legatura cu semi-pelagianismul:

1.Augustin a scris cel putin doua carti împotriva ideilor semi-pelagianitilor dupa ce a fost familiarizat cu învataturile lor prin scrisorile unor calugari din Galia. Titlurile acestor carti sunt De Praedestinatione Sanctorum (Despre predestinarea sfintilor) si De Dono Perseverantiae (Despre darul perseverarii).

2.În prima carte el dovedeste ca pâna si începutul credintei, primii pasi mici ai credintei, chiar si gândul si dorinta de a crede, sunt darurile lui Dumnezeu si nu trebuie separate de restul darurilor lui Dumnezeu ca si când ar fi cumva contributia omului la planul de mântuire.

3.În a doua carte el trateaza doctrina perseverentei sfintilor. Aici el dovedeste ca perseverenta, ca si începutul credintei, este de asemenea harul infailibil al lui Dumnezeu si ca este oferit alesilor Sai.

4.Augustin a recunoscut ca prin faptul ca semi-pelagianitii au acordat omului o vointa libera si posibilitatea de a alege, chiar daca într-o masura infinit de mica, au ajuns în aceeasi situatie cu pelagianitii. S-au lipsit de harul lui Dumnezeu.

P.S Este mântuirea o parte a darului lui Dumnezeu, sau ea este contributia noastra pentru mântuire?

Este mântuirea noastra în întregime a lui Dumnezeu sau ea depinde în final de ceva ceea ce noi facem pentru noi însine?

Cei care spun ultimul lucru, ca ea depinde în final de ceva ceea ce noi facem pentru noi însine, în consecinta, neaga neputinta totala a umanitatii în pacat si afirma ca o forma de Semi-Pelagianism este adevarata în cele din urma.

A te baza pe credinta ta nu este un lucru diferit în principiu fata de a te baza pe faptele tale, si primul lucru este ne-crestin iar celalalt este anti-crestin.

Semi-pelagianism si theosis ....no comment...


Augustin a înlocuit dualismul metafizic al materiei si duhului, atât de familiar gândirii grecesti, cu dualismul etic si religios al pacatului si harului. Ar fi corect sa spunem ca el recunoaste în har raspunsul divin la inabilitatea omului.

27.07.2008 Lui Luca de Levit
Ma intreb daca cunoasteti mari Parinti latini pana in sec. 4 ? Daca da se confirma inca o data ciudata receptare a Traditiei care pt. ortodoxisti incepe in sec. 4 . Sunt prea cunoscuti ca sa-i enumar si ESENTIALI . Sunteti de acord ca semipelagianimsul a inceput odata cu Origen si ca a fost anatemizat ? Daca da , cum se face ca-l gasim reflectat ulterior in f. multe doctrine rasaritene si mai tarziu( si voalat) in documente latine ? Spun aceasta ca sa observam ca Traditia nu este ceva atat de uniform pe cat se pretinde uneori .

Ca sa vorbesti de 2 mari Papi si scriitori bisericesti - de o valoare teologica FARA DUBII - ca nu erau receptati in Orient e culmea .....Cand toate bisericile apelau la Papa ca la un arbitru al adevarului .

Subiectul Leon cel Mare si Grigore cel Mare nu poate fi tratat pe forum pt. ca am senzatia ca va cam lipsesc sursele si atunci evitati argumente de bun-simt . Tipic pt. tactica ortodoxa pt. care nu s-au inventat profesori de teologie pe care sa-i intrebe : "- dom`profesor e adevarat ca ...?? " Si slava Domnului sunt profesori ortodocsi care pot sa raspunda la astfel de intrebari elementare . Cei care au facut studii serioase prin Vest au devenit moderati . Ceilalti prefara sa acuze "scolasticismul" . DE FAPT ESTE MAREA FRICA A IGNORANTILOR SA AFLE CA EXISTA SI ALTE SURSE DECAT INCOMPLETELE BIBLIOTECI CEAUSISTE CU CARE AU FOST INVATATI . Si atunci prefara sa adopte tactica strutului si mai grav , sa o insufle si altora . Frica de a li se darama esafodajul in fata marii multimi ( pt. ca in fata intelectualilor care au acces la resurse si in alte limbi este distrus de mult , de unde si "ura" fata de acesti oameni care chiar daca n-r fi multi superpracticanti cunosc un adevar aerisit de mizeriile lipsei de carte ) . Cand vorbiti de moaste si aghiasma care se impute ar trebuie sa vedeti nivelul la care va coborati . Scrierile HAGIOGRAFICE au valoare cel mult in domeniul EVLAVIEI POPULARE insa nu se sutine ca baza a adevarului intr-un studiu comparatist . Elementele supranaturale sunt deturnate catre o apologetica de proasta factura . Astfel de studii hagiografice sunt facute tandari la o analiza atenta . Si multe astfel de studii serioase nasc acea contradictie in sufletul ortodoxului de rand care a fost crescut in spirit HAGIOGRAFIC care suna frumos , ZIDITOR insa de multe departe de adevar . Dar nu e cazul sa dezbatem asa ceva aici .

Scrisoarea catre Marinos arata un lucru foarte clar ( NU DETURNATI ESENTA ) :Faptul ca latinii nu cred ceea ce le atribuie grecii : O INVATATURA GRESITA .

Ce parere aveti despre acest link ?

http://www.newadvent.org/cathen/06073a.htm

O intrebare de bun-simt : ati citit vreodata CBC ( catehismul BC ) ?

Daca nu ( ceea ce asa ma face sa cred la prima vedere ) iata ce ati gasit daca aveati putina - bunavointa :

<<248. Traditia orientala exprima in primul rand caracterul de origine primara a Tatalui in raport cu Duhul Sfant. Marturisind ca Duhul Sfant “purcede de la Tatal” (In 15,26), ea afirma ca acesta purcede de la Tatal prin Fiul. Traditia occidentala exprima in primul rand comuniunea consubstantiala intre Tatal si Fiul, spunand ca Duhul Sfant purcede de la Tatal si de la Fiul (Filioque). Ea spune acest lucru “in mod legitim si logic”, caci ordinea vesnica a Persoanelor divine in comuniunea lor consubstantiala implica faptul ca Tatal, ca “inceput fara de inceput”, este originea primara a Duhului Sfant dar, totodata, ca Tata al Fiului unul-nascut, El este impreuna cu acesta “Principiul unic de la care purcede Duhul Sfant”. Aceasta legitima complementaritate, daca nu este inasprita, nu afecteaza identitatea credintei in realitatea aceluiasi mister marturisit.>>

Concliul de la Lyon (1274) :

Marturisind cu credinta si devotament, noi declaram ca Spiritul Sfant purcede (procedit) etern de la Tatal si de la Fiul, nu ca de la doua izvoare (principiis) ci ca dintr-un singur izvor, nu prin doua emanari (spirationibus), ci printr-un singura. Preasfanta Biserica a Romei, mama si invatatoare a credinciosilor, profeseaza, predica si invata aceasta. Aceasta este ceea ce ea, in mod ferm, detine, profeseaza si invata, aceasta este intelegerea adevarata si neschimbatoare a dreptcredinciosilor (orthodoxorum) Parinti si Doctori, atat latini, cat si greci.
Dar, din cauza ca unii, din ignoranta fata de acest adavar indisputabil, au cazut in felurite erori, noi, in dorinta de a inchide calea erorilor de acest fel, cu aprobarea sfantului Conciliu, condamnam si reprobam pe cei care neaga ca Spiritul Sfant purcede in mod etern de la Tatal si de la Fiul, ca si cei care cu multa indrazneala afirma ca Spiritul Sfant purcede de la Tatal si de la Fiul ca de la doua principii, si nu de la unul singur.

Dar ceea ce este cel mai important este ca nasterea si purcederea sunt TEOLEGUMENE DIN START . Absolut nici un Parinte nu a putut sa explice inexplicabilul . Astfel ca nu cred pretentia nici unei biserici de a face eretica pe cealalta intr-o dogma trinitara .Totul este doar o jalnica politica in astfel de probleme pe care marii Parinti le-au tratat ca puncte de vedere care nu nimic de-a face cu DESPOTISMUL . Suntem in sec. 21 domnule Luca . Nu suntem niste preistorici de pe plantatiile de bumbac care cred orice cuvant doar pt. ca apare un domn in redingota si le arata sticla colorata .

"In fapt fara presiunile si stapanirea turceasca, este sigur ca am fi avut un antipapa la Constantinopol. Patriarhul Constantinopolului, inainte de schisma, si imediat dupa aceea, pana la aparitia pericolului turcesc iminent, nu si-a ascuns niciodata intentiile de "primarialitate" fata de celelalte patriarhii si fata de Roma, bazandu-se pur si simplu pe importanta data de situarea in capitala imperiului, si implicit pe influenta imparatului. Cand cercul turcilor s-a strans, pretentiile astea au devenit utopie, si s-au facut chiar tentative de refacerea unitatii cu Roma. Aceasta tendinta de refacere a unitatii a incetat si ea la randul ei, dupa cucerirea turceasca, deoarece... nu intra in vederile noului imparat(sultanul)."

O concluzie ce se deduce : sunteti mult prea influentat de literatura confesionala . Obiectivitatea v-ar cere sa consultati ambele surse , ceea ce din mesajele dv. nu se prea vede . Cel mai clar se vede in receptarea Sf.Augustin . Sunteti departe de masura si gandirea Sf.Augustin . Spun asta cu regret si parare de rau . Orice sistem care are la baza faptele Legii ( sau unui sistem ascetic daca tot vorbim de theosis) se numeste legalism , juridism : NU LUA , NU GUSTA ..E usor sa trag o astfel de concluzie ? Poate ca da insa ma restrang la o asteptare lucida pana cand contururile schitate in minte sa isi gaseasca fagasul corect , NEAVAND INDRAZNEALA NEMAIPOMENITA DE A VORBI DE UN SF.AUGUSTIN IN TERMENI IREVERENTIOSI DOAR PT. CA A REPUS SCRIPTURA INAINTEA FILOZOFIEI GRECESTI - atragatoare pt. orice minte elevata insa creand intrebari conflictuale : Oare asa spune Cuvantul lui Dumnezeu ? Intelegem ca a fi partizan unei doctrine te face uneori sa nu vrei sa vezi si adevaruri clare . De aceea exista PRUNCI IN HRISTOS - oameni cu dinti de lapte . De aceea au existat donatisti care vorbeau de Taine strict uman , ingradind harul lui Dumnezeu . Si mesajul lor este mai actual ca niciodata .





28.07.2008 Patimirile ortodocsilor1 de Amphilofiu
Povestea întoarcerii la Orthodoxie în Carpatho-Rusia

Unul dintre cei dintâi care au început miscarea de întoarcere la Dreapta-slavire din Carpato-Rusia a fost Arhimandritul Vladimir (Terletki) (nascut în 1808). Mai întâi preot Uniat, a ajuns pâna la urma Dreptslavitor la Kiev, în 1872, dupa prigoana Ungara de acasa. La Kiev, el a scris în vederea trezirii nationale din Carpato-Rusia. O a doua personalitate a fost preotul Uniat Ioann Rakovski (†1885), amintit mai sus, din satul Iza, lânga Hust (acum în Ucraina). Desi a ramas Uniat pâna pe patul de moarte, dupa el altii s’au alaturat Bisericii Orthodoxe, în ciuda faptului ca în Imperiul Austro-Ungar te puteai alatura oricarei credinte – mai putin Dreptei-slaviri.

Asa ca, în 1903, când satenii din Iza si-au facut cunoscuta intentia de a deveni Dreptslavitori, Golgotha lor a început. De îndata ce satenii au rostit pentru întâia data Crezul fara binecunoscutul filioque, Iza s’a umplut de soldati Unguri. Casele au fost perchizitionate, iar cartile de slujba si icoanele au fost confiscate. Soldatii au ramas în sat vreme de câteva luni, luând cu sila hrana de la sateni, oprimându-i si batjocorind femeile. În cele din urma, au început arestarile si 22 de barbati au fost trimisi la judecata.

Aceasta judecata, cunoscuta sub numele de „Primul Proces Sighetu Marmatiei ”, s’a tinut în 1904. Acuzatia a fost de „tradare”, schimbata mai apoi în „incitare contra natiunii maghiare”. Trei tarani, Ioachim Vacaru, Vasile Lazar si Vasile Camen, au fost condamnati la paisprezece luni de închisoare si la plata unei amenzi uriase. Pamânturi, case, dobitoace si unelte au fost scoase la vânzare, pentru plata acestor amenzi. Taranii au fost sloboziti din temnita saraci lipiti, iar familiile lor au fost îngrijite de rude, cu ajutorul parohiei din Iza. Însa Ioachim Vacaru si tovarasii sai nu au scapat. În scurta vreme, Ungurii au construit în sat un post de garda, la doar cinci kilometri departare de o alta garnizoana. Ioachim Vacaru a fost prins si chinuit pâna la moarte. Taranii, neavând preot, l-au înmormântat singuri, cântându-i cele de îngropaciune.

Mucenicia lui Ioachim a dus doar la cresterea împotrivirii. Mai multe sate, Lúciki, Tereblia si altele, au hotarât sa se întoarca la Dreapta-slavire. Taranii au cautat un preot orthodox, care sa-i primeasca în Biserica, dar la acea vreme era cu neputinta preotilor Rusi sa treaca granita. Abia mai târziu marele prieten al Carpato-Rusiei, stralucitul theolog si energicul restaurator al Orthodoxiei Patristice în Rusia, Arhiepiscopul Antonie (Hrapovitki) (1863-1936), mai apoi Mitropolit al Kievului si Întâi-statator al Bisericii Orthodoxe Ruse din afara Rusiei, a izbutit sa capete jurisdictie în Carpati.

Prin urmare, taranii l-au abordat pe episcopul Sârb din Budapesta. Acesta se temea însa de autoritatile Ungare, si a refuzat sa se vada cu delegatia. Taranii s’au dus atunci la Patriarhul Sârb din Karlovat, deoarece Biserica sa se îngrijea de toti dreptslavitorii din Imperiul Austro-Ungar. Desi i-a primit, si el era prea înspaimântat de groaza Austro-Ungarilor. Taranii i-au raspuns ca daca îi va îndeparta, va da raspuns de aceasta la Judecata de Apoi. Patriarhul s’a hotarât sa trimita un preot. Când episcopul Uniat din orasul învecinat, Mukacievo, a auzit aceasta, s’a dus degraba la Viena pentru a denunta faptul, spunând ca daca s’ar îngadui asa ceva, întreaga sa eparhie ar trece la Dreapta-slavire, iar el ar ramâne fara slujba. Denuntul sau a fost primit favorabil; aceasta fapta va atârna asupra constiintei sale pe veci.

Între timp, taranii din Iza au început sa-si tina singuri slujbele, pâna ce au putut sa treaca pe ascuns granita cu Bucovina Româneasca, unde un preot le-a botezat copiii. Taranii au cladit în sat un paraclis, care a fost însa darâmat de soldatii Unguri, care le-au interzis sa se roage împreuna. Abia în 1910 Carpatho-Rusia a primit în cele din urma un conducator duhovnicesc, în persoana Ieromonahului Alexie (Kabaliuk). În acel an a sosit el în sat, pe ascuns, într’o caruta cu fân.


Parintele Alexie

Acest marturisitor al Dreptei-slaviri s’a nascut la 1 Septembrie 1877 în satul Carpato-rus Iasinie, în evlavioasa familie a unui taietor de lemne, Ivan Kabaliuk si a iubitoarei sale sotii Anna. Pruncul, unul dintre cei opt, a fost numit dupa Sfântul Cneaz Alexandru Nevski. Copilul a început scoala parohiala la vârsta de sase ani si a aratat buna-cucernicie si istetime, citind tot ce putea despre Orthodoxie. Cerceta adesea manastirile Dreptslavitoare din Bucovina învecinata, ca si manastirea Uniata Kis-Baran. Ca tânar, si-a facut stagiul militar, dupa care s’a întors acasa, aflându-si tatal pe patul de moarte. A mers apoi la Manastirea Biskad (Bâsca?), acum în România, pentru a-l întreba pe vazatorul cu duhul Staret Arcadie daca sa se casatoreasca sau sa se calugareasca. Raspunsul a fost monahismul.
Pentru ca acest suflet simtitor nu putea primi minciunea Uniatiei, în 1905 si 1906 Alexandru a cercetat Lavrele de la Kiev si Pociaev, unde i-a întâlnit pe batrânul Mitropolit al Kievului, Flavian, si pe dinamicul Arhiepiscop Antonie (Hrapovitki), care va juca un rol vital în viata Parintelui Alexie. În 1908, se hotaraste sa mearga în pelerinaj la Muntele Athos si la Ierusalim. A devenit dreptslavitor în Iulie 1908, la manastirea Ruseasca a Sfântului Panteleimon din Muntele Athos si s’a întors în Rusia ducând ca dar o icoana a Maicii Domnului „A Nesezutei Cântari”, care îl va însoti pentru tot restul vietii. La începutul lui 1910, se calugareste la manastirea Iablocino (acum în Polonia), ia numele de Alexie si începe studii theologice. La 15 August 1910, din nou cu sprijinul Arhiepiscopului Antonie, este hirotonit ieromonah, cu numele de Alexie. De acolo, a fost chemat în Iza. A slujit aici în taina, precum si în Mukacievo si în alte sate.

În patrie, cel dintâi vrajmas al Parintelui Alexie – ca si al identitatii duhovnicesti a Carpato-rusilor – era Uniatia. Politica Austro-Ungara de a dezbina si stapâni a însemnat despartirea locuitorilor tinuturilor de la hotarele Rusiei (întelesul cuvântului „Ukraina”) de tara-mama, Rusia. A însemnat artificiul religios al Uniatiei, care va duce mai apoi la inventarea unei identitati nationale separate, prin „ucrainizare”. Arma aceasta s’a folosit îndeosebi în vestul Micii Rusii (acum Ucraina), cunoscuta drept Galitia, care fusese multa vreme sub influenta Polona. Aceasta minciuna a fost data în vileag de catre dreptslavitorii Carpato-rusi. Numele pe care si-l dadeau ei însisi, „Rusâni”, arata limpede ca nu erau un neam pe deplin diferit si ca întreaga lor istorie era de fapt parte a Orthodoxiei Ruse. Ei nu sânt „Carpato-ucraineni”, ci Carpato-rusi. Asa se explica de ce se temeau într’atât Austro-ungarii de Orthodoxia Rusa si încercau s’o înabuse.

Nimic nu-l putea însa opri pe Parintele Alexie, nici chinul, nici prigoana. Credinta sa, râvna si dorinta de a-si sluji poporul erau atât de puternice, încât a lucrat ca strungar, deoarece nu era dispus sa traiasca pe seama lipsitilor tarani. Colinda prin toate satele ce se întorsesera la Dreapta-slavire, slujind tainele, propovaduindu-le si întarindu-i în credinta.
28.07.2008 Patimirile ortodocsilor2 de Amphilofiu
Doar intr`o zi a botezat 200 de copii si a impartasit peste 1000 de credinciosi. Potrivit unei gazete Maghiare, in tinutul Maramuresului, in jurul Izei, peste 14.000 de oameni au devenit orthodocsi.

In doi ani, Parintele Alexie a intemeiat 28 de obsti dreptslavitoare in felurite sate. A cautat pretutindeni ajutor, ducandu-se iarasi in Athos si intalnindu-se acolo cu Patriarhii Constantinopolei si Serbiei. Prigoanele s`au inrautatit, si Parintele Alexie a fost arestat de mai multe ori. Soldatii inconjurau bisericile, cautau prin case, confiscau cartile de rugaciune, icoanele, crucile si literatura religioasa. Asupra taranilor erau impuse dari uriase, tot tinutul era plin de trupe militare, iar paraclisele au fost inchise. Cei ce se faceau Dreptslavitori erau intemnitati. Drept raspuns, si mai multe sate au devenit orthodoxe.

Parintele Alexie era vanat de autoritatile catholice Maghiare ca o fiara salbatica. La mijlocul lui 1912, a fost silit sa treaca mai intai in Iablocino, apoi in primavara lui 1913 in Rusia, iar in cele din urma in America, unde se gasea o mare colonie Carpato-rusa. Acolo, impreuna cu Parintele Alexandr Hotovitki, si-a continuat lucrarea misionara, iar sute de mii de Carpato-rusi s`au intors la Orthodoxia stramosilor lor. De aici, Parintele Alexie a corespondat neincetat cu turma sa, si Austro-ungarii au inceput sa aresteze pe oricine purta vreo scrisoare cu timbru de America. Cateva sute au fost intemnitati, printre care toate rudele Parintelui Alexie.


Alti Sfinti Marturisitori

Soldatii au recurs la chinuri. Dreptslavitorii erau spanzurati de copaci, fara ca picioarele sa poata atinge pamantul. Astfel, incepeau sa le sangereze nasul, gura si urechile. Daca cei munciti isi pierdeau cunostiinta, soldatii aruncau peste ei apa, ca sa continue chinul. O femeie din satul Lejie a murit in urma chinurilor. Multi au cunoscut "copacul chinurilor", dar nu s`au lepadat de Dreapta-slavire. Altii au fugit in munti si paduri.

Astfel, unsprezece fete, invatate de sora Parintelui Alexie, Vasilisa, s`au facut in taina monahii. Au plecat in munti, au ridicat o casa in padure si au vietuit acolo calugareste. Soldatii au aflat cele intamplate, le-au vanat si le-au aflat. Le-au silit sa se dezbrace si sa stea, imbracate doar in rufarie, in apa inghetata vreme de doua ceasuri, apoi le-au aruncat in temnita. Numele lor erau: Maria Vacaru, Pelaghia Smolik, Anna Vacaru, Maria Madiar, Pelaghia Tust, Pelaghia Serban, Parascheva Serban, Iuliana Azai, Maria Prokun, Maria Dovganici, Anna Camen. In 1910, Dreptslavitorii, ramasi fara preot, au cautat ajutor in Rusia. La manastirea din Iablocino au fost trimisi mai multi candidati pentru hirotonie. Printre acestia se numarau Vasile Camen si Vasile Vacaru. Ei au fost primiti in manastire cu dragoste. Intre timp, oamenii din Iza se adunau sa se roage in casa unui satean, Maxim Procop. In 1913, nepoata sa, Iuliana Procop, a patimit pentru Hristos, facandu-se sfanta marturisitoare. Desi era doar o fetiscana, in 1913 a organizat in sat o manastire de maici.

Pe 23 Iulie, in acelasi an, a inceput un alt proces in Sighetu Marmatiei. Aici, procurorul i-a pus sub acuzare pe "Alexandru" Kabaliuc, in varsta de 36 ani, si alte 94 persoane, printre care preotii Grigore Gritac si Nicolae Sabau, ca si alti tarani din Iza. Parintele Alexie s`a intors de bunavoie dupa cateva luni din Statele Unite ale Americii ca sa ia parte la judecata, pentru a patimi impreuna cu turma sa. Au fost invinuiti ca au primit ajutor din Rusia Orthodoxa si de la Muntele Athos pentru a-i converti pe Uniati la Dreapta-slavire, lucru socotit ca tradare de Austro-ungari.
La proces, Parintele Alexie s`a aparat, spunand ca nu au avut nici un interes politic, ci s`au preocupat doar de credinta orthodoxa; iar daca va trebui sa patimeasca din aceasta sfanta pricina, asa sa fie. Procesul a tinut doua luni. In sfarsit, pe 3 Martie 1914, Parintele Alexie a fost osandit la patru ani si jumatate de inchisoare si amendat. Ceilalti au primit intre trei ani si sase luni. Auzind sentinta, Tarul Rus Nicolae al II-lea i-a daruit Parintelui Alexie o cruce pectorala de aur pentru marturisirea sa de credinta, iar in bisericile din Rusia s`au tinut slujbe anume.

In timpul procesului, soldatii au navalit in Iza si au prins-o pe Iuliana Procop si pe celelalte surori de manastire. Duse la postul de politie, au fost schingiuite si soldatii au incercat sa le convinga sa se lepede de Dreapta-slavire. Apoi, in plin ger, acestea au fost udate cu apa si aruncate pe ulita. Aici, li s`au smuls hainele si au fost batute fara mila. Desculte si dezbracate, au fost tarate asa prin sat, in speranta ca se vor lepada de credinta orthodoxa. Ulitele au ramas goale si satenii socati, fara sa poate interveni nicidecum. Preotul Uniat, care chemase soldatii, a poftit-o pe Iuliana sa stea de vorba si a incercat cu viclenie sa o convinga sa se lepede de credinta. Ea a ramas neclintita, desi chinurile au continuat pentru inca trei luni. Nici una din surorile de manastire nu s`a lasat de credinta sa dreptslavitoare.

La inceputul lui 1914, trei preoti au sosit din Rusia, Parintele Amfilohie (Vasile Camen), Parintele Matthei (Vasile Vacaru) si Parintele Serafim (ucis mai tarziu in razboi). Au fost de indata arestati si trimisi la centrul local invecinat din Hust. Primii doi au fost pusi sub arest la domiciliu, iar Parintele Serafim a fost trimis in armata. Cand a izbucnit Primul Razboi Mondial, Parintele Amfilohie si alti patruzeci de tarani au fost arestati. El a fost condamnat la patru ani de inchisoare. Au fost arestate si Iuliana si surorile ei intru Hristos, apoi si ele au fost trimise la Hust. Au fost eliberati abia cand trupele Rusesti au intrat in oras. Dupa retragerea Rusilor, monahiile au ramas credincioase si se intalneau noaptea ca sa se roage. Drept indrumator duhovnicesc il aveau pe Parintele Amfilohie, pe atunci inchis la Kosite (acum in Slovacia).

In 1917, toata obstea de surori a fost pusa din nou sub arest la domiciliu, insa de data aceasta ele trebuiau sa se duca la postul de politie pentru cercetari de trei ori pe zi. In 1918, Iuliana a fost batuta aproape pana la moarte. Trupul ii era plin de rani, nasul spart, capul rau invinetit. Bataile au fost insotite de cuvinte pentru a o convinge sa se lepede de Dreapta-slavire si de viata monahala. Insa au dat gres. Desfigurata si plina de sange, Iuliana a fost dusa la beci si acoperita cu nisip. Nu i s`a ingaduit nimanui sa o vada. In a patra zi, Iuliana a revenit la viata. Soldatii nu se asteptau sa supravietuiasca. A fost dusa la tatal ei si s`a chemat un doctor. Ea a refuzat insa asistenta medicala si s`a tamaduit in chip minunat. In 1924, Iuliana Marturisitoarea a fost tunsa in monahism cu numele Parascheva si a devenit Igumena Manastirii din Maramures. Dupa adormire, a fost ingropata la Manastirea Sfantului Nicolae din Mukacievo.


Marturisirea credintei intre cele doua Razboaie Mondiale

Dupa Primul Razboi Mondial si naruirea "inchisorii popoarelor", Imperiul Austro-Ungar, Carpato-Rusia s`a gasit in noul stat al Cehoslovaciei. Desi atrocitatile Austro-ungarilor luasera acum sfarsit, acordul Saint Germain en Laye din 1919, care daduse nastere noului stat, nu s`a aplicat cu adevarat. Drept urmare, Carpato-Rusia n`a primit autonomie in cadrul Cehoslovaciei, iar incercarile de Uniatie si ucrainizare au continuat. Insa cei ce incercau aceasta trebuia acum sa dea piept un Parinte Alexie liber.

La sfarsitul Primului Razboi Mondial, Parintele Alexie fusese inchis si impuns cu baioneta pentru credinta sa de catre Austrieci. In toamna lui 1919, a fost ingrijit intr`un spital din Kiev si cercetat de Mitropolitul Antonie, marele sau admirator. Acesta l-a numit pe Parintele Alexie "un erou" si, cu cuvinte prorocesti, "un marturisitor si mucenic pentru Adevarul lui Hristos". Toate aceste intamplari sant istorisite in volumul IV din Biografia Mitropolitului . Dupa intoarcerea din temnita si spital, Parintele Alexie a vietuit in Manastirea Sfantului Nicolae, pe care a intemeiat-o in Iza, langa biserica in care slujise Parintele Ioann Rakovski. Aici, in 1921, a devenit Igumen. La acea vreme, satele din jurul Izei, Bastri, Gorincevo, Uibarovo, Lipcia, Tereblia si Koselevo venisera toate la Dreapta-slavire. Multumita lucrarii incepute de Parintele Alexie, intr`un rastimp relativ scurt, mai bine de o mie de parohii Rusane s`au intors pana la urma la Orthodoxie. Parintele Alexie a fost ajutat in lucrarea sa misionara de doi dintre nepotii lui Adolf Dobrianski, Alexei Gherovski (1883-1972) si Gheorghi Gherovski (1886-1959).

De Praznicul Schimbarii la Fata din 1921, Parintele Alexie a deschis lucrarile Soborului Bisericii Orthodoxe Carpatho-Ruse. Erau acolo peste 400 de trimisi din toate satele orthodoxe din tinut. Trimisii au adoptat un statut si numele oficial de "Biserica Orthodoxa a Rasaritului Carpato-Rusa". Adunarea a hotarat sa ramana in Biserica Sarba, pe atunci sub stralucitul Episcop Dosithei, ca si pana atunci, mai ales de vreme de atatia dintre reprezentantii Sarbi studiasera in Rusia, iar Biserica Orthodoxa Rusa din afara Rusiei fusese intemeiata in Serbia.

Capul Bisericii Ruse exilate in Serbia era vechiul ocrotitor al Parintelui Alexie, Mitropolitul Antonie (Hrapovitki), care a continuat sa-i ajute pe Carpato-rusi. El a trimis un vestit misionar, Arhimandritul Vitalie (Maximenko), in tinutul din jurul Presovului (acum in Slovacia). Inainte de Revolutie, Parintele Vitalie condusese tipografia Lavrei Pociaev. Acum, la nord de Presov, a intemeiat Manastirea Sfantului Iov, aducand monahi de la Valaam si incepand publicarea unei gazete numita "Pravoslavnica Carpato-Rusie". Aceasta a devenit mai tarziu ziarul oficial al Bisericii Orthodoxe Ruse din afara Rusiei.

Carpato-rusii au primit ajutor si de la seminarul din Bitola (Serbia), indeosebi de la reprezentatii sai cei mai de seama, Parintele (acum Sfantul) Ioan (Maximovici) si Parintele (acum Sfantul) Iustin (Popovici). Cel din urma a slujit pentru o vreme ca misionar pe langa Presov. Cu totul, in Carpato-Rusia s`au stabilit peste 11.000 de Rusi Albi, printre care Arhimandritul Vasilie Pronin (1911-1997), care mai apoi a primit schima mare. Pe langa ca a fost un mare Staret, acesta era si un stralucit lingvist (vorbea paisprezece limbi) si geolog, scriind o inca nepublicata "Istorie a Orthodoxiei Carpato-Ruse de la inceputuri pana in zilele noastre" .

Cu toate acestea, Orthodoxia din Carpati urma sa treaca printr`o alta ispita. De data aceasta, nu era din una din afara, ci dinauntrul Bisericii - ispita schismei. Noul Patriarh al Constantinopolei de la acea vreme, Meletie Metaxakis, ecumenist si modernist, incepuse sa-i sustina pe schismaticii revizionisti Sovietici si sa-i prigoneasca cu inversunare pe monahii de la Valaam pentru pazirea calendarului dreptslavitor si impotrivirea la revizionismul bisericesc. Ca sa-i contracareze pe Sarbii dreptslavitori, acest patriarh a numit el un episcop al Carpato-Rusiei, Savvatie, avand sustinerea guvernului Cehoslovac pro-catholic. Inca o data, Parintele Alexie, care devenise in 1925 arhimandrit, s`a ridicat in apararea canoanelor. L-a sustinut pe Episcopul Ceh (acum Sfantul) Gorajd din Biserica Sarba, iar Biserica Carpato-Rusa a izbutit sa respinga pretentiile modernistilor. Multumita Arhimandritului Alexie, care era episcop in toate privintele, mai putin cu numele, a luat fiinta in 1931 eparhia Mucacievo-Presov.

Biserica Buneivestiri din Hust, ridicata de Parintele Alexie si sfintita in 1928.

In ciuda uriaselor greutati, miscarea dreptslavitoare Rusina, condusa de Parintele Alexie, a inflorit in anii 1920 si 1930. Astfel, potrivit unor statistici din 1936, eparhia Mukacievo-Presov consta in 127 de biserici, avea 138 de preoti si 140.000 de credinciosi. Carpato-rusii se impotriveau nationalismului Ucrainean artificial anti-orthodox si pro-catholic. Parintele Alexie era convins ca Carpato-Rusia trebuie sa se uneasca cu o Rusie libera. El n`a fost doar un aspru nevoitor si un om de rugaciune, ci si un conducator al neamului, care a sustinut organizatii precum Partidul Orthodocsilor Nativi din Rusia Subcarpatica, Partidul Popular Rus pentru Unire si Blocul Orthodox Rus, acesta din urma luptand impotriva regimului pro-nazist al Uniatului Augustin Volosin. El a organizat si vestitele "Adunari Orthodoxe", care au luptat in anii 1930 pentru curatia credintei, pentru Rusia si impotriva separatismului Ucrainean. Astfel, in 1937, 83% dintre Carpato-rusi au votat intr`un referendum in favoarea limbii Ruse, respingand asa-zisa identitate "Ucraineana" silita asupra lor.

Dupa invazia nazista a Cehoslovaciei din 1938, nationalistii Ucraineni din Galitia au primit sustinere financiara si politica din partea altul Austriac - Hitler. Condusi de Uniatul Volosin, nationalistii Ucraineni care-l sustineau pe Hitler au incercat sa supuna la genocid pe Rusani, trimitandu-i pe multi in lagarele de concentrare din Svaliava si Rahov. Intre 1939 si 1944, Carpato-Rusia a fost luata de Ungaria, la ordinul lui Hitler, dar, dupa eliberarea ei in 1944, de catre Armata Rosie Sovetica, Golgotha Rusanilor s`a dovedit a fi departe de sfarsit.


Marturisirea credintei sub Sovietici

In 1944, Carpato-Rusia a fost eliberata de opresiunea nazista. Inaintea napastei atheiste, inca o data, Parintele Alexie a fost cel ce a incercat sa se impotriveasca la ce se intampla. La 18 Noiembrie 1944, mai multi savanti, politicieni si 23 de preoti dreptslavitori au luat parte la o Conferinta Orthodoxa in Mukacievo. Conferinta, prezidata de Gheorghi Gherovski, a trimis un apel catre Stalin, iscalit printre altii de Igumenul Theofan Sabau, loctiitor al Eparhiei Mukacievo si Presov, si de Arhimandritul Alexie. Acestia cereau formarea unei Republici Autonome Carpatice, pentru toti Rusanii - "fiii Rusiei". Dupa ce traisera in robia Ungurilor si a Germanilor vreme de veacuri, pana in 1919, ei doreau sa se alature Marii Rusii. Si, asa cum drept ziceau, auzisera pentru intaia oara cuvantul "Ucraina" doar in rastimpul cat au facut parte din Cehoslovacia, cand nationalistii din Galitia isi incepusera propaganda.

Insa in ciuda bravelor stradanii ale Parintelui Alexie, Partidul Comunist al Uniunii Sovietice, atheist si anti-rusesc, n`a vrut sa asculte rugamintile lor si i-a tradat pe patriotii orthodocsi Rusani. Comunistii Ucraineni, condusi de Hrusciov, stateau impreuna cu Stalin, punand deja la punct trecerea Carpato-Rusiei de la Cehoslovacia la Ucraina Sovietica. In acelasi timp, orthodocsii, aflati pana atunci sub jurisdictia foarte sustinatoarei Biserici Sarbe, au fost trecuti la Patriarhia Moscovei. Dintr`o data, autoritatile Sovietice au inceput sa inchida si bisericile Uniate care mai ramasesera, si bisericile si manastirile Dreptslavitoare. Proprietatile acestora au fost confiscate, la fel ca in Rusia, dupa 1917. In leaganul Rusiei a inceput ucrainizarea silita.

Prigoana Sovietica a Carpato-Rusiei a fost poate cea mai mare tragedie din viata Arhimandritului Alexie, care a primit schima mare pe 22 Noiembrie (s.n.) 1947. Vazand cruzimea si necinstea atheistilor, la 2 Decembrie (s.n.), buna si darnica sa inima a incetat sa mai bata, la varsta de 70 de ani. Multi spun ca a fost otravit de Politia Secreta. Din fericire, n`a mai trait sa vada Carpato-Rusia inglobata in Ucraina Sovietica, Rusanii redenumiti Ucrainieni si represiunea ce a urmat. Parintele Theofan Sabau, un Rusofil neclintit care ar fi ajuns probabil viitorul Episcop de Mukacievo, a disparut si probabil a mucenicit. Patriotii Rusani au fost surghiuniti si trimisi in Gulag, iar Ucrainizarea silita s`a desfasurat prin inchiderea a 500 de scoli Rusane. Rusanii erau trimisi in lagare de concentrare doar daca vorbeau limba lor in public. Soldatii athei ai Armatei Rosii, sositi in 1944, nu reprezentau defel Sfanta Rusie pe care o asteptasera atata vreme Rusanii.

Astfel, perfizii Bolsevici au incercat sa ucrainizeze populatia, folosind aceeasi unealta ca si inaintea lor catholicii Austro-ungari si nazistii Ucraineni. Cel mai mare prigonitor a fost binecunoscutul Hrusciov, care a cedat in 1954 Crimeea Ucrainei si mai apoi a adus lumea in pragul unui razboi nuclear, declarand in 1970 si ca toate bisericile din Rusia vor fi inchise. Statul Sovietic ataca insasi leaganul neamului Rus. "Ucraina Transcarpatica", asa cum numeau ei Carpato-Rusia, a fost industrializata, iar sistemul ecologic stricat prin despaduriri si militarizari. Multi Rusani ("Transcarpatici") erau siliti in Ucraina sa-si caute de lucru, iar alcoolismul inflorea in lumpen-cultura Sovietica centralizata. Doar clerul dreptslavitor a ramas sa dea marturie de identitatea nationala a Rusanilor.


Biruinta duhovniceasca a Carpato-Rusiei

De la caderea Uniunii Sovietice in 1991 si indepedenta Ucrainei, s`au raspandit felurite miscari schismatice. Carpato-Rusia, insa, a ramas credincioasa Orthodoxiei. Peste 500 de parohii si 20 de manastiri de acolo raman loiale traditiei dreptslavitoare Ruse, iar Carpato-Rusii cauta inca sa dobandeasca autonomia din partea Ucrainei. Astfel, in centrul duhovnicesc al Carpato-Rusiei, Manastirea Sfantului Nicolae din Iza, condusa de Arhimandritul Stratonic (Legaci), s`a impotrivit si se impotriveste cu tarie schismaticei "Biserici" Ucrainiene in frunte cu episcopul caterisit Filaret Denisenko de la Kiev, asa cum a facut-o si Staretul Carpatho-Rus, Schiarhimandritul Vasilie (Pronin).

Acestia au fost urmati in urmatoarea generatie de o noua capetenie duhovniceasca si nationala, Protoiereul Dimitri Sidor (1955-), arhitect si rector al noii Catedrale Orthodoxe din Ujgorod, presedintele patrioticei "Fratii a Sfintilor Chiril si Methodie" a dreptslavitorilor Rusani, publicist si traducator al Evangheliei in Carpato-rusa. El a fost sustinut de Igumenul Gavriil (1973-), istoric al Bisericii Orthodoxe din Carpato-Rusia. Amandoi promoveaza ideea unei zile de praznuire a tuturor sfintilor Carpato-Rusiei si au alcatuit o lista de sfinti locali.

In 1998, Biserica Orthodoxa Sarba l-a canonizat pe Episcopul Dosithei, care a facut atatea pentru orthodoxia Carpato-rusa inaintea celui de-al Doilea Razboi Mondial. Atunci, in Februarie 1999, la Manastirea Sfantului Nicolae din Iza, Episcopul Agapit al Hustului (acum al Mukacievului) si Arhimandriul Stratonic au dezvelit moastele Schiarhimandritului Alexie (Kabaliuk). Le-au gasit a fi aproape in intregime nestricate. Trupul, pielea si mantia calugareasca erau toate neatinse, si doar picioarele si incheieturile se descompusesera in pamantul extrem de umed. Din mormant a fost luata icoana de la Iviron a Maicii Domnului, pe care Parintele Alexie a adus-o cu sine din Muntele Athos. Culorile ei nu s`au sters deloc. A fost un eveniment extrem de important in viata duhovniceasca a Carpato-Rusiei. Parintele ei duhovnicesc era neatins, ca si idealul ei duhovnicesc.

Canonizarea sa a avut loc la Manastirea Sfantului Nicolae din Iza pe data de 21 Octombrie 2001, in prezenta Inalt Preasfintitului Mitropolit Vladimir al Kievului si a toata Ucraina, a multor alti episcopi si a aproape douazeci de mii de credinciosi. Titlul sau este de "Apostol al Carpato-Rusiei". Evenimentul are o insemnatate extraordinara, deoarece reprezinta un punct de cotitura in viata Carpato-Rusiei. Aduce la viata intreaga regiune, nu ca vreun tinut schismatic si nationalist al Uniatiei Galitiene din Ucraina de vest, ci ca un centru Dreptslavitor. Proslavirea sfantului marturisitor Alexie il vadeste drept capetenie a neamului Rusin, un adevarat "Apostol", si arata ca acestia sant fii adevarati ai Orthodoxiei Ruse, credinciosi predaniei si menirii lor istorice.

Sfantul Alexie, Apostol al Carpato-Rusiei

Maretul concept al unirii cu Maica-Rusia este inca viu in Carpato-Rusia. Aceasta insula unica de traditie dreptslavitoare Rusa in Europa, care a dainuit prin varsare de sange si rugaciune, nu poate fi trecuta cu vederea. Dupa napastele catholicismului Maghiar si islamismului Tatar, ale Uniatismului Austro-ungar si modernismului Cehoslovaco-Constantinopolitan, ale fascismului Germano-ungar si comunismului Sovieto-Ucrainian, s`a deschis o fereastra pentru neamul Rusin ca sa-si afle calea. Conducator duhovnicesc pe aceasta cale le va fi pururea Apostolul lor, sfantul celui de-al douazecilea veac, Schiarhimandritul Alexie, impreuna cu sfintii marturisitori care s`au luptat si au patimit cu dansul. Aceasta canonizare, cu siguranta, este doar inceputul proslavirii cetei sfintilor Carpato-rusi si a rupt zidul de tacere despre Carpato-Rusia.


Concluzie: Insemnatatea duhovniceasca a Orthodoxiei Carpato-ruse

Pe o scara mai larga, se pune astazi problema soartei de obste a Orthodoxiei Rusesti din afara Rusiei. Astazi, in intreaga lume se gasesc insule de Orthodoxie Rusa, chiar si vorbind limbi diferite. Credincioase Predaniei si calendarului dreptslavitor, ele sant amenintate din toate partile, asa cum a fost si Orthodoxia Carpato-rusa de-a lungul veacurilor. Ele sant primejduite de catholicism si islamism, uniatism si modernism, fascism si comunism, de tot felul de nascociri ale omului, de toate "ismele". Cu toate acestea, aceste insule ale traditiei dreptslavitoare Ruse dainuiesc in cetatile si orasele Europei de Apus, ale Americii de Nord si de Sud, ale Australasiei si ale Tarii Sfinte. Luptand cu cancerul duhovnicesc al revizionismului, ele dau marturie de virtutea credinciosiei. Daca Orthodoxia poate dainui in afara Rusiei, asa cum a facut-o vreme de o mie de ani in Carpato-Rusia, atunci si noi, toti ceilalti, ar trebui sa ne imbarbatam de la pilda acestora si sa facem asemenea.

Sfinte Parinte Alexie si toti Marturisitorii Carpato-Rusiei, rugati-va lui Dumnezeu pentru noi!

Pr. Andrew Phillips
Traducere: Radu Hagiu
29.07.2008 Scrisoarea Papei Ioan al VIII-lea catre Patriarhul Fotie despre Filioque de Pater Inocentius
"...va este cunoscut ca trimisul vostru, explicanduse cu noi asupra crezului, a gasit ca noi il tnem asa dupa cum l-am primit de la inceput, fara a adauga sau a scoate ceva din el,caci noi cunoastem aspra pedeapsa ce merita cel ce ar cuteza a se atinge de el. astfel pentru a va linisti asupra acestui punct(Filioque), care a fost pentru biserica o piatra de poticnire, noi va declaram inca o data ca nu numai ca il rostim astfel, dar ca noi indepartam chiar pe cei ce, in nebunia lor, au avut cutezarea a lucra altminteri decat la inceput, drept calcatoriai cuvantului dumnezeiesc si falsificatori ai invataturii lui Iisus Hristos, a apostolilor si a parintilor care ne-au predat crezul prin sinoade; noi declaram ca partea lor este cea a lui Iuda, pentru ca au lucrat ca si el, fiindca daca ei nu dau mortii insusi trupul Domnului, totusi sfasie pe credinciosii lui Dumnezeu, care sunt madularele Domnului, prin mijlocirea schismei, dandu-i pe ei ca si pe dansii mortii vesnice, dupa cum a facut nevrednicul apoostol.
29.07.2008 Scuze... de Pater Inocentius
In graba cu care am transcris fragmentul din epistola Papei Ioan al VIII-lea catre Patriarhul Fotie al Constantinopolului s-au strecurat cateva greseli ortografice pentru care imi cer iertare. Citarea s-a facut dupa Wladimir Guetee:"Papalitatea schismatica",trad. de Iosif Gheorghian, fost episcop al Dunarii de JOS si Mitropolit Primat,retip. la Editura Biserica Ortodoxa, Alexandria 2001.
04.08.2008 Despre Filioque de valentin
Expunerea Domniei Voastre este foarte frumoasa, folositi toate elementele de analiza teologica, argumentele istorico logico teologice sunt bine studiate si prezentate foarte frumos, numai ca un teolog ortodox nu poate fi pacalit cu argumentele Domniei Voastre, poate sunteti convins de ceea ce spuneti, dar totus exista o hiba, aceea pe care o avea si Arie cel de trista pomenire, si anume nu ati demonstrat ca romano catolicismul nu e eretic prin Filioque.

Si ce daca a recunoscut Vaticanul Crezul Ortodox, daca nu il adopta si nu se leapada de erezia Filioque? Din pacate pentru Dvs, nu ne puteti ABURI, Teologia Bisericii este foarte clara in privinta tuturor Dogmelor ei, care asa cum ati afirmat, dand dovada ca nu cunoasteti Teologie Ortodoxa, cuprinde inca de la Pogorarea Duhului Sfant toata cunostinta dogmatica. Degeaba spui: recunosc ca ai dreptate, dar eu tot in gresala starui! Cam in acest mod viclean functioneaza diplomatia Vaticanului. Asa cum Dumnezeu are proprietatea de a fi Neschimbat, la fel si DOGMELE Lui, raman neschimbate, indiferent de vremuri, de teologi sau Ierarhi.
Cu respect,
Vulcan Valentin
04.08.2008 Despre Filioque de valentin
Si inca ceva: Tot fondul Dogmatic il are Biserica de la Cincizecime, Sfintii Parinti si Sinoadele doar au FORMULAT Dogma, au explicitat-o in functie de problemele cu care s-a confruntat Biserica, nu au schimbat si nu au adaugat si nu au inventat Dogme noi asa cum au facut Latinii. Domnia Voastra facand o mare confuzie intre aspectul Dinamic si Statornic al Sfintei Traditii.
Cu drag,
Vulcan Valentin
04.08.2008 Valentin de Levit
Am mai scris dar repet deoarece dumneavoastra pareti mai decent decat cei care profereaza injurii din start : toti Sf.Parinti nu ELUCIDEAZA ceea ce inseamna purcederea si nasterea . Daca plecam de aici ar fi bine sa ne intrebam : cum stim cine are dreptate : catolciii sau ortodocsii ? Sau ne putem intreba : parerile personale au fost cumva folosite politic ?

Dv. cum stiti care parte are dreptate daca nu aveti nici un element la care sa va raportati privitor la purcedere si nastere ?

Ce stiau Sf.Parinti acum mai bine de 1000 de ani stiti si dv. privitor la acesti 2 termeni . Poate o sa realizam ca idei ca ale dv. de mai sus sunt intretinute artificial de mii de ani de vrajmasii lui Cristos folosindu-se de ignoranta sau reau-intentie a crestinilor . Ap.Pavel n-a indraznit sa vorbeasca despre Treime asa cum ulterior au facut-o Parintii .

Tocmai El care ajunsese la al 3 lea cer .

Cand o sa intelegeti ceea ce spune Badilita prin intoarcerea la crestinsimul primar care nu a produs diviziuni ? Poate asa veti intelege si CV II si nu prin prisma filozofiilor lumesti despre energii , vami ..etc...etc..care au puternice influente gnostice , harismatice , neoplatonice . Spun aceasta din urma pt. ca vorbiti despre arianism . Pace si Bine !
07.08.2008 Augustin - Eight Major Sources of Heresy de Luca
http://www.geocities.com/trvalentine/orthodox/augustine8.html

La adresa de mai sus sunt prezentate opt invataturi ale lui Augustin care au influentat teologia occidentala si au dus la indepartarea ei treptata de teologia rasariteana:
1. Filioque
2. Pacatul originar (in noua interpretare a lui Augustin)
3. Redefinirea botezului
4. Predestinatia si harul irezistibil
5. Conceptia despre vointa omului
6. Confuzia intre esenta, ipostasuri si energii in Sfanta Treime
7. Interpretarea eronata a teofaniilor
8. Validarea botezului eretic

Augustine is the Fountainhead of the Western Heresies
10.08.2008 STRATAGEMELE PONOSITE ALE PROPAGANDEI ANTICATOLICE de Martin,papistasul
SCURT TRATAT DESPRE SUBTERFUGIILE „ORTODOXE”
[acest scurt tratat eu il dedic Sfântului Augustin si maestrilor mei,Card. Newman si Tresmontant]



STRATAGEMELE PONOSITE ALE PROPAGANDEI ANTICATOLICE.STRATIGRAFIA MINCIUNII CONFESIONALISTE ANTIROMANE



Intrucât am fost citat pe acest forum,un user in dezacord cu ideile mele a gãsit de cuviintã sã riposteze.
Avem de—a face cu un exemplu bun de inclus in manuale,al subterfugiilor ponosite la care apeleazã propaganda antilatinã si anticatolicã.Le vom clasa sub patru tipuri generale:
(1)—primul,si cel mai miscãtor,dacã putem spune,e de o ingenuitate induiosãtoare—este clasa:” nu stim,n—am stiut,si nici nu vrem sã stim”.E ignorarea convenabilã,avantajoasã.
Userul aflat in dezacord cu ideile mele scrie:” Mai intai ar trebui sa vedem care sunt acei Parinti apuseni care erau cunoscuti (tradusi in greaca) si recunoscuti (ca autoritate) in Orient. Unul ca Fer. Augustin, de exemplu, a fost tradus in greaca incepand cu sec. 12. Deci cinstirea care i s-a dat (titlul de fericit) s-a bazat pe solidaritatea cu crestinii din Apus, iar nu pe cunoasterea operei sale. Printre putinii orientali care a cunoscut dintre scrierile lui Augustin este Sf. Ioan Casian”.
Pãi si,cum,asta n—ar trebui sã vã punã pe gânduri?E ceva de laudã?Ignoranta e culpabilã,si s—a dovedit a fi fratricidã.Doctrina ortodoxã NU O DEFINESC RECUNOASTERILE IN ORIENT,deoarece acest Orient nu avea,inainte de progresiva indepãrtare de temelia adevãrului,monopolul doctrinei.E foarte rãu,dacã Pãrintii occidentali nu erau tradusi si recunoscuti in Orient;dar asta e problema Orientului.Catolicii nu apeleazã niciodatã la astfel de stratageme,ei nu spun cã Pãrintii capadocieni nu erau cunoscuti in Vest si cã „cinstirea” datã lor e numai cu titlu de solidaritate.
De timpuriu,esticii par sã fi ales sã ignore,deliberat,crestinãtatea occidentalã.Dar aceasta e o carentã,nu o virtute.
Grecii trebuiau,in spirit de cinste (asa cum Sf. Maxim,fratii Kydones,Vasile Visarion, marele Sfânt Isidor al Kievului au si fãcut) sã isi redefineascã standardele doctrinare tinând cont de experienta dogmaticã universalã a Bisericii.Ca si in domeniul legii ,ignoranta nu e o virtute.Trufia lor si dispretul fatã de viata bisericeascã si culturalã latinã le—au jucat o festã urâtã.
Sf. Augustin,Pãrintele nostru,il citea pe Sf. Grigore Nazianzenul.Ioan Scotus Erigena l—a tradus pe Sf. Maxim.Vestul a fost mereu constient de rãspunderea ce—i revenea de a cunoaste doctrina catolicã in intregimea ei,indiferent de arealul geografic de provenientã si de prejudecãtile etnice.
Insã am sã vã mai spun ceva—nu cred asa mult in aceastã ignorantã a orientalilor;cred cã ea e mai mult oportunã si jucatã,convenabilã,decât realã.
Odatã pentru totdeauna:conceptul de Traditie e unul a posteriori,nu unul a priori.Nu e legitim sã croim intâi o traditie regionalã,exclusiv esticã,si apoi sã decupãm restul si sã „admitem” din traditia vesticã,la fel de venerabilã,numai ceea ce e identic primului nostru concept.Traditia e o sintezã,nu o grilã regionalã.Acordul Pãrintilor trebuie sã fie universal,ca sã conteze,si nu sã fie unul numai estic. Repet aici o vorbã dragã „ortodocsilor”:”ceea ce mereu,ceea ce la toti ...”.
Din punctul dv. de vedere,neoprotestantismele sunt si ele perfect legitime,fiindcã si neoprotestantii aleg sã ignore patristica anticã.
Incã douã remarci:Sf. Ioan Cassian NU ERA ORIENTAL;de unde v--a venit aceastã idee?El e un Pãrinte latin.Apoi:el nu a cunoscut „dintre scrierile ...”,ci „din scrierile ...”.
Vãd,deasemeni,cã admiteti cã esticii nici nu ar fi trebuit sã recunoascã canonizarea Sf. Augustin si cã au fãcut—o de complezentã,in necunostintã de cauzã (presupun cã acelasi rationament e valabil si pentru restul Sfintilor occidentali admisi de biserica dv.,Sfinti care si ei foloseau azimi,credeau in existenta unui loc de curãtire si pedeapsã vremelnicã dupã moarte,etc.,credeau ferm in sfintenia unuia ca teologul hipponez, etc.).Asta,incã o datã,nu e ceva de laudã. Dacã Biserica latinã s—a recunoscut,incã din sc. V,prin vocile ei semnificative,in doctrina si in sfintenia exemplarã a inegalabilului Augustin,cum altfel decât fratricidã e dezicerea esticilor de unul ca el?
E foarte rãu cã grecii nici nu stiau,nici nu—i interesa sã stie.
10.08.2008 2 de Martin,papistasul
(2)Al doilea subterfugiu,deasemeni drag ortodocsilor,e invocarea „scoaterii din context”.
Userul care imi dã lectii de patristicã latinã (nu mã indoiesc cã operele Sfintilor Augustin, Leon I,Grigore Dialogul ii sunt prea bine cunoscute,dupã dezinvoltura cu care imi indicã ce sã gândesc despre ei) scrie asa:” Care ar fi insa dovezile? Sunt dovezi sau interpretari partizane, atribuindu-le ganduri straine de credinta lor?”
Ei,iubiti frati,aceasta e artileria grea a ortodoxiei:sofismul scoaterii din context.Tot ce e neconvenabil,e „scos din context”.Intr—adevãr,Sf. Toma din Aquino,Garrigou—Lagrange,Congar si Papa Ioan Paul al II—lea nu—l intelegeau pe Sf. Augustin;aveau nevoie sã le explice userul Luca cum stau lucrurile.Tot ceea ce noi credeam a fi doctrinã anticã genuinã se dovedeste a fi,vai,produsul unei tendentioase „scoateri din context”.
Când nu poti sã te confrunti pe teren deschis cu o chestiune,declar—o „scoasã din context”. Sau:”e o neintelegere”.Atât.
La fel procedeazã protestantii si neoprotestantii.Tot ce e inconvenabil,instituirea Preasintei Euharistii,a Sfintelor Taine ale Bisericii,sunt versete „scoase din context”—„interpretãri partizane”.O atare rea—credintã deliberatã e implacabilã;atunci când ortodocsii,aprigi oricând in a invârti morisca patristicã,pulverizând curcubee de citate,locuri patristice,”sfinte canoane”,sunt confruntati ei insisi cu citate,rãspund:”a,nu,nici vorbã,e scos din context!”.La fel a procedat Marcu Eugenicul al lor;e ultimul refugiu,arma universalã.Negarea evidentei—‚a,nu,e ceva scos din context”.
Sofismul scoaterii din context are o dublã functie—face sã disparã erorile aflate in scrierile unor Pãrinti orientali (erori care,pentru un Evdokimov,erau fapte obiective,dar care pentru majoritatea ortodocsilor cu ambitii sunt „scoase din context”);si anuleazã orice temei patristic al doctrinelor Bisericii Romei (Sf. Chiril—scoateri din context;Sf. Maxim:asijderea;toti Pãrintii latini—la fel). Scoaterea din context e marea dispensã de a ma gândi—nimic nu mai trebuie rationat,explicat—e vorba numai de o scoatere din context ....Facilitatea acestui subterfugiu e copilãreascã si penibilã.
Cu acest sofism al dv.,nu vãd cum mai rezistã doctrine ca cele isihaste—acolo nu—s „scoateri din context”?Nu—s „interpretãri partizane”?Orice citat patristic sau biblic ati aduce,eu vã spun dinainte cã e „scos din context”/”interpretat partizan”.Asa,nu mai e necesarã nici o explicatie,nimic altceva—pe chipul apologetului ortodox se intinde un zâmbet buddhist—„totul era o scoatere din context”.
La fel procedeazã azi teologii liberali—orice verset biblic e „scos din context”.
Una cu dv. sunt cei care afirmã,azi,de la catedre,cã afirmatiile lui Arie,Nestorie,Eutihie, etc., sunt „scoase din context”.Sensul nu mai e univoc;veniti dv. si lãmuriti contextul ....E pueril.
Bine;luati una câte una afirmatiile patristice (le voi da la cap. 3 al rãspunsului meu),si tâlcuiti—ne dv. care e intelesul in context.Dv. ortodocsii (mã refer numai la cei de felul dv.) aveti,intr—adevãr, reputatia de a fi impartiali,ce—i al dv. e pus deoparte.E vestitã moderatia dv. exemplarã.Admiteti singurel cã Pãrintii occidentali nici nu sunt cunoscuti in Rãsãrit,dar aveti pretentia de a ne da lectii de cum trebuie ei interpretati nepartizan.Eu stiu,poate cã marii dogmaticieni catolici sunt totusi ceva mai competenti ca dv.?Inainte de a—i interpreta,partizan sau nu,acesti Pãrinti latini trebuie mai intâi cunoscuti.Vã conjur sã imi spuneti dacã ati citit ceva de Leon cel Mare sau de Grigore I.Sunteti de o dezinvolturã absolut uimitoare.Aveti pretentia de a le da lectii catolicilor despre cum sã—i inteleagã pe niste autori despre care habar n—aveti.
10.08.2008 3 de Martin,papistasul


(3)Al treilea sofism oriental,pe care cu atâta suficientã amuzantã il ilustrati,spre delectarea generalã,e acela al vastitãtii incomensurabile—subiectul propus de mine e asa de incâlcit,incât NUMAI DV. ne puteti spune cam despre ce e vorba.
Scrieti:” Subiectul acesta este mai vast si nu poate fi tratat pe un forum.”
Dupã care,senin,neabãtut,vã apucati sã—l tratati.Peremptoriile dv. afirmatii sunt cliseele ponosite ale manualelor „ortodoxe” de dogmaticã inveninatã;sunt lucruri de—a gata,pregãtite de generatii.
Dacã e „mai vast”,dv. de ce—l tratati?Acest tip de suficientã provincialã e descalificantã.
In inlãntuirea lor,sofismele dv. sunt:--autorii latini nici nu—s cunoscuti in Est,fapt cu care ne mândrim;si oricum,orice vor fi spus ei e scos din context si interpretat partizan si lasã cã venim noi sã vã spunem care e contextul;si oricum subiectul e „mai vast”,asa cã am sã—l tratez numai eu.
Dv confundati,in mod descalificant,includerea lui Filioque in Crezul liturgic,cu mãrturisirea lui ca adevãr de credintã.Teoria despre Papii germanici e asa de simplistã si de sablonardã,cã nici nu meritã o replicã.Dupã pãrerea dv.,pânã la „teologii franci” nu exista o teologie latinã independentã?Cu ce a inovat scolastica „la tot pasul”?Care sunt douãzeci de lucrãri scolastice citite de dv.,si care sã vã dea dreptul sã vorbiti asa si sã generalizati?Nu vi se pare cã scolastica e un subiect „mai vast”?Si cam vast pentru dv.?
Faceti o samã de afirmatii.Eu vã rãspund,in spirit estic:” Care ar fi insa dovezile? Sunt dovezi sau interpretari partizane, atribuindu-le ganduri straine de credinta lor?”Catolicii nu—s calificati sã vorbeascã despre Papii antici,dar dv. puteti expedia scolastica in douã vorbe.Cât despre teologii franci—da,asa e,eruditia dv. istoricã de almanah parohial e intimidantã—mã gândesc mai ales la teologul franc Chiril,Patriarhul Alexandriei,si la alti asemenea „teologi franci”.
„Biserica Romei a marturisit crezul fara Filioque.”Ei,eu vã intreb:” Care ar fi insa dovezile? Sunt dovezi sau interpretari partizane, atribuindu-le ganduri straine de credinta lor?”I—ati citit pe marii teologi latini de pânã la acei oribili franci care vã necãjesc asa de rãu,si ati constatat,in mod nepartizan,cã nu mãrturiseau Filioque?Dv. vehiculati cu ingenuitate niste sabloane de manual de duzinã, si vorbiti de partizanat?
Ce vã displace la Papii germanici?Cã nu se mai lãsau târâti in lanturi la Constantinopol si tinuti prizonieri de impãratii dv. „intocmai cu Apostolii”?
Imi displace sã vã dau in vileag,dar unele expresii ale dv.,cam dubioase,de tipul „administrator al tezaurului de gratie”,mã fac sã cred cã traduceti din greu polemici anticatolice de pe Internet.
„Catolicismul contemporan a luat nastere in randul populatiilor germanice de curand crestinate din Occident.”Ei,aici da,asa zic si eu spirit nepãrtinitor!Si imi place si cât de solid vã argumentati teza! Cât despre crestinarea „de curând”,vã amintesc cã faceti parte dintr—o schismã in care majoritari sunt rusii si alti slavi.Asa cã,mai incet cu asemenea sofisme!
„ De aceea nu mai exista la catolici sfinti cu moaste si aghiazma se impute”.Ei,cu aceste mitocãnii vã dovediti intr—adevãr omul care sã cearã referinte exacte si nepãrtinire.Stiti ce se impute?Se imput crematoriile care ard fiintele umane avortate in numere record in tãri „ortodoxe” ca România si Rusia.
„Putea Sf. Maxim, unul Parintii care vorbeste foarte insistent despre indumnezeire (theosis), sa fie un partizan al dogmei Filioque?” Da,eu cred cã,dacã nu—si primea indrumarea de la userul Luca, putea.Nu cunoasteti nimic despre teologia vesticã a teozei sau deificãrii,asa cã lãsati—o baltã!
„Mai tarziu, cand au redescoprit pe Parintii Bisericii, teologii catolici si-au dat seama ca una invatau Atanasie, Capadocienii, Ioan Hrisostom, Maxim, Ioan Damaschin si alta "doctorii" scolastici.” Si v—au comunicat dv. asta teologii catolici?De la Visarion si Isidor al Kievului,la Sf. Petru Movilã si la Soloviov,o multime de teologi ortodocsi si—au dat seama cã invãtãtura patristicã n—are nimic comun cu fanteziile isihaste,asa cã au fãcut drumul inapoi cãtre Roma.Pe de altã parte,dv. nu stiti,pentru cã nu v—au spus prietenii si nu scrie in manualele dv.,dar si bizantinii au avut o scolasticã si doctori scolastici ,de care s—au lepãdat ulterior.Ba au avut si doctori calvini,si de alte feluri.Cât despre scolasticii vestici,nu vã faceti iluzii—aceia dintre ei care sunt exemplari doctrinar isi pãstreazã toatã stima si afectiunea catolicilor.Nu le mai purtati dv. de grijã teologilor catolici.In legãturã cu „redescoperirea Pãrintilor”,vãd cã mai degrabã teologii dv. ii citeazã ii editiile Migne,Daniélou,etc.,pe când teologii catolici nu prea au ce editii de la Varna,Moscova si Sofia sã citeze.Nici nu stiti cât de mult il iubeau teologii patristici ca Balthasar pe minunatul, splendidul Sfânt Anselm,floarea Bisericii,ale cãrui rugãciuni sã ne ocroteascã mereu.
Recunosc la dv. tonul pamfletelor anticatolice de pe Internet,dar stângaci traduse—„Invatatura despre purgatoriu (aparuta in sec. 12) nu se sprijina decat conjunctural pe "Dialogurile" Sf. Grigore.”Ortografiati „Cristos” si Grigore CEL MARE.Folositi forme frazeologice anglosaxone inabil deghizate.Scrieti de „gratie” in loc de har,etc..
Sprijinirea „conjuncturalã” e altã formã a scoaterii din context—vã scuteste de a mai argumenta—e o scoatere din context si aici!De ce „conjunctural”?Dovediti—o!Nu sunteti cumva partizan?Când ceva nu vã convine,nu argumentati,ci etichetati—e „conjunctural”.Da,cum sã nu!
„Ocidentalii, care au ignorat traditia”.Care traditie?V—am rãspuns deja mai sus cã vesticii nu se prevaleazã de sofisme ca ale dv. (nici nu stim,nici nu vrem sã aflãm;e scos din context/conjunctural). Care v—a fost argumentarea?
Populatiile germanice nu proveneau din populatii crestinate mai de curând decât erau cele din care au provenit Pãrintii Apostolici.Dar grecii nu erau de acord cã drept la gândire mai are si altcineva. I—au tratat prost pe egipteni,si acestia s—au separat,numai sã nu mai aibã de—a face cu grecii (prea) oblãduitori.I—au tratat rãu pe sirieni si mesopotamieni,si au ales si acestia calea nefericitã a schismei. Ei,cu germanicii nu le—a mai mers.
Primul sofism vã derobeazã de la a sti despre ce vorbiti (Pãrintii latini—care,dat fiind cã n—au fost cunoscuti,inseamnã cã de fapt nici nu trebuiau cunoscuti,fiindcã mai important era sã scriem tratate polemice antilatine,nu sã cunoastem izvoarele latine ...);al doilea vã derobeazã de la a argumenta (oricum e ceva scos din context);al treilea vã conferã primatul de onoare—oricum subiectul e „mai vast”,asa cã o sã—l tratati numai dv.,cã tot vã pricepeti.
10.08.2008 4 de Martin,papistasul

Am vãzut cã,in mod foarte relevant,treceti sub tãcerea chestiunea teologiei patristice a primatului papal si a infailibilitãtii papale.E ceva foarte neconvenabil pentru schismaticii „ortodocsi”. Vi se pare cã,dintre Pãrintii estici,Sfintii Maxim Mãrturisitorul,Nichifor Patr. Constantinopolului,Teodor Studitul,Sofronie al Ierusalimului,etc.,erau niste exaltati?
Trebuie mentionat cã Pãrintii antici nu mãrturiseau numai primatul—ci si INFAILIBILITATEA Papei Romei.Sf. Maxim Mãrturisitorul a fost un mare sustinãtor nu doar al primatului papal,ci si al intâietãtii dogmatice a Romei:
„Marginile pãmântului si oricine in oricare parte a lui,care in mod curat si drept il mãrturiseste pe Domnul,privesc drept cãtre Preasfânta Bisericã Romanã si cãtre mãrturisirea si credinta ei,ca spre un soare cu luminã neinselãtoare,asteptând de la ea lumina strãlucitoare a sfintelor dogme ale Pãrintilor nostri,conform cu ceea ce sfintele si inspiratele Sinoade au decis in chip nepãtat si cucernic. Cãci,de la coborârea Cuvântului Intrupat printre noi,toate bisericile in orice parte a lumii au tinut NUMAI PE BISERICA CEA MAI MARE ca pe temelia si fundamentul lor,vãzând cã,dupã fãgãduinta Mântuitorului Nostru Hristos,portile iadului n—o vor birui niciodatã ,cã ea detine cheile mãrturisirii ortodoxe si ale dreptei credinte in El,cã ea deschide religia adevãratã si unicã celor care se apropie cu evlavie,si cã inchide si incuie fiecare gurã ereticã care vorbeste impotriva Celui Preainalt.”(Sf. Maxim, Opuscula theologica et polemica, Migne, Patr. Graec. vol. 90).
Sfântul Nichifor al Constantinopolului (+828):”Cãci ei [Papii Romei] sunt cei cãrora li s—a hotãrât sã decidã in lucrurile sfinte,si care au primit in mâinile lor demnitatea conducerii intre Apostoli”.
Sã mai citez?Mai vreti si alte „dovezi” (dupã cum vã exprimati)?
Cum se face cã n—ati vrut si dovezi despre primatul papal,la Sf. Leon I si Grigore Dialogul? Cred cã e doar o scãpare.Sunt convins cã,iubitor de dovezi cum vã stiu,aceastea vã vor incãlzi inima.

Asa merg lucrurile:ii pui sub ochi protestantului cuvintele sfinte despre instituirea Euharistiei, si tot ce gãseste de spus este:” Care ar fi insa dovezile? Sunt dovezi sau interpretari partizane, atribuindu-le ganduri straine de credinta lor?”,si:”E SCOS DIN CONTEXT!”.(E adevãrat cã,de obicei, protestantii sunt persoane mult mai cultivate decât fratii lor schismaticii rãsãriteni.)
Dacã ceea ce am citat eu e „scos din context”,explicati—ne ce inseamnã „in context”!
Despre Sf. Maxim,mintiti fãrã scrupule.Ceea ce a spus Sfântul,in faimoasa epistolã filioquistã, e cã si latinii au o gândire teologicã evoluatã,care nu trebuie judecatã pripit,dupã ceea ce NUMAI PARE A SPUNE in traduceri.Asta spune Sfântul.Nu stiu cum puteti scoate de aici concluzii opuse celor ale Sfântului.Vã arde faptul cã el nu era un bizantin invidios si pizmas?Ei bine,nu,nu era.Sf. Maxim ii invãta pe rãsãriteni smerenia si cãuta sã—i dezbare de vipera intolerantei artãgoase.
10.08.2008 5 de Martin,papistasul

Principalul tertip al schismaticilor,protestantilor,etc.,e acela de a tãgãdui,sub variate pretexte specioase,ceea ce e enuntat cel mai limpede si rãspicat.Oferi un argument patristic,si ti se rãspunde:” –Aa,nu ...,stai asa!Asta trebuie interpretat in context!Stai sã—ti spun EU ce inseamnã!”—când,de fapt,e vorba despre lucruri de ordinul evidentei directe.Asa se face cu primatul Papei,cu Filioque,cu toate celelalte chestiuni litigioase.
Se foloseste si pârghia din trei litere a eterodoxiei:”dar ...”—„Asa e,poate,...,DAR ...”.
Asta e marea dispensã a arbitrariului—nimic nu inseamnã CEEA CE DOAR PARE sã insemne. Suntem in plin inargumentabil—care le e asa de convenabil schismaticilor.

Dacã jumãtatea esticã a Bisericii refuza sã tinã in vreun fel cont de ceea ce gândea jumãtatea vesticã,in sc. V—VIII,si isi aroga dreptul de a stabili ea singurã ce e ortodox si ce nu,cu dispretuirea aportului vestic,si dacã isi aroga dreptul de a constitui ea singurã Biserica invãtãtoare,Vestul fiind un apendice servil care trebuia sã ia lectii,docil,de la bizantini,altfel Papii erau tãrâti in lanturi la Bizant, inseamnã cã de fapt de foarte timpuriu Bizantul si—a fãcut o impresie foarte gresitã despre ceea ce constituie Biserica.Repet aici cã incã din sc. V Sf. Augustin a fost indetificat in Vest,unanim,ca fiind marele invãtãtor,si cã niciodatã catolicii vestici nu fac uz de asemenea tertipuri ca refuzul de a accepta autoritatea unui mare Pãrinte estic sub pretextul de a nu fi fost indeajuns cunoscut in Vestul antic si medieval.Dar dv. singur vã definiti ca fiind urmasul a NUMAI JUMÃTATE DIN BISERICA PRIMULUI MILENIU,ceea ce e si o aberatie,dar si o abstractie.Dv. vã inchipuiti azi cã Biserica din Est a primului mileniu functiona autonom,si cã Vestul era numai ceva secundar,ancilar;dar nu e asa.Atâta câtã era,comuniunea constituia Biserica intreagã.Nu vanitãtile bizantine,de la care vã revendicati,ii dãdeau viatã.

Userul Luca afirmã foarte peremptoriu,si cu autoritatea unui bãtrân patrolog rutinat,cã eu n—am dreptate,si cã,’DE FAPT”,” invatatura despre purgatoriu (aparuta in sec. 12) nu se sprijina decat conjunctural pe "Dialogurile" Sf. Grigore.”L—as intreba mai intâi pe userul Luca dacã a deschis vreodatã un catehism catolic si dacã stie care este definitia Purgatoriului;dacã a citit operele Sf. Grigore,si,dacã,citindu—le,indrãzneste sã spunã cã doctrina Purgatoriului nu se regãseste la acest Sfânt Pãrinte.
Apoi,ii cer sã arate ce e „conjunctural” in aceastã atribuire si intemeiere.Sã argumenteze,sã probeze ceea ce afirmã.Dacã e ceva „conjunctural”,prin ce e?Sã arate userul Luca prin ce e „conjunturalã” aceastã atribuire.Vã spun ceva;userul Luca nici nu stie cum aratã cãrtile Sf. Grigore Dialogul.Dar stie dinainte cã nu poate fi altfel decât l—au invãtat almanahurile parohiale de propagandã anticatolicã.
CONJUNCTURAL—asta se poate spune despre orice—cã bolsevismul nu se sprijinã decât conjunctural pe economia politicã a lui Marx,cã palamismul nu se sprijinã decât conjunctural pe doctrinele Pãrintilor greci,etc.,etc..E un subterfugiu,o vorbã goalã.Argumentati ceea ce spuneti,nu mai aruncati petarde!
E absolut dadaistã pretentia cã Sf. Grigore Dialogul NU CREDEA INTR—UN LOC DE PEDEAPSÃ VREMELNICÃ DUPÃ VIATA PÃMÂNTEASCÃ!Mãcar nu mai vorbiti in legãturã cu cãrti pe care nu le—ati citit!
Mai spune userul Luca:” Aceasta doctrina poate fi pusa in legatura cu teoria satisfactiei a lui Anselm de Canterbury (sfarsitul sec. 11), cu conceptia lui Augustin despre pacat si cu teoria scolastica despre papa ca loctiitor al lui Cristos si administrator al tezaurului de gratie (creata , zic scolasticii!).” Acum il intreb eu pe bunul user,cu propriile lui cuvinte:” Care ar fi insa dovezile? Sunt dovezi sau interpretari partizane, atribuindu-le ganduri straine de credinta lor?”
Vãzând sofismele si subterfugiile la care apeleazã unii fii ai schismei rãsãritene,mã gândesc cã ar fi bine ca nici sã nu fie nici admisi intr—o discutie câtã vreme nu probeazã cã stiu mãcar intelesul termenilor PURGATORIU,FILIOQUE,INFAILIBILITATE PAPALA,etc..
10.08.2008 6 de Martin,papistasul

In rezumat,userul Luca alege sã polemizeze cu mine si imi riposteazã cã nu e adevãrat cã Pãrintii vestici erau ignorati in est—ci doar nu erau cunoscuti.Si eu ce spusesem?Pe ortodocsii de azi, eu ii „acuz” (cum,belicos si conflictual in mod nenecesar,aserteazã userul Luca ...) de ignorarea Pãrintilor (si vestici,si estici,deopotrivã) ,intr—adevãr;dar pe strãmosii lor de acum un mileniu,eu ii „acuz” mai degrabã de nesocotirea deliberatã si arogantã a traditiei latine,ceea ce e altceva.
„Mai intai ar trebui sa vedem care sunt acei Parinti apuseni care erau cunoscuti (tradusi in greaca) si recunoscuti (ca autoritate) in Orient. Unul ca Fer. Augustin, de exemplu, a fost tradus in greaca incepand cu sec. 12.”Pãi asta spuneam si eu.Nu vãd in ce constã rãspunsul userului Luca.Cât despre recunoasterea in Orient,repet cã Orientul (foarte vagã notiune,convenabil aleasã ...) nu este infailibil si nici in primul mileniu nu insemna Biserica intreagã si nu era instanta decisivã.Dacã românii nu—l traduc pe Proclu,sã zicem,asta nu inseamnã o judecatã de valoare asupra lui Proclu.Tocmai asta era greseala rãsãritenilor—cã nu traduceau si nu cunosteau si nu—i interesa nimic din afara ogrãzii lor. Pãrintii egipteni si sirieni au devenit populari si,mai ales,”necontroversati” in lumea greacã abia dupã ce Bisericile locale cãrora le apartinuserã au cãzut in schismã si au dispãrut in puhoiul islamic.
Asadar,la afirmatia mea (pe care ati si inteles—o gresit,transferând—o asupra celor de acum un mileniu si mai mult ...) cã patristica vesticã e ignoratã in Est,tot ce aveti de ripostat e cã ea e intr—adevãr ignoratã in Est,si cã asa a fost mereu,si cã asta e ceva bun si cu care vã mândriti.
In epoca patristicã,creativitatea nu era apanajul esticilor.E vina urmasilor acestora,dacã nu i—a interesat sã afle ce se crea in Vest.Ignoranta nu e o scuzã.

Nu stiu cât de adecvat e sã incep aici un compendiu de patristicã filioquistã,de vreme ce orice enunt e apriori demontat prin sofismul dv. al „scoaterii din context”.Oricum,vã rog ca,la fiecare caz in parte,dv.,cu imensa eruditie de care vã stiu capabil,sã ne explicati care e DE FAPT semnificatia „in context”.[Vã atrag atentia cã pe aceastã cale a dv.,ORICE,pânã si articolele Crezului,isi pierd intelesul dacã sunt invocate,fiindcã sunt „scoase din context” si „interpretate partizan”.E adevãrat:orice se poate spune despre ortodocsi,dar nu cã ar fi partizani sau cã ar scoate citatele folosite de ei din context.La fel ca dv. procedeazã protestantii,neoprotestantii,anglicanii—nici un articol de crez sau loc patristic nu e concludent si nu necesitã argumentare,pentru cã ...—ati ghicit!—e scos din context si interpretat partizan.Asa cã,vã rog,nu mai blamati,cu formidabilã insolentã,”denaturãrile Sf. Augustin”—fiindcã nici nu produceti argumente,citate,dovezi,si fiindcã oricum,orice ati spune,le scoateti din context si le interpretati partizan.]
Si un sfat:mai cãutati sã intelegeti si Filioque,si purgatoriul „in context”;dacã vi se pare cã vorbele Sf. Pãrinti au nevoie de o situare exactã in context,tot asa si dogmele crestinãtãtii vestice au nevoie de o explicitare ceva mai specialã decât ati fost dv. invãtat din manualele pentru uzul seminariilor.Nu vã inchipuiti cã ati sti deja,ceea ce de fapt nu cunoasteti „in context”.
Asadar,sã incepem,dragii mosului.
Mai intâi,sã amintim ceea ce se stie-cã Episcopii Romei,desi aprobând doctrina purcederii Preasf. Spirit dumnezeiesc si de la Fiul,s—au opus inserãrii in crez a acestei dogme atâta vreme cât Estul si Vestul se mai aflau intr—o comuniune realã.Dupã ce ostilitatea esticilor fatã de Occident a luat forma unei separãri de facto,nici nu se mai punea problema consultãrii lor.Nu existã nici un Papã care sã fi negat dogma Filioque—ci numai unii care nu au socotit prudentã,pentru vremea respectivã, includerea in Crezul intregii Biserici a acestei afirmatii.
Ca greco—catolic,voi incepe expunerea mea cu Pãrintii rãsãriteni,cu care nu mã indoiesc cã sunteti deja foarte familiarizat.
(1)Sf. Grigore Taumaturgul,in mãrturisirea lui de credintã,de pe la 265,scria:”si un Sfânt Spirit,având substantã dumnezeiascã,si manifestat prin Fiul”;
(2)Sf. Atanasie,cãtre Serapion,pe la 360:”Intrucât intelegem raportul particular al Fiului cu Tatãl,intelegem deasemeni cã Spiritul are acelasi raport fatã de Fiul.(...)Si asa cum Fiul a fost vestit de Tatãl,(...)asa e si Spiritul,al Fiului;cãci,dupã cuvântul Apostolului:EL L—A TRIMIS PE SPIRITUL FIULUI SAU IN INIMILE NOASTRE ...”’
(3)Sf. Epifanie al Salaminei:”Cãci el este Spirit al lui Dumnezeu,Spirit al Tatãlui si Spirit al Fiului,nu prin vreun fel de sintezã,ca sufletul si trupul in noi,ci in sânul Tatãlui si al Fiului,al Tatãlui si al Fiului” [ANKYROTOS,374];
(4)Sf. Chiril Alexandrinul:”mai degrabã trebuie sã spunem cã Spiritul,prin care El [Fiul] cu adevãrat si—a lucrat semnele dumnezeiesti,este al Lui” [„Cele douãsprezece anateme”];
„El [Spiritul] purcede de la Tatãl si Fiul” [THESAURUS].
Dacã veti incerca sã invocati aici tertipul „includerii in context”,vã rog sã—mi precizati ce ALTCEVA inseamnã aceste cuvinte patristice in context;si sã faceti acelasi lucru si dv. cu dogmele Bisericii Romei,cu tezele augustiniene,etc.:sã le includeti in context,sã nu le izolati de context,si,astfel, de inteles.
10.08.2008 7 de Martin,papistasul
Userul Luca e primul „ortodox” de care aud,si care sã fi indrãznit sã conteste cã Pãrintii latini propovãduiau Filioque si purgatoriul.Asta e chiar ceva nemaiauzit,e „una grea”.Alti ortodocsi,mai titrati ca userul Luca,au admis mereu cã traditia latinã mãrturiseste unanim pentru continuitatea acestor notiuni pe pãmânturile vestice.

Iatã „dovezile”,pentru dubla purcedere,date numai din Papi si sinoade locale:
--scrisoarea dogmaticã a Sf. Leon I cãtre Turribius de Astorga-- Ep. XV, c. i (447);
--sinoadele locale (deci la fel de autoritare ca sinoadele palamite,sã zicem) de la Toledo,din 447, 589 (III), 675 (XI), 693 (XVI);
--sentinta sinodalã a Sf. Martin I impotriva ereticilor bizantini monoteliti,649—655;
--sinoadele de la Merida,Braga si Hatfield;
--scrisoarea Papei Leon al III—lea cãtre cãlugãrii ierusalimitani.
Nu vã impresioneazã aceste autoritãti din perioada Bisericii celei una?
Repet,ad nauseam,cã Sf. Leon I,Martin I sunt Sfinti si in calendarul „ortodox” (dar nu e târziu sã vã dumiriti si sã-i retrogradati si pe ei ...).Iar cele sapte SINOADE LOCALE sunt din sc. VI—VII (ultimul e cel de la Hatfield,680),asadar nu le puteti recuza retroactiv (desi cred cã,de fapt,puteti orice ...).

„Dovezile” din Pãrintii latini care n—au fost Episcopi ai Romei sunt nenumãrate.Pe cele din operele Sfântului Augustin nu le puteti refuza cu bunã credintã—fiindcã nu puteti revoca retroactiv o canonizare din sc. V!!!(De fapt,singur arãtati cã nu vã priviti ca pe un urmas al intregii Biserici a primelor opt veacuri,ci numai al jumãtãtii estice,fiindcã de datele vestice ale aceleiasi perioade refuzati sã tineti seama.Asa incât argumentatia mea,pe care ati gãsit cu cale s—o atacati,rãmâne in picioare—asta vã spuneam si eu:refuzati sã priviti jumãtatea vesticã a Bisericii primelor opt veacuri ca pe o parte integrantã a Bisericii,pe când catolicii nu fac acelasi lucru,ci considerã necesar sã tinã seama de mãrturia esticã a primului mileniu!!!).Dv. scindati si impãrtiti vesmântul lui Hristos!

Sf. Augustin a fost canonizat in sc. V;ce motiv aveti,dv. sau brejii dv. inaintasi,sã refuzati o canonizare din sc. V,sã o cenzurati,sã ajustati o canonizare,sã o diminuati?Nu vã dati seama ce spuneti? Cum vã puteti prevala de asemenea capricii?Ati auzit pe vreun catolic sã spunã cã in Vest Sf. Grigore Teologul e numai „fericit”,pentru cã asa e „solidar”?Cum puteti scorni asa niste pricini meschine si sectare?Si aceleasi lucruri sunt valabile si pentru Sf. Ieronim,si el retrogradat de pravoslavnici.Acum vã rãzbunati si pe Sfinti?Masacrati mãcar in efigie?Cât v—a umflat trufia,sã scuipati acolo unde Sf. Leon venera?Asa sunteti de inveninati,cã refuzati si canonizãrile din sc. V?Si nu pe unele oarecare,ci pe cele care au adus marea bucurie a lumii occidentale din sc. V?Nu vã puteti ridica peste sectarism si peste insolenta unei secte orientale?Cum vã permiteti sã dezavuati ceea ce au canonizat crestinii sc. V? De ce vã identificati cu o sectã?In canonizarea Sf. Ioan Gurã de Aur,de exemplu,eu salut o decizie a Bisericii lui Hristos,si câstigarea pentru crestini a unui puternic mijlocitor,nu ceva ce a fost decis, unilateral,”numai” de crestinãtatea orientalã a sc. V.In preafrumoasa ei Litanie a tuturor Sfintilor, Biserica Romei cheamã ajutorul Sfintilor primului mileniu,fãrã considerente referitoare la arealul geografic.In vechiul ei canon liturgic,din nefericire aproape abolit de zelul unor liberali,Biserica Romei il invocã pe Sf. Ciprian,un non—roman,un african,membru al vietii bisericesti africane antice.Cum puteti invoca pretexte ca cele pe care le—ati insirat?Când le—au cerut voie bizantinii,occidentalilor,ca sã canonizeze?Cum indrãzniti sã pretindeti cã ceea ce canoniza Biserica lui Hristos in sc. V nu are putere egalã aspura tuturor crestinilor?Nu vorbim de un Sfânt local,important si acela,ci de una din fãcliile Bisericii lui Hristos in al V—lea veac!Si dv. strâmbati din nas?Rãu v—a mai deformat otrava atonitã! Biserica lui Hristos in sc. V l—a canonizat pe Sf. Augustin,si CA SFÃNT!Cum o sã revocati asta?Cum o s—o mai mutilati?Era,la mijlocul sc. V,in schismã Biserica aceea care l—a canonizat pe Sf. Augustin?De ce nu vã recunoasteti in ea?Credeti cã ignoranta vã e o scuzã?Ce notiune,cât de juridic—legalistã si fariseicã e notiunea dv. despre Bisericã?Credeti cã Sfintii erau canonizati prin referendum in toatã crestinãtatea?Cum de strecurati otrava suspiciunii fratricide?Credeti cã pentru o canonizare a unui Sfânt capadocian erau consultati crestinii din Egipt sau Galia?Credeti cã se fãceau procese—verbale si „liste cu semnãturi”,ca pentru candidatura lui Oprescu?Biserica lui Hristos canoniza,si nu dv. ii veti lua, retrospectiv,acest atribut.Biserica lui Hristos din lumea vesticã l—a inãltat pe Pãrintele Nostru, Sfântul Augustin,la cinstea altarelor.Cum indrãzniti sã contestati o decizie a Bisericii lui Hristos din sc. V,care nu a trecut neobservatã nici la vremea respectivã,ci a fost aclamatã?

Definitia acestei atitudini „selective”,care alege ceea ce ii convine,se cheamã sectarism. Nu altfel procedeazã protestantii,neoprotestantii,care aleg ceea ce le convine,in spirit sectar,si refuzã tot restul,sub pretext cã e „trunchiat”,scos din context,etc..

Istoria dogmei purcederii duble e distinctã de aceea a inserãrii Filioque in Crez.Tot pe atunci, Sinodul de la Aachen (809) aprobã folosirea Crezului cu Filioque.Papa Leon al III—lea A APROBAT DOCTRINA si nu a considerat oportunã deocamdatã includerea articolului in Crez.La Roma,Crezul cu Filioque s—a cântat abia la inceputul sc. XI (Benedict al VIII—lea).Doctrina avea,insã,deja aproape un mileniu in urma ei.

La inceputul sc. IX,cãlugãrul grec Ioan de la Sf. Sava ii acuzã pe cãlugãrii latini cã folosesc Filioque.
10.08.2008 8 de Martin,papistasul
Strâmbãtatea pseudo—argumentatiei ajunge un apogeu halucinant atunci când urmãtorul citat din Sf. Maxim e dat ca argument IMPOTRIVA uzului vestic al Filioque:
"Am aflat pe Parintii de Dumnezeu cuvantatori fiind ingaduitori cu cuvintele , dar nicidecum cu intelesurile, pentru ca nu in litere, ci in intelesuri si lucruri sta taina mantuirii noastre"
Pãi Sfântul Maxim tocmai asta le spunea fariseilor rãsãriteni ai vremii sale:sã nu mai pedaleze pe cuvinte,ci sã vadã sensul din spatele literelor,SENS CARE PE EL,PE SF. MAXIM,NU—L ALARMA DELOC CÃND VENEA VORBA DE FILIOQUE.El asta le spune rãsãritenilor indignati—nu vã mai prevalati atâta de cuvinte,vedeti intelesul,pe care eu il gãsesc ortodox.El asta explicã:--exprimarea latinilor poate sã parã stângace,DAR SENSUL DIN SPATELE CUVINTELOR E INTEGRU.El asta spune: nu mai fiti asa de neingãduitori cu cuvintele—nu fiti voi neingãduitori,acolo unde nici Sf. Pãrinti n--au fost ... .

Bizantinii au avut si ei o scolasticã,si nu e nici o rusine in asta.Leontius de Bizant (+543) e chiar cel considerat PRIMUL SCOLASTIC.Nu e nimic infamant in a fi avut o scolasticã.
Userul Luca nu—i are la ficati nici pe scolasticii despre care el crede cã au existat numai in Vest.Pe de altã parte,nu e nimic rãu in a fi avut mari universitãti,o viatã universitarã amplã—cãci asta inseamnã a fi avut o scolasticã.Mai adaug si cã teologi pe care userul Luca nu—i citeste,bineinteles,ca Gilson,au demonstrat in ce fel Sf. Toma,de exemplu,poate fi considerat un antiscolastic.Impreunã cu Sf. Augustin si Sf. Leon cel Mare,”scolasticii” Alexandru,Albert,Toma,Bonaventura si Ioan Duns Scotus pot fi pe drept considerati drept cei mai mari gânditori care au trãit vreodatã.Cei mai avizati interpreti vãd in tomism o ripostã la scolastica prevalentã.
In al treilea rând,in acelasi timp cu scolasticii,in Vest existau un numãr formidabil de impresionant de mistici,autori duhovnicesti,imnografi,etc.,care n—aveau nimic de—a face cu scolastica, iar viata creatoare a Occidentului medieval nu se reduce,dragã usere Luca,la scolastici.
Expozeurile aristotelice ale teologiei au inflorit,si chiar cu strãlucire,si in Bizant (din pãcate nu si in voievodatele noastre ...).
Dar nu mã indoiesc cã,opus scoaterilor din context si interpretãrilor partizane,asa cum il stiu si il aratã si interventiile pe acest forum,userul Luca nu s—a pronuntat nici despre scolasticã fãrã o temeinicã documentare prealabilã,care ii face toatã cinstea si il aratã drept omul instruit,competent, apt sã judece asemenea lucruri.
Dupã câte au de spus despre scolasticã unii ortodocsi (ca userul Luca),ai zice cã nici pelerinajele la Tanacu nu mai au timp sã le facã,de atâta studiu al teologiei apusene medivale (cãci cred cã,altfel,asemenea intelectuali impartiali nici nu s—ar pronunta despre fenomene cultural—spirituale de asemenea proportii).Dar ortodoxul polemic e gata sã sacrifice orice pentru o cât mai bunã cunoastere a scolasticii pe care o smotruieste de zor.
10.08.2008 9 de Martin,papistasul
Teoza sau deificarea este una din credintele fundamentale ale lumii catolice,fiind in mod cu adevãrat inspirat ilustratã de Sfintii din toate vremurile si copios discutatã in scrierile misticilor. Degeaba vrea biserica schismaticã „ortodoxã” sã—si facã un titlu de glorie sau sã isi aroge monopolul acestei realitãti.Cât despre modalitãtile in care se realizeazã teoza,existã multe opinii teologice,dar Biserica Romei,ca Invãtãtoare a popoarelor,a ales sã nu dogmatizeze mai mult decât e strict necesar si a evitat sã se lanseze in fantezii extravagante si amãgitoare,pernicioase.

Dacã ati fi cunoscut mãcar cât de cât ascetica vesticã,ati fi stiut cã toti autorii spirituali despre asta vorbesc—despre deificare.I—ati studiat dv. pe Foucauld,Montfort,Kolbe,pe marii Pãrinti spanioli,pe medievali,si ati constatat,”obiectiv”,cum vã e obiceiul,cã nu despre teozã e vorba?E adevãrat insã si cã Vestul a fost mereu mai circumspect in privinta alunecãrilor mesaliene si a misticismului ca scop in sine.(Azi,unii „ortodocsi” vor sã ne convingã cã viata activã,asa cum o vedem la Sf. Vasile cel Mare si la Sf. Ioan cel Milostiv,ar fi constante ale vietii religioase „ortodoxe”.Cum sã nu!Directia s—a schimbat,fapt frecvent in Est,”activismul” nu mai e o deviere reprobabilã a occidentalilor,ci a devenit ceva ce „intotdeauna” a caracterizat viata bisericeascã „ortodoxã” ....Recunoasteti placa?”SPRE DEOSEBIRE DE BISERICA CATOLICÃ,BISERICA ORTODOXÃ A SUSTINUT INTOTDEAUNA CÃ ...” ).Curând,vom afla cã monahismul occidental a fost „mereu” caracterizat de contemplativitate sterilã,pe când un activism robust a caracterizat „intotdeauna” biserica „ortodoxã”,care,spre deosebire de Biserica catolicã,...,etc.,etc..

Procedeul de a—i retrage sfintenia lui Augustin ar fi fost consternant,dacã nu venea din partea „ortodocsilor”—maestrii patristicii cenzurate,”ajustate”.Poate fi mentionat aici faptul cã Fotie il numea pe african Sfânt.Dar presupun cã si asta era numai „solidaritate”—adicã ceva revocabil oricând .

„Putea Sf. Maxim, unul Parintii care vorbeste foarte insistent despre indumnezeire (theosis), sa fie un partizan al dogmei Filioque? Badilita & Co., veniti cu argumente mai serioase daca tot pozati in cunoscatori ai teologiei!”

Asta parcã e luatã din Tzara,din Urmuz!Multi asceti si teologi occidentali,vorbind despre deificare,erau „partizani” (oribil termen,si care aratã in ce fel gânditi!) ai lui Filioque.Teolog al unirii ipostatice,Sf. Leon I,Pãrintele Nostru,e,implicit,si cel mai mare teolog al teozei—cel care o fundamenteazã dogmatic (dar fãrã a intra in speculatiile otioase ale unor bizantini pedanti si mai „scolastici” decât ceea ce vã inchipuiti dv. cã eu fost scolasticii)!Teoza poate fi inteleasã NUMAI PORNIND DE LA UNIREA IPOSTATICÃ,definitã de Sf. Leon I.Acesta e fundamentul teologic.In aceeasi ordine de idei,toti vestitii mistici occidentali despre ea vorbesc.De ce asociati ilicit si arbitrar chestiunile acestea?Dacã tot pozati in critic al lui Bãdilitã,cãutati sã cunoasteti mãcar o brumã din subiectele pe care le abordati cu temeritatea unui licean teribilist.
10.08.2008 10 de Martin,papistasul
Foarte desfãtãtoare sunt actele celui de—al saselea Conciliu ecumenic;in adresa cãtre Impãrat, Conciliul (numit si Constantinopol III) scrie:”Constantin si VESTITUL SILVESTRU au convocat marele si renumitul Conciliu de la Niceea”;vorbind despre Macedonius,adaugã:”Teodosie si Damasus l—au infruntat imediat”;”Celestin si Chiril” l—au infruntat pe Nestorie;Leon l—a biruit ca un leu pe Eutihie; „Vigilius s—a inteles cu preasmeritul Iustinian”;al saselea Conciliu ecumenic il indicã,in adresa cãtre Impãrat,pe Papã ca pe promotorul ortodoxiei LA FIECARE DIN CONCILIILE PRECEDENTE.Care e pentarhia aici?Stiti oare ca vreun Episcop estic (altul decât cei anatemizati de Conciliu) care sã fi protestat impotriva acestei „erezii” papale?Atrag atentia cã aici nu e vorba de primatul papal (jurisdictional),ci de infailibilitatea papalã.

Cât despre NUMEROASELE rânduri ale Sf. Maxim despre infailibilitatea papalã:--dacã nu le cunoasteti,aflati—le,cititi—le;--dupã ce le—ati citit,spuneti—ne ce altceva inseamnã,decât afirmã catolicii cã ar insemna.
10.08.2008 11 de Martin,papistasul
Dv.,schismaticii rãsãriteni,sunteti erastieni,si nu acceptati mãrturiile preasfintei traditii. Totusi,dacã ati cerut probe patristice,sã mai adãugãm si:canonul 28 de la 451 n—a fost niciodatã primit de Roma,si nici de Sf. Leon cel Mare.Cum biserica era una si neimpãrtitã la 451,nu mã indoiesc cã dv. vã situati de partea consensului patristic,a ceea ce e primit unanim,si veti refuza si dv. numitul canon 28. Cum canonul 28 nu a fost primit de toatã Biserica dreptcinstitoare de la 451,inseamnã cã el nu trebuie primit de cãtre NICI O PARTE A EI.Nu—i asa cã exact la fel gânditi si dv.?Dacã si refuzul Papei Leon de a accepta acest canon e „scos din context”,explicati—ne dv. ce inseamnã in context.

Rolul Papilor a crescut odatã cu Biserica.Papa Sf. Clement s—a adresat bisericii corintiene, spre a readuce acolo pacea.Sf. Ignatiu al Antiohiei mãrturisea intâietatea Bisericii Romei.Sf. Irineu intemeia unitatea doctrinarã pe comuniunea cu Biserica romanã.Marcion,si montanistii frigieni,si Praxeas,Romei i se adresau in nãdejdea legitimãrii fanteziilor lor.Prezbiterii lui Dionisie Alexandrinul se adresau Papei Dionisie in privinta abaterilor doctrinare ale Patriarhului lor,iar acesta si—a motivat fatã de Papã pozitiile.Acest primat roman timpuriu e unul foarte concret,si invidiat,mai apoi,de bizantini (si rusi,sârbi,etc.).

Pretindeti,pentru cine vrea sã creadã,cã v—ati intemeia pe egalitatea episcopatului—nici un episcop nu e superior celuilalt,spuneti.Ei,totusi mitropolitii le sunt superiori,de drept si de fapt, episcopilor,iar patriarhii—mitropolitilor.Aici ajungem la punctul nevralgic—pentarhia:noi vrem egalitate, dar nu pentru episcopi,ci pentru patrarhi!Ori sunt toti episcopii egali,ori nu.Ce fel de egalitate episcopalã e aceea,cu mitropoliti si cu patriarhi supraordonati restului episcopilor?

Simpatiile teologilor dv. reprezentativi pentru protestanti („Eu am fost pe la diferite universitati, mai ales pro­testante, si am expus invatatura ortodoxa. Protestantii au multe lipsuri, n-au Biserica, preotia, dar, sunt, asa, mai lar­gi, nu m-au contrazis.”—D. Stãniloae;lui Stãniloae nu—i pãsa cã protestantii nu—i contrazic,dealtfel,nici pe budisti,nici pe animisti—important era cã nu l—au contrazis NICI PE EL;v. si idila lui Ware cu metodistii;v. si multele episoade ale idilei anglicanilor cu “ortodocsii”) aratã cari e fondul real al indignãrilor „ortodoxe” fatã de „trãdarea Traditiei”. Vedem in aceste scene idilice de simpatie a antipapistilor cât de serios e atasamentul teologilor ortodocsi fatã de traditie,pe cari sunt oricând gata s—o dea in planul II,dacã le surâde idila unei aliante cu protestantii.V.,dealtfel,si atractia pãrintilor diferitelor reforme din sc. XVI (luterani, anglicani) fatã de “ortodocsi”.Ceea ce e comun e complexul antiroman,dezicerea de Roma.Si ce giugiuleli ,ce surâsuri pline de omenie si de candoare,ce cordialitate—s—au gãsit!Canterbury si Athos!Nu Vestul e,pânã la urmã,problema,ci Roma.

[Aici,o notã:mi—e teamã cã Pãrintele Stãniloae confunda lãrgimea cu larghetea.El foloseste de douã ori „lãrgimea”—odatã,cu privire la protestantii din anii ‚70;a doua oarã,cu privire la doctrinele Sf. Maxim.Ori,e evident cã numai LA CEL DE—AL DOILEA AVEM LÃRGIME,la primii numai larghete.La protestanti,Pãrintele a intâlnit larghetea indiferentismului practic.]

Filioque e cazul Elodia al ortodocsilor,OTV—ul teologiei.
10.08.2008 12 de Martin,papistasul

“pana in preajma schismei, cand pe scaunul roman au ajuns papi de origine germanica, si Biserica Romei a marturisit crezul fara Filioque. Introducerea adaosului Filioque este opera teologilor franci, sprijiniti de Carol cel Mare si succesorii sai. A fost o incercare de afirmare a unei teologii independente de cea greceasca.’

Poate cã dv.,fiind mai grãbit si peremptoriu,n—ati remarcat nici acest aspect—dar Conciliile ecumenice se aliniau mãrturisirilor de credintã ale Bisericii Romei—si anume,primeau profesiunea de credintã trimisã de Papii Romei.Nu e vorba nicãieri de „teologia greceascã”;teologii franci n—aveau ce invidia la greci in materie de ortodoxie.

Cã Sfântul Leon I a fost protagonistul teologic al Conciliului al patrulea,nu mai trebuie,sper, repetat.Conciliul de la Calcedon a fost prezidat prin delegatii Papei--Paschasinus Episcop de Lilybaeum, Ep. Lucentius si preotul Bonifaciu.Dealtfel,la acest Conciliu,lupii rãsãriteni deja si—au scos capetele, profitând de situatie pentru a cãuta sã facã trecut un canon despre prerogativele Bizantului, arãtând o deplorabilã mentalitate politizantã.(Pe atunci,nici vorbã de “pentarhie” si de alte asemenea aiureli!)

Conciliul de la 553 se prevaleazã de autoritatea Papei Vigilius—“Preacucernicul Vigilius …,etc.”.

La 7 martie 681,Sinodul de la Constantinopol adoptã invãtãtura Papei Agatho,adusã la Constantinopol in septembrie 680 de cãtre delegatii Papei.(„Acelasi sfânt si universal Conciliu,aici adunat,primeste cu credintã si intâmpinã cu bratele deschise mesajul lui Agatho,presfânt si preafericit Papã al vechii Rome ...”.)
M—am referit deja la faptul cã Papii sunt protagonistii dogmatici si ai celorlalte Concilii.Asa cã francii si germanii (nu stiu de unde atâta dispret pentru poporul care,spre deosebire de fratii dv. sârbobulgari,i—a dat pe Leibniz,Hegel,Fichte,Heidegger,etc.,etc.,etc.) aveau de la cine invãta,nu „teologia greceascã” le era la ficat!

Incã ceva—ceea ce dv. schismaticii nu vreti sã intelegeti este cã obiectivul Bisericii catolice este ortodoxia si nu „teologia”,inteleasã ca speculatie.Papii Romei nu erau „teologi” (nu—i vorbã,cã nici Mitropolitii Tãrilor Române n—au fost asa ceva ...),ci erau dogmaticieni ortodocsi.”Teologia greacã” a avut ca „efecte colaterale” puzderia de schisme,si apoi blocajul si morisca patristicã,duelul de citate, reactionarismul.Nu „teologia” speculativã ii interesa pe Papii romani—ci ortodoxia,asa de des periclitatã in Est si de cãtre Patriarhii estici.

Stefan de Dora spune cã Sofronie al Ierusalimului il conjurase sã se adreseze Scaunului apostolic,unde sunt temeliile invãtãturii sfinte.

„Asa a aparut scolastica, care a calcat in picioare credinta inaintasilor inovand la tot pasul.”—La care,rãspunsul:” Care ar fi insa dovezile? Sunt dovezi sau interpretari partizane, atribuindu-le ganduri straine de credinta lor? Subiectul acesta este mai vast si nu poate fi tratat pe un forum.”

“A vedea in aceasta doar o simpla impotrivire fata de Roma, ar fi pe masura modului superficial in care catolicii vad schisma.”,scrie tot userul Luca,cel care a considerat necesar sã imi dea lectii de patrologie latinã.Ei,da,e drept,marii dogmaticieni catoloci n—au profunzimea userului Luca!Asa ne vorbeste cel care cere “dovezi” si atitudini nepãrtinitoare.

“A vedea in aceasta doar o simpla impotrivire fata de Roma, ar fi pe masura modului superficial in care catolicii vad schisma. In realitate, Filioque are o importanta foarte mare, nu este defel o explicitare a teologiei capadociene, ci o deformare a acesteia. Rezultatele se rasfrang si in viata spirituala. “—La care eu rãspund:” Care ar fi insa dovezile? Sunt dovezi sau interpretari partizane, atribuindu-le ganduri straine de credinta lor? Subiectul acesta este mai vast si nu poate fi tratat pe un forum.”Tot ce a produs userul Luca sunt niste afirmatii apodictice si peremptorii,la nivelul gargarei din seminariile pravoslavnice.

“Imprejurarile in care Fotie a ajuns patriarh si contextul politic al pastoririi sale sunt cunoscute ortodocsilor. Dar care este legatura cu condamnarea lui Filioque?” Dacã dv. nu vedeti leãtura intre ascensiunea unui oportunist si arivist,si atacurile dezlãntuite furibund de el impotriva celor care i—au contestat DESEMNAREA CA PATRIARH,numirea necanonicã,e treaba dv..Vã prevalati de “profunzime”—când spuneti lucrurile acelea de doi bani despre teologii franci si Papii germanici,oare care vã e “mãsura modului superficial in care vedeti schisma”?

Ce cãrti despre Teologia filioque scrise de catolici ati citit?Veniti pe un SITE CATOLIC, ca sã—i insultati pe catolici si credintele lor.Chiar nu sesizati cât e de sordidã pozitia dv.?

“Iata cum catolicismul a respins pe Dumnezeul cel viu si s-a inchinat unui Dumnezeu al filosofilor, un concept abstract, distant si rece.”Dacã primul inseamnã Sorbona si Köln,iar al doilea, Tanacu,il prefer pe primul.Cum puteti vehicula asa toate aceste clisee de urã interconfesionalã?Ce mari teologi catolici ati citit?Ce vã dreptul sã vorbiti asa?Asa sunteti nepãrtinitor si obiectiv?Nu vedeti cã vorbiti ca din propaganda iehovistã? Cum puteti spurca chilia Sf. Charles Foucauld si sutana Sf. Anton de Padua cu insultele dv. la adresa credintelor catolicilor?Numai cu insulte aveti de rãspuns?Pânã unde vã dilatã trufia?De asta teologii dv. nu stiu cum sã se oploseascã in Vest?De asta pravoslavnicii teologi rusi exilati au fugit la Paris,si nu la Varna sau Sibiu?”Iatã cum catolicismul …”—ei,cum?Spuneti:”iatã cum …”,foarte retoric,cu entuziasmul dusmãnos al unui tânãr seminarist si cu ranchiuna unui adevãrat pravoslavnic—dar e numai o vorbã:fiindcã nu arãtati “cum”.Credeti cã o culturã de seminarist e de—ajuns pentru a expedia domenii culturale care necesitã o existentã de studiu inainte de a trece la generalizãri?Acest gen de betie de cuvinte aratã de ce demagogia prinde asa bine la români—“ortodoxia” e cea care a pregãtit mintile si le—a fãcut vulnerabile la betia de cuvinte,la lipsa de argumente deghizatã in autoritate apodicticã si magisterialã.
10.08.2008 13 de Martin,papistasul
(Observ ca userul Luca a postat,mai nou,ca procuror teologic,o lista de opt erori ale Preasf. Augustin,furgasite pe cine stie ce site american de propaganda anticatolica.Dar e lucru sigur ca cinstea intelectuala il va determina sa aduca si "dovezi",asa cum imi cerea mie,argumente.)
Aici se incheie


SCURTUL TRATAT DESPRE SUBTERFUGIILE „ORTODOXE”
[acest scurt tratat eu il dedic Sfântului Augustin si maestrilor mei,Card. Newman si Tresmontant]
10.08.2008 DIN LADA DE ZESTRE A ORTODOXIEI de Martin,papistasul
DIN LADA DE ZESTRE A ORTODOXIEI

Unii fac mare tapaj de faptul cã,o vreme,succesivii Papi au considerat inoportun sã aprobe includerea Filioque in Crezul Liturghiei romane.Nici unul din Papii respectivi nu a considerat Filioque o erezie.

Insã o istorie similarã o au si celelalte dogme.Pânã la Fer. Pius al IX—lea,ale cãrui rugãciuni sã ne ocroteascã,multi Papi nu au considerat oportun sã prclame dogma Zãmislirii Neprihãnite,desi acest lucru le era cerut de cãtre o parte a Bisericii.Acelasi lucru e adevãrat si pentru celelalte sfinte dogme-toate au o istorie de propuneri,etc.,inainte de a fi proclamate solemn.

In interpretarea dv. sucitã,Papii dinaintea Fer. Pius IX erau filoprotestanti si filoortodocsi, fiindcã,nu—i asa,AU REFUZAT sã proclame Neprihãnita Zãmislire,infailibilitatea papalã,etc..


Citind maculatura de polemicã anticatolicã a „ortodoxiei”,un lucru e evident IMEDIAT:absenta aparatului tehnic,a referirilor.Ceea ce discutã ortodocsii sunt nu texte teologice apusene,nu referinte precise,acurate,ci idei de—a gata,ceea ce „se stie”,”e binecunoscut”,etc..Nicãieri nu sunt citate texte ale marilor autori apuseni—ci numai slogane,vorbe de clacã,notiuni de—a gata.”Ortodocsii” „combat” dogmele Bisericii catolice fãrã cea mai micã referire la argumentatia acestor dogme,la edificiul de argumente teologice,etc..

Userul Luca scrie:” Unul ca Fer. Augustin, de exemplu, a fost tradus in greaca incepand cu sec. 12. Deci cinstirea care i s-a dat (titlul de fericit) s-a bazat pe solidaritatea cu crestinii din Apus, iar nu pe cunoasterea operei sale.” Trec peste grosolãnia cu „unul ca ...”,pentru a remarca faptul cã e cam insultãtoare si hainã aceastã solidaritate,prin care e retrogradat un Sfânt!Din „solidaritate”,un Sfânt e retrogradat si numit „Fericit”.Cam bizarã solidaritate,dupã mintea asiaticilor!

Ce ar fi dacã occidentalii s—ar fi asezat la mintea „fratilor” rãsãriteni,si,”din solidaritate”,ar fi „cinstit” si ei pe Fer. Ioan Gurã de Aur si pe Fer. Grigore Nazianzenul?Halal solidaritate ar mai fi fost.

Chiar nu vedeti cum vã impleticiti in propria verbozitate specioasã?Dacã nu fusese tradus pânã in sc. XII,care era originea reticentei bizantine care a fãcut ca cineva care era Sfânt pentru lumea vesticã sã fie numai „Fericit” pentru cea esticã?De ce l—au retrogradat,dacã habar n—aveau,cum n—au nici urmasii lor,azi,ce a spus acest cel mai mare teolog al crestinãtãtii?

Si ce fel de solidaritate e aceea care insultã?

Cum isi permitea Imperiul de Rãsãrit sã cenzureze o canonizare efectuatã in sc. V?Ce act mai cumplit de ostilitate,decât acesta?De când era Bizantul curtea de apel,si putea cenzura canonizãrile din lumea apuseanã a sc. V?Ceea ce era indeajuns de sfânt pentru Roma,nu era si pentru Bizant?Atunci, asa spuneti—viermele invidiei fatã de Vechea Romã,ostilitatea si dipretul fatã dea aceasta v—a mâncat de la inceput!

Nu e vorba,singur o arãtati,de Filioque,etc.;ci incã din sc. V,ceea ce in Vest era obiectul veneratiei unanime (iar dacã vreti „dovezi”,dupã cum,in spirit FOARTE LEGALIST—JURIDIC,vã exprimati,mai puneti mâna sã cititi istoria reputatiei antume si postume a Sfântului Augustin,in Africa si Europa occidentalã ...),in Est era obiect de dispret si de insultã.

A-l retrograda arbitrar pe un Sfânt nu e un act de „solidaritate”,asa cum vreti sã ne amãgiti,ci de dispret fratricid.Roma nu vorbeste de Fer. Ioan Damaschin,de ex.,pentru cã Roma intelege pluralismul organic si diversitatea care e a vietii.

E de mirare cum,pentru o schismã de puturosi,mereu v—a putit câte ceva la vestici—de la canonizãrile din sc. V (asadar,CU MULT inainte de scandalul Filioque,etc.),pânã la aghiazma vesticã despre care,cu o grosolãnie iremediabilã,scrieti CHIAR AICI,pe un site al Bisericii Catolice,cã se impute.Decât s—o inmiresmeze Tanacu,mai bine asa!
10.08.2008 DIN ZESTREA ORTODOXIEI (sau:STRATAGEMELE PONOSITE ALE "ORTODOXIEI`,III) de Martin,papistasul



DIN ZESTREA ORTODOXIEI


Un alt tertip al „ortodocsilor” e si dublul standard—atunci când se argumenteazã,de ex.,cã Sf. Macarie profesa idei mesaliene,sau cã Sf. Grigore de Nyssa era cel putin partial origenist,etc.,se bolboroseste ceva de soiul:”—mda,...,mã rog,...,oarecum ...,intrucâtva ...,dar asta NUMAI DIN PUNCTUL DE VEDERE AL UNUI STUDIU CARE VREA SA GASEASCA ERORI,pe când de fapt acesti Sfinti ar trebui cititi cu cuvenita smerenie,si nu ca sã cãutãm greseli,etc.;chiar dacã existã mesalianism la Sf. Macarie,el e numai aparent ,etc.,etc.”—adicã se „pune in context’.

Când,insã,trecem la Pãrintii vestici,totul devine dubios,revoltãtor—erezii,”inovatii”,etc..Aici nu mai e condamnabil „punctul de vedere al celui care cautã greseli si vrea sã scoatã in fatã erorile Sf. Pãrinti”.Aici,criticismul nu mai e condamnabil si odios si sacrileg,ci chiar recomandat si se numeste „urã sfântã” (cum scria o sãlbãticiune,pe un site de profil ...).

Tendentiozitatea e la lumina zilei.Unii pot fi mesalieni,nestorieni,chiar semiarieni,origenisti—asta e neimportant,e subsidiar,etc..Dacã,insã,ei sunt latini,ranchiuna bizantinã vede in ei numai erori, erezii,”inovatii”,etc..Asa impartialitate,mai da!

Pe latini de ce nu—i cititi tot duhovniceste,si nu pentru a vâna la ei erori?

In cazul Pãrintilor latini,de ce nu recomandati tot o atitudine respectuoasã,care sã nu vâneze la tot pasul erori?Dacã notele semiariene de la Sf. Chiril al Ierusalimului,mesaliene de la Sf. Macarie, origeniste de la Sf. Grigore de Nyssa,dacã enigmaticele lacune ale altor teologi nu trebuie „vânate” cu rãutãcioasã pornire,de ce faceti tocmai asa cu Pãrintii vestici?De ce unora le treceti cu vederea erorile ,iar la altii le speculati?Eu nu sustin infailibilitatea personalã a nici unui Pãrinte;dar dv. de ce o sustineti NUMAI PE A UNORA?

Nu existã NICI UN Sfânt Pãrinte al primului mileniu care sã fi fost bine cunoscut si in Vest,si in Est.Argumentul dv.,despre ignoranta esticilor,e specios,tendentios si rateazã subiectul discutiei.A fost,sau e nevoie,ca Sf. Serafim de Sarov sau Dimitrie Brianceaninov sã fie BINE CUNOSCUTI in Bulgaria, România sau Grecia,pentru a fi canonizati si considerati mari Pãrinti?Se lucreazã cu referendum si vot majoritar?O parte a Bisericii lui Hristos nu e nimic,e zero?Rusii pot râde de canonizãrile românilor,sau le pot dezavua?Despre ce vorbiti?Cât conta,la canonizarea unui egiptean,ce cred sirienii despre el?In astfel de cazuri,acordul mutual e implicit,e in chip firesc presupus,nu se fac „contraexpertize”.Aveti o mentalitate de cazarmã,cazonã.

Incã ceva.Azi,lumea rãsãriteanã a primului mileniu e prezentatã ca ceva otova,ca un monolit.Nu era deloc asa.Diferenta intre teologia antiohienilor si cea a egiptenilor,ca sã dau numai cel mai faimos exemplu,era maximã.Diferente—si divergente—existau;rivalitãti,deasemeni.Lumea bizantinã s—a erijat in legatara valorilor acestor crestinãtãti orientale abia dupã disparitia de facto a Patriarhiilor respective—prin erezie sau islamizare.Dacã Patriarhiile de la Antiohia si Alexandria ar fi supravietuit si ar fi rãmas puternice,Bizantul,gelos de la bun inceput,dupã ce le uzurpase rangul,ar fi dus si fatã de ele aceeasi politicã de discreditare furibundã si fratricidã,ca si fatã de Roma.

Intre sc. V—IX,gândirea Sf. Augustin a fost FOARTE BINE cunoscutã in Occidentul crestin, Occident care,si dupã standardele „ortodocsilor” de azi,era „pe atunci” pe de—a—ntregul pravoslavnic. Or,nimeni in acest Occident ortodox al sc. V—VIII nu s—a gândit sã condamne,nici un sinod local (necum ...ecumenic) nu a condamnat vreo tezã a marelui african;cum indrãzniti dv.,in sc. XXI,sã vorbiti de „deviatii”?Dacã ortodoxia vesticã a atâtor veacuri (sc. V,VI,VII,VIII ...) s—a recunoscut in tezele Sf. Augustin,cine sunteti dv. sã—i corectati pe crestinii acelor vremuri?
10.08.2008 CIT DESPRE SF. IOAN CASSIAN ... de Martin,papistasul

CIT DESPRE SF. IOAN CASSIAN ...

Degeaba incearcã unii sã inducã ideea unei divergente intre el si marea traditie a Vestului. Dimpotrivã.In Biserica catolicã,Sf. Ioan Cassian e unul din Pãrintii nostri,ai tuturor,iar ceea ce e bun, viguros si valabil la el ne cãlãuzeste pânã azi.

Cãlãtor in Palestina (unde a si trãit,lângã Betleeem),Egipt si la Constantinopole,apoi la Roma,a fundat,ulterior,renumita abatie de lângã Marsilia,fundament al monahismului apusean.Scrierile duhovnicesti si abatia Sf. Ioan Cassian au constituit o pildã si o indrumare pentru Sf. Benedict;la aproape un mileniu dupã Sf. Ioan Cassian,Sfântul Toma,fost monah benedictin,punea sã i se citeascã zilnic din Cassian.Sf. Benedict el insusi recomandase ca sinteza duhovniceascã a Sf. Ioan Cassian sã constituie o lecturã pentru monahii sãi.In Vest,Cassian a fost mereu cunoscut de cãtre cine era si interesat sã—l cunoascã,iar apusenii au cinstit in el un mare Pãrinte si au recunoscut in el un inaintas. Cât despre erorile lui,ele nu sunt surprinzãtoare pentru cine profeseazã credinta apusenilor in infailibilitate;nu Pãrintii,luati câte unul,separat,sunt infailibili,ci consensul lor,acolo unde el existã si asa cum a fost formulat si codificat de cãtre Biserica Romei.

Discernamantul eclezial a stiut ce sa retina din gandirea si opera lui Cassian, iar ce e bun pentru Sfintii Benedict si Toma e bun si pentru mine.
10.08.2008 LUI LEVIT de Martin,papistasul
Simpatia mea userului Levit,care duce lupta cea bunã,apãrând de insulte invãtãtura Pãrintelui Nostru, Sf. Augustin,mândria lumii catolice,fundament al gândirii Bisericii Romei,cel mai profund gânditor care a existat vreodatã,si crestin a cãrui faimã de sfintenie era formidabilã incã de când se afla pe acest pãmânt.Sfintii Augustin,Bonaventura si Toma sã ocroteascã eforturile celor care cautã adevãrul si care promoveazã gândirea Maicii Biserici romane.
10.08.2008 Simpatie de Martin,papistasul

Ca notã finalã a acestei detaliate interventii,specific faptul cã remarcile mele critice nu se referã la acei ortodocsi care,ca Evdokimov,ca Paleologu si Patapievici,ca unii din semnatarii de pe acest forum,se aratã a fi mãrturisitori ai lui Hristos si cu adevãrat oameni de rugãciune si ai Evangheliei.Acestora le adresez simpatia mea fraternã.Cred cã ei sunt,din pãcate,deocamdatã intr—o minoritate. (Soljenitân, care a trecut la Domnul de curând,era un alt exemplu de atitudine crestinã,nefanaticã.)
11.08.2008 Malversatiunile politice de Martin,papistasul
Foarte amuzanta e si stangacea manuire a sofismului "relevantei"--userul Luca admite substratul politic al "afacerii Fotie"--dar e irelevant;--in schimb,in cazul teologilor franci mult blamati de patrologul Luca,politica e definitorie, si altceva nu mai exista acolo.La Fotie, politica e irelevanta;e acolo,dar nu conteaza.La franci si carolingieni,ea e definitorie,e totul! Frumoasa manuire a unui dublu standard, la cineva care mereu reclama "obiectivitate".
11.08.2008 Purgatoriu de Martin,papistasul
Unde exista rugaciuni pentru morti SI DUPA LIMITA CELOR 40 DE ZILE,deci dupa ce se considera ca judecata individuala s--a produs,exista o credinta in existenta unui loc de curatire vremelnica.(V. penibilele acorbatii si prestidigitatii conceptuale ale lui Alfeiev,care nu mai stie cum s--o scalde ...).

Sf. Clement Alexandrinul e unul din cei mai vechi proponenti si martori ai acestei doctrine (P. G. IX, col. 332--aici,Sf. Clement enunta caracterul vremelnic,purificator,etc.)

Sf. Grigore de Nyssa scria acelasi lucru--despre expierea dupa moarte,prin curatirea ce dureaza o anumita perioada."Cand el si--a parasit trupul, si deosebirea dintre virtute si viciu e stiuta,nu se poate apropia de Dumnezeu PANA CE FOCUL CURATITOR N--A CURATIT PETELE CU CARE SUFLETUL LUI ERA PATAT."
11.08.2008 Purgatoriu de Martin,papistasul
Pe de alta parte,si Sf. Ambrozie,in comentariul la Corinteni,face teologia Purgatoriului (v. si discursul funerar pentru Teodosie:"Da,Doamne,odihna slujitorului tau Teodosie,odihna aceea pe care ai pregatit--o Sfintilor Tai, etc."--P. L., XVI, col. 1397).

Preasf. Grigore cel Mare,Episcopul Romei,scrie despre cei care dupa aceasta viata "ISI VOR ISPASI GRESELILE PRIN FLACARI CURATITOARE",si mai spune ca "durerea este mai de nesuportat decat oricare durere ce ar putea fi indurata in aceasta viata"--Ps. 3 poenit., n. 1).

Ce e conjunctural aici?

Daca aceste randuri nu inseamna ceea ce credem noi catolicii ca ar insemna, atunci ce altceva inseamna?
11.08.2008 gravior erit ignis quam quidquid potest homo pati in hac vita de Martin,papistasul
Marele teolog al focului curatitor e, inca o data, Sfantul Aurelius Augustinus Hipponensis -- "gravior erit ignis quam quidquid potest homo pati in hac vita" (P. L., col. 397). V. expunerea dogmatica din De Civ. Dei, XXI, 24.

Daca nu stiti carte,nu mai poluati aceste forumuri cu infamiile si sacrilegiile dv..
12.08.2008 ANTINOMIILE BISERICII PRAVOSLAVNICE de Martin,papistasul
ANTINOMIILE BISERICII PRAVOSLAVNICE
(O CONTINUARE LA ‚SCURTUL TRATAT ...’)

In onoarea Mariei Imaculata Conceptiune,a Preasf. Augustin,si a maestrilor mei,Tresmontant si Blondel


Nãzãrirea de a recuza mãrturia Sf. Augustin e ceva atât de pueril si de meschin,incât nu mai meritã revenit aici asupra ei.

Atunci când le convine,ortodocsii reproseazã cu virulentã Bisericii catolice cã „dogmatizeazã excesiv” (mai exact,oriunde existã o carentã a teologiei rãsãritene:mariologia,doctrina euharisticã, doctrina harului,etc.);când nu,se prevaleazã de orice citat patristic,pentru a arãta cã teologii catolici contravin acelui loc patristic—asadar INCALCA O DOGMA,ASADAR SUNT ERETICI.Nu existã erezie fãrã incãlcarea unei dogme;oriunde existã o erezie,existã si dogma corespunzãtoare.

Când Pãrintii latini spun altceva decât cei estici,EI COMIT EREZII,ASADAR INCALCA NISTE DOGME.Care dogme?Cine le—a decretat ca atare?Nu erati impotriva „dogmatizãrii excesive”? (Dacã doi Pãrinti rãsãriteni,insã,diverg asupra vreunei chestiuni—atunci TEZELE LOR SUNT COMPLEMENTARE,NICIDECUM CONTRADICTORII,SI ORICUM PARINTII NU TREBUIE CITITI PENTRU A GASI GRESELI LA EI).

Dacã sunteti impotriva excesului de dogmatizare si a conceptualizãrii excesive,exagerate,de ce oricând Pãrintii latini spun ALTCEVA decât Sf. Atanasie,de ex.,atunci LATINII COMIT O INFRICOSATOARE EREZIE?De ce nu intelegeti pluralismul teologic?Evdokimov asa spunea:cã in biserica zisã „ortodoxã” nu se pune pret pe dogmatizare si unificare,ci e agreat mai ales pluralismul, diversitatea de opinii.Poate cã se insela el?

Biserica a fost mereu o realitate pluralã,a diversitãtii organice.Sf. Augustin a definit cu precizie faptul cã acordul absolut nu trebuie fortat,cã el nu e un scop decât in privinta celor absolut necesare.

Teologii antiohieni erau foarte diferiti de cei alexandrini;metodele lor erau adesea divergente in multe privinte.Dar coexistau in aceeasi Bisericã.Unde existã viatã,existã diferentiere si diversitate. Scolile marilor Ordine occidentale sunt o bunã ilustrare a acestui principiu.Tomisti,scotisti,augustinieni coexistau intr—o legitimã,naturalã diversitate.Sf. Ioan Gurã de Aur,soarele preacurat al scolii antiohiene,era la fel de diferit de alexandrini,pe cât era si Sf. Augustin.Ei si?Biserica era una.Ei stiau cã Biserica e o realitate cu care nu se glumeste,si in care toanele si exclusivismele nu—si au locul.Si in sc. IV,V erau mari controverse—nu numai intre ortodocsi si eretici/dizidenti,dar si in interiorul miezului ortodox al Bisericii.Ei,si?Se excludeau reciproc?

Unde vã place,orice tezã a unor Pãrinti rãsãriteni e o dogmã,ceva de la care divergenta inseamnã erezie;când nu,condamnati excesul de dogmatizare.Spuneti cã vã place pluralismul de opinii si cã vã displace conceptualizarea excesivã.Atunci,de ce orice punct de divergentã intre UNII LATINI si UNII ESTICI devine o chestiune de erezie si de excludere?

Lãsati impresia cã la dv. totul e dogmã.Natura euharistiei,privilegiile Deiparei NU TREBUIE DOGMATIZATE;dar energiile necreate,soteriologia,marile teze ale asceticii rãsãritene—DA,ACESTEA SUNT DOGME,ADICA ADEVARURI DE CREDINTA CARE CER UN CONSIMTAMANT ABSOLUT.

Ba da,vã prea place dogmatizarea excesivã—dar când o faceti dv.!

Dacã aveti prudenta de a evita dogmatizarea,cum se face cã orice spun cei mai mari Pãrinti latini e o erezie—asadar,ceva Asumptiunea Sf. Deipara NU TREBUIE DOGMATIZATA,nu i—a cerut voie Fer. Pius al XII—lea lui Iustin Pârvu;dar energiile necreate DE CE TREBUIE DOGMATIZATE,ELE DE CE SUNT ADEVARURI A CAROR ACCEPTARE E O CONDITIE SINE QUA NON?

La dv.,totul e dogmã.Nici nu deschide un catolic gura,si a si spus o erezie.De ce?Ce dogmã a negat?De unde atâtea dogme?In catolicism,crestini sunt si tomistii,si scotistii,si augustinienii,si bonaventuristii,si cei care ii urmeazã mai ales pe Capadocieni.Cãci in cele nedogmatizate,cea mai largã diversitate e normalã.Dv.,cei care vedeti NUMAI EREZII,ASADAR NUMAI DOGME,le imputati catolicilor „dogmatizarea excesivã”?Când sunteti in aer,pretindeti cã apelati la o „inteleaptã,cucernicã nedogmatizare”.Ei,atunci de ce le imputati catolicilor „lipsurile” doctrinare?Poate cã si catolicii preferã sã pãstreze o evlavioasã discretie,o oportunã „nedogmatizare”,un refuz de a constrânge adevãrul viu in formule pedante.Nu auziti de teozã la catolici?Ei,e o „inteleaptã nedogmatizare”,un refuz de a ceda maniei de a conceptualiza orice,o dorintã de a pãstra aceste realitãti in smerenia inimii.

Citati tot felul de formule teologice aflate in uz in anumite scoli teologice catolice acum patru sute de ani.N—ati mai progresat cu documentarea?Citati—mi—l,dragã usere Luca,pe K. Rahner,pe Ratzinger,pe Balthasar,pe Lonnergan,pe Kasper—si sã vorbim.Manuale scolastice a avut si biserica „ortodoxã”,tot cam pe vremea când ele erau populare in lumea catolicã.Ce—i cu asta?Limbajul se primeneste,se innoineste,iar Sf. Grigore Cuvântãtorul de Dumnezeu scrie altfel,in alti termeni decât o fãcuse Sf. Irineu.Si,ce aratã asta?NU DV. DECIDETI CARE E MARTURISIREA DE CREDINTA A BISERICII CATOLICE,IN PRIMENIREA EI PERPETUA DE MIREASA A DOMNULUI NOSTRU HRISTOS,CI BISERICA INSASI DECIDE CARE E EXPRESIA AUTORIZATA A CREDINTEI EI,IN CONTINUITATEA DINAMICA A FIINTEI VII.Loviturile dv. matricide isi rateazã,de fapt,tinta. Teofil Corydaleu scria si el ca un scolastic—ei,si?Ca si teolog,ortodoxul Cantemir era scolastic.Ei,si? Ati gãsit expresiile teologice de care tot faceti caz in CATEHISMELE BISERICII CATOLICE? Acestea sunt mãrturisirile Bisericii catolice,nu manualele de acum patru sute de ani.Nu confundati manualele (pe care oricum n—aveti dreptul de a le critica,sunteti mult SUB NIVELUL AUTORILOR LOR,ASA SCOLASTICI CUM ERAU EI) cu catehismele.Din nou,pluralismul organic,propriu vietii,vã e e inaccesibil.

Nimic nu iubesc mai mult in viatã decât Biserica Romei.

Bizantinii si urmasii lor,”ortodocsii” de azi,care declarã ei insisi cã nu cunosc DOCTRINA INTREGII BISERICI,pretind totusi sã vorbeascã in numele intregii Biserici.Recuzati mãrturia Pãrintilor latini—dar asta inseamnã cã sunteti o sectã orientalã!

Tu sola in universo mundo cunctas haereses intermisti
12.08.2008 Tu sola in universo mundo cunctas haereses intermisti de Martin,papistasul
Prea dogmatizati excesiv,prea vi se oare cã totul e dogmã,vrând sã impuneti o uniformitate silnicã.Totul vi se pare „erezie” la latini,asadar totul e dogmã la rãsãriteni;prea conceptualizati si nu lãsati loc apofatismului!

(1)Tot citati ca definitorie pentru catolicism o terminologie care a fost cea a unor curente teologice,si NU A MAGISTERIULUI.

Catolicismul NICI NU SE DEZICE DE EA,nici nu o propune exclusiv.E un limbaj teologic care s—a arãtat viabil si util.Valorile lui vã scapã.Nu—l cunoasteti de la sursã,ci din insãilãri propagandistice anticatolice.

Nu dv. decideti ce sistem notional exprimã cel mai bine gândirea Bisericii;o face ea insãsi,prin Magisteriul ei.Cum nu cunoasteti termenul,n—are rost sã insist.

Sã facem TESTUL LIBRARIEI:intrati intr—o librãrie de carte teologicã catolicã,si spuneti—mi in care din cãrtile de acolo intâlniti LIMBAJUL CONCEPTUAL DAT DE DV. CA DEFININD ESENTA DOGMATICII CATOLICE.Câte cãrti corespund grilei dv.?

(2)Dv. n—aveti notiunea de Magisteriu.Nu manualele Contraferormei sau cele ale sc. XV sau ce vi se pare dv. definesc gândirea Bisericii—CI NUMAI CEEA CE EA INSASI DESEMNEAZA CA ATARE .Gândirea Bisericii e formulatã in Magisteriul ei,acesta o defineste,nu manualele pe care le batjocoriti dv. (ca si cum le—ati si fi citit!).

(3)Pot sã desemnez destulã maculaturã „ortodoxã”,care nu face cinste nimãnui.Pot sã desemnez si cãrti care invatã notiuni eronate—sofiologie,apocatastazã,etc..Vi se pare cã nu existã cãrti „ortodoxe” care sã poatã fi ridiculizate?Dv. râdeti de un jargon teologic a cãrui mânuire adecvatã cere un inalt nivel de competentã;vi se pare cã nu existã cãrti ale „ortodocsilor” care sã poatã fi ridiculizate,de la ale lui Ioanichie Bãlan la ale altor duhovnici,la ale lui Aldea,cãrti de oratorie ridicolã si ifose lamentabile?Cãrtile de sofiologie nu sunt vulnerabile?
12.08.2008 Tu sola in universo mundo cunctas haereses intermisti de Martin,papistasul
Nu vã dã de gândit cã pânã in sc. IX in Rãsãrit e anul si erezia,iar dupã aceea Rãsãritul nu mai are,practic,de luptat cu erezii „autohtone”?Un user fãcea observatia cã Rãsãritul dreptslãvitor n—a cunoscut sfâsieri cataclismice ca Reforma din Vest.Intr—adevãr,DE LA O VREME nu le—a mai cunoscut (cãci inainte le cunoscuse: arianism, pneumatomahie, nestorianism, monofizitism, monotelism, iconoclasm,etc.).Mai existã pavlichianismul,bogomilismele a cãror fascinatie a surprins—o literar Blaga. Dar nu mai apare o mare literaturã teologicã de controversã.Cine e marele teolog bizantin (sau bulgar, rus, sârb,valah) al ripostei fatã de bogomilism?Nici unul.Nu existã nici un rãspuns intelectual.Oare de ce?S—a domolit firea umanã in Orient?

Treptat,biserica „ortodoxã”,ruptã de Roma,n—a mai avut puterea de a mai lupta cu erorile,a tolerat ereziile.S—a acomodat.Nu i—a mai pãsat. Pe de altã parte,puterea imperialã/taristã a reprimat cu o violentã nemaiintâlnitã orice formã de dizidentã (bogomilismele,Raskolul rusesc).In Rusia,cei ca Luther au fost descãpãtânati imediat,sub privirile placide ale „nevoitorilor”.Ereziile au fost fie absorbite,integrate—fie decimate cu o brutalitate fãrã margini—DAR O RIPOSTA TEOLOGICA N—A MAI EXISTAT.Fie palosul,fie nimic. Sabia a rãmas singura armã impotriva ereziei—nimic pe plan teologic.Ex.:grecii dv. au condamnat,pe drept,filetismul;rezultat:TOATE ORTODOXIILE NEGRECESTI AU ADOPTAT FILETISMUL.Azi, ereticii sofiologi sunt publicati in aceleasi colectii de carte teologicã ca si teologii neopatristici. Sofiologia a fost,in fapt,absorbitã,toleratã,asimilatã.Nici una din actiunile de constiintã teologicã ( impotriva filetismului,a sofiologiei) n—a fost o reusitã—erezia s—a lãbãrtat,a prosperat,azi Pãr. Bulgakov si Florenski sunt citati pe aceeasi paginã cu Lossky. Sintezele teologice „ortodoxe” sunt,de fapt,filozofii,sisteme personale,larg diferite unele de altele,FIECARE DIN ELE PRETINZAND A FI EXPRESIA IMPERSONALA SI UNICA A SINGURULUI ADEVAR DE CREDINTA.Lossky,Florenski, Evdokimov,Bulgaov—fiecare din ei pretinde a vorbi nu pentru sine,nu in nume propriu—ci de a expune intocmai „consensul patristic”—atunci de ce aceste expozeuri sunt asa de divergente?De ce autorii lor se antipatizau reciproc?
12.08.2008 Tu sola in universo mundo cunctas haereses intermisti de Martin,papistasul
Fanaticilor anticatolici care isi fac un scop in viatã din a polua un forum catolic,abuzând de deschiderea doveditã de administratorii acestuia,le mentionez un cuvânt al Card. Lubac,de care ei n—au auzit,dar care a fost un genial patrolog:”Nimic nu e mai diferit de apostolat decât propaganda”. Pretindeti cã veniti sã insultati catolicii pe un site al lor,ca sã faceti apostolat;nu faceti decât propagandã.

Userul Luca,insultându—l pe Sf. Augustin:” Nu tot ce invata el este gresit, insa de la un sfant sunt pretentii mari. Cine amesteca adevarul cu minciuna este clar ca nu a ajuns la sfintenie.”Ii aveti in vedere deci si pe Sf. Ioan Gurã de Aur [cuvintele dure despre Preasf. Nãscãtoare],Grigore de Nyssa [universalism],Isaac Sirul [un nestorian],Leon I [primat papal,Filioque,etc.],Grigore I [primat papal, Purgatoriu,etc.],Martin I [Filioque,etc.],Chiril al Ierusalimului [semiarianism] Ambrozie [primat papal, Purgatoriu,etc.], Macarie [mesalianism ], etc.,pe ceilalti Sfinti universalisti,origenisti,etc.?De ce vânati greselile celor mai mari ca dv.?Stiti câti Sfinti ecumenici au propovãduit adoptionismul, subordinationismul, protoarianismul, origenismul, etc.?Orice cunoastere omeneascã e imperfectã,de ce vã faceti judecãtorul Sfintilor?Evdokimov a vorbit foarte just despre failibilitatea Sfintilor;dv. sunteti mai abras decât Evdokimov—dar sunteti gata sã aplicati acelasi standard tuturor Sfintilor? Rolul Conciliilor ecumenice a fost sã indrepte greseli ,nu sã condamne oameni.Erorile Sfintilor sã vã fie un izvor de smerenie,nu de obrãznicie fatã de unii dintre ei,cãrora le purtati picã. Vã credeti un pedagog care face inspectia prin internat?Ii pedepsiti dv. si retrogradati,dupã greseli?Dv.,care scrieti AICI despre obezitatea Papei Ioan al XXIII—lea,”impopotonãrile” Papilor,imputirea apei sfintite, lipsa de sfintenie a Maicii Tereza,vorbiti de „pretentii mari”?Incepeti cu dv.;lepãdarea de grobianism e primul pas cãtre sfintenie.

12.08.2008 Lui Martin de Levit
Mi-as dori sa pot apara un titan . Argumentele dv.coplesitoare m-au dus cu gandul la un singur lucru : de ce nu scrieti o carte ? Pluralismul religios ar avea de castigat . Chiar aveti ce spune . Cartile tratand teme catolice vad cu greu lumina tiparului . Chiar ma intreb cum e posibil sa nu se tipareasca Sf.Augustin in editie completa in sec. 21 ?

De asemenea va intrebasem mai demult despre DISCONTINUITATEA temei isihaste ( energiile increate ) la Sf.Parinti si despre Blemydes . Intre atatea mesaje e normal sa va fi scapat . In limitele timpului poate va faceti timp si pt. aceste teme . Va asigur si eu de respectul si dorinta de a sluji adevarul . In cazul meu prin cautare . Cimentarea mi se pare periculoasa in cazul meu . Ma face sa cred ca vad . Ca deja vad . Numai binecuvantari !
17.08.2008 Lui Levit de Martin,papistasul
Draga Levit,
Eu scriu,insa despre Sf. Leon cel Mare, despre Balthasar,despre Par. Teilhard.Daca insa ati vrea,ne-am putea gandi sa facem,odata,un forum,in doi, unde sa publicam saptamanal cate o pagina despre frumusetile operei Preasf. Augustin,ar merita incercat.
18.08.2008 Judecata particulara si cea de obste de Luca
Martin papistasul:
"Unde exista rugaciuni pentru morti SI DUPA LIMITA CELOR 40 DE ZILE,deci dupa ce se considera ca judecata individuala s--a produs,exista o credinta in existenta unui loc de curatire vremelnica"

Uitati un lucru, acela ca, in conceptia ortodoxa, sunt doua judecati: judecata particulara si judecata de obste. Starea dobandita de cineva dupa judecata particulara nu este definitiva, pentru faptul ca sufletul este despartit de trup si istoria inca nu a ajuns la sfarsitul ei. Faptele savarsite de cineva pot avea consecinte mult timp dupa moartea aceluia. La judecata obsteasca, dupa sfarsitul istoriei si dupa invierea de obste (sufletul se uneste cu trupul devenit nestricacios) se hotaraste starea definitiva, de fericire sau de osanda.
Asadar, pana la sfarsitul istoriei, rugaciunea pentru morti este intemeiata din punct de vedere ortodox.

Catolicismul invata ca nu exista deosebire intre fericirea/osanda dreptilor/pacatosilor dobandite (1) dupa judecata particulara si (2) dupa judecata universala. Sufletele din purgatoriu intra in starea de fericire din rai dupa ce au ispasit pedeapsa vremelnica a pacatului cu care erau datori. Fericirea dreptilor in catolicism este inteleasa ca "visio beatifica", contemplare a fiintei divine. Din pacate pentru ei, teologii scolastici nu erau la curent cu invatatura Parintilor despre "vederea fata catre fata", de aceea au cazut (probabil involuntar) in greseala ereticului Eunomius, condamnat la sinodul II ecumenic si combatut asiduu de Parintii Capadocieni (Sf. Vasile, Sf. Grigore Teologul, Sf. Grigore de Nyssa). Pentru detalii, consultati cartea lui V. Lossky, "Vederea lui Dumnezeu". In sec. 16, teologii catolici descopereau cu uimire ca invatatura lor despre "visio beatifica" era contrara celei profesate de Parintii Greci.
18.08.2008 Onestitate si asumarea credintei de Luca
Martin papistasul:
"CIT DESPRE SF. IOAN CASSIAN ...

Degeaba incearcã unii sã inducã ideea unei divergente intre el si marea traditie a Vestului. Dimpotrivã.In Biserica catolicã,Sf. Ioan Cassian e unul din Pãrintii nostri,ai tuturor,iar ceea ce e bun, viguros si valabil la el ne cãlãuzeste pânã azi."

Disputa teologica despre natura si har dintre Sf. Ioan Casian si Augustin este de notorietate. Ortodocsii considera corecta pozitia Sf. Ioan Casian. Cred ca toti trebuie sa dam dovada de barbatie si sa ne asumam o pozitie clara. Desi nu va place sa admiteti, in anumite puncte de credinta exista pozitii ireconciliabile, care ne definesc in calitatea noastra de ortodocsi sau de catolici. Eu zic ca nu e corect nici pentru dvs., nici pentru pseudo-ortodocsi ca Badilita sa amagiti auditoriul cu sloganul "unitate in diversitate". El este adevarat, dar pana la un punct. In Ortodoxie se vorbeste de un "consensus Patrum", nu este chiar diversitatea (sau debandada) pe care incercati sa o descrieti dvs. Daca in catolicism factorul de unitate este supunerea fata de acelasi sef (papa), in Ortodoxie este marturisirea aceleiasi credinte. Cine crede in predestinare si har irezistibil (ca Augustin), nu este ortodox. Cine crede in Filioque nu este ortodox. Cine crede ca harul este creat, nu este ortodox. s.a.m.d.
19.08.2008 Sf. Fotie si Filioque de Luca
Martin papistasul:
"Foarte amuzanta e si stangacea manuire a sofismului "relevantei"--userul Luca admite substratul politic al "afacerii Fotie"--dar e irelevant;--in schimb,in cazul teologilor franci mult blamati de patrologul Luca,politica e definitorie, si altceva nu mai exista acolo.La Fotie, politica e irelevanta;e acolo,dar nu conteaza.La franci si carolingieni,ea e definitorie,e totul! Frumoasa manuire a unui dublu standard, la cineva care mereu reclama "obiectivitate". "

Scrierile Sf. Fotie despre "Filioque" sunt de actualitate si astazi. El a fost primul teolog ortodox care a evidentiat consecintele nefaste ale acestui adaos ("Filioque"). Cea mai importanta critica a Sf. Fotie, la care nu s-a raspuns nici astazi este aceasta: Filioque este o forma de semi-sabelianism, pentru ca in actul purcederii Duhului Sfant se amesteca/confunda insusirile personale ale Tatalui si Fiului. Departe de a fi o "clarificare/explicitare" a doctrinei triadologice, Filioque constituie o reinterpretare a acesteia, in sensul in care natura divina premerge Persoanelor. Acesta este motivul pentru care catolicismului ii este greu sa admita un har necreat, pentru ca ar evita cu greu caderea in emanationismul pagan. In Ortodoxie, prin afirmarea primatului Persoanei asupra naturii, Sfanta Treime se poate deschide creatiei prin harul necreat. Persoana transcende natura, aceasta este invatatura Parintilor, pe care Sf. Fotie cunoscand-o, a denuntat erezia lui Filioque.

Asadar, dle Martin, nu abateti discutia catre subiecte colaterale, recte situatia politico-bisericeasca din timpul patriarhului Fotie, ci concentrati-va mai mult pe scrierile dogmatice ale acestui sfant, care au o valoare perena.
Pornind de la consecintele profunde ale dogmei Filioque asupra Occidentului, Yannaras numeste Occidentul ca fiind "civilizatia filioquista" si "civilizatia ereziei".
24.08.2008 Sofismele monolitismului abuziv de Martin,papistasul
"Daca in catolicism factorul de unitate este supunerea fata de acelasi sef (papa), in Ortodoxie este marturisirea aceleiasi credinte. Cine crede in predestinare si har irezistibil (ca Augustin), nu este ortodox."--Da, sigur, v--am dat mai sus exemplele celorlalti Sfinti care "zboara" din "ortodoxie" in baza acestui criteriu. Va imaginati aici la primele congrese ale Partidului Bolsevic,cand deviationistii erau exclusi in numele unitatii in cuget si simtire?Ceea ce spuneti sunt copilarii ....
24.08.2008 ? de Martin,papistasul
"El este adevarat, dar pana la un punct."--Iar "punctul" il stabilesc userul Luca si Iustin Parvu,nu--i asa? (Acesta e sofismul cu "punerea in context" si cu "n--am auzit de asta,dar stati sa va explic ce inseamna".)

"Eu zic ca nu e corect nici pentru dvs., nici pentru pseudo-ortodocsi ca Badilita sa amagiti auditoriul cu sloganul "unitate in diversitate". "--Nu, va fac loc sa--l amagiti dv. cu mistificarile delirante despre continutul dogmelor litigioase.
24.08.2008 Elucubratiile "consecintelor faptelor savarsite" de Martin,papistasul
Dv oare glumiti când afirmati cã Sfintii nu intrã IMEDIAT in slava lui Dumnezeu?Si când negati cã cei ce nu sunt incã apti sã intre trec mai intâi printr-un stadiu pregãtitor?Proferati o blasfemie impotriva cuvântului lui Hristos in promisiunea fãcutã tâlharului celui smerit:"CHAR AZI VEI FI CU MINE IN RAI".Ce actiuni târzii in istorie?Ce efecte in istorie?Iisus a asteptat sã vadã efectele "in istorie" ale tâlhãriilor crucificatului de lângã El?Ce blasfemii indrugati?
Sfintii sunt si ei in aceastã situatie,Dumnezeu asteaptã si pentru ei sã vadã ce "efecte vor mai apãrea in istorie"?Sau pentru unii stie de la inceput,iar pentru altii are nevoie sã astepte sfârsitul istoriei,ca sã afle?

N-ati stiut sã rãspundeti nimic;CERETI DOVEZI PATRISTICE;CA SA LE IGNORATI CAND LE PRIMITI.In mod relevant,nu aveti nici un argument patristic pentru elucubratiile pe care i le atribuiti lui Lossky.Vã enerveazã ce credeau Sfintii Clement Alexandrinul,Grigore de Nyssa,Grigore Dialogul,Ambrozie,etc.?Asa-i cã acestia erau din sc. XII?Sunteti penibil cu aceste eschive si subterfugii.
Provizoriu e numai focul curãtitor,nu ...decizia lui Dumnezeu care,in atotstiinta lui,stie din momentul mortii unui om ce efecte vor apãrea ulterior,etc..Nu mai blasfemiati.Mai nou,ne poluati si cu sacrilegiile dv. despre ignoranta lui Dumnezeu si deciziile Lui provizorii,sau indeciziile Lui?Cum de indrãzniti sã scoateti asemenea dume?Dumnezeu vede oricând,in eternitatea lui,ce efecte "vor apãrea", cunoasterea lui nu e in timp,nici atâta nu stiti?

Cum indrãzniti sã afirmati cã,la sfârsitul vietii pãmântesti umane,Dumnezeu NU SE POATE INCA HOTARI,ASA CA ASTEAPTA SFARSITUL ISTORIEI?Nu stiti cã rãposatii aflati in har sunt in Dumnezeu?Cum de gânditi asa de LEGALIST-JURIDIC,vãzând in Dumnezeu un acuzator care asteaptã sfârsitul lumii pentru a mai strânge probe?Credeti cã Dumnezeu asteaptã,are nevoie sã vadã ce mai urmeazã?Acest antropomorfism primitiv e devastator,si aratã cât a deraiat "ortodoxia" de la fundamentele monoteismului crestin.Credeti cã se adunã un dosar,cã sunt cazuri "in suspensie"?Nu vedeti ce legalist-juridic sunteti?Si,dupã dv.,intre moarte si Judecata obsteascã sufletul nu se purificã,nu avanseazã?Bãlteste numai,asteptând sã aparã noi "efecte in istorie"?Sau se purificã,dar degeaba,cãci "efectele" fac ce el sã fie finalmente indreptat spre Iad?Nu vedeti ce juridic-formalistã e aceastã gândire a dv.,care blasfemiazã arãtând un Dumnezeu indecis,oscilând?

Sustineti cã "efectele" postume vor modifica FUNDAMENTAL orientarea omului cãtre una din cele douã destinatii eterne?Dumnezeu e nehotãrât,si asteaptã "efectele in istorie",ca sã se lãmureascã ?Ce-i cu blasfemiile si cârpãcelile astea?Asta ii era logica lui ...Lossky?Cereati logicã;unde vã e logica?
Incercati,inabil,sã mutati discutia.Eu am adus probe patristice explicite,iar dv. creati o diversiune.Asa ati rãspuns "la obiect"?Evitati rãspunsul la argumentele mele centrale.Oare de ce deviati cãtre "colaterale"?

Si ceea ce mi-ati inocat aici e cumva o dogmã,asa sustineti?Nu cumva cam dogmatizati, cãdeti in eroarea "scolasticã" de a dogmatiza excesiv?Biserica Romei nu spune decât ce stie de la Pãrinti: existenta focului vremelnic curãtitor (când decizia divinã e deja luatã,si sufletul trebuie pregãtit pentru a participa deplin la viata dumnezeiascã),si eficienta actiunilor Bisericii in aceastã privintã.Dv. de unde scoateti elucubratiile despre "decizia suspendatã" a lui Dumnezeu care nu se poate hotãri,si asteaptã sfârsitul istoriei,pentru a condamna la Iad pe cineva pe care initial nu-l trimisese acolo?

Eu DOVEDESC caracterul pur patristic si antic al doctrinei focului curãtitor vremelnic,iar dv. replicati cu o pãrere pe care i-o atribuiti lui ...Lossky?Acesta vã e argumentul?

Dv. desconsiderati invãtãtura Sf. Pãrinti CLEMENT ALEXANDRINUL,GRIGORE DE NYSSA, AMBROZIE,AUGUSTIN,GRIGORE DIALOGUL,,si imi cereti mie sã mã conformez unei doctrine pe care i-o atribuiti,pe drept sau nu,lui ...Lossky?Credeti cã Lossky e infailibil,de asta mi-l citati?Cãrtile lui sunt pline de rea-vointã premeditatã;acest oplosit pe lângã catolicii francezi le-a mâncat pâinea, dar i-a acoperit cu dispretul lui de rinocer.Of,usere Luca,multe mai trebuie sã vã invãt.Dar mizez pe recunostinta dv..

Ce gândire legalist-juridicã puteti avea,când afirmati cã Dumnezeu are nevoie sã astepte sfârsitul istoriei pentru a vedea,in vesnicia lui,care sunt efectele actiunilor unui om?

Rugãciunile la ce servesc?Ele pot imbunãtãti starea postumã a unui om CARE TOTUSI DUPA ACEEA VA AJUNGE IN IAD,fiindcã "efectele actiunilor lui" ill decid pânã la urmã pe Dumnezeu cã respectivul nu-i de Rai?Beneficiazã de pe urma rugãciunilor Bisericii cei care pânã la urmã tot in Iad vor ajunge?La ce Pãrinti ati intâlnit aceastã invãtãturã?

Mai nou,"biserica" "ortodoxã" nu mai sustine cã nu existã Purgatoriu,ci cã NU EXISTA RAI SI IAD,ci existã NUMAI o stare intermediarã,unde toti asteaptã,in indecizia lui Dumnezeu,sã vadã ce efecte vor mai apãrea?Sau pentru unii se asteaptã efectele,si pentru altii nu?Dacã se asteaptã pentru unii,atunci se asteaptã pentru toti,deci Sfintii asteaptã incã Judecata obsteascã,fiindcã Dumnezeu nu stie incã ce sã creadã despre ei,dacã sunt mântuiti sau nu.V-am zis eu cã vorbiti ca un adventist.

Ce intelegeti prin "judecatã"?Cei care intrã IMEDIAT in Rai sunt totusi numai provizoriu acolo ,fiindcã "efectele târzii ale actiunilor lor" pot duce la revocarea acestei ascenderi?Se va revizui decizia?

Sau poate spuneti cã "judecatã" particularã au numai cei primiti imediat in Rai,pe când in privinta celorlalti Dumnezeu nu se poate incã hotãri,si asteaptã sfârsitul istoriei,ca sã vadã ce "efecte" au actiunile rãposatului respectiv?Ce-i asta,karma?
In eternitatea lui,Dumnezeu nu stie,in chiar momentul mortii omului,ce fel de efecte vor avea, oricât de târziu in istorie,faptele lui?

Puteti sã arãtati exact,cu citate neechivoce si precise,ce intemeiere patristicã are aceastã doctrinã a "efectelor indepãrtate in istorie"?

Deasemeni,eu vãd cã dv.,ca si Lossky dealtminteri,sunteti incapabil sã intelegeti diversitatea; am demonstrat aici cã "unitatea" abstractã de care faceti caz e una iluzorie,abstractã,inexistentã.Vã repugnã diversitatea;dar eu nici nu vã suspectez de capacitatea de a o intelege si aproba.Cã vreti sau nu,EA EXISTA SI IN BISERICA ZISA ORTODOXA,UNDE E TOLERATA CATA VREME NU II INCLUDE PE LATINI.Sf. Petru Movilã spune alte lucruri decât Lossky;e ceva,nu?Ati citit deja,si stiti, poate,mãcar cât de cât (spre deosebire de câtiva alti preopinenti ortodocsi,dv. sunteti si un caz de inculturã,de fanatism urât grefat pe inculturã),de disensiunile importante si divergentele dintre Pãrintii rãsãriteni admisi de "biserica" dv.-ba chiar dintre Sf. Grigore de Nyssa si ...Lossky,ca sã mai dãm un exemplu.Degeaba urâti diversitatea si vreti sã o suprimati.Ea existã.[Lossky ii declara lui Sofronie cã scrierile Sf. Siluan sunt LIPSITE DE ORICE VALOARE TEOLOGICA;ei,pe care din cei doi ii alegeti?Doar dv. nu credeti in diversitate,ci in strãsnicia cazonã.Primul mileniu rãsãritean era FOARTE DIVERS;impotriva faptului,nu existã argumente.Tot ce vã mai rãmâne e sã-i dati inainte cu:" ba nu!ba nu!ba nu!ba nu!".Ce faceti cu toti Sfintii rãsãriteni ai primului mileniu care au afirmat Filioque, Purgatoriul,primatul papal,primatul petrin,etc.?In numele uniformitãtii,ei trebuie exclusi.Sunteti un farsor semidoct.]

Eu stiu cã Evdokimov mintea si se amãgea când pretindea cã "biserica" "ortodoxã" incurajeazã diversitatea,si cã ii repugnã unitatea cazonã.Dv.,intr-adevãr,exprimati mai bine "specificul" "ortodoxiei"-denuntarea diversitãtii când ii place,si escamotarea ei,când nu-i convine.La situatii concrete,mi-ati rãspuns cu sloganuri si vorbe goale,cu clisee si petarde.E vremea sã punem punct.
24.08.2008 4 de Martin,papistasul
Sârguinciosul user Luca face bine cã mã intreabã una si alta,fiindcã are ce afla.Usere Luca, nu e rusine sã nu stiti,asa cã e lãudabilã sârguinta dv..Chiar mã gândesc sã folosesc acest forum ca pe o catedrã pentru userii “ortodocsi” care acceseazã acest forum catolic pentru a invãta, exact ca userul Luca:cu bunã cuviintã, receptivi si ageri.Oh,aceste minti tinere,insetate de adevãr.Ca si alti coreligionari ai sãi,userul Luca e un pic agresiv;dar o sã—i rãspundem cu plãcere.

Undeva pe acest forum,el comite mitocãnia de a le vorbi catolicilor,PE UN SITE AL LOR, abuzând de ospitalitate,despre “magia” la care apeleazã preotii catolici vestici la Missã.El ii includea desigur si pe toti Sfintii vestici admisi de calendarul “ortodox” si care au fost preoti.Dar poate mai bine ar fi mers pe un site dreptslãvitor sã peroreze acolo despre practicile magice ale isihastilor? Din nou:eu vã pot indica ce cãrti de teologie isihastã scrise de „ortodocsi” cunosc;dv. ce cãrti scrise de catolici despre preotia vesticã stiti?De ce sunteti lãutar?

Sârguinciosul user Luca ne—a declarat cinstit cã nu vine aici ca sã dialogheze,ci ca sã ne converteascã;aici apare,totusi,o micã problemã—n—ar trebui,totusi,sã adauge curatelor sale intentii si un pic de studiu,mãcar cât sã cunoascã putin chestiunile pe care le abordeazã cu un elan temerar vrednic de o cauzã mai bunã?Credeti—mã,l—am admirat,fratilor,pe Chuck Norris,dar niciodatã nu l—am vãzut nãpustindu—se asupra adversarilor ca pe userul Luca pornind impotriva catolicilor.E formidabil. Chiar dacã e incult,apodictic si arogant,chiar dacã recurge exclusiv la clisee,la abstractiuni,la lucruri prinse „dupã ureche”,la surse dubioase,la mahalagisme si insulte,omul are totusi elanul lui.Nu—i putin lucru.Omul atâta poate.Ce dacã nu stie teologie?Altii,inaintea lui,n—au stiut mai mult ca el—dar asta nu i—a impiedicat sã insulte,sã colporteze,sã bârfeascã,etc..Mahalagisme?Sunt „traditionale”,le gãsim deja la polemistii greci din sc. IX.Ce mai vreti?Face ce poate.

Cã se fofileazã,cã evitã discutia pe texte (aici e de inteles,ar trebui mai intâi sã le cunoascã ...—uff!),cã someazã sã i se rãspundã când el n—ar rãspunde unor argumente nici in ruptul capului—nu are ce face,poartã urmele a veacuri de inculturã,dusmãnie,ranchiunã si stropsealã.Cã se amãgeste cã astfel ar evangheliza,e mai trist;stropselile lui au evanghelizarea ca alibi pentru descãrcarea de ranchiunã,de furie,etc..Dar in asta,userul Luca e de compãtimit,nu de acuzat.Credeti cã dacã ar fi avut o educatie,mai vorbea de burta Papei Ioan al XXIII—lea si de imputirea apei sfintite?Dar cum n—o are ,e de compãtimit,nu de judecat.Gânditi—vã numai,cum ii vine unui om care nu stie boabã de patristicã, de teologie,sã ATACE VEHEMENT FILIQUE,PURGATORIUL,PRIMATUL PAPAL,DOGMELE MARIANE –fãrã a le cunoaste mãcar definitia?Pãi nu e userul Luca de compãtimit?E ceva eroic in eforturile lui; credeti cã usor ii vine sã se facã de râs iar si iar,criticând termeni al cãror inteles nu-l cunoaste,fãrã nãdejdea mãcar de a ajunge vreodatã sã priceapã infailibilitatea papalã,consensul patristic,diversitatea intemeiatã pe unitate,etc.,negând probe patristice si ignorându—le,invocând canoane conciliare care ii sunt defavorabile,fãcând gafã dupã gafã,din aporie in aporie,cerând apofatism si analizã logicã, denuntând doctrine „din sc. XII” in numele altora din sc. XIV,confundând modalismul cu vederea preafericitã,fãcând lãutãrie cu dezinvoltura unui animator de cãmin cultural sãtesc,amenintând cu canoane conciliare PE CARE NU LE POATE INDICA,bâjbâind in ceturile semidoctismului, admonestând si vorbind de propria „pertinentã” când aratã cã e inapt sã priceapã notiuni teologice relativ simple, protestantizând cu frenezie,condamnând Pãrinti cinstiti de conciliile ecumenice,etc.?Da,recunosc, unora li se pare cã userul Luca face aici o figurã de prost gust;il considerã inoportun,grosolan,etc..Dar eu cred cã ei nu il inteleg;userul Luca face si el ce poate.Cã un om incapabil sã indice O CARTE A UNUI TEOLOG CATOLIC DESPRE VREUNUL DIN SUBIECTELE INDICATE,SAU VREO COLECTIE DE IZVOARE ALE DOGMELOR DENUNTATE DE EL,vorbeste,cu o naivitate care mã emotioneazã pânã la lacrimi,despre „pertinenta” argumentelor lui,cã traducerile lui de fituici ordinare americane sunt stângace si cacofonice,e altceva.De ce sã i se cearã mai mult?Lui Dan Diaconescu i se poate cere mai mult?Pe acest forum catolic,userul Luca se strãduieste sã injghebe un TARAF TV teologic „ortodox”. I—am dat concursul meu pânã acum,din simpatie fatã de manifestãrile aborigene.De—acum eu zic cã e timpul sã meargã pe siteuri unde eforturile lui or fi mai fructuoase.

Despre Purgatoriu,eu am adus argumente patristice;dv. de unde vã prevalati de axiomele dv.?

Userul Luca nu pare influentat de constatarea cã pânã acum nici un catolic nu si—a exprimat multumirile pentru tiradele lui stângace si stridente.N—ar fi,totusi,cazul sã observe acest lucru?Un site pravoslavnic n—ar fi mai in acord cu profilul userului Luca?Hai,nu mai faceti scandal si mergeti cuminte la ai dv..
24.08.2008 5 de Martin,papistasul
"Cine crede in Filioque nu este ortodox. Cine crede ca harul este creat, nu este ortodox. "--Cum deja morisca sofismelor se repeta,nu mai e mult de analizat ....Uf!

Ce Conciliu a decis sentintele pe care ni le susurati aici?Care dogme corespund acestor judecati ale dv.?Ce Conciliu le--a instituit?
24.08.2008 6 de Martin,papistasul
Când oferi argumente,pravoslavnicii vor patristicã;dai patristicã-vor Concilii;dai Concilii-vor analizã logicã;dai analizã logicã,il vor pe Lossky.Si tot asa.Dai dogme-ei acuzã dogmatizarea excesivã;când,insã ,le convine,orice vorbã a unui staret e DOGMA,iar divergenta e EREZIE.Asumptiunea Deiparei NU TREBUIE DOGMATIZATA;dar fictiunile stupefiante despre neintrarea rãposatilor nici in Rai,nici in Iad pânã ce Dumnezeu nu asteaptã sfârsitul istoriei ca sã vadã ce s-a mai intâmplat,ce "efecte" au faptele,etc.,e o DOGMA!Dogmã?A cui?Dupã cine?Nu conteazã.E un cuvânt magic:"dogmã"!Cuvintele lui Hristos,vorbele Lui despre vederea lui Dumnezeu,despre intrarea in Rai a rãstignitului celui smerit,nu mai conteazã-ati ghicit,ele TREBUIE REINTERPRETATE,PUSE IN CONTEXT.Ceea ce a spus Iisus trebuie interpretat de ...Lossky,in dispretul Pãrintilor si al Traditiei;dar ce a spus Sf. Augustin nu trebuie nici pus in context,nici interpretat in acord cu semnificatia originarã,etc.,nu,ci e ceea ce vã spune userul Luca,cel care,dat fiind cã nu va citi el toate cãrtile Sfântului,a decis sã nu citeascã nici una,cã doar la ce i-ar trebui asta când face o criticã a tezelor Sfântului?

In conceptia sordid-juridicã,hidos-legalistã a userului Luca,rãposatii nu intrã intr-un regim supraistoric,supratemporal,desfãcut de duratã,ci zac in asteptarea "efectelor din istorie".E ceva hidos in aceastã idee,ceva maladiv si repugnant.Fecioara Maria,Moise,Ilie isi asteaptã incã judecata,oricând vulnerabili la "efectele in istorie",pe care Dumnezeu incã nu le-a aflat!Userul Luca face un mincinos din Mântuitorul nostru,care i-a promis rãstignitului celui smerit intrarea imediatã in Rai.Intelegerea userului Luca seamãnã cu mitologiile pãgâne hidoase,cu Aheronul antic.

Pentru userul Luca,soarta Sfintilor dupã moarte e incertã,Dumnezeu nu se poate incã hotãri; sau:pentru unii da,si pentru altii ba.Sau li s-a dat ceea ce incã nu li se poate da;cu asemenea pospãieli, userul Luca ii ceartã pe Sfintii citati de mine,si care CREDEAU ALTCEVA DECAT USERUL LUCA.Asta e soteriologia dupã mintea userului Luca.[Pe de altã parte,sã vã citez sutele de cãrti "ortodoxe" unde se vorbeste explicit de intrarea in viata dumnezeiascã-sau in cea "exterioarã"-dupã un interval de 40 de zile?Aceasta e decizia lui Dumnezeu,"judecata",hotãrârea.]Userul Luca il urmeazã pe maestrul sãu Lossky;noi catolicii il urmãm in toate pe un rabin galilean crucificat de armata romanã de ocupatie in timpul lui Tiberiu.Vorbelor acestui rabin smerit,userul Luca le preferã pe cele ale lui Lossky.Asta e.

Userul Luca crede cã eu TREBUIE sã rãspund la ceea ce mã someazã el (canonul 6 niceean);i-am rãspuns,ca sã-l ajut;el crede cã nu trebuie sã rãspundã argumentelor aduse de mine.

"Stiti foarte bine ca ortodocsii nu contesta titlul de "Vicar al lui Hristos" in sensul in care neoprotestantii refuza preotia sacramentala. Eu am fost destul de clar si v-am citat chiar din documente catolice (cand am vorbit despre indulgente, purgatoriu, tezaurul Bisericii)."-Dar in ce sens "contestã"?Si neoprotestantii contestã exact ca "ortodocsii"-neutralizând,decretând cã e ceva simbolic,etc..Cum se poate sã scrieti cã "învatatura catolica despre purgatoriu si indulgente nu au legatura cu iertarea",ca IMEDIAT APOI sã-l citati pe Sf. Pãr. Paul al VI-lea:" Indulgenta înseamna iertarea în fata lui Dumnezeu a pedepsei vremelnice datorate pacatelor a caror vina este stearsa deja .".Aici chiar sunteti stupid.

Vorbiti de "iertare" dv. care sustineti cã Dumnezeu nu decide soarta postumã a omului câtã vreme n-a aflat ce "efecte" mai au faptele acestuia?Chiar credeti cã argumentatia Papilor e la indemâna userului Luca?

Apoi:nu,nu citati documente catolice,ci plagiati un pamflet anticatolic care citeazã ....Oare n-or fi citate cam tendentios si partizan?Vã stiam foarte precaut cu citatele.Când nu vã convine,e ceva tendentios,când nu,e tocmai bun?Ati PRELUAT exact trei citate din texte catolice (dar nu cunoasteti operele din care sunt luate).Vã agitati si faceti spume la gurã,dar ati uitat UN LUCRU:sã arãtati si ce e asa scandalos in acele expresii despre Purgatoriu.

Apoi,nu vãd ce vi se pare scandalos in cele exact trei citate;ce e infamant;vi s-a spus cã sunt "rele",si dv. "stiti".Chiar credeti cã educatia dv. de institutor vã face capabil de a discuta temele teologiei apusene medievale?Aveti o experientã largã?Cã nu le pricepeti dv.,asta e altceva,dar nu ne priveste si nu tinem sã ne-o comunicati.

"Aceasta doctrina se bazeaza pe: (1) Comuniunea Sfintilor, (2) Satisfactia substitutiva, (3)Tezaurul Bisericii."-Asta e cea mai ordinarã petitie de principiu pe care am intâlnit-o.Dv. nu stiti ce e aceea o petitie de principiu;e un argument circular,când se postuleazã ceea ce se pretinde a se demonstra.Dv. dezaprobati comuniunea Sfintilor?Si de ce ne poluati forumul cu aceste inaptitudini ale dv.?Nu sunteti fãcut pentru teologie,dar nimeni nu vã va blama pentru asta.Purgatoriul e ceea ce defineste Biserica a fi,si nu insãilãrile dv. stângace si nesigure.Nu mai plagiati pamflete de pe internet, intesate de o terminologie a cãrei semnificatie n-o cunoasteti.Am demonstrat cã doctrina Purgatoriului e una patristicã;iar argumentãrile teologice pe care le-a primit v-ar cere ani de studiu, pe când dv. nu depãsiti nivelul unor fituici polemice pe care le plagiati de zor.Intrebati-vã mai bine pe ce se bazeazã doctrinele isihaste,filetiste,sofiologice,si NU MAI VENITI SA VA CERTATI CU CATOLICII PE UN SITE AL LOR,UNDE ISI DORESC ALTCEVA DECAT DV..Sunteti genul de om care nu pleacã pânã nu e dat afarã?Nu vã dati seama cã nu tineti nici mãcar la o intrebare despre teologia apuseanã medievalã?Chiar nu faceti distinctia intre dogmã,teologie,etc.?Nu stiu ce frustrãri aveti de vi le descãrcati veinind sã-i certati si insultati pe catolici PE UN SITE AL LOR.Dv. vi se pare scandaloasã teoria satisfactiei substitutive?De ce?Cât ati studiat-o?Din câte surse?Ce stiti despre ea?Cum vi s-ar pãrea ca un catolic sã aibã mitocãnia dv. si sã meargã pe un site "ortodox" unde sã-si verse indignarea fatã de doctrinele isihaste sau aberatiile dv. despre inexistenta actualã a Raiului si Iadului?
"Daca insistati sa spuneti ca temelia Bisericii este omul pacatos Petru"-sunteti stupefiant prin reaua credintã:spuneti asta exact dupã ce mã citati pe mine care spuneam cã temelia Bisericii e mãrturisirea LUI PETRU.Aceastã mãrturisire e un har acordat Sfântului Petru si numai lui (spre deosebire de ceilalti Apostoli,care,fiind incepãtori ai Apostolatului,nu primiserã totusi acest har).Chiar nu pricepeti,sau numai simulati?De asta se vorbeste de INFAILIBILITATE petrinã,nu de sfintenie, impecaibilitate,etc..Omul Petru e asa cum e;ceea ce ii conferã Hristos e un har,ceva ireductibil la datele umane ale Apostolului.Chiar vã scapã si atâta lucru?

Dacã as fi la mintea dv.,v-as rãspunde si eu:" Dvs. va pretati aici la o tactica ieftina, adica aburirea cititorilor neavizati.".

"Care canon vorbeste de primatul Bisericii Romei asa cum este înteles astazi de Biserica Catolica?"-canonul 6 niceean,proclamatiile de la Efes si Calcedon,etc.Tocmai vã rãspunsesem;dacã nici nu cititi,nu mai replicati pe alãturi,nu vã mai faceti de râs cu asemenea salturi in baie ..Dv. habar n-aveti cum isi defineste Biserica Romei primatul,azi sau ieri sau intotdeauna.Credeti cã dacã vã rãtoiti in falset convingeti pe cineva?Sunteti foarte perfid:dacã totusi admiteti cã Sinoadele vorbeau despre primatul Romei,ce fel de primat era acela?Sã inteleg cã ati accepta un primat roman-numai sã nu fie cel de azi?Nu vedeti cã dati din colt in colt?(N-are rost sã rãvãsiti gargara cu primatul de onoare,care e un oximoron,un contrasens,odatã ce e redus la o metaforã).In plus,cum se explicã tãcerea in privinta mãrturiilor patristice?Acum,ele nu mai conteazã?Sunt metafore?Chiar dacã Conciliile nu ar fi abordat tema primatului (tertipul dv. e ordinar,de vreme ce nu pentru asta fuseserã convocate respectivele Concilii,ele având un rol precis,specific),sã inteleg cã tot ce nu e definit conciliar e o erezie pentru dv.? Dar care canon vorbeste de tezele isihaste,de "starea intermediarã" a rãposatilor (oribila dv. tezã),de patriarhii scornite pe parcurs si injghebate pe criterii etnice,de toate celelalte DOGME pe care le sustineti?Cum de indrãzniti sã propagati aceste "dogme" despre care nu vorbeste nici un canon?Faceti cu canoanele ca neoprotestantii cu Biblia-"care verset vorbeste ."-ei,vedeti cã sunteti in duh un neoprotestant?

"Reforma a fost consecinta imediata a acestui esec."-cum puteti spune asta?Schismele nestorianã,monofizitã au fost consecintele imediate ale silniciilor grecesti,inapoierea cultural-civilizationalã a României,Bulgariei,Serbiei sunt consecinta imediatã a esecului evanghelic al "ortodoxiei",si dv. vorbiti de Reformã?
"S-au adus din partea ortodoxa destule argumente."-adicã zero,insulte si minciuni.In schimb,ati fost DOVEDIT CA MINCINOS in privinta pretinsului antipapism al .Sf. Grigore Dialogul.
24.08.2008 7 de Martin,papistasul
Vorbiti de un "primat de onoare".Aceasta e o vorbã,care,in sine,nu inseamnã nimic-depinde de continutul ce i se dã.De Euharistie vorbesc si catolicii,si luteranii,si ortodocsii:depinde ce inteles ii e dat cuvântului.De "prezentã realã" vorbesc mai multe confesiuni,dar asta nu inseamnã cã si inteleg acelasi lucru.Vorbele sunt nimic,fãrã precizarea intelesului sau definitiei lor (de aceea mã mirã impostura unor "ortodocsi" de a "ataca" concepte si dogme ale Bisericii fãrã o minimã informare si fãrã a sti de la sursã ce inseamnã ele-acesti critici citeazã pamflete,afurisenii,anateme,etc.,numai documentele normative originale,nu).Or,PRIMATUL ONOAREI NU INSEAMNA CEEA CE VREA USERUL LUCA SA INSEMNE,ci numai ceea ce Traditia aratã cã inseamnã.
Nici un Sf. Pãrinte nu intelegea primatul petrin ca pe unul "onorific","simbolic",etc.;sã citeascã userul Luca locurile patristice indicate.Pãrintii,inclusiv rãsãriteni,intelegeau primatul altfel decât userul Luca (dar am aflat deja cã mãrturia lor e nevalidã-sunt "metafore"!;dacã ar fi fost vorba de unul din turbatii care au atacat primatul papal,atunci era dogmã).
Nicãieri in Traditie (mai putin la eretici,dizidenti,etc.),acest primat,pe care vreti sã-l numiti " de onoare",NU inseamnã "simbolic","onorific","de formã","verbal".Sf. Iuliu I,la 341,scriindu-le antiohienilor,le preciza care e intelesul acestui primat-unul foarte concret si efectiv,si venind nu de la un "patriarh",ci de la Vicarul lui Hristos.Sf. Siricius,la 385,reitera aceeasi semnificatie a "primatului".
Ignorarea fericitã a oricãrei bibliografii si surse prime se conjugã la userul Luca cu o serie nesfârsitã de petitii de principiu:"spun cã e adevãrat,FIINDCA spun cã e adevãrat",argument circular cu care pare multumit.La fel,furia obstinatã cu care ignorã fiecare argument si se repliazã pe câte un alt ciubuc,ca si cum,dacã acela ar fi dovedit,tot restul infrângerilor userului Luca n-ar mai conta:pe rând,a abandonat terenul argumentelor,al patristicii,etc.,mereu repliindu-se,mereu refuzând sã discute pe argumente concrete,ignorând si falsificând,trecând sub tãcere ce ii e defavorabil.E un lucru elementar faptul cã,dat fiind cã Papii incã de la inceput (Sf. Clement al Romei,Victor I,Stefan I,Iuliu I, Siricius, etc.-anomalii istorice,nu-i asa?-pe când NICIUN Arhiepiscop din Est nu s-a aflat in aceastã situatie vreodatã) si-au afirmat dreptul de a decide in chestiuni ale Bisericii intregi,nici un Conciliu ecumenic n-a CONDAMNAT pretentia lor nesãbuitã,veac dupã veac!Ba dimpotrivã,le-a recunoscut dreptul de a decide care e ortodoxia,de-a indrepta doctrina,etc..Pânã pe vremea Papei Damasus,episcopatul roman n-a fost pus in situatia de a face teologia propriului primat-inainte,o fãcuserã Pãrintii (Ignatiu,Irineu,Tertulian,Cyprian ...).Ba mai mult-e sinistru faptul cã afurisita contestare a primatului roman vine din partea patriarhatului celui mai nou,si ilicit-Bizantul,si nu din partea strãvechilor Patriarhate antiohian si alexandrin.Tocmai ultimii veniti,a cãror constituire a fost neacceptatã de jumãtatea vesticã,sunt cei care ridicã arma impotriva ...primatului petrin.Dar spuneti-mi:dacã primatul petrin era unul numai formal,simbolic,onorific,atunci DE CE noii veniti de la Bizant VROIAU SI EI UNUL EXACT LA FEL,si de ce il vroiau numai pentru ei,si nu si pentru celelalte trei patriarhii,dacã acest primat petrin nu consta de fapt in nimic?Dacã acest primat vid,"metaforic",nu constã in nimic,de ce-l vroiau mortis si grecii?Aveti trei tertipuri:(1) vrem pentarhie;(2)acceptãm primatul onorific,dar asa cum il definim noi;(3)vrem primat onorific,DAR cel din sc. XXI nu e cel din sc. V-dar care era cel din sc. V,in ce consta el exact,precis?Mitropolitul,Patriarhul n-ar trebui sã aibã si ei un primat "de onoare"?De ce ar fi ei superiori Episcopilor?Unde sunt mentionate rangurile supraepiscopale in Noul Testament?

Nici nu sesizati monstruozitatea pretentiei unui Conciliu de a legifera ceea ce e decizia lui Hristos (chiar Sf. Conciliu Vatican I a definit,nu a ..conferit sau decis).Un Conciliu nu-si putea lua indrãzneala de a hotãri ceea ce toti acceptau cã a instituit Hristos-primatul unui Episcop care,SPRE DEOSEBIRE DE ORICARE ALT EPISCOP,incã de la inceputurile Bisericii isi exercitase puterea decizionalã in INTREAGA Bisericã.

Rolul lui Petru e de a-i indrepta,corecta,indruma pe ceilalti Episcopi,nu de a-i suplini.E ceea ce-i cere Hristos,explicit,deosebind UN Apostol (=Episcop) intre ceilalti Apostoli (=Episcopi).(Din pãcate,urmasii Sf. Petru n-au mai avut ca si colegi in episcopat alti Sfinti,cum fuseserã Apostolii ....)

Unii,mai intransigenti din fire,ar crede cã mã descalific intretinând un schimb cu un user incult ,impostor,doldora de mitocãnii si mahalagisme,apodictic si agresiv;dar v-am mai spus cã userul Luca trebuie ajutat-e atât de confuz,de dezinformat,de neorientat,incât meritã sã-l ajutãm.

Primul lucru pe care il fac "conciliaristii" impãtimiti,ca userul Luca,e sã trãdeze imediat conciliarismul.Ce Conciliu consfinteste ridicarea in rang a Bizantului?Nici unul.Propunerile de la al doilea si al treilea Conciliu au fost net refuzate de ortodocsii vestici.O chestiune de o asemenea importantã e de acceptat,când e refuzatã cu ocazia a douã Concilii?
24.08.2008 8:cazul unei fraude patente de Martin,papistasul
"Si Biserica noastra vorbeste de o inaltare la cer, dar dupa invierea Maicii Domnului. Ca si in cazul Mantuitorului, Maica Domnului a avut un trup coruptibil, trecerea la necoruptibilitate presupunand trecerea prin moarte (despartirea sufletului de trup)."-AICI V-ATI PRINS URECHILE, USERE LUCA!-Ati dat dovada publicã a incompetentei si mitomaniei dv.,faptul e acum public.-Sunteti un escroc;vã conjur sã arãtati locul din proclamatie dogmaticã unde se spune cã Fecioara Maria NU A TRECUT PRIN MOARTE.Ce legãturã are docetismul cu Asumptiunea?Chiar nu stiti cã primul se referea la Iisus,iar dogma se referã la trupul Deiparei-si anume la Inãltarea lui la Ceruri,nu la caracterul lui .iluzoriu, aparent?Pânã unde impingeti escrocheria si nesimtirea?Cârpãciti cu nerusinare.Tocmai cã enciclica refuzã sã dogmatizeze asupra mortii Fecioarei.Abia "biserica" "ortodoxã" e cea care in mod pripit se grãbeste sã dogmatizeze abuziv imprejurãrile Inãltãrii.Sunteti incult,ignorant si nociv.[Ca sã nu adaug cã Dumnezeu dã necoruptibilitatea chiar trupului coruptibil:Iisus nu a inviat CU ALT TRUP decât cel pe care-l avusese;e un trup preschimbat,transformat,nu inlocuit.Iar cãdeti intr-o erezie cumplitã, afirmând cã Iisus a inviat cu alt trup decât cel al vietii pãmântesti;trupul Invierii e ALTFEL,dar nu altul .E numeric identic.]Iarãsi dogmatizati abuziv,acolo unde Biserica Romei pãstreazã o inteleaptã discretie.

Cu aceste nenorocite minciuni,mitocãnii si mistificãri ii "protejeazã" userul Luca pe bietii " ortodocsi" indecisi,fascinati de papism,si care dau târcoale tocmai pe acest site?Cu asemenea nenorocite minciuni si bãdãrãnii ii "apãrã" de influente userul Luca pe numerosii "ortodocsi" care, altfel, ar fi gata-gata sã pãrãseascã cazarma "ortodoxiei"?Asa scrie omul care cere rãspunsuri la obiect si impartialitate si obiectivitate?Dacã analfabeti ca dv. mint cu o asemenea nerusinare slinoasã despre dogme catolice pronuntate in urmã CU NUMAI JUMATATE DE SECOL,oare ce spun ei si cât stiu despre chestiuni dogmatice dezbãtute acum zece veacuri?

Aici ati arãtat public ce-nseamnã "pertinenta" dv.,obiectivitatea si impartialitatea.Dacã aveti indrãzneala de a vã lãuda ca Farizeul de la Templu si ca Invãtãtorii Legii care dãdeau dijmã pe mãrar si pe sf. canoane,cu "pertinenta" dv.,si publicati pe acest site catolic asemenea falsuri ordinare,de domeniul golãniei crase,al imposturii lãfãite si imbuibate,si scrieti aici cã o dogmã afirmã EXACT CONTRARIUL A CEEA CE AFIRMA,IN DOCUMENTE SCURTE SI ACCESIBILE TUTUROR,atunci ingrijiti-vã perturbãrile de comportament si mitomania morbidã in altã parte si nu mai spurcati acest site CATOLIC,de pe care dacã nu sunteti dat afarã nu inseamnã cã nu trebuie sã intelegeti sã plecati singur,cu balele minciunilor dv. demente,scelerate,golãnesti.Incetati odatã cu politica nesimtirii!Vã arãtati fiu al minciunii si al beznelor;nu mai poluati acest site cu sacrilegiile,minciunile patologice, mitocãniile si ifosele dv..

"Recitarea cuvintelor de instituire la Sf. Euharistie nu este acelasi lucru cu invocarea Duhului Sfant care se pogoara peste cinstitele daruri si le preface"-altã escrocherie nerusinatã.Instituirea e parte a canonului roman de la inceput,si era "recitatã" de Sf. Pãrinti latini pe care scorpiile "ortodoxe" ii "cinstesc" in calendar.Cum aveti nerusinarea de a-i insulta cum vã vine la gurã?De fapt,e tot mai evident e cã ceea ce le reproseazã pretinsii ortodocsi celorlalti nu e cã nu sunt ortodocsi,ci cã nu sunt rãsãriteni,cã nu urmeazã servil cutuma rãsãriteanã CARE E UNICA (acolo unde le convine;unde nu,e "iubire de diversitate",etc.).
Faceti un inabil joc propagandistic.Spuneti-,epoca patristicã nu cunostea primatul papal` (ati folosit o exprimare mai stângace,dar ideea aceasta era);--v-am arãtat cã il cunostea,deci vã inselati; --o incasati,DAR reluati:`-da,dar era altã acceptie in sc. V decât in sc. XX` (din nou,v-am infrumusetat exprimarea);--vã intreb:si prin ce difereau?Care e deosebirea?Prin ce diferã?Cu ce se deosebesc?Mai mult decât ii acordau Sf. Pãrinti ai sc. II-III,sc. XX n-a mai adãugat nimic ....De unde NU ERA DELOC,se ajunge la faptul cã ERA,DAR ALTFEL,iar continutul concret indicat de sfânta Traditie e irelevant,cãci e metaforic.Ce nu ne spune Traditia (de la Tertullian si Sf. Ciprian la Patriarhi constantinopolitani deja citati de mine de câteva ori aici),ne spune userul Luca.Pe de altã parte,pentru userul Luca,dacã primatul papal nu exista incã in sc. V,s-a vãzut cã Filioque exista;dacã nu,atunci mãcar canonul euharistic roman si liturgica romanã,spiritul ei;dacã nu,MACAR ORICE ALTCEVA.De fapt,nu e vorba de dogmaticã sau altceva-e vorba de A NU FI RASARITEAN-tot ce nu e bizantin trebuie stârpit,trebuie sã piarã-sinistrul imperialism bizantin,intoleranta ipostaziatã,ridicatã la rangul de dogmã.
Chiar vi se pare cã aceste caricaturi ale teologiei catolice pe care le mâzgãliti aici cu frenezie dementã au vreo legãturã cu realitatea?

Aduceti asupra mântuirii o viziune extrinsecã si luteranã,dupã care Dumnezeu nu considerã transformarea,inima umanã,reusita divinizãrii-ci calcularea "efectelor" in istorie.

Vã fac pentru ultima datã favoarea sã vã citez,desi cu scârbã:" un Dumnezeu inchis, indepartat, absent, care interactioneaza cu oamenii printr-o gratie creata administrata de un loctiitor al lui Cristos (papa) cu puteri depline (titularul Cristos este departe!)."-Eu n-am spus cã vorbiti aici ca un neoprotestant,ci ca un ipocrit bolsevic pocãit care cautã pretexte.Oricine ar avea puteri depline ( episcopatul, pentarhia sau Conciliul), el tot se "interpune";sofismul dv. e execrabil.(Mintiti-niciodatã n-ati vorbit DESPRE notiunile vestice""tezaurul Bisericii",etc.,despre care v-am mai spus cã nu dv. si cei pe care ii plagiati stabilesc dacã definesc Magisteriul sau nu;n-aveti notiunea Magisteriului,si bateti câmpii,dezorientat,in plin arbitrar-asadar,nu despre acele notiuni ati vorbit,ci doar le-ati invocat cu aerul cã demascati ceva uluitor;nu stiti despre ce vorbiti.)

Cum am adus atâtea argumente din Pãrinti,ati intors-o,s-a dovedit cã vorbele Pãrintilor sunt metafore,si numai Conciliile conteazã (desi,când vã convine,orice epigramã a unui staret "ortodox" e o dogmã).Nu sunteti un gânditor.Am arãtat cã mintiti cu sfruntare,vrând sã dati canonul 28 ca ecumenic si conciliar (când nu e,nefiind primit de crestinii apuseni);si cã primatul Romei e afirmat prin chiar propunerile de felul canonului 28 (CE FEL DE PRIMAT,o expliciteazã Traditia,Pãrintii,ale cãror mãrturii le refuzati acerb);si cã e un sofism sã cereti unui Conciliu sã rãspundã la o intrebare care nu i-a fost adresatã;si cã dacã nu primiti decât ceea ce e sanctionat de Concilii,de ce primiti infiintarea patriarhatului bizantin (neprimitã de o jumãtate a crestinãtãtii sc. IV-V);apoi toate dogmele pe care le invocati,si care nu-s decât pãreri,opinii,particularitãti locale,etc.,dar dv. le dati drept ...dogme,a cãror incãlcare e ...EREZIE.De unde nu mai puteati de Traditie,uite cã ceea ce expliciteazã Traditia e metaforã si hiperbolã!Trisati,trisati mereu.

Am citat deja modul in care,primind concluziile Papilor (in calitatea lor de Vicari ai lui Hristos, nu de teologi particulari),conciliile,dedicate unor controverse cristologice,imagologice,etc.,afirmã explicit autoritatea Papei de a decide in chestiunile litigioase.Cum indrãzniti sã aduceti impotriva acestor concilii universale,pe unele locale,neretinute de Magisteriu?Cum ati vrea ca un Conciliu despre naturile lui Hristos,sau despre vointele lui,sã redacteze tratate ecleziologice despre primatul papal? Dv. decretati cã un manual de chimie e incomplet,fiindcã nu trateazã despre trigonometrie.Conciliile tratau chestiuni precise,limitate,litigioase si contestate la vremea respectivã;cu toate acestea,ele afirmã,asa cum deja am si arãtat aici,privilegiul Papei de a transa in chestiunile contestate si il indicã drept primul Ierarh al crestinãtãtii (primatul simbolic e un non-sens,primat fãrã autoritate e o vorbã goalã).
24.08.2008 9:Impartiali,cum ii stim de Martin,papistasul
Unii diletanti citeazã aici Conciliul din Basel—ca pe un monument al luptei impotriva autoritãtii papale.Dacã tot acceptã acest Conciliu (respins de Traditia catolicã),acceptã,fireste,si invãtãtura lui despre Zãmislirea Neprihãnitã.Doar nu au douã mãsuri,nu—i asa?Acest Conciliu antipapist (ca sã simplificãm) a fost simultan si cel al Conceptiunii Imaculate—le primim pe amândouã,nu—i asa,dragi fanatici anticatolici?Nu mai citati ceea ce cunoasteti dupã ureche,de la a zecea mânã—mai bine pãstrati—vã pentru ocaziile ASCOR!

Cam atât pentru semidoctii care,pe acest forum,sunt la fel de „pertinenti” in mariologie cât sunt si in ce priveste teorema lui Fermat si rolul sartanilor in preventia accidentelor cardiovasculare.
24.08.2008 10 de Martin,papistasul
Multi,azi,denuntã inovatiile din sc. IV („deofiintimea”) si sc. V (substantele,persoana)—de ce a fost nevoie de aceste „inovatii”?Nu era mai bine sã se rãmânã la elasticul limbaj al Pãrintilor antenicenieni,la vagul exprimãrilor lor?Sc. V e „târziu”;la fel si sc. IV.Toatã gargara furibundã impotriva inovatiilor se regãseste aici—de ce sã inchidem adevãrurile vii ale credintei in formule abstracte,tributare modului de conceptie si formulare al unei filozofii grecesti perimate,etc..In istoria Bisericii,notiunile de „timpuriu” si „târziu” sunt futile.Sc. IV e,dacã vrem,FOARTE târziu—la 300 de ani de la Rusalii,niste teologi se pun pe conceptualizat si,sub influenta filozofiilor pãgâne,inchid adevãrul viu al credintei,esentialmente informulabil si transcendent,in formulele rigide ale unor concepte teologice inguste,incapabile sã exprime viata a ceea ce e crezut.

Mariologia se dezvoltã gradual si „târziu”;explicitãrile sunt FOARTE TARZII—cu una douã onorabile exceptii,ABIA in sc. IV.
24.08.2008 11 de Martin,papistasul
Viata crestinului e conceputã ca teozã,ca divinizare,decizia divinã fiind constatarea absolutã a reusitei (sau nu) a acestei divinizãri a omului.Unde e loc aici pentru sinistra conceptie juridic-legalistã a userului Luca a "pedepsei pentru efectele in istorie ale faptelor"?Pânã unde pot duce pravoslavnicii legalismul cel mai absurd si obtuz?Decizia divinã se referã la realizarea sau nu,in om,a divinizãrii-si in ce grad-nu la "pedepsirea pentru efectele in istorie";inima omului o cautã Dumneezu, izbânda,cununa de care vorbea Ap. Pavel,nasterea (sau nu) a omului nou,ceresc-nu "penalizarea pentru efectele din istorie".Da,bine fãcea userul Luca sporovãind cu "pertinentã",cum le place sã creadã lui si familiei lui, despre teozã-se vede cât a priceput-o.Aservit celui mai ingust legalism,userul Luca crede cã nu teoza ,hristificarea,realizarea omului celui nou e criteriul deciziei divine,ci "efectele" intârziate,"in istorie"-"intelegere" exterioarã,formalã,juridistã,denaturatã.A devenit omul cel nou o realizare lãuntricã?A ajuns el la termenul antropogenezei,Hristosul?Pentru userul Luca,nu divinizarea e criteriul-ci trebuie asteptat [!]-pentru toti ca si pentru unu-ca sã se vadã "efectele".

Extrem de pertinentul user Luca a mãrturisit cinstit cã a venit aici nu ca sã dialogheze,ci ca sã ne converteascã (prin insulte,mitocãnii si imposturã).Eu mãrturisesc a fi venit sã dialoghez,de aceea am demontat sofismele userului Luca,si i-am rãspuns pas cu pas.Necrezând in dialog,userul Luca a fugit ca de tãmâie de orice rãspunsuri la probele patristice,conciliare si argumentele infãtisate de mine;e si prea agitat ca sã stea sã le parcurgã.Cazul lui nu e rar;parcurile publice sunt pline de experti asemãnãtori in strategie militarã,sport,politicã,etc.-la fel de documentati,pertinenti si cugetãtori ca si userul Luca.Sursele lui sunt pamfletele de pe internet,inabil traduse intr-o româneascã grosierã.Am asteptat si ca userul Luca sã ne incânte pe toti,fãrã deosebire,cu ingeniozitatea cu care va analiza pe larg,"la obiect","pertinent",teologiile primatului papal,dogmelor mariane,etc..N-a fost asa.Dar pentru userul Luca e mãcar un inceput:un prim contact cu altcineva decât eruditii si savantii incontrovertibili care populeazã facultãtile de teologie "ortodoxã".Cã pentru userul Luca,o discutie teologicã cere tot atâta documentare si logicã si argumente,cât si o discutie in tren intre doi pensionari,e altceva (de fapt ,userul acesta preaiscusit a si precizat cã nu de discutie e vorba,ci de somatia de a ne converti,userul Luca vãzându-se pe sine ca ideal,cu cultura,logica si pertinenta care-l caracterizeazã,si care oricum compenseazã proasta lui educatie,in postura de apostol).Vedeti dv.,intr-o polemicã nici nu-ti trebuie culturã,logicã,etc.-iti e de ajuns excelenta pãrere de sine a userului Luca.Ce dacã tot ce stii,stii din patru fituici de pe internet?E prea de-ajuns.Documentare la surse?Lectura definitiilor originale? Acestea sunt erezii papistãsesti-userul Luca si ansamblul Tanacu pot concerta si fãrã asemenea "colaterale".Eu il vãd in fruntea unei Academii Teologice "ortodoxe",la Negresti,la Bârlad,la Fetesti,la Hunedoara-indrumând,somând,criticând la sânge,mereu apodictic si inciudat.

Cum userul Luca e asa de vorace si de avid de informatii si vine pe acest site ca sã se mai instruiascã,mã gândesc cã or mai fi multi ca el,si s-ar putea aranja,la ANASTASIA sau la SOFIA sau la editura Instit. de Mis. sã se tipãreascã o carte de tipul:PAPISTASUL MARTIN NE RASPUNDE ( SFATURI DE SUFLET FOLOSITOARE).Sau:PAPISTASUL MARTIN RASPUNDE INTREBARILOR CREDINCIOSILOR,unde s-ar putea vedea tot bunul folos si de suflet folosinta trase de userul Luca si cei ca el din aceste schimburi ale noastre-câte nu li s-au deslusit,de câti autori n-au aflat,câte confuzii nu si-au elucidat!Cartea PAPISTASUL MARTIN RASPUNDE INTREBARILOR CREDINCIOSILOR (pe vols.:1,2,etc.) ar trebui prefatatã de R. Noica sau de Pãr. Aldea,dar avertizez cã pentru editia in limba greacã eu cer prefatã de Vlachos,iar pentru editii destinate "ortodocsilor" din Vest,o prefatã colectivã:Ware/Alfeiev/Larchet.Nimic mai putin nu e acceptabil.

Dv. vorbiti de ,convertit`,etc.;eu insã vreau doar ca dv. sã aveti reprezentarea clarã a faptului cã mintiti si cã sunteti neinformat,si cã n-aveti nimic de spus despre teorema lui Fermat desi n-ati citit despre ea mai putin decât depre dogmele catolice.Eu vreau sã aveti reprezentarea faptului semnificativ cã "biserica" dv. contrazice mãrturiile Traditiei celei mai constante si venerabile a Bisericii primului mileniu,si cã se constituie ca o sectã orientalã intolerantã pentru care tot ceea ce nu e bizantin e eretic.In Occident,coreligionarii dv. se imbracã in blãni de oaie si spun cã le plac diversitatea si varietatea si cã le repugnã intoleranta si dogmatizarea excesivã si prozelitismul;dv.,in Est,reprezentati mult mai fidel adevãrul "ortodoxiei":pornire,ranchiunã,mistificare.Vreau sã rãmâneti cu atât:faptul intrigant cã "biserica" dv. contrazice si refuzã si cenzureazã atâtea mãrturii convergente si coerente ale sf. Traditii. Cã nu sunteti "traditionali", ci, dimpotrivã, mereu produsul unor remanieri de ultim moment.Sunteti anchilozati,osificati,asta da-dar nu traditionali;cum am arãtat, Traditia vã repugnã,o ignorati,o refuzati,o insultati.Un sfert de Traditie,ca la dv.,nu e deloc Traditie. Sigur,nu dv. sunteti marele interlocutor aici;sunteti numai un fanatic semidoct,vãdit nepregãtit.Dar la cei mari (Lossky,Bulgakov,Vlachos,etc.) regãsim in mare ceea ce dv. intruchipati in mic;sunteti un bun studiu de caz.Misiunea mea aici e finalizatã.Vã prevalati,zgomotos,strident,verbal,de Traditie,ca sã intimidati;poate cu penticostalii vã si reuseste asta.Dar in fata mãrturiilor decisive ale Traditiei,n-ati avut nimic de replicat,decât ceea ce prevãzusem,sofismele pe care eu nu fãrã plãcere vi le-am catalogat.

Concluzia cu care rãmâneti e acest fapt fundamental:apartineti unei "biserici",o schismã orientalã,care persevereazã in a nu vrea sã stie de Traditia Bisericii universale a primelor opt veacuri. Certitudinea dv. are doi stâlpi-ignoranta,si ignorarea.Vã refugiati in segregationism,nationalism, xenofobie si mitocãnie.Vã identificati cu-si recurgeti la-ce e mai van in om-agresivitate,ranchiunã, etc..Scrieti,ca si majoritatea coreligionarilor dv.,cu o panã inmuiatã in rigolã.Vã baricadati in inculturã, trunchiere si incrâncenare,in crispare si spasm.Rãspunderea e evident cã n-o purtati dv.-preluati mecanic "rodul" a veacuri,al unui mileniu de inoculare cu fanatism si incrâncenare.Dacã,psihologic mãcar, o asemenea atitudine are mãcar o verosimilitate oarecare la rusi,la greci-popoare creatoare religios-ea e stupidã si stridentã la români,neam urgisit si care nu s-a regãsit niciodatã creator in confesiunea ce i-a fost impusã (de unde si deraierile si anomaliile de tip crestinism cosmic,etc.,zãcãmintele de pãgânism abia spoit,recãderile in cúlturi necrestine,etc.).

Concluzia pentru dv. aceasta e:pe puncte,exact,definit,indicabil,"biserica" dv. contravine Traditiei globale a Bisericii universale,o contrazice,o neagã.Asta e tot.Unica obiectie pe care o aveti de adresat altora e aceea cã ei nu sunt rãsãriteni de linie bizantinã.Nu,nu sunt.Inainte cu 1500 de ani, strãmosii dv. le-au fãcut aceleasi mizerii celorlalti rãsãriteni-sirienii,mesopotamienii,egiptenii-pânã ce,exasperati,acestia au pãrãsit Biserica.Tot ce nu era bizantin a fost stâlcit,prigonit,strivit,exclus. Azi,vã amãgiti cu mirajul unui monolitism ritual si teologic pe care cea mai de suprafatã investigatie istoricã il demascã drept o inchipuire.Dati din colt in colt,pretextând mereu altceva,prins mereu cu ocaua micã-nu era;ba era,dar altfel;nu stim de asta,dar stati sã vã spunem noi ce inseamnã;nu-l citim pe acest autor,dar vã spunem noi,a priori,lãutãreste,ce gândea el despre asta ...;--acest autor condamna ceea ce pe vremea lui nici nu era, etc., etc., etc.. Orice anacronism e bun pentru dv.,orice negare a evidentei,orice iluzie oricât de extravagantã.Vã complaceti in a folosi termeni generali care pot insemna orice.Ringul textelor puse pe masã vã displace-nu mai aveti loc sã vã eschivati.N-aveti experienta cunoasterii directe a surselor-si nici mãcar bãnuiala utilitãtii ei.Peremptoriu si lãutar,vã innãmoliti odatã cu propriile sofisme-reciclãri ale unui arsenal ponosit.

Cu asta sã rãmâneti:cã "biserica" dv. existã prin negarea si contestarea a ceea ce Traditia intotdeauna a afirmat explicit.Cã vã asumati acest fapt sau nu,e indiferent aici.Credeti cã aerul imperios si somatiile vã tin loc de argumente si probe;dar nu tin.Intrebati-vã,inainte de a veni sã le dati lectii altora aici,de ce "biserica" dv. e asa de departe de doctrinele patristice.Incepeti cu textele pe care vi le-am citat eu.Nu vã mai repeziti.

Userul Luca spune cã vine pe acest site ca sã ne converteascã.Se poate oare sã nu fi aflat cã biserica "ortodoxã" e cu totul opusã prozelitismului,si practicilor prozelitiste de orice fel?Ba mai mult: condamnã prozelitismul.Odatã ce i-am elucidat si acest ultim aspect,presimt in userul Luca un user bucuros.
24.08.2008 PRIETENULUI LEVIT de Martin,papistasul
Adresa dv. care mi--a fost transmisa pur si simplu nu merge,nu stiu de ce. Folositi adresa mea,pe care o veti primi.Scuze pentru orice intarzieri, accesez destul de rar netul.
24.08.2008 PRIETENULUI LEVIT de Martin,papistasul
Cât de bine e,dle. Levit,cã suntem catolici,si cã il putem iubi pe Preasf. Augustin,cea mai rafinatã,cea mai implauzibil de rafinatã minte analiticã ce a existat vreodatã;stiti cã Papa Wojtyla l—a numit cel mai mare om care a trãit vreodatã;venite din partea unui Papã,aceste vorbe aratã ce loc are Sf. Augustin in inima Bisericii.

Ce bogãtie a umanitãtii,ce adâncimi si piscuri negrãite la Preasf. Augustin,ce perspicacitate neegalatã,ce duh viu si savuros.Cum toate le—a parcurs si sesizat,si cum a vrut preabunul Dumnezeu sã—i dezvãluie iubitului sãu Augustin cele mai inalte sau ascunse lucruri!Asa cum i se multumeste lui Dumnezeu pentru faptul de a fi preot,la fel sã—i multumim cã ni l—a dat pe cel mai energic gânditor, si cã a onorat Biserica Sa cu acest fiu preabun si sfânt.Biserica i l—a dat bunului Dumnezeu pe Preasf. Augustin; Dumnezeu i l—a dãruit Bisericii Sale nepãtate pe iubitul sãu Augustin.Ce lucru minunat!Pe nimeni sã nu mâhneascã sau descurajeze rânjetele bãloase ale reptilelor care ni—l insultã pe Preasfântul hipponez;nici sarpele erorii sã nu descurajeze.Dimpotrivã:neincetat Sfintii Augustin si Monica,Grigore Dialogul si Silvia,Agatho si Bonifaciu I,si mai presus de toti prietenii cei buni ai Mântuitorului nostru Hristos:Preasfintii Apostoli Petru si Pavel se roagã lui Dumnezeu pentru buna stare a Bisericii Sale.Sarpele rãcelii si al formalismului sã nu indepãrteze pe nimeni de acest preacinstit pristol sfintit cu sângele Mântuitorului nostru!

Si ce Bisericã mai numãrã,ca a noastrã,intre Sfintii ei,si pe anahoretii egipteni cei preaiubiti de Hristos,si pe Sf. Augustin,si pe Sf. Toma,si pe Ioan Duns Scotus,si pe Juan,ascetul spaniol,si pe marii Sfinti francezi ai Mariei din sc. XVIII?In inimile lor strãluceste azi Ierusalimul ceresc,de a cãrui slavã ei se impãrtãsesc.I—a iubit Dumnezeu,si i—a acoperit de sãrutãrile Lui preacurate.El singur isi tine fãgãduinta:”Chiar dacã toti de vor pãrãsi,Eu nu te voi pãrãsi!”.

Cinstea Bisericii noastre sunt Sfintii ei.
24.08.2008 Eterna intoarcere a sofismelor pravoslavnice de Martin,papistasul
"nu abateti discutia catre subiecte colaterale, recte situatia politico-bisericeasca din timpul patriarhului Fotie"--v. paralela dintre franci si Fotie,etc..Cand invocati asceniunea germanicilor asta faceati--abateati atentia spre subiecte colaterale?

Si cum e cu sfintenia,eroarea,politica, amestecul lor,standardele dv. inalte lui Fotie nu i se prea aplica?

Despre sudalmile lui Yannaras n--am ce spune.Patapievici l--a catalogat prea bine,acum vreo 12 ani!
27.08.2008 Augustin a ratacit calea de Luca
"Ce bogãtie a umanitãtii,ce adâncimi si piscuri negrãite la Preasf. Augustin,ce perspicacitate neegalatã,ce duh viu si savuros.Cum toate le—a parcurs si sesizat,si cum a vrut preabunul Dumnezeu sã—i dezvãluie iubitului sãu Augustin cele mai inalte sau ascunse lucruri!"

Emotionante cuvinte, dar, din pacate, nu corespund adevarului. Augustin nu a ajuns la cunoasterea tainelor lui Dumnezeu, e departe de a fi un "cuvantator de Dumnezeu" (teolog). Asta din perspectiva ortodoxa. Augustin este responsabil de devierea crestinismului occidental catre fundatura in care se afla astazi.
28.08.2008 Lui Martin de Mihai
Aratati-ne, daca binevoiti, cum ar trebui sa inteleaga un credincios catolic sintagmele: "invatator/teolog privat"/"Vicar al lui Christos", pe care le-ati folosit argumentand infailibilitatea.
01.09.2008 Diverse de Agaton
18.08.2008 pt.levit de Agaton
Teologia Dogmatica 1 "Caderea protoparintilor si urmarile ei"de la pag.319 pina la 334. Dogmatica Sf.Ioan Damaschin pag.114 "Contra nestorienilor" Cum puteti pune o asemenea intrebare daca Dumnezeirea a suferit in trup?Dar cum poate suferii ceva Dumnezeirea ? iar daca ar "suferii"cum mai poate fi Dumnezeu?In Hristos sunt doua firi desavirsite Dumnezeiasca-Omeneasca,unite ,neamestecate si nedespartite,iar in Hristos sufera doar firea umana.Si venind Hristos(Dumnezeu)in cele mai de jos(in trup)nici cum nu S-a departat de cele de sus.Marturii despre Sf.Treime din Vechiul Testament ca umbre a ceea ce trebuia sa fie:-Facere cap.Icu 26-D-Zeu zice"sa facem"nu"sa fac"aratind la plural chipul sf.treimi,apoi vedem cind oamenii ridica turnul Babel D-Zeu zice:"Sa ne pogorim si sa le amestecam limbile"cap11 cu 7 Facere-iarasi aici vedem chipul Sf.Treimi.Proorocul David in psalmi ne spune:-"Cu Cuvintul Domnului cerurile s-au intarit si cu Duhul gurii Lui toata puterea lor(P.32,6).Deci,Domnul este Unul,Cuvintul este altul,siDuhul gurii este altul deci 3 ipostasuri dar un singur Dumnezeu dupa fiinta,putere,slava,domnie si imparatie.Vedem ca Sf.Treime se arata lui Avraam la stejarul Mamvri in chipul celor 3 ingeri unde stau la masa cu Sara si Avraam.Simbolic vedem si pe cei mai vestiti patriarhi ai V.T.care sunt 3,Avraam,Isaac si Iacov, tot simbolic vedem si pe cei 3 tineri aruncati in cuptorul cu foc in caldeea(Babilon)si nu ardeau marturisind credinta im Dumnezeu.Cit despre ce dati de inteles ca nu s-ar regasi dogmele Bisericii in sf.Scriptura va inteleg pe voi catolicii caci intradevar "dogmele"voastre de dupa schisma nu se regasesc caci sunt inovatii sau influete din gnosticismul pagin,iar noi ortodocsii nu vedem absolut nici o contradictie intre dogma si sf.scriptura pt.ca nici nu are cum sa fie caci dogma este Adevarul reflectat in sf.scriptura(si nu inovatie ca in catolicism).

18.08.2008 Despre pacatul original(stamosesc)-pe scurt-pt.levit si cei ca el. de Agaton

Sf.Scriptura si Sf.Traditie invata invata clar universalitatea pacatului,la Iov.14,49 spunindu-se acest lucru.In legatura cu Adam, Sf.Parinti spun ca,trezindu-se in el cainta,a fost posibila mintuirea.Dupa Tertulian si Irineu ,Adam se cuvenea sa fie mintuit ca unul caruia i s-a vestit mintuirea fiind mintuit prin pogorirea Mintuitorului la iad(dupa Atanasie,Ciprian)Primul pacat savirsit de om are o importanta dogmatica caci prin Adam se transmite tuturor urmasilor adica tuturor oamenilor.Doar Hristos este fara de pacat caci s-a nascut de la Duhul Sfint El Fiind Dumnezeu-Omul ce se naste mai presus de fire in chip minunat.Starea de pacatosenie se oglindeste in caderea protoparintilor si transmisa urmasilor se numeste pacat stramosesc.Nu se mosteneste fapta lui Adam,ci starea lui:"Cine este curat de pacat"In ps.50se spune:"Intru faradelegi m-am zamislit si intru pacat m-a nascut maica mea"In Noul Testament se afirma mai clar realitatea coruptiei naturii umane.Aici se spune ca omul este supus din fire pacatului(Efes.2,3),numai din nastere din apa si din Duh se poate curati(In.2,3). Alte texte: Mt.4,17; Mc.1,15; Lc.24,47; IICor.5,16; 1In.1,8. Textul clasic ce arata realitatea si universalitatea pacatului,cit si originea lui din Adam,este la Rom.5,17"Precum printr-un om a intrat pacatul in lume si prin pacat moartea tot asa,moartea a trecut la toti oamenii prin acela prin care toti au pacatuit".Pacatul lui Adam a adus moartea si pt. cei ce nu au pacatuit personal(ICorinteni.5,32).Moartea este consecinta pacatului stamosesc.Paralela Adam-Hristos lamureste provenienta pacatului.Din timpul Apostolilor,copiii se botezau,cu toate ca se stia ca nu pot avea pacate personale iar Iustin,Irineu,Tertulian,Ciprian,etc.marturisesc credinta in existenta si realitatea pacatului straomsesc .Sinodul de la Cartagina condamna erezia pelagiana si confirma universalitatea pacatului.De la aceasta universalitate nu exista decit o conceptie:Iisus Hristos,pentru ca nu este numai om,ci si D-Zeu si era necesar sa fie fara pacat,ca sa-i rascumpere pe oameni.Romano-catolicii,la 1854,au ridicat la rang de dogma o teologumenadin sec.IX,(fara nici un suport scripturistic)de Paschasius Rabertus,in care este vorba despre imaculata conceptie a sf.Fecioare,adica M.D.a fost conceputa fara pacatul stramosesc.A sustine ca cineva se mintuieste fara Hristos(ceea ce nu este posibil),inseamna a diminua importanta mintuirii realizate de si prin Hristos.In epoca patristica,ideea imaculatei conceptii era necunoscuta.Locurile despre care vorbesc catolicii la sf.Ambrozie,fer.Augustin,lauda curatenia Sf.Fecioare.De la sf.Parinti nu exista nici un loc pt.imaculata conceptie,dar exista locuri in care se spune in care se spune ca toti oamenii,afara de Mintuitorul Hristos ,se nasc cu acest pacat.Sfintei fecioare i se atribuie, totusi, slabiciunile firii omenesti.Nu s-a nascut fara acest pacat stramosesc , ci s-a curatit de el(pacatul stramosesc)prin Duhul Sfint care lucra in ea din momentul in carte s-a atins de ea la bunavestire.Deci si ea se mintuieste tot in si prin Iisus Hristos.Aceasta inventie romano-catolica nu face decit sa egaleze pe Sf.Fecioara cu Iisus si pagubeste caracterul hristocentric al crestinismullui.Ortodoxia ramine hristocentrica.Pacatul fiind calcare a legii lui D-Zeu si intoarcerea vointei spre creatura,constituie o vina ce atrage pedeapsa dreptatii divine.Pacatul poate fi cercetat dupa latura lui materiala si dupa latura lui formala,adica dupa vina,care este nota lui specifica,ca si dupa urmari.Dupa partea lui materiala pacatul stramosesc negativ consta in pierderea libertatii primordiale, iesirea din comuniunea cu D-Zeu si retragerea harului, iar cel pozitiv, consta in alterarea chipului lui D-Zeu,in coruperea naturii spirituale a omului, intunecarea mintii,inclinarea spre cele materiale si inclinarea vointei spre rau.Intrucit dreptatea dreptatea originara nu era dar suprapus,pierderea ei inseamna "pierderea" mintii si a vointei adica pervertirea(coruperea) acestora.Dupa partea lui formala,este vina in fata lui D-Zeu.Fara vina,pacatul nu mai poate fi numit pacat,ci doar imperfectiune. Pacat nu exista decit unde este vina.Pacat este atit fapta personala izolata(pacatul actual),cit si inclinarea pacatoasa, care este pacatul habitual ce sta la baza pacatelor.In pacatul stramosesc se gasesc doua aspecte:-1.fapta personala a lui Adam;-2.dispozitia pacatoasa rezultata din prima calcare a vointei divine si transmisa si noua.La ambele se gaseste vina.Urmasilor lui Adam nu li se imputa pacatul ca fapta personala a lui Adam, ci a naturii pacatoase.Pacatul il mostenim,adica mostenim concupiscenta izvorita din el.Deci,avem pacat habitual.Deci mostenim consecinta pacatului lui Adam si relele ce rezulta din el.Rationalismul gaunos si asumarea invataturilor filosofice pagine fara discernamint(taierea imprejur a invataturilor filosofice la care face referire Sf.Grigorie de Nysa dar si altii)a facut ca Bis.Cat.sa ajunga la schisma ,secularizare excesiva,umanism si laicizare si apoi la atite inovatii ce nu au suport in sf.Scriptura si nici in sf.traditie.

18.08.2008 Ortodoxia-Dreapta Credinta de Agaton
Pentru toti credinciosii, Ortodoxia este adevarata credinta care mântuieste pe om, Biserica Ortodoxa este singura care are Cap pe Domnul Iisus Hristos cel din Sfânta Treime, Ortodoxia este Sfânta Sfintelor pentru sfintii cuviosi, mucenici si marturisitori, Ortodoxia este soborniceasca peste toate timpurile si peste toate guvernele, si numai apostoleasca Ortodoxie este cea pastratoare, continuatoare si înnoitoare a traditiei celei sfinte.

Dintotdeauna Ortodoxia a fost a Bisericii si Biserica a fost a Ortodoxiei. Dar în aceste vremuri de pe urma, ortodoxia a devenit pentru multi o marfa politica, un chip fals al credintei, o ascundere a propriei tradari. Acum pentru Biserica, Ortodoxia este o patimire a crucii, o rana sângerânda. Pâna acum Ortodoxia a purtat crucea Bisericii, astazi Biserica a ajuns sa poarte crucea Ortodoxiei, pentru ca prigoana vine asupra ei tocmai prin "ortodocsii" cei dinlauntru, tocmai prin cei chemati s-o apere. Ortodoxia secolului "pe gustul tuturor", face din biserica un concept, o sala mare în care reaseaza mozaicul ereticesc al lumii, îi retâlcuieste sfintele cuvinte, îi rescrie isto¬ria.

Ar trebui folosit un alt termen pentru ceea ce numim noi astazi ortodoxie, pentru ca ortodoxia de azi ataca si desparte firea Bisericii: venirea celor rupti din trupul Bisericii nu se mai face prin marturisirea ortodoxiei, ci prin declararea apostatilor drept biserica.

Dezbinarea Bisericii, renuntarea la Sf. Parinti si Sf. Canoane, nivelarea dogmelor si scripturilor sunt mai rele decât eresul. Toate aceste compromisuri au rupt cârma, au prabusit încrederea în cârmuitori, au apus gloria ortodoxiei si raul triumfa; însa departe deznadejdea de noi când Hristos spune ca nici portile iadului nu vor birui nici Biserica, nici madularele ei cele dreptcredincioase, care vad cu durere cum ortodoxia oficiala, de catedra si de altar, merge spre apostazie.

Când traditia înseptit-soborniceasca a Bisericii vine în contradictie cu concluziile oricarui om politic sau bisericesc, oricarui sinod chiar pan-ortodox, atunci acestea din urma constituie desteptaciunea pamânteasca si demonica, vrednica de dispretuit. Pentru noi toti a venit vremea de a ne iscusi în rabdarea patimirilor si de a nu mai zabovi în cumintenie natânga, de alege între Dumnezeu si dracu, de a marturisi tot adevarul atunci când în jur totul e minciuna.

Mântuitorul Hristos a proorocit ca pentru a se feri de pustiire, Biserica va trebui sa fuga în pustie, acolo unde s-a nascut Sfânta Traditie si au vietuit Sfintii Parinti, iar când prigoana va va ajunge, prindeti curaj si ridicati capetele voastre, pentru ca rascumpararea se apropie. Nu va înfricosati de blestemele arhiereilor apostati, ci temeti-va mai mult de focul anatemelor Sfintilor Parinti ce vor cadea asupra celor care îndraznesc a fi calcatori de predanii, canoane si dogme. Si plângeti pentru cei care nevinovati sau înselati vor ajunge a gusta din plin din potirul unirii ecumenico-demonice, iar dupa ce-i vor simti gustul, vor blestema pe înaintemergatorii lor, pe Dumnezeu si pe cei care au tacut.

Stim ca vom fi acuzati de razvratire, de dihonie, de subminare a autoritatii eclesiale, dar vom raspunde tuturor asa cum Batrânii nostri ne-au învatat, ca afara de Ortodoxie nu e mântuire, ca în Ortodoxie nu se fac concesii, ca ascultarea cu discernamânt este pâna la pacat, pâna acolo unde faptele noastre se împotrivesc vointei lui Dumnezeu. Dincolo de aceasta sade urâciunea pustiirii prin viclenesti mestesugiri.

1.08.2008 Lui Levit pe scurt de Agtaton.
Daca ai sa citesti dogmaticile lui Staniloaie sau a Sf.Damaschin, etc.acolo te vei lamuri cum se transmite pacatul originar.Despre sinod fara papa istoria bisericeasca si canoanele ne lamuresc(dar despre ce papa vorbim?-de cel decretat infailibil?).Dogmele se reflecta in Adevarul ce izvoraste din SF.Scriptura,astfel cadem in relativizare.Oare Maica Domnului a nascut doar un om sau pe Emanuel pe Mesia cel asteptat pe Hristosul?Cine este Hristos? Este El Dumnezeu ce a luat trup de om , s-a facut om Dumnezeu ca pe om sa indumnezeiasca?Daca este Hristos Dumnezeu-Omul Mintuitorul lumii atunci M.D.este Nascatoare de Dumnezeu?Cind intreaba Filip pe Iisus :Arata Doamne noua pe Tatal....iar Hristos ii raspunde asa : Atita vreme fiind cu Mine nu ai cunoscut ca Eu sunt intru Tatal si Tatal este intru Mine?apoi tot prin envanghelii : "Eu si Tatal una suntem", "Eu sunt cel ce sunt"etc.La inceput ere Cuvintul si Cuvintul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvintul , Acesta era intru inceput la Dumnezeu . Toate prin EL s-au facut;si fara El nimic nu s-a facut din ce sa facut.Intru EL era viata si viata era lumina oamenilor......Oare se vorbeste pe aici despre DEOFIINTIMEA LUI Hristos cu Tatal sau nu?Este oare Hristos Exemplul Absolut, Arhetipul?El ne spune ca nimeni nu ajunge la Tatal decit doar prin El...Este El Chipul , Icoana Tatalui?Pentru care pricina poporul evreu(mozaic)se inchina de jur imprejurul cortului,care purta in el icoana si tipul celor ceresti, dar mai degraba al intregii creatii?D-ZEU spune lui Moise :"Vezi vei face pe toate dupa chipul care ti-a fost aratat in munte ".Heruvimii, apoi, care umbreau ilastiriul,nu erau facute de miini omenesti dar aratari ceresti la care se inchinau evreii?Chivotul legii care purta mana,toiagul lui Aron,si tablele legii care purtau harul lui Dumnezeu la care se inchinau evreii nu era ca o icoana dar oare Hristos? Dar T facut in pustie de Moise pe care era atirnat un sarpe de arama la care toti evreii muscati in pustie de acei serpi veninosi se inchinau si se tamaduiau caci reprezenta pe Hristos cel rastignit oare nu era icoana ?si exemplele pot continua.Nimic nu a adus Biserica nou ci se reflecta si sustine pe sf.Scriptura si sf.traditie. B.Catolica fiind obisnuita cu noutati si inovatii transmite duhul celor ca Levit sa afirme ca Biserica in sinoade dealungul secolelor a adus "noutati"sau dgme si teze teologice la care sfintii apostoli nici nu au visat.Este oare Levit ateu ? Sau doar arunca manusa?

11.08.2008 "Moastele catolicilor" de Agaton
Rita-a fost imbalsamata , dovezi stiintifice a imbalsamarii acesteia au fost prezentate si pe discovery chanel.Berndette-autopsie si masca subtire de ceara.Zita-intra in descompunere apoi este conservata.Tereza-saponificare.-Din studiile facute 53%din moastele catolicilor sunt conservate si puse in sicrie de sticla cu nitrogen.Oare de ce?Oare stiu catolicii despre aceasta?Vaticanul detine un cabinet si laborator de studiu si conservare a "moastelor"21.08.2008 Pt.levit de Agaton

Ma mir cum puteti emite asemenea elucubratii intelectuale, iar felul in care sunt formulate intrebarile imi da impresia ca ori nu cunoasteti temele dogmatice dezvoltate pe aceste subiecte biblice intadevar delicate ori puneti problema in termeni oculti,initiatici(unde profanul nu are acces la cunoasterea profunda) cu influente din gnosticismul pagin care s-a grefat pe unele invataturi crestine care au influentat si multe erezii,ori ginditi in duhul new-age(unitate in diversitate).Noi crestinii zicem unitate in Duhul Sfint in Adevarul- Hristos.Domnul nu a avut doar suflet ci si trup amindoua desavirsite si fara de pacat caci si nasterea a fost de la Duhul Sfint deci mai presus de fire.Dumnezeu s-a odihnit de ale sale dupa ce bune le-a facut pe toate in ziua a7a dar omul cade in pacat prin neascultare si atunci Dumnezeu incepe a lucra(se ivesc zorii zilei a8a-a invierii) la mintuirea omului pina cind v-om ajunge cei mintuiti sa stam impreuna cu Domnul sa mincam si sa bem desavirsit din rodul vitei.Este o impreuna lucrare intre Dumnezeu si oamenii ce raspund la iubirea lui Dumnezeu prin comuniune de iubire cu Acesta.Omul participa cu un act fizico-sufletesc(impreunare,senzatii,stari,simtiri)in relatia de iubire cu femeia sa iar Dumnezeu insufleteste si plineste viata fatului fara ca sa anuleze personalitatea parintilor iar pe cale genetica se face transferul informational cu bune si rele Dumnezeu da darul vietii iar prin botez da darurile Duhului Sfint,izbavirea de blestemul mortii si acestea lucreaza in om daca acesta le dezvolta prin practica Bisericii si implinirea cuvintului Evangheliei si mergem catre inviere spre ziua a8a ziua luminii a desavirsirii(acea desavirsire nedesavirsita de care vorbesc sfintii urcam in slava si fericire in vesnicie)Intrebarile fratiei tale au un iz(duh)filosofico- iscoditor-ereticesco-paginesco-sincretist.Arhiconii poate sunt de vina!Deja intram in mistica si trb.sa stim cite parti are sufletul(rationala,vointa si sentimente),ce este inima ca adinc al sufletului adinc,mintea(ca proces de gindire)etc.Odata cu trupul se formeaza si sufletul caci trupul nu fiinteaza nu pote exista fara suflet.Fiinta noastra nu se preface in fiinta divina , pt.ca eu-ul nostru creat nu devine eu dumnezeiesc si de aceea in aceasta traire eu-ul nostru isi pastreaza constiinta ca, nu prin sine puterile sale se bucura de toate bunurile ce le gusta,ci prin D-ZEU.crestinul duhovnicesc isi insuseste aceasta afirmatie de suprema smerenie,dar si de suprema indrazneala:<>.Ea reda expresia sf.ap.Pavel:<>(Gal.2,28).Adica eu-ul meu de om n-a incetat sa existe, caci constiinta eu-ului propriu o am, odata ce-l afirm;dar eu-ul meu traieste viata lui Hristos.Am ramas om dupa fire, dar am devenit Hristos dupa puterile prin care traieste acum eu-ul meu(purtatori de Hristos)Aceasta este experienta crestinului pe culmile supreme ale trairii sale duhovnicesti.Nu se pot lamuri niste probleme atit de profunde doar in citeva cuvinte.Lumina lui Hristos sa ne lumineze pe toti!Cind se aprinde SF.LUmina la Ierusalim se aprinde doar la ortodocsi si vin cu umilinta si fratiorii catolici sa ia putina lumina de la ortodocsi.Oare de ce?Au mai fost rusinati bietii fratiori catolici si cu sfintirea apei cind a catolicilor se stricase iar a orttodocsilor nu.Oare de ce?Ce cultura a adus apusul?-umanismul excesiv,reinvierea paginismului,consumismul,sincretismul,etc.! In unele manastiri catolice la ora actuala se practica meditatie zen,met.transcedentala,practici yoga(oare de ce nu mai gasesc satisfactie in rugaciune cautind metode pagine alternative opuse crestinismului?) , maici catolice care au participat la concursuri de arte martiale,vaticanul anunta formarea unei echipe de fotbal formata din clerici,accepta evolutionismul si existenta extraterestra(UFO)si multe alte trasnai,ei zic ca postesc mincind oua,lapte,brinza,zeama de carne fara sa manince carnea in posturi, etc.,etc., etc.-acestea sa fie oare roadele Duhului Sfint? Cind Bizantul era la apogeu pe culmile dezvoltarii culturale,arhitecturale,teologico-filozofice,unde si la cafenele se discuta teologie si filosofie Roma in acea perioada zacea in barbarism si conflicte nesfirsite.Roma era palida pe atunci in comparatie cu Constantinopolul.Prea mult bla,bla,bla si mindrie apuseana .Vaticanul domnilor este stat politic si doar se foloseste acum de numele lui Dumnezeu.
01.09.2008 Intrebare de Agaton
Martin-papistasul=Thalex?
02.09.2008 Adevarul doare de Luca
Dle Martin papistasul, tiradele dvs
sunt o dovada a neputintei de a accepta realitatea. Ele pot fi pretuite eventual de cei care traiesc in aceeasi stare de confuzie spirituala ca si dvs. Cu parere de rau o spun, majoritatea credinciosilor catolici se afla intr-o astfel de stare.

Comentariile la articolul lui Badilita au dovedit, cred, ca teza acestuia (credinta catolica=credinta ortodoxa, diferentele sunt de ordin pur formal, nu unele de substanta) este gresita. Un prim pas al unui dialog sincer intre cele doua confesiuni ar fi tocmai constientizarea acestor diferente (mai ales catolicii!). Daca problema nu este formulata corect, nici nu-si va gasi solutionarea.
De aceea cred ca este absolut necesar pentru catolici sa inteleaga pozitia ortodoxa si sa renunte la practica total paguboasa de a spune ca doua conceptii opuse pot fi simultan adevarate. "Traditia larga" a dlui Martin trebuie reevaluata cu un ochi critic. In conceptia despre Sfanta Treime, Parintii Capadocieni nu se pot impaca cu Augustin si urmasii acestuia. Fie unii, fie ceilalti se inseala. La fel despre mantuire, Sf. Ioan Casian (exponentul conceptiei rasaritene) nu se poate impaca cu harul irezistibil si predestinatia lui Augustin. In problema harului, Sf. Grigore Palamas si Augustin/Toma d`Aquino sunt ireconciliabili, harul nu poate fi si necreat si creat. etc.
Nu e o simpla "cearta de/pe cuvinte" cum vrea sa acrediteze Badilita, este vorba de raportari DIFERITE la Dumnezeu.

"DACA DOGMA ESTE ATINSA, NU MAI EXISTA SFINTENIE"
"Vin la Sf. Munte diversi calugari romano-catolici care au inceput sa se trezeasca: se ocupa cu teologia Sf. Grigore Palamas, cu rugaciunea inimii. Vin cu buna intentie si ne abordeaza in Sfantul Munte, iar noi ii primim cu dragoste si le spunem cele despre care ne intreaba. Si cu toate ca se roaga fiecare trei ore la chilie - au deci viata isihasta - cand vin si vorbesc cu noi, ca un fel de spovedanie, vedem ca afla totusi extrem de putine roade duhovnicesti si asta deoarece nu sunt in Biserica Ortodoxa."
(Arhimandritul Efrem Vatopedinul)
02.09.2008 Ratacirile Apusene de Agaton
Am privit filmuletele de pe youtube despre "the Incorrupt Bodies of the Saints" si am vazut (in majoritatea cazurilor) niste figurine din ceara asemanatoare celor de la Muzeul Madame Tussuad. Nu cunoasc viata tuturor celor care apar acolo, de aceea n-as vrea sa vorbesc cu pacat. Insa am serioase indoieli ca Angelo Roncali (papa Ioan 23), amic al socialistilor si masonilor, cel care a initiat aggiornamento-ul in BC, un om obez, obisnuit al saloanelor mondene si nu un mare nevoitor, ma indoiesc deci ca acesta ar fi avut moaste.

Este un lucru cunoscut ca de secole la Roma se practica imbalsamarea papilor decedati. Sa nu confundam imbalsamarea cu moastele sfinte.

In general vorbind, sunt mai multe cauze ale neputrezirii. Unele trupuri sunt neputrezite din motive cu totul opuse unei vieti sfinte. Printre criteriile de recunoastere ale unor moaste autentice se numara mirosul frumos (de regula miros de mir), aspectul placut (nu trebuie sa produca teama, scarba, neliniste), minunile savarsite prin atingerea de aceste moaste. In cele mai multe cazuri, moastele apartin unor crestini care si-au sfintit trupurile printr-o viata de rugaciune si post, avand in acelasi timp si o credinta dreapta. Am mari indoieli ca in catolicism mai exista asa ceva. Dar cel mai bine ar fi ca in randul catolicilor sa existe un spirit critic mai dezvoltat si sa se respinga "the pious frauds"

Schisma de Agaton
SCHISMA........ Un mare mit din istoria bisericii este fara îndoiala ideea ca o schisma s-a produs între Biserica de Rasarit si cea de Apus în 1054. Ca schisma a avut loc este un fapt real, dar data de 1054 nu este nimic mai mult decat un simbol.Înainte de toate trebuie sa întelegem ca separarea dintre cele doua Biserici nu a fost un eveniment ci un proces. Mai mult , acest proces a început la cel mai înalt nivel al societatii vestice iar consecintele sau raspandit treptat. Asa cum spune un proverb englezesc :" Pestele de la cap se strica" . Dar cand a început procesul; schismei ? Si cand s-a terminat ? Acestor doua întrebari vom încerca sa dam un raspuns.

Credem ca procesul schismei a început la sfarsitul sec. al VIII lea în mijlocul catorva alesi de la curtea lui Carol cel Mare. A început cu renasterea învataturii pagane romane, mostenirea iudeo-babilonica a Romei. Din pacatul mandriei Carol cel Mare a vrut sa înalte un nou imperiu Roman în Vest. Toate regulile din vest exista de cand au încercat sa faca acest lucru, dar toate imperiile lor au cazut, ca si cel al lui Carol cel Mare, fiindca în mandria lor s-au lipsit de binecuvantarea lui Dumnezeu. Pentru a reinnoi Imperiul Roman, Carol cel Mare a trebuit ca mai intai sa respinga Imperiul Roman Crestin, romanitatea, a carei capitatla se afla la noua Roma, orasul primului Imperiu Crestin, Constantinopolul.Ideologic aceasta era posibil numai reînviind pagatatea clasica a Romei. Aceasta însemna, cu alte cuvinte, reînvierea rationalismului , folosirea ratiunii omenesti, a silogismelor si a dialecticii, ceea ce Sf. Ap. Pavel numeste întelepciunea omeneasca "întelepciunea omeneasca" ( 2 Cor 1,12). Învatatura si folosirea acestei logici a ajuns la curtea lui Carol cel Mare, din Spania, unde a fost gandita de înteleptii evrei care au pastrat mostenirea romana si greaca a filosofiei pagane. Capul scolii lui Carol cel Mare, Alcuin, a rezumat cel mai bne natura acestui rationalism, în munca sa asupra Sfintei si Nedespartitei Teimi." Numai subtilitatea de categoriilor pot face luminaasupre unor întrebari profunde privind Sfanta Treime" . Folosirea acestor rationamente a condus spre sfarsitul sec. al XI lea la o nuoa cultura, un nou mod de a gandi. Ele au dus la :
- Respingerea religieri în favoarea filosofiei
- Respingerea monahismului în favoarea scolasticii
- Respingerea manastirilor în favoarea universitatilor
- Respingerea Evangheliei în favoarea scrierilor pagane
- Respingerea purtarii de grija fata suflet în favoarea intelectului
- Respingerea harului castigat prin asceza în favoarea învataturilor castigate prin activitatea intelectuala
- Respingerea învataturii despre crearea lumii din Lumina Necreata în favoarea învataturii lipsite de har a lumii cazute.

Nelimitat este rationalismul lipsit de har si de Dumnezeu pe care s-a ridicat lumea moderna, cea cunoscuta de la bomba atomica si pana la IBM.

Prin acest rationalism, întelepciunea, care reprezinta armonia între cunostinta si credinta a fost înlocuita de stiinta fara Dumnezeu. Întelepciunea Care a calatorit pe spatele manzului asinei, a fost înlocuita de "mandria vietii"(1 In 2,16).

Dar "nebunia" lui Dumnezeu este mai înteleapta decat întelepciunea oamenilor(1 Cor. 1,25). Fiindca în , aceste rationamente ale mintii cazute, mintea umana nu-L gaseste pe Dumnezeu ci psihologia, o reflectie asupra propriei persoane, asupra impresiilor demonice spre care mintea înclina.. Teologia rationalismului este doar o extensie psihologica a sinelui, un dumnezeu plasmuit din imaginea cazuta a sinelui. Astfel în Evul Mediu, conceptia occidentala L-a vazut pe Dumnzeu ca fiind sever, razbunator, un baron feudal. În perioada Renasterii, Michelangelo L-a descris senzual, divinitate carnala. Iluminismul secolului XVIII L-a înfatisat ca fiind Ratiunea, expresie a deismului. Astazi, dupa conceptia vestica, Dumnezeu nu exista, si aceasta pentru simplul fapt ca El nu exista în mintea omului modern. Aceasta nu înseamna realitata non-existentei Lui, ci înseamna ca omul modern occidental a reusit ca dupa secole de efort sa îl alunge pe Dumnezeu din mintea lui. Omnul se simte abandonat de Dumnezeu, dar aceasta se întampla doar pentru ca omul l-a abandonat pe Dumnezeu si nu Dumnezeu pe om.

Rationalismul a aparut la sfarsitul sec al VIII lea începand cu Carol cel mare si a fost raspandit în sec al IX lea la Roma( care pana atunci l-a respins) de catre papii germani. De aici înainte separarea dintre Biserica de Rasarit si cea de Apus a fost va fi inevitabila. Si, din pacate, Rasaritul nu a acordat importanta acestui fapt, în acel moment. Mai întai pentru ca vestul avea aproximativ 10 milioane de locuitori, în timp ce doar Capitala Rasaritului, Constantinopolul, avea 1 milion de locuitori. De asemenea, doar o foarte mica parte a populatiei din vest cunostea ceva despre filosofie, clasificari, rationalism. Doar o mica parte auzisera despre noua doctrina rationalista numita "filioque". Rasaritul a avut o slaba apreciere a rationalismului pe care Sf. Parinti l-au prevazut demult. Privit din Rasarit, evenimentul din 1054 a parut ca o alta revolta barbara într-una din provinciile îndepartate. Imediata alegerea unui papa roman ar fi rezolvat problema si toate statele crestine, romanitatea, ar fi putut fi refacute. Cu toate ca nu a fost înteles la acel moment, evenimentul de la 1054 a fost începutul bataliei finale dintre Ierusalim si Babilon, dintre Crestini si neo pagani. Ar fi transformat, imparatiile traditionale, cu unitatea lor de Biserica, Monarhie si natiune, mai întai în tiranii feudale iar mai apoi într-un urbanism secularizat. Arhitectura romana crestina va lasa cale libera constructiilor gothice, Cupola, preromana, exprimand Întruparea lui Dumnezeu pe Pamant, a lasat cale libera turlei gothice gata sa strapunga cerul în cautarea lui Dumnezeu, de acum înainte nu pe pamant. Gasirea vicarului Sau în Roma este o dovada în acest sens.
În spatele acestor schimbari si a anului 1054 se afla punctul culminant al consecintelor rationalismului. Acesta a fost si este sepecularea lui filioque. Filioque care afirma ca Sfantul Duh purcede de la Fiul ca si de la Tatal, prin aceasta închizand Sfantul Duh între Tatal si Fiul. Exprimat în termeni umani închide inima, receptorul harului între ratiune si trup.Prin despartirea omului de Dumnezeu pe aceasta cale, îndeparteaza Duhul Sfant de pamant, punandu-l acolo unde sunt turlele gothice, în cerul gol. Duhul Sfant a fost pus dincolo de posibilitatea de a-L atinge a omului. Asadar omul a fost lipsit de har ca si de principiul autoritatii si unitatii care exista în Biserica. Singura solutie a fost înlocuirea Sf. Duh cu o institutie umana.

Eroarea de a da toata puterea si autoritatea unui singur individ este ca toata lumea ar putea pretinde acest lucru. Exact aceasta s-a întampat în vest prin Reforma si reformatori ca Luther,Calvin, Zwigli si altii. În termeni laici aceasta diminuare a puterii a fost reflectata în regula maselor, democratie,în termeni filosofici aceasta înseamna venerarea omului, umanismul.

Umanismul este religia care afirma ca omul este masura tuturor lucrurilor, ca el este independent, autonom fata de Dumnezeu.În loc sa Îl preamarim pe Dumnezeu, noi îl preamarim pe om si facultatile lui intelectuale. Omul este pus în locul lui Dumnezeu., dar motivul nu este sursa adevarului , ci numai receptorii lui. Si aceasta a fost mai exact eroarea ganditorilor care s-au strans la curtea lui Carol ce Mare. Totusi un alt ganditor din sec al IX lea , Erigena, a scris:"Pentru cei care cauta si se lupta sa descopere ratiunea tuturor lucrurilor, tote caile de a gasi o doctrina evlavioasa si perfecta rezida în stiinta si disciplina filosofiei. Noi trebuie sa primim învatatura Parintilor fiindca prin ei trebuie sa ne întarim argumentele în ochii celor care rationeaza gresit si astfel sa cedeaze autoritatii si nu ratiunii. Ratiunea adevarata, din momentul în care se slabeste stransoareanu are nevoie sa fie întaritade autoritate. Motivul,asa cum filosofii lui Carol cel Mare nu l-au înteles , din cauza autoamagirii mintii,nu est altul decat receptorul Adevarului Sursa Adevarului este spiritul adevarului, Sfantul Duh care purcede de la Tatal potrivit Evangheliei. Dar rationalismul, prin Filioque, a îndepartat si distantat Duhul Adevarului fixandu-L între Tatal si Fiul .

Umanismul este condus de o forta spirituala care îl duce spre încorporarea lui în omul cazut si spre schimbarea lumii dupa propriile modele. Umanismul propovaduieste venerarea si glorificarea omului în starea lui cazuta, în pacatosenia lui. Omul a fost magulit sa gandeasca ca în pofida caderii, în pofida pacatului si a ratiunii întunecate, el poate rationa corect. Venerarea omnului cazut este totusi actuala ca si venerarea pacatului. De aceea a fost capabil omul modern sa îsi goleasca mintea si inima de Dumne zeu. El apus pacatul în locul în care Dumnezeu nu îl poate suferi. Astfel,în mod absurd, el a devani ateu, agnostic, a dezvoltat dovezi ale harului, s-a închis în cercul lui egoist lipsit de Dumnezeu, în venerarea lui proprie. Si se gaseste pe sine singur si pierdut într-un univers lipsit de înteles.

Umanismul batjocura demonilor fata de omul cazut. Scriitorul rus Gorki scria:"Omul, al carui nume are rasunet Acesta este hohotul de ras batjocoritor al diavolilor cand Stalin a exterminat 70 de milioane de fiinte umane si Hitler zeci de milioane totul în numele omului si a umanismului". Umanismul este rezultatul final al Schismei, al rationalismului, dar este s i începutul al altceva, taina Antihristului, care vine în locul lui Hristos si împotriva lui. Dar Antihristul si armata lui nu vad ca au pierdut, pentru ca ultimul cuvant în istorie va fi cuvantul lui Dumnezu, Vino, Doamne Iisuse!
Biserica Apuseana in lumina canoanelor sfintilor parinti de Agaton
Dintotdeauna, Biserica Ortodoxa si-a facut marturisirea de credinta întemeiata pe hotarârile celor sapte Sinoade Ecumenice, pe scrierile canonice ale Bibliei si ale Sfintilor Parinti. Astfel a fost pastrata neatinsa mostenirea dogmatica, liturgica si eclesiala, iar când lupii îmbracati în blana de oaie au cautat sa dezbine pastorii si sa sfâsie turma, s-a mers deschis la marturisire pâna la moarte, sângele mucenicilor ducând mai departe în istorie si pâna în vecii nesfârsiti adevarul Ortodoxiei.

Traim astazi vremuri tulburi, politice si religioase, care tradeaza starea de decadere duhovniceasca în care ne-am obisnuit sa ne ducem nestingheriti zilele. Iar adâncirea în pacat este mai mare cu cât renuntam mai mult la radacinile strabune înfipte adânc în glia, limba si credinta dreptmaritoare, de catre domnitorii, mucenicii si marturisitorii români ai veacurilor trecute, si devenim din ce în ce mai caldicei pe masura ce ne altoim idealurile pe promisiunile desarte facute de Apus. Chiar daca uitarea si ignoranta musca adânc din constiintele noastre datoria ce o avem fata de Biserica, de Tara si de Stramosi, nu trebuie sa trecem cu vederea faptul ca datorita jertfei lor, noi românii mai ramânem pe acelasi meleaguri si mai vorbim si ne rugam în aceeasi limba, chiar daca demonii rosii nu au facut decât sa tulbure vremurile si sa înscrie în Cartea Vietii alte mii de martiri, ce acum asteapta smeriti recunoasterea si recunostinta noastra.

Dupa ce am trecut prin experienta internationalismului socialist-comunist, suntem chemati sa ne alaturam unei noi înselatorii pusa la cale amanuntit de catre serenisimii si iluminatii lojilor masonice , de fapt o noua paradigma sociala de inspiratie demonica, careia politicienii îi zic globalizare iar unii ierarhi ecumenism, la baza stând sincretismul religios al noii epoci (New Age) ce tinde sa anihileze la nivel social persoana si cultura omului, iar la nivel religios sa omogenizeze credintele si sa retâlcuiasca istoria mântuirii.

Ne surprinde însa tenacitatea Noii Inchizitii Catolice de a face pasi mari spre o apropiere, cât mai ecumenica cu putinta, de Biserica Ortodoxa, enuntând noi teorii si aggiornamente care mai de care mai bizare sau hilare, totul mascat de o deschidere larga a orizonturilor de întelegere papista, ce vrea sa înglobeze Ortodoxia ramasa fidela Traditiei si Credintei Sfintilor Apostoli si Sfintilor Parinti.
Dureros este faptul ca unii ierarhi au uitat prea repede impactul catolicismului în tara noastra si tradarea de credinta a greco-catolicilor ce a dezbinat si dezbina România, ca acum sa-si întinda mâinile si sa binecuvinteze pe fii si urmasii celor care ne-au darâmat Bisericile, manastirile si scolile cu tunul si ne-au vândut strainilor pe treizeci de arginti.

Dorim ca prin alcatuirea cuvintelor ce urmeaza, cu ajutorul Domnului nostru Iisus Hristos, sa aruncam o lumina asupra principalelor erori dogmatice, canonice si eclesiale din biserica catolica, bazându-ne pe Sfânta Scriptura, pe hotarârile celor Sapte Sinoade Ecumenice si Canoanele Sfintilor Parinti, spre slava sfintei noastre Biserici Ortodoxe si spre vadirea Adevarului cel adevarat.

Papa este rege al Statului Vatican si se pretinde suveran pontif al Bisericii crestine. Din fericire, Canonul 7 al Sinodului IV de la Calcedon (451) prevede: "Am orânduit ca cei ce au fost rostuiti odata în cler, precum si monahii, sa nu intre în oaste nici în dregatorie lumeasca; iar daca ar îndrazni aceasta si nu s-ar pocai, încât sa se întoarca la aceea ce mai întâi au ales pentru Dumnezeu, sa fie dati anatemei", iar Canonul 83 Apostolic hotaraste: "Episcopul, sau Presbiterul, sau Diaconul, la oaste zabovindu-se si vrând amândoua a le tinea, dregatoria Romana, si Preoteasca ocârmuire, cateriseasca-se. Ca cele ale Chesarului, Chesarului, si cele lui Dumnezeu, lui Dumnezeu. [Can. 6, 81 Apost.; 3, 7 IV Ecum.; 10 VII Ecum.; 16 Cartagina; 11 sin I-II; 35 Vasile cel Mare]". Iar dupa tâlcuirea facuta de catre calugarii Sfintei Manastiri Neamt în Pidalionul din 1844, ucenici ai Sfântului Paisie Velicicovski, se zice asa : "În doua se împarte stapânirea si începatoria. Alta este lumeasca, pe care o a încredintat Dumnezeu împaratilor, si stapânitorilor, iar alta Duhovniceasca, care o a încredintat Dumnezeu Arhiereilor si sufletestilor Iconomi. Însa una alteia este potrivnica, ca una este pamânteasca iar alta cereasca, una poarta sabie si omoara iar cealalta cu blândete iarta si îmbiaza. Pentru aceasta si Hrisostom zice: "Altele sunt hotarele împaratiei si altele hotarele Presbiteriei, Împaratul are încredintate acestea de aici, iar eu cele Ceresti (eu când zic, pe Preotul zic). Împaratului trupul i s-a încredintat, iar Preotului sufletul. Împaratul ramasite de bani iarta, iar Presbiterul datorii de pacate, acela sileste iar acesta mângâie, acela pe arme simtitoare iar acesta arme duhovnicesti." (Cuvânt 4 la Ozia Tom: al 5-lea foaia 149). Aceasta si necuviinta urmeaza daca sau împaratul va îndrazni a intra în Sfântul Altar, sau Arhiereul a împarati si a încinge sabie. Precum o a patit aceasta Uriasul cel cu doua coarne al Romei, Papa zic, carele pe lânga aceasta ca este din launtru si dupa Duh Arhiereu, va sa fie din afara, si dupa trup împarat. Se blagosloveasca si sa omoare, sa tie cârja cea pastoreasca si sabia cea ucigatoare. Amestecare neamestecat, si grozavie straina! Vada dar însusi ca se afla calcator al acestui Apostolesc Canon si caterisirii se supune vrând a le avea pe amândoua: si stapânirea Romaniceasca si ocârmuirea Ierarhiceasca. Catre aceasta preatrebnice sunt cele de Cuviosul Episcop Cudruvis, catre Constantin zice (La Atanasie în Epistolia cea catre cei ce pretutindenea se nevoiesc la viata monahiceasca): "Tie Dumnezeu ti-a încredintat împaratia, noua ne-a încredintat cele ale Bisericii. Si precum cel ce ar rapi stapânirea ta, se împotriveste lui Dumnezeu cel ce o a rânduit; asa teme-te si tu ca nu cumva tragând la sineti cele ale Bisericii, sa te faci vinovat unei mari vinovatii. Deci nici noua nu ni se iarta a stapâni pe pamânt, nici tu o împarate ai stapânire a tamâia."
O piatra de poticnire în constiinta eclesiala actuala sunt si "tainele" sau asa-zisele sacramente ale latinilor, adica validitatea sau nevaliditatea lor atunci când sunt savârsite de catre prelatii catolici. Întrebarea care se pune e daca harul mântuitor lucreaza sau nu în chip ordinar si în afara de Biserica Ortodoxa, si consideram a fi de o însemnatate deosebita întelegerea iconomiei cu privire la primirea catolicilor si care sunt rânduielile ce trebuiesc savârsite, cu întelepciune si dreptate, pentru revenirea acestora în Biserica Ortodoxa.

Parintele Dumitru Staniloae, în Ortodoxie si românism, referindu-se la harul în catolicism, spune: "Câta vreme în Ortodoxie harul este o lucrare a fiintei dumnezeiesti, activând în om si legându-l deci pe acesta cu Dumnezeu, în catolicism harul e conceput ca o realitate creata. Deci chiar omul ce traieste în har e dezlegat de Dumnezeu, neîmpreunat cu El. Dumnezeu ramâne cu totul inabordabil, inaccesibil omului. Arienii din veacul al IV-lea reprezentau aceeasi mentalitate".

Deja se depaseste o diferenta de limbaj si concept, si se ataca grav fundamentele dogmatice, atunci când Catehismul catolic prezinta ca o realitate aplicabila notiunea de caracter sacramental ce ar conferi, în cele trei taine - Botez, Sf. Mir si Preotie - pe lânga har, adica pe lânga Duhul Sfânt, o pecete de nesters în inima credinciosului. Pâna la ei nici un Sfânt Parinte nu a vorbit despre asa ceva si nici nu a gândit macar despre harul Duhului Sfânt ca ar mai putea fi împlinit printr-un nou caracter.

Ramânând tributari duhului de noutate, teologii catolici de astazi cauta sa reformuleze erezia Filioque , ajustând-o noilor cereri ecumenist-globalizatoare, dându-i un caracter comple¬mentar si împaciuitor care atenteaza vadit la firea Sfintei Treimi: "Persoanele divine sunt relative unele la altele (.) În numele relative ale Persoanelor, Tatal este raportat la Fiul, Fiul la Tatal, Duhul Sfânt la amândoi."
Canonul 7 al Sinodului al III-lea de la Efes (431) statorniceste ca "Acestea citindu-se, a hotarât Sfântul Sinod, alta Credinta nimanuia a-i fi slobod sa aduca sau sa scrie, sau sa alcatuiasca, afara de cea hotarâta de Sfintii Parinti, cei adunati în cetatea Neceenilor, împreuna cu Sfântul Duh; iar pe cei ce îndraznesc, ori a alcatui alta credinta, ori a propune, ori a o produce celor ce voiesc a se întoarce la cunostinta adevarului, sau din elinism, sau din iudaism, sau din orice fel de eres. Acestia, de ar fi Episcopi, sau Clerici, straini sa fie, Episcopii de Episcopie, si Clericii de Clericat, iar de ar fi lumeni, sa se anatematiseasca. (.) Încât, adica, Episcopul sa se înstraineze de Episcopie, si sa fie caterisit. Iar Clericul asemenea sa cada din Cler. Iar mirean de ar fi cineva, si acesta sa se anatematiseasca. Precum s-a zis."

Atacul dogmatic asupra dreptei credinte ortodoxe nu poate ramâne fara urmari asupra celor care-l provoaca si care cauta sa impuna rânduieli latinesti ca dreptar al legii. Sa nu uitam ca ereticii intra direct sub anatemele Sfintilor Parinti ceea ce înseamna pogorârea de viu în iad. Daca acestia vor ramâne în ratacire, Biserica prin Sfintii Parinti ale Sfintelor Sinoade îi va lepada în continuare si-i va tine sub anateme, iar harul Duhului Sfânt nicicând nu se va mai pogorî pentru a-i sfinti, facând nelucratoare tainele si nevalida succesiunea apostolica , caci despre ce taine poate fi vorba acolo unde se huleste Sfânta Treime si ce apostolat viaza în cei ce rastalmacesc cuvintele Sfintilor Apostoli?

Ne vom limita la a raspunde ca în cadrul Conciliului de la Ferrara - Florenta (1439) ortodocsii au adus prin gura Sfântului Marcu al Efesului, toate argumentele scripturistice, sinodale si patristice care dovedesc ca Duhul Sfânt purcede numai de la Tatal , iar grecii citind din Epistola Sf. Maxim Marturisitorul catre preotul Marin din Cipru, au spus latinilor: "Daca o primiti, unirea e facuta", dar învârtosarea a fost prea mare ca latinii sa accepte dreapta credinta . Cu toate acestea, la 5 iulie 1439, delegatii ortodocsi tradatori semneaza actul unirii prin care se accepta doctrina catolica, inclusiv primatul papal. Singurul care nu a semnat a fost Sfântul Marcu al Efesului, despre care papa Eugen al IV-lea a spus: "Daca Rasariteanul nu a semnat, nu am rezolvat nimic". Întorsi la Constantinopol la 1 februarie 1440, ierarhii ortodocsi vestesc poporului unirea cu catolicii, acesta reactionând prompt: desi era Postul Mare, bisericile au ramas goale, oamenii fugind de unionisti. În plus, credinciosii, clerul de mir si monahii din Sfântul Munte se aduna sub pastorirea Sfântului Marcu al Efesului. El îsi paraseste scaunul episcopal pentru a propovadui Ortodoxia pretutindeni în Imperiul Bizantin, hirotonind diaconi si preoti, construind biserici si învatând credinciosii sa-si pastreze credinta. La Constantinopol, unirea a fost proclamata oficial al 12 decembrie 1452, când patriarhul unionist Grigorie III Mammas a slujit împreuna cu legatul pontifical, cardinalul Isidor, fostul mitropolit al Rusiei, având în sobor peste 300 preoti. La mai putin de un an, Bizantul cadea în mâinile musulmanilor.

Amintim ca numai încalcarea hotarârilor primelor doua sinoade de la Niceea si Constantinopol, în care s-au alcatuit cele 12 capete ale Crezului, leaga pe cei ce nu marturisesc drept Crezul ortodox, cu anateme de nedezlegat. Chiar daca Patriarhul Athenagoras împreuna cu Papa Paul al VI-lea la 7 decembrie 1965 au "ridicat" reciproc anatemele din 1054, lucrurile nu au revenit la starea dinaintea schismei si nicidecum se poate reveni la Potirul comun, atâta timp cât se mentin deosebirile dogmatice, canonice si cultice, si mai mult cu cât în acest rastimp au aparut dogme catolice noi, mai grave si mai greu de reconciliat.

În duhul acestei tendinte se încadreaza si sârguinta Patriarhiei Constantinopolului prin mitropolitul Meliton de a convoca sfântul si Marele Sinod Ecumenic. Sedintele pregatitoare au debutat în 1976, rastimp în care s-a tot schimbat continutul nu însa si criteriile "catalogului tematic", fapt ce vadeste o neîntelegere a Ortodoxiei din partea celor care vor sa impuna Bisericilor Ortodoxe "Sinodul" lor. "Niciodata, nici un Sinod Ecumenic nu s-a reunit fortat, cu teme inventate pentru lucrarile si întrunirile sale; ca nicicând nu s-au tinut atâtea sedinte, consfatuiri, congrese presinodale si alte adunari prefabricate, chemate voit, total necunoscute si straine traditiei sobornicesti, împrumutate în fapt de la organizatiile occidentale straine de Biserica lui Hristos." În ultimul timp Patriarhia Constantinopolului a fabricat o multime de episcopi si mitropoliti fara turma si fictivi, care sa asigure majoritatea voturilor, pentru ambitiile neo-papiste ale acestei patriarhii de a se proclama primus inter pares si de a-si impune comportamentul si conceptiile sale tuturor Bisericilor autocefale si întregii lumi si diaspore ortodoxe . "Pe de alta parte, Bisericile misionare, cu râvna apostolica, precum Mitropolia Americana, Biserica Rusa din diaspora, Biserica Nipona, Africana si altele, nu reusesc sa aiba nici un reprezentant. Unde-i sobornicitatea Ortodoxiei si cum va fi acesta un Sinod ecumenic al Bisericii Ortodoxe a lui Hristos?" Deja se prefigureaza ca odata cu dobândirea prin vot democratic al statutului de primat al Patriarhiei Constantinopolului, sa se continue legiferarea canonica si dogmatica a unor formule de înnoire eclesiala care ar aduce Ortodoxia pe marginea prapastiei. Este vorba de impunerea ecumenismului (rugaciuni si împartasire împreuna cu ereticii si pagânii) ca o revigorare obligatorie a cultului, de adoptarea unor pseudo-canoane sau "pogoraminte" ce ar anula si ar face derogari tocmai de la Canoanele Apostolice ale celor sapte Soboare Ecumenice ce contrazic fatis hotarârile lor, precum si de fabricarea unor dezlegari politice ce ar contracara eventualele rabufniri în forta si propovaduirea unei iubiri hristice universale ce ar anihila unele mustrari de constiinta. Teoria cum ca numai un sinod ecumenic poate dezlega hotarârile altui sinod ecumenic este desavârsit draceasca si tine sa demonstreze ca mintile celor care vor sa faca aceste lucruri sunt rau contaminate de neo-papism si filo-masonerie. Orice-ar face, omul nu poate zadarnici Duhul Sfânt în lucrarile Sale si nici învatatura Bisericii nu vorbeste din cele ale oamenilor ci este expresia întelepciunii dumnezeiesti, dupa cuvântul Sfântului Apostol Pavel: "Adevarul este de la Dumnezeu, iar tot omul este mincinos".
Nu arhiereii constituie credinta Bisericii. Nu ei sunt stapânii credintei si nici nu au dreptul sa o formuleze dupa bunul plac. Arhiereii si preotii sunt pazitorii bunei credinte si au obligatia sa lupte pentru ea. Când traditia înseptit-soborniceasca a Bisericii vine în contradictie cu concluziile oricarui sinod chiar pan-ortodox, atunci acestea din urma constituie întelepciunea pamânteasca si demonica, vrednica de dispretuit.

De fapt, ce s-a întâmplat dupa schisma din 1054? Biserica romano-catolica, fara nici o baza în Sfânta Scriptura si în Sfânta Traditie apostolica a sustinut urmatoarele inovatii doctrinare: primatul papal, erezia Filioque, Imaculata conceptie - adica învatatura gresita ca Maica Domnului s-a nascut fara pacatul originar sau stramosesc , învatatura despre purgatoriu ca loc intermediar dintre rai si iad, folosirea azimei la Messa în loc de pâine dospita cum s-a folosit la Cina cea de Taina si mai apoi în practica Bisericii din primele veacuri, celibatul preotilor - ce contravine rânduielii din Biserica primara si combatut de Sfântul Pafnutie la Soborul I ecumenic, si altele asemenea, care au fost pastrate de catre catolici cu strictete si varsare de sânge pâna în zilele noastre. Ne întrebam cum oare acum cinci sute sau o mie de ani aceleasi inovatii si teorii latine erau socotite de catre Sfintii Parinti ai Ortodoxiei nu numai schismatice ci si profanatoare, iar astazi sunt ignorate pe motivul ca nu afecteaza minimul dogmatic ce ar sta la baza celor doua "biserici surori" si ar leza bunele intentii de apropiere eclesiala.

Ce sustine de fapt teoria bisericilor surori sau mai nou fiica acesteia, teoria ramurilor sau a ramificatiilor? Aceea ca idealul real al unei biserici ecumenice nu-i corespunde nici una din Bisericile ortodoxe, catolice sau protestante existente; si cu toate acestea ea trebuia sa existe undeva în realitate, dupa fagaduinta Mântuitorului. Mergând pe aceasta cale a cugetarii logice, acesti "savanti teologi" ajunsera la acea concluzie, ca "adevarata Biserica ecumenica nu poate fi reprezentata de nici una din cele trei biserici existente, luate aparte, ci de toate acestea la un loc. Biserica ecumenica ar fi aidoma arborelui, care, având o singura radacina si un singur trunchi, odata cu cresterea si dezvoltarea sa, se ramifica, asa încât fiecare ramura, la privirea superficiala, se pare ca n-ar avea nimic comun cu celelalte ramuri; în realitate însa toate ramurile au aceeasi tulpina comuna, se hranesc din acelasi suc comun si au aceeasi radacina vitala. Cele trei Biserici principale - ortodoxa, romano-catolica si anglicana - care multumita conditiilor de dezvoltare istorica s-au separat în comunitati deosebite, nu ar fi decât niste ramuri ale unei singure Biserici ecumenice. Fiecare din ele, luata în parte, nu alcatuieste Biserica ecumenica în propriul înteles, ci este numai o parte a ei si înca o parte care a violat puritatea prototipului sau sub influenta diferitelor elemente istorice si nationale. Dar daca se iau ele toate la un loc si prin ajutorul unui cunoscut proces logic se readuc la principiile comune dezbracându-le de elementele particulare nationale, atunci aceste principii comune vor si alcatui acel trunchi ecumenic, pe care stau diferitele Biserici, ca ramuri deosebite ale unuia si aceluiasi arbore". Se ajunge sa se recunoasca, prin adoptarea democratica a acestor principii comune, dreptul ca fiecare sa se considere membru al Bisericii ecumenice si fara deosebire sa poata primi tainele în oricare din cele trei "Biserici" îi va placea.

Iata unde a ajuns teologia latina tinând o cale cu totul logica unilaterala si falsa a formelor confesionale apusene, ce s-a prabusit si continua sa cada în prapastia groaznica a rationalismului si a necredintei. Tinem sa facem stiut faptul ca aceste teorii înscriindu-se în duhul actual de globalizare, fac în mintea si practica unor "teologi" ortodocsi ca viabila comuniunea "in sacris" dintre catolici, protestanti si ortodocsi.


Sfântul Ciprian spune ca "cel care nu pastreaza unitatea bisericeasca nu împlineste legea lui Dumnezeu, nu pastreaza credinta Tatalui si a Fiului, nu pastreaza viata si mântuirea." Însa pastrarea unitatii bisericesti presupune integrarea în Biserica una. Asa-zisa teorie a ramificatiilor introduce separarea în natura Bisericii. În felul acesta nu poate exista Biserica una. Teoria ramurilor vede Biserica sociologic si nu teologic. O vede ca trup al crestinilor, ca asociatie, si nu ca trup al lui Hristos. "Aceasta viziune sociologica despre Biserica s-a împropriat în conceptia catolica mai ales dupa Conciliul II Vatican (1958-1966), motivând teologic unitatea cu Papa. Este o teorie secularizanta, care se aliniaza cu mondializarea."

Din acelasi unghi de vedere si recunoasterea confesiunilor si sectelor ca "biserici surori" este foarte înselatoare deoarece submineaza unitatea de credinta a crestinilor. Din punct de vedere eclesiologic însa, Biserici surori, dupa schisma, sunt între ele numai Bisericile ortodoxe locale, care pastreaza si propovaduiesc nealterat adevarul de credinta. De altfel, prin documentul Comisiei pentru Învatatura de Credinta, romano-catolicismul revine la a sustine o pozitie mai veche prin care "Biserica universala, una, sfânta, catolica si apostolica nu este sora, ci mama tuturor celorlalte Biserici locale". Aceasta redefinire a notiunii de biserici surori în optica romano-catolicismului se integreaza foarte bine cu dorinta de înglobare a tuturor denominatiunilor crestine sub tiara papala, lasându-le ritul dar cerându-le credinta si dependenta canonica.

Dar sa lasam cuvântul unui luptator al cuvintelor, Sfântul Iustin Popovici, marturisitor al Bisericii Sârbe, care descrie unitatea Bisericii astfel: "Urmând pe Sfintii Apostoli, Parintii si Dascalii Bisericii marturisesc cu dumnezeiasca întelepciune serafimica si râvna heruvimica unitatea si unicitatea Bisericii Ortodoxe. Ca atare, este de înteles râvna înflacarata a Sfintilor Parinti ai Bisericii fata de orice despartire de Biserica si cadere din Biserica si atitudinea lor aspra fata de erezii si schisme. În aceasta privinta, de exceptionala însemnatate divino-umana sunt sfintele Sinoade Ecumenice si Locale. Potrivit duhului si pozitiei lor de hristica întelepciune, Biserica Ortodoxa este nu numai una, ci si unica. Dat fiind ca Domnul Hristos nu poate avea mai multe trupuri, în El nu pot fi mai multe Biserici. Din punct de vedere ontologic, despartirea sau împartirea Bisericii este cu neputinta. Ca atare, niciodata nu a existat vreo împartire a Bisericii, ci au existat si vor exista despartiri de Biserica, asa cum vitele care de buna voie ramân sterpe si cad uscate din Via divino-umana cea vesnic vie (Ioan 15, 1-6). Din Biserica cea una, unica si de nedespartit a lui Hristos s-au despartit si au cazut în felurite vremuri ereticii si schismaticii, si prin aceasta au încetat a mai fi madulare ale Bisericii si de un trup cu trupul ei divino-uman. Astfel au cazut mai întâi gnosticii, apoi arienii, pneumatomahii, monofizitii, iconomahii, romano-catolicii, protestantii, uniatii, precum si toti ceilalti care alcatuiesc legiunea eretico-schismatica."
Trecând peste motivele politice si manevrele de culise din vremea anului 1054, putem spune ca practic "Biserica" Vechii Rome, aflata sub jurisdictia papei, s-a rupt de Biserica Ortodoxa. Divizarea Bisericii ontologic este cu neputinta, pentru ca niciodata n-a fost si nu poate fi o divizare a Bisericii. De-a lungul timpurilor s-au produs si se vor produce doar separari de Biserica, unitatea Bisericii ramânând strâns legata de unitatea Capului ei, Domnul Iisus Hristos, iar Sfântul Ioan Gura de Aur spune ca "între trup si cap nu exisa loc pentru nici un interval, cel mai mic interval ne-ar face sa murim".

Toata aceasta eclesiologie ortodoxa a fost rastalmacita prin mândria gândirii apusene, si s-a pagânizat de la un secol la altul de catre toti filozofii "teologi" latini, ce voiau sa-si arate superioritatea fata de teologia greaca, culminând în anul 1870, când la Conciliul I Vatican s-a promulgat dogma infailibilitatii pontificale.
Infailibilitatea este o însusire naturala divino-umana si o functie naturala divino-umana a Bisericii, în calitatea ei de Trup divino-uman al lui Hristos, al carui vesnic cap - Adevarul - e Cel de-al Doilea Ipostas al Prea Sfintei Treimi, Dumnezeul-om, Domnul Iisus Hristos.

"Si asa a fost timp de veacuri, pâna când în veacul trecut la anul 1870, la Primul Conciliu de la Vatican, toate acestea s-au contopit în dogma infailibilitatii papei. De atunci aceasta a devenit dogma centrala a papismului. De aceea în zilele noastre la Al Doilea Conciliu de la Vatican s-a tratat si aparat atât de staruitor si de abil intangibilitatea si imuabilitatea acestei dogme. Dogma aceasta are o însemnatate cât se poate de epocala pentru întreaga soarta a Europei, mai ales pentru apocalipsa ei, în care deja a pasit. Prin dogma aceasta toate umanismele europene si-au atins idealul si idolul: omul a fost declarat divinitate suprema, divinitate universala. Panteonul european umanist si-a dobândit Zeusul sau."
Sfântul Iustin Popovici spune despre papa: "dogma infailibilitatii papei din secolul al XIX-lea, respectiv a omului, nu este altceva decât renasterea pagânismului si a politeismului, renasterea axiologiei si criteriologiei idolatre. "Horribile dictu", dar si urmatorul lucru trebuie spus: prin dogma infailibilitatii papei a fost ridicat la rangul de dogma umanismul închinator la idoli, si în primul rând cel elin. A fost ridicat la rangul de dogma valoarea universala, a fost ridicata la rangul de dogma criteriul universal al culturii, civilizatiei, poeziei, filozofiei, artei, politicii si stiintei eline. Si toate acestea ce sunt? Pagânatate ridicata la rangul de dogma. În felul acesta a ajuns sa fie dogma autarhia omului european, dupa care timp de veacuri au nazuit cu înfocare toate umanismele europene.

Uzurpând prin dogma infailibilitatii în favoarea sa, adica în favoarea omului, toata puterea si toate drepturile care apartin numai Dumnezeului-om Domnului Hristos, papa s-a autodeclarat în fapt, Biserica în Biserica papista si a devenit în ea totul în toate.

Prin dogma despre infailibilitatea papei, papa a fost de fapt declarat drept Biserica si el, un om, a luat locul Dumnezeului-om. Acesta e triumful final al umanismului, dar este în acelasi timp si "moartea a doua" (Apoc. 20, 14; 21, 8) a papismului iar prin el si cu el, a oricarui umanism. Totusi, înaintea Adevaratei Biserici a lui Hristos care de la aratarea Dumnezeului-om Hristos exista în lumea noastra pamânteasca ca trup divino-uman, dogma despre infailibilitatea papei este nu numai erezie, ci o panerezie , fiindca nici o erezie nu s-a ridicat atât de radical si atât de integral împotriva Dumnezeului-om Hristos si a Bisericii Lui, asa cum a facut aceasta papismul prin dogma despre infailibilitatea papei - om".

Parintele Dumitru Staniloae înfatiseaza doctrina ortodoxa despre infailibilitatea papei cu urmatoarele cuvinte: "Daca nu-l avem pe Iisus Hristos în trairea harica, nu-l putem avea în nici un fel. Numai o singura persoana sta în legatura cu El: e papa. Toti ceilalti oameni sunt avizati în legatura cu papa, pentru a se bucura prin intermediul lui, prin intermediul unei fapturi asemenea celei inventate de arieni, de mântuirea în Iisus Hristos. Caracteristica fundamentala a crestinismului, care consta în surparea zidului despartitor dintre Dumnezeu si oameni (.) e înlaturata în catolicism într-o noua forma. Sobornicitatea crestina, însasi Biserica, trupul tainic al lui Hristos, e desfacuta din îmbratisarea iubirii atotprezente a lui Iisus Hristos si transformata într-o societate pur laica. (.) Iisus are o comunitate numai cu un anumit punct al spatiului si numai cu o persoana, cu papa în Vatican. (.) Tot ce conteaza e dependenta juridica de o persoana omeneasca. Misticul e transformat în juridic, viata în Biserica devine o preocupare de buna si uniforma orânduiala juridica. Cuvintele religioase nu mai exprima de aceea nici ele misterul unor experiente religioase directe, ci devin termeni juridici si rationalisti, de precizari pozitiviste, pamântesti."

"Biserica" latina îl pune pe credincios într-o falsa dilema: sau Papa este infailibil, sau Biserica este failibila. A accepta cea de-a doua ipoteza înseamna a reduce Biserica la o societate umana sau la un partid politic. A-l decreta pe papa infailibil înseamna a-l pune pe om în locul Dumnezeului-om. Biserica Ortodoxa nu cunoaste un intermediar între Om si Dumnezeu: "Pastorul este în cer, turma pe pamânt."
Biserica Ortodoxa, cu Sfântul Maxim Marturisitorul, marturiseste ca "daca în Taina, preotul este imaginea lui Hristos, el nu e deloc un vice-Hristos", iar cu Sfântul Ioan Gura de Aur crede ca: "Nu numai preotul atinge capul (celui botezat), ci si dreapta lui Hristos". Acestora li se opune cu totul dogma catolica despre sacramente, care prin ex opere operato - care gaseste de ajuns ca un preot sa pronunte cuvintele Domnului "Acesta este Trupul Meu." asupra pâinii si vinului, cu intentia de a face din ele Trupul si Sângele lui Hristos, pentru ca asa sa fie - face Taina independenta de rugaciune si pocainta. Toma d`Aquino împinge mai departe filozofia, spunând ca un preot poate sfinti Trupul si Sângele Mântuitorului si în afara contextului liturgic, rezultând ca rugaciunea de invocare a Duhului Sfânt numita epicleza - din cadrul rugaciunilor Sfintei Liturghii pentru sfintirea darurilor - devine de prisos iar participarea credinciosilor inutila. Astfel de misse, pe lânga caracterul pur teatral, aduc în sufletul credinciosilor golire duhovniceasca, le desacralizeaza fiinta mistica si produc dezbinare între minte si suflet, le rationalizeaza comportamentul, transformându-i în rigoristi si îndreptatori de sine. Înlaturarea lucrarii treimice si subminarea puterii divine cu cea a persoanei prelatului, face ca Taina sa nu mai aiba nici o lucrare sfintitoare iar împartasania sa fie golita de orice sacralitate.

Un exemplu concret al conceptiei legaliste a mântuirii este felul cum se practica taina pocaintei de catre romano-catolici. "Pocainta si marturisirea se desfasoara ca un proces. Cel ce se spovedeste îsi spune pacatele, despartit de duhovnic si necunoscut de el (în binecunoscuta camaruta de lemn), primindu-si penitenta si iertarea. Asadar, nu exista legatura pastorala personala si partasire bisericeasca, ci o legatura legala si impersonala. Precumpaneste absolvirea legala a pacatosului, iar nu iertarea, întoarcerea si reasezarea sa în casa parinteasca (Biserica) si îmbratisarea parinteasca."

Vorbind despre Botez, canoanele si tâlcuirile Sfintilor Parinti sunt lamuritoare si intransigente, iar aplicarea lor cu acrivie de-a lungul vremii a tinut în trezvie constiinta ortodoxa a românilor. Privind istoria bisericeasca, observam ca odata cu schisma din 1054 au aparut si divergentele referitoare la cult si practicarea lui. Dupa scurte perioade de "reconcilieri" pâna în 1439, totusi în 1756 patriarhii ortodocsi de Alexandria, Ierusalim, dar mai ales Chiril V al Constantinopolului au cerut oficial rebotezarea latinilor si a protestantilor în sinodul de la Istambul, în Rusia si Grecia s-a cerut acelasi lucru în 1667, iar Pidalionul de la Neamt pecetluieste prin acestea:

Canonul 46 - "Episcopul, sau Presbiterul, ereticesc botez primind, sau jertfa, a se caterisi poruncim. Ca ce conglasuire este lui Hristos cu veliar? Sau ce parte Credinciosului cu necredinciosul? [Apost: 47, 68; Sobor 2: 7; Sobor 6: 95; Cartag: 1; Vasilie: 1, 20, 47, 2, Cartag: 6, 15] "

Canonul 47 - "Episcopul, sau Presbiterul pe cel ce are Botez dupa adevar, de-l va boteza din început, sau pe cel spurcat de catre cei necinstitori de Dumnezeu, de nu îl va boteza, sa se cateriseasca. Ca unul ce-si bate joc de Crucea, si de Moartea Domnului, si nu osebeste pe Ierei de catre minciunoierei. [Apost: 46, 68; Sobor 2: 7; Sobor 6: 95, 84; Carhid: 1]"

Canonul 68 - "Daca vreun Episcop, sau Presbiter, sau Diacon ar primi a doua hirotonie de la oarecine, sa se cateriseasca si el si cel ce l-a hirotonisit. Fara numai de ar dovedi, ca de la eretici are hirotonia. Ca cei ce de unii ca acestia sunt botezati, sau hirotonisiti, nici credinciosi, nici Clerici este cu putinta a fi. [Apost: 46, 47; Sobor 1: 8; Sobor 2: 7; Sobor 6: 95; Cartagina: 57, 77, 101]"
Canonul 50 - "Daca vreun Episcop, sau Presbiter nu va savârsi trei afundari ale unei Taine, ci o afundare, care se da întru Moartea Domnului, sa se cateriseasca. Ca nu a zis Domnul întru Moartea mea botezati. «Ci mergând, învatati pe toate neamurile, botezându-i pe ei în Numele Tatalui, si al Fiului, si al Sfântului Duh» [Matei 28: 19]. [Sobor 2: 7]"

La rânduiala Sfântului Botez se aminteste în Molitfelnic de cuvântul Sf. Simeon al Tesalonicului despre nasii la botez care trebuie sa fie ortodocsi, nicidecum eretici sau necunoscatori ai drepte credinte . Daca nasii trebuie sa fie ortodocsi botezati, cum numai mirunsi ar trebui sa fie primiti penitentii catolici? Nu ne vine usor a crede ca din omisiune, numai cap. 62 al pomenitului sfânt este amintit în rânduiala botezului, ci se cuvenea a arata si cele mai dinainte în care spune: "Iar de când s-au întâmplat izvodirea pentru dumnezeiescul Simbol, nu-1 mai avem pe Papa adevarat nici Apostolesc, nici Parinte." Daca cenzuratul Molitfelnic din `92 si urmatoarele ar urma Molitfelnicului bogat , la fila 314 am fi gasit lamurirea urmatoare: "Dar dupa cum se vede în cartea ce se numeste Aratare sau adunare pe scurt a Dumnezeiestilor Dogme ale credintei arata pentru îndumnezeitorul Botez cu mii de marturii de la toti Sfintii Prooroci, Apostoli, Ierarhi, prea înteleptii Dascali, ca cel ce nu se va boteza în trei afundari si în trei chemari ale Sfintei Treimi, sau va fi stropit, nu este desavârsit botezat. De aceea dar în puterea acestor prea mari marturii, zicem ca tot felul de eretic si apusean sa se boteze desavârsit cu toata orânduiala, iar nu numai cu ungere de mir."

În mod inexplicabil, poate datorita rugaciunilor savârsite la întrunirile ecumenice din ultima jumatate a secolului, rigorismul Sfintilor Parinti a fost înmuiat în practica actuala bisericeasca, ajungând pâna la a recunoaste Botezul catolicilor prin stropire si a le face primirea în Biserica Ortodoxa doar prin ungerea cu Sfântul Mir si lepadarea verbala de papism, considerându-se despre acestia ca fiind doar înselati în unele privinte neesentiale de credinta. Sa ne aducem aminte ca de-a lungul vremurilor, Biserica a dat dovada de o larga întelegere sau pogoramânt, facut tocmai pentru îndreptarea si întoarcerea la dreapta credinta a ereticilor, dar de aici si pâna la a recunoaste tainele ereticilor ca valide, abuzându-se de iconomia si dragostea Bisericii - cea care nu se bucura de nedreptate ci se bucura de adevar - este o dovada clara de orbire duhovniceasca, data în vileag de însusi dumnezeiescul Hrisostom care zice: "Ca a iconomisi se cuvine unde nu se face calcare de lege", iar tâlcuirea Canonului 46 Apostolic din Pidalionul de la Neamt întareste: "Cu adevarat rea iconomie este aceasta, când printr-însa, nici pe Latini putem ai întoarce, si noi calcam scumpatatea sfintitelor Canoane, si primim minciunobotezul ereticilor. Iar cum ca cu iconomie s-au facut închipuirea aceea, dintru aceasta este aratat, ca pâna atunci rasaritenii botezau pe apusenii cei ce se întorceau. Precum o marturiseste aceasta localnicul Sobor cel din Laterano Romei, care s-a facut la anul de la Hristos 1215 ca zice acesta în Canonul 4 ca rasaritenii nu liturghiseau, acolo, unde mai-nainte ar fi liturghisit apusean, de nu ar fi facut mai-nainte apa sfânta, spre curatire. Si apoi zice, ca Rasaritenii al doilea boteza pe Apusenii cei ce veneau la Biserica Rasaritului, adica ca pe unii ce nu aveau botez sfânt si Apostolesc. (Dodecavivlion a lui Dositei foaia 8, 24)."
Consideram pilduitoare si vrednice spre luare aminte doar marturiile Sf. Nicodim Aghioritul, Sfântul Ioan Iacob Hozevitul si ale lui Paisie Velicicovschi în a lamuri aceasta problema. În raspunsul catre Patriarhul Grigorie al V-lea al Constantinopolului, sfântul parinte Nicodim sfatuieste despre botezul unui calugar transilvanean "molipsit de întinaciunea latinilor" ce a fost botezat prin stropire, ca "sa fie botezat cu botezul Bisericii noastre de Rasarit" urmând apoi sa primeasca, dupa o duhovniceasca sfatuire, si Taina Calugariei . Se vede cât de mult se nesocotea în acea vreme botezul prin stropire si cum procedau sfintii cu dragoste de adevar. Profund cunoscator al canoanelor Bisericii, Sfântul Ioan Iacob nici macar nu primea a sta de vorba cu catolicii pâna ce acestia nu se botezau , iar din timpul Cuviosului Paisie asa a ramas marturia: "Iara prea cuviosul asupra tuturor celor ce venea de supt stapânirea papii, savârsea aceasta mare taina a Botezului, fara de nici o împiedicare sau îndoire, ca pre o prea de nevoie, la mântuirea omului" si înca "Au ereticii râmleni (romano-catolici, nn) cu al lor papa? Bine stiu ca vei zice ca sunt eretici si de vreme ce sunt eretici, precum si adevarat sunt, atunci Sfânta noastra Biserica îi afuriseste pe dânsii. Si pe care Sfânta Biserica îi afuriseste, si eu, împreuna cu Biserica, fiul ei fiind, îi afurisesc" iar despre uniati: "Ca pentru alte rataciri si erezii râmlenesti, ce nu se cuvine de acum sa si mai vorbim ca si cu toate ereziile cele râmlenesti s-au amestecat si cu ele se unesc si uniatii, precum sufletul de trup. Si cum le va fi lor nadejde de mântuire? Nicidecum. Numai pentru Botez îti voi vorbi tie din Scripturi, fara de care nu poate avea nimeni nadejde de mântuire."

Sa vedem însa indicatiile din Catehismul Bisericii Catolice despre administrarea Botezului: "În caz de necesitate, orice persoana, chiar nebotezata, poate sa boteze daca are intentia ceruta. Intentia ceruta este sa vrea sa faca ceea ce face Biserica atunci când boteaza si sa foloseasca formula baptisimala trinitara" (Cap. 1256) iar mai jos declara ca: "A lega eficacitatea numai de materializarea rugaciunilor sau semnelor sacramentale în afara dispozitiei interioare pe care acestea le pretind, înseamna a cadea în superstitie" (Cap. 2111).
"Zice înca si Dumnezeiescul Hrisostom (în voroava cea "La început era cuvântul") "Nu te amageasca pe tine o ascultatorule adunarile ereticilor, ca au Botez dar nu luminare. Si se boteaza cu trupul, iar cu sufletul nu se lumineaza." Ci si sfântul Leon în epistolia cea catre Nichita zice: "Nici un eretic da sfintenie prin taine." Iar Ambrosie în cuvântul cel pentru cei ce se catehisesc, zice: "Botezul celor rau cinstitori de Dumnezeu, nu sfinteste."

Abaterea dogmatica si canonica a retras latinilor Duhul Sfânt, daca nu au Duhul Sfânt nu au har, iar daca nu au har nu au preotie, daca nu au preotie nu au Sfinte Taine, daca nu au Sfinte Taine nu au mântuire. Tocmai lipsa Duhului Celui Sfânt si datator de viata face din tainele latinilor un teatru vrednic de plâns, în care omul implora harul unui dumnezeu faurit dupa trebuintele si placul sau.

Totusi se vorbeste mult despre scrierile si vietile sfintilor catolici. Dar este de ajuns sa ai câteva viziuni cutremuratoare, sa radiezi de cuviosie si sa te supui papei, pentru a fi declarat sfânt chiar înainte de moarte. Amintim doar de Toma d`Aquino (?1274) care în timpul somnului a fost pus la fiert în apa cu ulei si dupa o înselatoare lumina si stigmatizare, carnea s-a desprins de oase, acestea au fost declarate relicve sfinte, au fost puse în tuburi de aur dinainte pregatite si au fost raspândite la diverse abatii si catedrale . Câta deosebire de sfintii nostri ortodocsi, care nu conteneau în a-si vedea pacatele si a respinge orice slava vizionara. Este bine sa stim ca dupa schisma catolicii nu mai au sfinti, marturie ramânând lipsa moastelor întregi. Pentru a putea pecetlui sirul minunilor dumnezeiesti facute pentru vadirea înselarii catolice, amintim numai prabusirea zidurilor Manastirii Xiropotamu din Muntele Athos la anul 1274, asupra nefericitilor ieromonahi ce amenintati fiind cu moartea au cutezat sa savârseasca în biserica manastirii liturghia latina.
În fata încercarilor habsburgilor care stapâneau Transilvania din 1688, pe la mijlocul veacului al XVIII-lea s-au ridicat împotriva unirii fortate cu Roma, nenumarati aparatori ai dreptei credinte ce au fost batuti, întemnitati, alungati si martirizati. Pomenim aici pe mucenicul Oprea (Miclaus) din Salistea Sibiului, preotul Moise Macinic din Sibiel, preotul Ioan din Gales, precum si ieromonahul Visarion Sarai, care prin puterea cuvântului a întarit credinta stramoseasca si a stârnit oprobiul ereticului episcop unit de atunci, Inochentie Micu, care scria: "La îndemnul lui, în multe locuri poporul nu mai merge la biserica, nu se serveste de preotii uniti, mortii si-i îngroapa fara prohod si fara mângâieri duhovnicesti, copii si-i boteaza prin femei batrâne si se întâmpla si alte pagube duhovnicesti de felul acesta." Tot în aceeasi perioada s-a ridicat si ieromonahul Sofronie de la Cioara, care prin diferite scrisori, memorii si proclamatii a reusit ca la 18 februarie 1761 la Alba Iulia sa adune un "Sinod" ale carui hotarâri a dat peste cap cei 60 de ani de robie pagâna, zeci de sate lepadând uniatia. Drept urmare, Maria Tereza a împuternicit pe generalul Bukow a distruge cu tunurile cele aproximativ 200 de schituri si manastiri care existau pe atunci în Transilvania. În urma acestei barbarii, practic, n-a mai ramas nici urma de viata monahala ortodoxa, Biserica ducându-si crucea prin codrii si munti.

Lupta împotriva uniatilor catolici a dat de partea ortodocsilor marturisitori si mucenici si a demonstrat istoriei ca Ortodoxia iese biruitoare chiar si atunci când toate altarele de piatra sunt pângarite si distruse, si ca Ortodoxia va ramâne vesnica si lucratoare în altarele inimilor celor ce-L iubesc pe Dumnezeu.
Integrarea în Biserica Ortodoxa nu poate fi realizata prin Taine care se savârsesc în afara limitelor sale canonice. Mântuirea omului se realizeaza numai în Hristos si în Biserica, dar în acelasi timp nu putem sista lucrarea Bisericii, deci implicit a Duhului Sfânt, numai la limitele canonice. Dar daca omul nu se încorporeaza în Trupul Bisericii, nu se împartaseste de Sfintele Taine si nu lucreaza virtutile, nu va avea parte de mântuire. "S-a observat din istoria Bisericii ca, în perioadele când crestinii deveneau mai secularizati, s-au alcatuit si mai multe canoane, astfel ca poporul sa discearna nestatornicia sa duhovniceasca, sa deosebeasca binele de rau si sa fie calauzit pe calea spre mântuire. Gresita folosire a legii, prefacând-o din mijloc în scop, din leac în ideologie, este legalismul nesanatos care întemeiaza dreptatea fariseica si îndreptatirea de sine care nu mântuiesc pe om."
Tocmai aici intervine diferenta. Daca acum o mie de ani s-a produs o ruptura în Biserica numita Schisma, astazi nu mai putem vorbi de acelasi lucru în biserica latina, deoarece aceasta, dimpreuna cu toti teologii si papii ce au urmat ruperii, au alunecat încet dar sigur spre erezie, ajungând astazi sa putem vorbi despre "teologia" catolica ca despre un sistem filozofic evoluat, iar despre eclesiologia latina ca un stil arhitectonic futurist, în care omul prin papa tine locul lui Dumnezeu pe pamânt si tot el distribuie contribuabililor locuri în rai prin diverse indulgente si dispense . Daca în primii ani de dupa Schisma reprimirea latinilor în Biserica Ortodoxa se facea doar prin Mirungere - lucru pe deplin justificat deoarece atunci înca mai aveau Botezul Bisericii Apostolice - astazi departarile dogmatice si abaterile canonice impun Bisericii Ortodoxe si clerului slujitor rebotezarea catolicilor, pentru a le deschide sufletul spre calea cea dreapta a mântuirii si a împiedica infuziunea de credinciosi hibrizi, de pseudo-ortodocsi mostenitori ai razvratirii si egocentrismului latin ce ar putea isca dihonie în sânul Bisericii.
Se cuvine asadar a nu ne lasa purtati de facatorii de basme care cauta cu dinadinsul a ne dovedi necesitatea unei depline reforme a teologiei în favoarea aplicarii studiului comparat istoric în sfera religiei, a emanciparii fata de autoritatea supranaturala a Bibliei si a admiterii principiului dezvoltarii dinamice a credintelor religioase - contra neschimbabilitatii dogmelor.

Catolicismul roman plecând de la aceasta idee, tinde tocmai la întemeierea unei împaratii universale, tinde la întemeierea acelei Civitas Dei, care sa uneasca toata omenirea într-un organism bisericesc cu un singur cap. Dar întrucât el pricepe crestinismul numai unilateral si orizontal, aceasta tendinta fireasca si legitima a crestinismului a degenerat într-o tiranie cruda, împotriva careia se revolta simtul national. Pricepând crestinismul ca o noua teocratie politica, asemenea celei a Vechiului Testament, catolicismul roman în activitatea sa unificatoare n-a pasit în calitate de Biserica, ci în calitate de stat, de imperiu puternic, care ar fi având dreptul sa înghita toate popoarele si statele.

Nu exista viclenie a vremii împotriva careia Biserica Ortodoxa sa nu aiba leac: se ridica împotriva celorlalte "biserici" prin unicitate, se înradacineaza si creste în viata neamului prin sfintenie, se opune globalizarii prin sobornicitate si se ocârmuieste spre adevar prin ascultarea apostoleasca.

Totdeauna unitatea Bisericii merge dimpreuna cu unitatea de credinta si pururea învatatura Mântuitorului viaza în învatatura Apostolilor si a Sfintilor Parinti. Niciodata întocmirile Bisericii nu vor fi perimate sau clasate drept ultra-rigoriste, niciodata Sinoadele ecumenice nu au contrazis sau exclus vreun canon formulat la Sinoadele anterioare, niciodata Sfânta Traditie nu va fi supusa revizuirii sau reînnoirii moderniste, niciodata nu ne vom aseza deasupra Bisericii prin împartasirea unor experiente personale ce contrazic experienta infailibila a Bisericii, niciodata nu vom reduce Biserica la vreo masura personala sau hotarâre statala, caci atunci când vom încuviinta cea mai mica dintre ereziile acestea atunci ne vom rupe de Trupul Bisericii si ne vom face hulitori ai Capului Ei, Mântuitorul si Domnul nostru Iisus Hristos.

Fata de toate aceste abateri de la învatatura Bisericii primare - adevarata Biserica ecumenica - Biserica Ortodoxa nu deznadajduieste si nutreste speranta ca pâna la urma adevarul va triumfa, iar biserica romano-catolica va reusi, cu ajutorul lui Dumnezeu, sa se elibereze ea însasi de greutatea apasatoare a inovatiilor sale dogmatice, cultice si disciplinare, întrucât aceste teorii dogmatice sunt cu totul straine de adevaratul duh al Evangheliei lui Hristos si continua sa împinga Apusul în bezna infailibilitatii mintii sale Marea Schisma-continuare de Agaton
MAREA SCHISMA

Schisma dintre Bizant si Roma a fost, negresit, evenimentul cel mai tragic al istoriei Bisericii; lumea crestina s-a rupt în doua jumatati, iar aceasta sciziune ce dureaza înca, a determinat în buna masura destinul Rasaritului, ca si cel al Apusului. Biserica Rasaritului, care este esentialmente adevarata Biserica a lui Hristos, si-a vazut limitat câmpul cultural si geografic de actiune; pe plan istoric, ea s-a confundat doar cu lumea bizantina.

Cât despre Biserica Apusului, ea a pierdut echilibrul doc-trinar si ecleziologic al crestinismului primar, iar acest deze-chilibru a provocat Reforma din secolul al XVI-lea.

La originea schismei se gasesc, legate inextricabil, mo-biluri teologice si neteologice. Ar fi zadarnic sa le negam pe unele sau pe altele. Ratiunile propriu-zis teologice vor fi în final determinante, deoarece ele vor împiedica solutionarea dificulta-tilor si vor provoca esecul tentativelor de unificare. Ele consti-tuie, pâna în ziua de azi, obstacolul major de care se împiedica bunavointa "ecumenica".
Începând înca din secolul al IV-lea, între Rasaritul si Apusul crestin se facea deja simtita o tensiune ecleziologica ce privea statutul papei în Biserica. Aceasta tensiune latenta a crescut de-a lungul timpului, transformându-se în secolul al IX-lea într-o opozitie deschisa.

Conflictul va avea ca fundal politic aparitia, în Occident, a imperiului carolingian.
Papa devenise din 754-755 si sef de stat. Regele francilor, Pepin cel Scurt, care fusese chemat de papa în ajutorul sau, îi daruieste acestuia din urma teritoriul cucerit de la longobarzi, în Italia centrala, sub denumirea de "Patrimonium Sancti Petri". Creându-si astfel un stat terestru, papa se emancipeaza de sub puterea politica a Bizantului, ba mai mult, face concurenta Imperiului bizantin, în calitatea lui de sef al unui stat numit Republica Romanorum.

Pentru sustinerea si justificarea crearii unui stat papal terestru, papii s-au bazat pe doua documente neautentice:

1. Donatio Constantini, prin care pretindeau ca împaratul Constantin cel Mare ar fi donat Papei Silvestru I, Italia si cetatile ei, drept recompensa pentru ca l-ar fi vindecat de lepra prin baia botezului. Actul a fost dovedit neautentic în secolul al XV-lea de catre canonicul Laurentiu Valla din Florenta, deoarece se stie, dupa istoricul Eusebiu de Cezareea, ca împaratul Constantin cel Mare s-a botezat pe patul de moarte, cu câteva zile înainte de moartea sa, întâmplata la 22 mai 337, la Ancyrona, la marginea Nicomidiei; si

2. Decretaliile pseudo-isidoriene, o colectie de canoane si decrete, parte autentice, parte falsificate si parte imaginate, atribuite pe nedrept lui Isidor de Sevilla (? 636). Aceste decre-talii au folosit papei si pentru sustinerea suprematiei papale.
Spre sfârsitul secolului al IX-lea, Carol cel Mare, regele franc, a început sa emita pretentii la titlul de împarat roman. Neobtinând recunoasterea din partea Bizantului, el a decis sa surpe autoritatea Constantinopolului. Unul din mijloacele la care a recurs a fost acuzatia de erezie: împaratul Rasaritului nu putea sa mai pretinda succesiunea împaratilor crestini, deoarece «venera icoanele si marturisea ca Sfântul Duh purcede "de la Tatal prin Fiul" si nu "de la Tatal si de la Fiul"». Aceste acu-zatii, aduse de Carol în celebrele Carti caroline adresate papei în 792, se opuneau în mod clar deciziilor celui de-al saptelea Sinod Ecumenic de la Niceea (787) si deschideau interminabila controversa greco-latina asupra lui Filioque (adaugarea în Crez la formula "Duhul Sfânt, Care de la Tatal purcede" a expresiei "si de la Fiul", care nu exista în original). Mai multi episcopi si teologi franci s-au lansat atunci într-o controversa antigreaca sub patronajul curtii de la Aix-la-Chapelle.

Din fericire, Biserica Romei, acceptând patronajul politic pe care Carol i-l oferea, s-a opus cu fermitate atacurilor sale doctrinare împotriva Rasaritului. Papa Adrian I (772-795) si Leon al III-lea (795-816) au luat apararea Sinodului de la Niceea si au respins cu tarie introducerea lui Filioque în Simbolul de credinta. Totusi, în noaptea de Craciun a anului 800, Papa Leon al III-lea l-a încoronat la Roma pe Carol cel Mare, ceea ce a dus la o schisma politica între Apus si Rasarit.

Conflictele secolelor al IX-lea si al XI-lea vor izbucni atunci când interesele politice ale Imperiului franc se vor uni cu pretentiile canonice ale papilor împotriva Bizantului.

Începând cu secolul al VIII-lea, istoria papalitatii este dominata de problemele relatiilor cu imperiul carolingian. În secolul al VIII-lea si mai ales în secolele al X-lea si al XI-lea, episcopii Romei sunt aproape în întregime dominati de împaratii franci; papi curajosi vor reusi totusi sa se împotriveasca.

Dar, desi marii papi reformatori cautau independenta Bi-sericii, ei erau mostenitorii unei civilizatii carolingiene care se definise pe sine prin opozitie cu Rasaritul si se dezvolta în afara traditiei Sfintilor Parinti ai Bisericii: doar latina si occidentala, aceasta civilizatie era comuna papilor si împaratilor Apusului.

Papa Nicolae I (858-867) a fost un luptator pentru întemeierea unui imperiu spiritual mondial, în fruntea caruia sa troneze "urmasul Sfântului Petru". El sustinea ca detinatorul "scaunului apostolic" ar fi primit de la Iisus Hristos dreptul de a pastori pe toti credinciosii, ca unicul legiuitor al Bisericii, ca judecatorul suprem care poate sa judece si sa cheme spre justificare în fata tronului sau, nu numai pe clericii diferitelor dieceze, ci si pe episcopi, mitropoliti, ba chiar si pe patriarhi, dar nu poate fi judecat de nimeni, iar hotarârile sale au valoarea si puterea canoanelor. Acest punct de vedere a fost afirmat de sinodul Roman de la 863. Se mai preciza si ca orice abatere de la o dispozitie papala atrage dupa sine lovirea cu anatema.
El a împins pretentiile jurisdictionale si împotriva titularu-lui scaunului de la Constantinopol, amenintând cu depunerea pe Patriarhul Fotie. Desi a cautat sa separe puterea spirituala de cea lumeasca, s-a simtit judecatorul si duhovnicul suprem si nediscutat al principiilor lumesti, în chestiuni de natura biseri-ceasca.
Prin Nicolae I, papalitatea romana a cautat sa devina un imperiu lumesc, o teocratie pontificala.

Pe de alta parte, grecii îi acuzau pe apuseni de unele practici necanonice: celibatul clericilor, consumarea de animale sugrumate si de sânge, postul de sâmbata, mâncarea de oua si brânza în sâmbetele si duminicile Paresimilor, introducerea «missei» romane în locul Liturghiei ortodoxe, pictarea Mântui-torului sub forma unui miel, si mai ales învatatura ca Sfântul Duh purcede «de la Tatal si de la Fiul» - învatatura ce fusese impusa în tot imperiul carolingian.
Totodata exista si disputa privind provinciile Iliricului Oriental, Italia de Sud (Calabria), Sicilia si Creta, ce fusesera trecute de împaratul Leon III Isaurul sub jurisdictia Constanti-nopolului, pentru ca fusese acuzat de papa ca eretic, si asupra carora papa emitea pretentii permanent.

Un alt focar de conflict dintre Rasarit si Apus era faptul ca cea mai mare parte a tarilor slave fiind pe punctul de a adopta religia crestina, ezita în fata presiunilor politice si religioase venite din partea celor doua imperii rivale: Bizantul si imperiul franc. Pe rând, regii bulgarilor au primit sau au alungat clerul bizantin sau german (ce impunea noilor convertiti latina ca limba liturgica, si un ritual apusean care avea în liturghie cântarea simbolului de credinta cu Filioque), supu-nându-se jurisdictional fie Constantinopolului, fie Romei (unde Filioque nu fusese deocamdata admis).

Papa Ioan al VIII-lea a înteles pericolul ce-l reprezenta pentru unitatea crestina atitudinea predecesorilor sai imediati. A dat dreptate grecilor în problema limbilor liturgice si în cea a lui Filioque; trimisii sai la Constantinopol au condamnat laolalta cu întreaga Biserica a Rasaritului faimosul adaos "si de la Fiul" la simbol. Sinodul din 879-880 reprezinta un model al felului în care Biserica Ortodoxa întelege unitatea crestinilor: o unitate în credinta, careia primatul roman îi poate fi o marturie, dar a carui origine nu este aceasta.

Totusi cele doua popoare, grecii si romanii, cu predispo-zitii si înclinatii diferite, deosebiti prin limba, cultura si civilizatie, ajung în secolul al IX-lea sa nu se mai înteleaga, sa se priveasca chiar cu raceala si resentimente.

În secolele X si XI papalitatea a cunoscut una dintre cele mai profunde decaderi din istoria sa, demnitatea papala fiind obtinuta prin uneltiri, crime, intrigi de curte si favoruri josnice.

Papalitatea s-a amestecat si în certurile ivite la Constanti-nopol în jurul ocuparii scaunului patriarhal, marind astfel ura Rasaritului Ortodox contra Apusului Catolic. Împaratul Roman I Lekapenos a ridicat în 933 la patriarhie pe fiul sau Teofilact, înlaturând pe venerabilul Patriarh Trifon. Pentru ca actiunea lui sa fie canonica, a crezut potrivit sa se adreseze Bisericii Romei, rugând pe Papa Ioan al XI-lea sa recunoasca pe noul patriarh. Papa s-a grabit sa satisfaca dorinta împaratului. Dupa moartea nevrednicului Teofilact, patriarhii urmatori n-au voit sa se supuna Romei, asa încât dezacordul dintre Roma si Constanti-nopol a devenit si mai pronuntat.
În 1014 împaratul Henric al II-lea a venit la Roma pentru a fi încoronat de papa Benedict al VIII-lea si a obtinut ca la încoronare sa fie adoptat un rit germanic, adica în Liturghie crezul sa fie cântat cu Filioque. Ca urmare, din ordinul Patriarhului Serghie II, numele papei a fost sters din dipticele Bisericii din Constantinopol. Deci înca de la începutul secolului al XI-lea comuniunea în cele sfinte era efectiv rupta între cele doua "Rome".

Aceasta stare de puternica tensiune ce se instalase între Apus si Rasarit (mai ales disputele din Italia de Sud, apoi, pe lânga cele vechi, noile "inovatii" ale latinilor, dintre care introducerea unor obiceiuri mozaice în crestinism, întrebuintând azima în locul pâinii dospite la savârsirea Sfintei Euharistii, si altele), l-au hotarât pe Împaratul Constantin Monomahul sa convoace un sinod la Constantinopol.
Dar în secolul al XI-lea, spre deosebire de secolele anterioare, când tensiunile între Roma si Constantinopol se aplanasera, situatia avea aceasta latura tragica, ca, din pricina ignorantei reciproce, Rasaritul si Apusul pierdusera criteriul ecleziologic comun ce le permitea altadata sa se înteleaga. Pentru unii, scaunul Romei era criteriul unic al adevarului, pentru ceilalti, Duhul Adevarului odihnea asupra întregii Biserici si se exprima în mod natural pe calea sinodala.

Papa Leon IX a acceptat propunerea împaratului Constan-tin Monomahul si a trimis la începutul lui ianuarie 1054 o delegatie papala la Constantinopol, în frunte cu cardinalul Humbert. Nenorocirea a fost ca acesta, un om mândru si îngâmfat, nu-i putea suferi pe greci - spre exemplu, epitetele injurioase «câine murdar, musca-ti limba» adresate lui Nichita Pectoratul, staretul Manastirii Studion, care scrisese câteva scrisori împotriva latinilor, arata îndestul ura lui fata de greci; chiar cercetatorii si istoricii catolici se mira cum de a putut papa trimite în delegatie la Constantinopol niste soli atât de aroganti, violenti si mândri.

Împaratul i-a primit cu onoruri, ceea ce a marit si mai mult orgoliul delegatilor. Humbert si ceilalti au fost gazduiti la Manastirea Studion din Constantinopol. Patriarhul Mihail Cerularie, stiind ca nu se poate astepta la nimic bun din partea delegatilor latini, le-a comunicat ca toate chestiunile si neîntelegerile bisericesti vor fi discutate în sinod (totodata el punea si la îndoiala autenticitatea scrisorilor oficiale ale delega-tilor, deoarece papa era în acel moment prizonier al norman-zilor, si nu putea, se pare, sa semneze scrisori oficiale).

În fata reticentelor patriarhiei bizantine, cardinalul Humbert a compus un act de excomunicare, pe care l-a pus pe Sfânta Masa din Biserica Sfânta Sofia, prin care se aduceau grecilor acuzatiile cele mai neverosimile, învinuirea cea mai grosolana fiind aceea ca grecii ar fi scos(!) din Simbolul Credintei învatatura ca «Duhul Sfânt purcede si de la Fiul» - Filioque -, când se stie de oricine ca Sfânta Scriptura, Sfintii Parinti si Sinoadele ecumenice vorbesc lamurit numai de purcederea dintr-un singur izvor, din Dumnezeu-Tatal, iar nu din doua izvoare, din Tatal si din Fiul.
Din faptul ca au adus învinuiri neîntemeiate grecilor prin actul de anatematizare din 16 iulie 1054, se vede clar ca delegatii papali nu venisera la Constantinopol sa trateze frateste într-un sinod, ci sa impuna. În fond învinuirile aduse erau simple pretexte, caci dincolo de diferentele dogmatice, rituale si disciplinar-canonice, dincolo de raceala sufleteasca, dincolo de patimile politice si slabiciunile omenesti, adevaratul motiv al dezbinarii religioase din 16 iulie 1054 îl constituie conceptia ecleziologica gresita a catolicilor despre primatul papal, prin care episcopul de Roma se situeaza deasupra tuturor episcopi-lor si credinciosilor, aceasta conceptie fiind sustinuta cu tarie în continuare de catre papa.

Patriarhul Constantinopolului a raspuns anatematizându-i pe trimisi prin sinodul sau.

Este drept, cum spun multi cercetatori, ca contemporanii n-au socotit atât de grave evenimentele din 1054, ci ca abia mai târziu, prin cucerirea Constantinopolului, la 13 aprilie 1204, când cavalerii occidentali ai Cruciadei a IV-a au jefuit si pângarit Bizantul, despartirea creata s-a adâncit tot mai mult.

În secolele XIII-XV, sub presiunea crescânda a islamului, care ameninta din ce în ce mai mult Imperiul bizantin, s-au facut unele încercari de unificare între Constantinopol si Roma, deoarece papa impunea, ca prima conditie pentru a se primi un ajutor militar din Apus, unirea cu Roma.

Astfel, cea mai importanta încercare a avut loc la sinodul de la Ferrara-Florenta, din 1438-1439, unde li s-a impus ortodocsilor acceptarea celor "patru puncte florentine" (1. Papa este capul întregii Biserici; 2. Uzul de a savârsi Sfânta Împartasanie si cu pâine nedospita, «azima»; 3. Duhul Sfânt purcede de la Tatal si de la Fiul, «Filioque»; 4. Purgatoriu - în afara de rai si iad mai exista un loc curatitor). Dar, desi din cauza presiunilor politice, majoritatea participantilor au semnat un act de unire, Biserica Ortodoxa nu l-a recunoscut niciodata.
Asadar toate încercarile de unificare între Apus si Rasarit au fost si sunt sortite esecului, câta vreme nu se va reveni în Apus la Traditia Sfintilor Parinti. Caci, în ceea ce priveste primatul papal, critica antiromana nu se refera la Apostolul Petru însusi si la pozitia sa personala în sânul grupului celor doisprezece si în Biserica primara, ci la natura succesiunii sale. De ce Biserica Romana ar fi putut poseda privilegiul exclusiv al acestei succesiuni, atunci când Noul Testament nu dadea nici o informatie despre sacerdotiul lui Petru la Roma? Oare Antiohia si, mai ales Ierusalimul, unde Petru, conform cartii Faptelor, a jucat un rol de prim plan, nu ar fi avut mai mult decât Roma dreptul de a se numi "scaunul lui Petru"?

Desigur, bizantinii recunosteau Romei un primat onorific, dar acest primat nu avea, ca unica origine, faptul mortii lui Petru la Roma, ci un ansamblu de factori, între care cei mai importanti erau aceia ca Roma era o Biserica "foarte mare, foarte veche si cunoscuta de toti", dupa expresia Sfântului Irineu din Lyon, ca în ea se pastrau mormintele a doi apostoli "corifei", Petru si Pavel, si mai ales faptul ca era capitala Imperiului: faimosul canon 28 al sinodului ecumenic din Calcedon insista tocmai asupra acestui din urma punct.

În alti termeni, primatul roman nu era un privilegiu exclusiv si divin, o putere pe care episcopul Romei o poseda în virtutea unei porunci exprese a lui Dumnezeu, ci o autoritate formala, recunoscuta de Biserica prin sinoade.

Fara îndoiala ca papa nu putea, în aceste conditii, sa se bucure de un privilegiu de infailibilitate: daca prezenta sa, sau cea a trimisilor sai, era considerata necesara pentru ca un sinod sa fie "ecumenic", adica sa fie cu adevarat reprezentativ pentru episcopatul întregului imperiu - prezenta altor mari Biserici era de altfel considerata ca la fel de necesara -, opinia sa nu era niciodata socotita ca adevarata de la sine.
Bisericile Rasaritului puteau trai veacuri la rând în afara comuniunii romane fara sa le pese prea mult de aceasta situatie, iar al VI-lea sinod ecumenic nu a avut nici o retinere în a condamna memoria papei Honorius pentru sustinerea pe care acesta o acordase ereziei monotelite.

Pentru bizantini nu se putea pune problema de a considera cuvintele lui Hristos, adresate lui Petru - Tu esti Petru, si pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea (Matei 16, 18); Paste oile Mele (Ioan 21, 15-17) etc. - ca putându-se raporta doar la episcopii Romei si numai la ei. Interpretarea romana nu poate fi întâlnita, într-adevar, în nici un comentariu patristic al Scrip-turii, Parintii vazând în aceste cuvinte mai ales recunoasterea de catre Hristos a credintei în Iisus, Fiul lui Dumnezeu, marturisita pe drumul Cezareei. Petru este piatra Bisericii în masura în care el marturiseste aceasta credinta. Iar toti cei ce-l au ca model pe Petru si marturisirea sa, sunt si ei mostenitori ai fagaduintei: pe ei, pe credinciosi, este cladita Biserica.

Aceasta interpretare generala, pe care o întâlnim la Parinti, primeste totusi o corectie ecleziologica în literatura patristica: episcopii - toti episcopii - sunt într-adevar investiti cu un dar special al învataturii. Însasi functia lor consta în a proclama adevarata credinta. Ei sunt deci ex officio succesorii lui Petru. Aceasta conceptie, pe care o gasim exprimata cu claritate de Sfântul Ciprian al Cartaginei (secolul al III-lea) si pe care o regasim de-a lungul întregii istorii a traditiei Bisericii, a fost reluata de teologii bizantini.

Deci în conflictul ce opunea Apusul si Rasaritul era în ca-uza o profunda divergenta ecleziologica. Aceasta divergenta pri-vea natura puterii în Biserica si, în fond, natura Bisericii însasi.

Pentru Rasarit, Biserica era, înainte de toate, o comuni-tate în care Dumnezeu era prezent sacramental; Sfintele Taine sunt modalitatea prin care sunt comemorate moartea si învierea Domnului si prin care a doua Sa venire este anuntata si anticipata. Or, plenitudinea acestei realitati - deci, totodata, plenitudinea adevarului si a slujirii - este prezenta în fiecare Biserica locala, în fiecare comunitate crestina reunita în jurul mesei euharistice si având în fruntea sa un episcop, succesor al lui Petru si al celorlalti apostoli.

Într-adevar, un episcop nu este succesorul unui singur apostol si are putina importanta faptul ca Biserica sa a fost întemeiata de Ioan, Pavel sau Petru, sau ca are o origine mai recenta si mai modesta. Functia pe care o ocupa presupune ca învatatura sa este conforma propovaduirii comune a apostolilor carora Petru le era purtator de cuvânt, ca el ocupa la masa euharistica însusi locul Domnului, ca este, dupa cum scria în secolul I Sfântul Ignatie al Antiohiei, "icoana a Domnului" în comunitatea pe care o conduce. Aceste sarcini episcopale sunt esentialmente aceleasi la Ierusalim, la Constantinopol sau la Bucuresti, iar Dumnezeu nu ar putea acorda unei Biserici privilegii aparte, pentru ca El le daruieste tuturor plenitudinea.

Bisericile locale nu sunt totusi comunitati izolate unele de altele; ele sunt unite prin identitatea lor de credinta si marturisire. Aceasta identitate se manifesta mai cu seama cu ocazia sfintirilor episcopale ce necesita reunirea mai multor episcopi. Pentru a face mai eficace marturia Bisericilor, pentru a rezolva problemele comune, sinoadele locale s-au reunit periodic începând cu secolul al III-lea si treptat s-a stabilit între Biserici o "ordine" de fapt.

Aceasta "ordine" ce comporta un primat universal - cel al Romei, apoi cel al Constantinopolului - si primate locale (mitropoliti, azi conducatori ai Bisericilor "autocefale") este totusi susceptibila de modificari; ea nu este de esenta ontologica, nu încalca identitatea fundamentala a Bisericilor locale si este supusa formal marturisirii unanime a unei unice credinte ortodoxe. Altfel spus, un primat eretic va pierde în mod necesar orice drept al primatului.

Se vede astfel unde se afla radacina însasi a schismei dintre Rasarit si Apus. În Apus, papalitatea, la capatul unei lungi evolutii de-a lungul timpului, pretinde, conform hotarârilor din 1870, o infailibilitate doctrinara si, în acelasi timp, o jurisdictie "imediata" asupra credinciosilor. Episcopul Romei este deci criteriul vizibil al adevarului si conducator unic al Bisericii universale, fara ca totusi sa posede puteri sacramentale diferite de cele ale altor episcopi.

În Biserica Ortodoxa, nici o putere de drept divin nu ar putea exista în afara si deasupra comunitatii euharistice locale constituita de ceea ce numim azi o "dieceza". Ierarhia episcopilor si relatiile dintre ei sunt reglate de canoane si nu au un caracter absolut. Nu exista deci nici un criteriu vizibil al adevarului, în afara consensului Bisericilor a caror cea mai naturala expresie este sinodul ecumenic. Totusi chiar acest sinod - am vazut aceasta mai sus - nu are o autoritate de la sine, în afara si deasupra Bisericilor locale, si nu este decât expresia si marturia acordului comun. O adunare formal "ecumenica" poate chiar sa fie respinsa de Biserica (exemple: Efes 449, Florenta 1438-1439). Permanenta adevarului în Biserica este deci un fapt de ordin supranatural, asemanator în toate privintele realitatii Sfintelor Taine. Eficacitatea sa este accesibila experientei religioase, însa nu examenului rational, si nu ar putea fi supusa normelor de drept.

Unitatea Bisericii este înainte de toate o unitate în credinta si nu o unitate de administratie; într-adevar, unitatea adminis-trativa nu poate fi decât expresia unei comune fidelitati fata de adevar. Daca unitatea de credinta ar fi putut fi determinata de un organism vizibil si permanent, controversele dogmatice ale primelor secole, sinoadele si luptele Parintilor nu ar fi avut nici un sens. Înca si azi, orice realipire la Biserica a comunitatilor separate de ea presupune în mod unic si inevitabil acordul lor asupra credintei.

Între Roma si Ortodoxie, orice viitor dialog va trebui deci în mod necesar sa fie purtat asupra rolului pe care îl acorda înca ecleziologia romana bisericii locale si episcopatului.

Dupa Vatican I, papa este judecatorul ultim în materie doctrinara si, pe de alta parte, exercita o jurisdictie "imediata" asupra tuturor catolicilor. Iar dupa Vatican II - în ciuda sperantelor care erau cu privire la acest conciliu, si cu toate ca afirmatiei categorice din 1870 i se aduce o oarecare corectiva (aducând o definitie a episcopatului care, în unele privinte, coincide cu principiile ecleziologiei ortodoxe) -, papa Paul al VI-lea a subordonat colegialitatea episcopala autoritatii prima-tului papal, ceea ce nu se întâmplase la Conciliul I Vatican, zicând ca "Colegiul sau corpul episcopal - se subliniaza în acea hotarâre de la Conciliul II - nu are autoritate decât numai împreuna cu pontiful roman, succesorul lui Petru, iar puterea primatului acestuia ramâne întreaga asupra tuturor, fie pastori, fie credinciosi".

Biserica Catolica învata gresit urmatoarele puncte doctrinare mai importante:
a) Filioque. Catolicii zic ca Duhul Sfânt purcede si de la Tatal si de la Fiul. Aceasta greseala dogmatica este cea mai grea. Sfântul Evanghelist Ioan spune ca Duhul Sfânt purcede de la Tatal si este trimis în lume prin Fiul (Ioan 15, 26).
b) purgatoriul. Între rai si iad zic ca ar fi un foc curatitor numit purgatoriu, în care merg sufletele celor ce nu si-au ispasit pe pamânt anumite pacate, apoi se duc în rai. Nu scrie în Sfânta Scriptura si nici Sfânta Traditie nu vorbeste despre asa ceva.
c) suprematia papala. Papa este considerat de ei capul suprem al Bisericii crestine, adica loctiitorul lui Hristos pe pamânt; mai mare decât toti patriarhii - pozitie nerecunoscuta de Biserica Universala. Papa se numeste pe sine urmasul Sfântului Petru.
d) infailibilitatea papala. Conciliul I Vatican din 1870 a recunoscut "infailibilitatea papala", zicând ca papa nu poate gresi ca om, în materie de credinta, când predica, facându-l egal cu Dumnezeu, ceea ce iarasi este o dogma noua, respinsa de Biserica Ortodoxa .
e) azimile. Savârsirea Sfintei Euharistii cu azima, ca evreii, în loc de pâine dospita.
f) imaculata conceptie. Ei spun ca Maica Domnului este nascuta de la Duhul Sfânt, fara pacat stramosesc.
g) transsubstantierea. La sfintirea Sfintelor Daruri catolicii nu fac rugaciunea de invocare a Sfântului Duh, cum facem noi la Sfânta Epicleza. Ei zic ca Darurile se sfintesc singure, când se zice: Luati mâncati... si celelalte. Nu au rugaciunea de pogorâre a Duhului Sfânt peste Daruri.
h) celibatul preotilor. Preotii catolici nu se casatoresc. Sunt celibatari, împotriva hotarârilor Sinoadelor Ecumenice, care au decis ca preotii de mir sa aiba familie. Iar hirotoniile lor se fac în alt chip, nu prin punerea mâinilor, cum au predanisit Sfintii Apostoli si Sfintii Parinti, ci prin ungere ca în legea veche.
i) indulgentele papale. Învatatura despre indulgente, ca adica prin cumpararea unor biletele, date de papa, se iarta pacatele. Alta ratacire. Ei afirma ca sfintii lor au prea multe fapte bune, n-au ce face cu ele, le dau papei, iar el vinde aceste merite prisositoare spre iertarea pacatelor oamenilor care nu au destule fapte bune.
j) mirungerea. Catolicii nu miruiesc copiii imediat dupa Botez, ci la sapte-opt ani si numai arhiereii au dreptul acesta.

Totodata mai gresesc si cu urmatoarele :
- împartasania pruncilor nu o dau dupa botez îndata, ci o amâna pâna ajung la un numar de ani, din care cauza multi dintre copii mor nebotezati si neîmpartasiti;
- împartasirea laicilor numai cu Trupul, nu si cu Sângele Domnului;
- administrarea Botezului prin turnare si stropire cu apa, iar nu prin afundare;
- îngaduinta de a se mânca lapte, oua si brânza în Postul Mare si oricând carne de animale sugrumate;
- dezlegarea miercurii si a vinerii si a celor doua zile dintâi ale Postului Mare;
- nuntile lor se fac împotriva pravilei, ca se iau rudenii pâna si cei mai aproape;
- savârsesc mai multe liturghii într-o zi la acelasi altar;
- preotii si diaconii lor nu se împartasesc din acelasi potir cu credinciosii ca la noi;
- se împartasesc unii pentru altii;
- nici arhiereul lor, nici preotii lor nu fac slujbe în sobor;
- chipul calugaresc care dupa pravile este unul, ei îl desfac si îl împart în multe feluri;
- din cauza celibatului clerului moralitatea publica sufera.

Chiar si în cult, ea a introdus unele inovatii care o departeaza mult de Biserica primelor veacuri, ca de pilda statuile, muzica instrumentala, adorarea Inimii Domnului nostru Iisus Hristos, limba latina ca unica limba de cult si altele .
Asadar, pentru aceste abateri dogmatice, canonice, liturgice si traditionale, noi numim pe catolici schismatici si nu putem sa ne unim cu ei atâta vreme cât continua sa propova-duiasca în continuare aceste erezii.
04.09.2008 Catolicii au ucis multi parinti athoniti de Agaton
Arhim. Ghervasie PARASCHEVOPOULOS

Ne aflam în epoca în care Bizantul urmarea unirea Bisericii Ortodoxe Rasaritene cu ereticul papa de la Roma. Si aceasta pentru ca împaratul de atunci al Constantinopolului - Mihail al VIII-lea Paleologul (1259-1282), astepta de la papa Urban al IV-lea (1261-1264) sa ajute politic Imperiul Bizantin. Cu toate acestea, aceasta încercare a împaratului a întâmpinat o statornica împotrivire din partea patriarhului Iosif I (1267-1275).

Daca în alte situatii patriarhul era foarte credincios împaratului, în momentul în care împaratul a pus problema unirii, s-a împotrivit "si a declarat cu juramânt ca în nici un caz nu va semna unirea cu ereticul papa". Niciodata nu va recunoaste autoritatea papei care este potrivnica Evangheliei, Sfintei Traditii si canoanelor bisericesti.


Pretentiile papei în legatura cu unirea erau urmatoarele:

Juramânt de credinta din partea tuturor clericilor fata de papa;

Catehizarea poporului sa se faca în acord cu credinta papei de la Roma;

Cu precadere adaosul "Filioque" în Simbolul Credintei, adica învatatura ca Sfântul Duh purcede "si de la Fiul", iar nu numai de la Tatal;

Papa sa fie socotit ca asezat de Dumnezeu sa judece si sa hotarasca irevocabil si fara drept de apel în orice chestiune dogmatica. Fara drept de apel, adica sa nu se poata anula sau contramandata (dejuca) orice hotarâre a sa! "Sa fie, cu alte cuvinte, autoritate bisericeasca suprema". Si cum ramâne cu Sinoadele bisericesti, locale sau ecumenice?! Ei, acestea trebuie aerisite, deoarece papa a fost - dupa cum zic catolicii - mai presus si superior Sinoadelor locale si ecumenice. Dumnezeul meu, ce înaltare luciferica!!!

Aceleasi convingeri le nutrea si succesorul papei Urban al IV-lea, papa Clement al IV-lea (1265-1268). Dar si urmasul lui Clement, papa Grigorie al X-lea (1271-1276). Statornic crez al tuturor papilor! Aceleasi pretentii! Aproape aceleasi conditii pentru unire pe care le ceruse staruitor si împaratul. Împotrivirii fata de unire a patriarhului Iosif I s-au alaturat si multi teologi. Biserica toata. Dar aceasta împotrivire l-a mâniat din cale afara pe împarat. si într-o asa masura, încât a început prigoana. Pe unii i-a chinuit, pe altii i-a surghiunit, iar altora le-a confiscat averile. si un alt lucru: cel mai iesit din minte dintre toate. Desi tot poporul Constantinopolului era împotriva unirii cu ereticul papa, împaratul orbit de pizma, a cerut de la locuitorii orasului imperial impozitele pe 10 ani în urma!

De ce aceasta? Pentru ca împaratul redobândise Constantinopolul de la franci înainte cu 10 ani si pentru aceasta se considera pe sine ca proprietar al orasului!

Dupa aceea, delegatii sai s-au dus la Lyon, în Franta, unde papa convocase un sinod "unionist" si de unde acestia s-au întors cu propunerile de unire ale papei gata semnate.

Care erau propunerile pe care le-au semnat? Aceleasi pe care le-a cerut întotdeauna fiecare papa: adaosul "Filioque" în Simbolul Credintei, recunoasterea suprematiei papei si dreptul papei de a fi pomenit de catre patriarh la Dumnezeiasca Liturghie!

Urmarea? Semnarea acestor pretentii ale papei a stârnit în poporul ortodox al "Împaratesei cetatilor" un val de indignare si revolta. Aproape toti s-au împotrivit. Desigur, patriarhul Iosif I pentru ca s-a opus pe fata, a fost izgonit din scaunul patriarhal.

Si atunci?! O, atunci a fost ales patriarh latinocugetatorul Ioan al XI-lea Vekkos (1275-1282)! Imediat s-au ridicat împotriviri din rândurile clerului si ale poporului. Împotriviri din partea tuturor ortodocsilor! S-au împotrivit si s-au remarcat diferite persoane: Evloghia, sora împaratului, Andronic Paleologul, Ioan Paleologul, Manuil Paleologul, toti trei rude ale împaratului si viitori împarati si Isaac Raul. Împaratul si patriarhul au început sa-i sileasca pe toti spre acceptarea unirii prin cele mai tiranice mijloace. Înfricosatoare mucenicii: închisori, schingiuiri, orbiri, taierea limbii, ucideri. Un autor fizic si moral al acestor mucenicii fara de omenie era si patriarhul Vekkos!!!

Dar ne-am îndepartat de subiect! Trebuia totusi. Nu se putea altfel. Numai asa putem acum sa întelegem si prigoana parintilor de la Sfântul Munte Athos. Când împaratul si patriarhul au aflat de împotrivirea acestui castru al Ortodoxiei, a Sfântului Munte, si-au iesit din fire de mânie. Puse stapânire pe ei patima oarba a razbunarii. Auzi colo! Sa îndrazneasca sa se opuna rasa calugareasca porfirei împaratesti! Si alta! Fesul calugaresc al simplilor si smeritilor monahi de pe Athos sa desconsidere mitra patriarhala! Prigoana asadar. Prigoana si împotriva monahilor de la Athos, care daca s-au dovedit aroganti si au considerat tradare unirea cu antihristul papa, n-aveau decât sa plateasca aceasta împotrivire a lor cu sânge. Astfel trimisii latinocugetatori ai împaratului si fanaticii latini, înarmati cu dispozitii stricte si cu o puternica garnizoana, au ajuns la Sfântul Munte si au început crudele mucenicii si executari ale staretilor si parintilor "reactionari".

Sfânta Manastire Vatopedi. Oprire a sângelui si a muceniciei. Când, la propunerea lor de a se alatura unirii toti monahii, latinocugetatorii au întâmpinat hotarâta lor împotrivire, au început schingiuirile parintilor. Detasamentul multimii de soldati s-a dedat fara nici o ezitare la cele mai neauzite torturi conform cu dispozitiile pe care le aveau.

Dar viteji parinti!

Pentru credinta ortodoxa au considerat ca pe o favoare facuta lor a fi supusi acelei mucenicii fara de omenie. si cea mai mare cinste pentru ei era sa-si verse sângele pentru Sfânta Ortodoxie.

Doisprezece monahi, viteji marturisitori, eroi si aparatori ai Ortodoxiei, care s-au împotrivit cu mare impetuozitate tradarii curatei si nefalsificatei predanii a Domnului nostru Iisus Hristos, au fost condusi pe o colina din vecinatatea manastirii. Acolo, latinocugetatorii au înaltat o spânzuratoare. Unul câte unul vitejii monahi au fost spânzurati dupa cum o arata icoana zugravita în amintirea muceniciei lor. Luându-si ramas bun unul de la altul, s-au suit pe esafod si de acolo la cer, în dulceata si desfatarea raiului, unde se si odihnesc sfintele lor suflete.

Staretului i-au rezervat alt chip de mucenicie. Alt fel de moarte. Nu spânzurarea. Cu cât îl vedeau pe batrânul Eftimie, care desi fusese martor al atâtor de multe si de crunte schingiuiri la care fusesera supusi monahii sai,continuând sa se împotriveasca si sa protesteze cu toata taria sa sufleteasca împotriva unirii cu ereticul papa, cu atât delegatii împaratului si ai papei se umpleau mai mult de mânie. Turbau si scânteiau de furie. Cum sa se razbune pe el? Ce moarte sa-i aleaga? Înaintea manastirii era marea. Calaii l-au ridicat,au mânat corabia în larg si acolo - legat fiind cu lanturi - l-au înecat în mare.

Misiunea lor (!) se sfârsise aici. Urmau acum alte manastiri.

Plutonul soldatilor latini si latinocugetatori - reprezentanti ai împaratului - a poruncit adunarea în Kareia a tuturor monahilor care locuiau în chiliile din împrejurimile Kareii. Scopul adunarii era de a-i obliga pe monahii athoniti si pe întâistatatorul lor - pe Sfântul Protos Cosma (n.tr.) - sa accepte unirea cu "biserica" papei. Sa "cugete latineste" si sa primeasca dogmele latine.

Totusi, propunerii unei astfel de tradari s-au împotrivit toti. Si Protosul si monahii. Cu un singur cuvânt si cu o singura inima au raspuns ca sunt pregatiti sa si moara muceniceste pentru credinta ortodoxa,unica si adevarata credinta. În zadar reprezentantii latinocugetatori ai împaratului i-au amenintat pe monahi cu muncile si chiar cu moartea, iar pe Protos cu spânzuratoarea.

Cu îndrazneala si cu hotarârea de a muri muceniceste au vorbit împotriva unirii cu reprezentantii papei. Nu se pot împaca - spuneau - lucrurile de neîmpacat. Poate sa se împace Hristos cu Veliar, Hristos cu diavolul? "Ce întelegere este între Hristos si Veliar?" (II Cor. 6,15). Nici o împartasire nu poate exista între Rasarit si Apus. De la Rasarit ne-a venit luminarea, iar de la Apus întunericul.

Dialogul a fost considerat de prisos de catre latinocugetatori. Si aici, în Kareia, calugarii aghioriti s-au dovedit de neînduplecat. Stânci neclintite. De aceea si vrajmasii Ortodoxiei începusera muncile. Dar cu cât mai mult monahii erau chinuiti, cu atât mai mult marturiseau credinta ortodoxa cu toata puterea lor. Pentru aceasta li s-a si hotarât moartea. O moarte crunta: spânzurarea si junghierea. streangul pentru Protosul Sfântului Munte, ieromonahul Cosma, iar decapitarea pentru monahi. S-a înrosit de sânge pamântul sfânt al Kareii.

În Sfânta Manastire a iviritilor, una din cele mai mari manastiri din Sfântul Munte si cu un numar la fel de mare de monahi, latinii si latinocugetatorii au întrebuintat la început toate mijloacele pasnice. Pareau buni si amabili. Întrebuintasera toate posibilitatile lor în vederea unirii cu "biserica" papala: Asta o vrea Dumnezeu. Astfel este voia Lui: "ca toti sa fie una" (Ioan 17,21). Dar nici amabilitatile lingusitoare ale latinocugetatorilor, nici argumentele lor n-au putut sa-i ispiteasca pe parintii iviriti. Iviritii stiau foarte bine ce înseamna papa. Cunosteau istoria. Cunosteau câte rautati faptuise în anii ce se scursesera. stiau ca primirea "unirii" înseamna cea mai mare tradare. O, nu! În nici un caz nu vor primi o astfel de tradare, ce va fi o pata neagra asupra întregii lor vieti. pe pamânt si în cer.

Rezultatul a fost acelasi ca si la celelalte manastiri athonite. A fost sângele, mucenicia, moartea. si las` ca doar si ei sunt crestini!.

Ce-au facut asadar? Au poruncit garnizoanei de soldati ridicarea tuturor calugarilor. Porunca a fost executata imediat si, desigur, într-un chip neomenos, barbar, salbatic. Asa a vrut-o "Sfântul Parinte" de la Roma. "Scopul sfinteste mijloacele". Iar acest mijloc de arestare era permis doar cu scopul unirii. Si doar ridicarea monahilor?! Nu, ci si toate celelalte ce aveau sa urmeze în continuare.

Pe toti câti îsi aveau obârsia în Georgia (Iviria) i-au luat ca sclavi în Italia sau, dupa altii, i-au surghiunit în Italia. Ceilalti monahi - parinti si frati - au fost dusi de garda militara, dupa cum primise porunca, la arsanaua manastirii Iviron. Acolo, i-au urcat într-o barca având porunca explicita de a mâna în larg si acolo sa deschida niste orificii în vasul în care se aflau parintii iviriti pentru ca acestia sa fie înecati. Astfel s-a si întâmplat. Toti Sfintii Cuviosi Mucenici - Parinti si frati marturisitori - din Manastirea Iviron au fost înecati în mare si si-au dat sufletele lor sfinte Aceluia care a zis prin gura Apostolului si Evanghelistului Ioan: "Fii credincios pâna la moarte si îti voi da cununa vietii" (Apoc. 2,10).

În acea zi si în acea ora îngerii lui Dumnezeu, tineau cununi dupa numarul mucenicilor si marturisitorilor Bisericii Domnului nostru Iisus Hristos, Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicesti si Apostolesti, Bisericii Ortodoxe. Pomenirea lor se savârseste pe 13 mai.

În Sfânta Manastire Zografu, papistasii întrebuinteaza prima lor arma ca sa "arda" crezul ortodox al parintilor. Care arma? Arta retorica. Parintii sunt chemati sa-l recunoasca pe papa cap al Bisericii universale în schimbul a mult aur si a milei papale.

Dar ce replica au dat parintii la aceasta propunere a latinilor? Replica data a fost marturisirea credintei ortodoxe.

Iata raspunsul lor: "Si cine v-a spus ca papa al vostru este capul Bisericii? De unde aveti voi o astfel de învatatura? La noi Capul Bisericii este Hristos! Mai usor ne hotarâm sa murim decât sa cedam si sa se spurce acest loc sfânt de silnicia si tirania voastra! Nu deschidem portile manastirii! Plecati de aici!"

Atunci catolicii papistasi, iesindu-si din fire, întrebuintara cea de-a doua arma de care au dispus dintotdeauna. Care arma? Rugul, focul. Întotdeauna rugul a fost o arma a papei. Câti nu au murit pe rug? Reprezentantul lui Hristos - dupa cum se numeste papa - aceasta arma o întrebuinteaza împotriva tuturor acelora care nu-si pleaca capul înaintea lui si nu i se închina. Focul! În foc sa se piarda asadar si cei douazeci si sase de parinti zografiti! În foc, ca sa arda! Astfel la curajoasa marturisire a parintilor manastirii, catolicii papistasii raspund: "si prin urmare, daca tot o vreti, atunci muriti!".

Fara sa mai piarda timpul, latinii catolici alearga care mai de care ici si colo, aduna vreascuri si lemne, alcatuiesc un morman urias, dau foc si îi ard pe parintii marturisitori ai Ortodoxiei! Parintii au preferat sa marturiseasca credinta ortodoxa si sa moara, decât sa traiasca si sa se papistaseasca. Biserica noastra I-a asezat în ceata Cuviosilor Mucenici si cinsteste pomenirea lor în fiecare an la 22 septembrie.

Fratilor,

Nimeni si niciodata nu va izbuti unirea cu ereticul papa, pentru ca unirea înseamna supunerea fata de papa cu dezastruoase urmari pentru Ortodoxie si neamul nostru ortodox. O garantie sigura pentru integritatea Ortodoxiei de azi si de mâine constituie cei ce în zilele noastre sunt aparatori ai Ortodoxiei "în putere" si "în lucrare": poporul nostru ortodox, dar si castrul Ortodoxiei - acest Sfânt Munte catre care întotdeauna cler si popor au privit ca si catre un scut al Ortodoxiei. Întotdeauna, dar si astazi. Nu, în nici un caz nu vor deveni tradatori ai Ortodoxiei parintii de la Sfântul Munte Athos, chiar daca s-ar si gasi unul, doi care poate întâmplator vor accepta o astfel de dezastruoasa unire.
04.09.2008 “Filioque” de Octavian
Reafirmarea Ereziei “Filioque” in Noul Catehism Catolic

Un fragment din cartea “Noul catehism catolic contra credintei sfintilor parinti” de PS Photios, Arh. Philarete, Pr. Patric

Cea mai inalta invatatura a teologiei crestine este cea a Tri-Unitatii divine: Dumnezeu Se releveaza ca Unul in Trei Persoane: Tatal, Fiul si Sfantul Duh. Avand aceeasi fiinta, cele Trei Persoane sau Ipostasuri sunt un singur Dumnezeu, insa Ele difera prin proprietatile personale si alcatuiesc astfel o Treime. Tatal este fara inceput, Fiul se naste din Tatal, Duhul Sfant purcede din Tatal. “Proprietatea specifica Tatalui este nenasterea, cea a Fiului nasterea si cea a Duhului Sfant purcederea”. [24] “Numai prin aceste proprietati personale cele trei Ipostasuri difera intre ele”. [25]

Cu constiinta binecuvantata a acestei teologii, deopotriva unitiva si distinctiva, Parintii Sinodului II Ecumenic de la Constantinopol (381) au fixat credinta in Duhul Sfant astfel: “si intru Duhul Sfant, Domnul de viata facatorul. Care de la Tatal purcede. Care impreuna cu Tatal si cu Fiul este inchinat si marit, care a grait prin prooroci”. Enuntand atributul propriu Persoanei Sfantului Duh, ei nu au adaugat nimic Evangheliei in care Iisus Hristos Domnul declara cu propria Sa gura: “Iar cand va veni Mangaietorul, pe care Eu Il voi trimite de la Tatal, Duhul Adevarului, Care de la Tatal purcede, Acela va marturisi despre Mine” (In. 15,26).

Biserica Ortodoxa n-a adaugat nimic, n-a omis nimic in legatura cu acest punct: fidela “Crezului” Niceo-Constantinopolitan normativ pentru intreaga Biserica, ea a invatat intotdeauna ca Duhul Sfant purcede numai de la Tatal, dupa cum a invatat intotdeauna ca Fiul se naste numai din Tatal, deoarece despre acesta din urma Crezul spune: “Care din Tatal S-a nascut mai inainte de toti vecii”. Spunand ca Duhul Sfant purcede din Tatal si din Fiul (in latina Filioque) si incorporand aceasta doctrina in “Crez”, Biserica Romano-Catolica a introdus o inovatie contrara invataturii unanime a Apostolilor, a Parintilor si a Sinoadelor. Biserica Ortodoxa, deci, ii reproseaza doua lucruri:

a) insertia lui Filioque in Crezul Niceo-Constantinopolitan, in vreme ce, asa cum vom vedea, Parintii au pecetluit “Crezul”;

b) dogma insasi, adica ideea ca Sfantul Duh purcede de la Tatal si de la Fiul, idee care nu numai ca nu se afla in Traditie dar pe care scrierile Parintilor o resping in mod explicit.

Papii Inocentiu III, la Conciliul IV Lateran in 1215, Grigorie X la Conciliul II de la Lyon in 1274 si Eugeniu IV la Conciliul de la Florenta in 1439 au proclamat Filioque ca adevar de credinta. Ei credeau ca fara acesta nu putea fi mantuire. [26] Pentru faptul ca ii acuza pe ortodocsi de a fi scos pe Filioque din “Crez”, legatul Papei, cardinalul Humbert, a depus in 1054 pe altarul catedralei Sfintei Sofii la Constantinopol o scrisoare care excomunica pe patriarhul ortodox al Constantinopolului, Mihail Kerularios, act care a fost la originea schismei definitive intre Biserica Ortodoxa si Biserica Romano-Catolica.

Fiind vorba de o dogma atat de fundamentala, vizand Persoana Duhului Sfant, era de asteptat ca si Catehismul s-o reia explicand-o mai clar si justificand-o cu mai multa siguranta decat au facut-o alti autori catolici din trecut, caci de-a lungul secolelor Biserica catolica a incercat sa-si legitimeze pozitia prin tot felul de argumente pe care din partea lor teologii ortodocsi le-au respins .

Asadar, ce invata Catehismul cu privire la prima greseala pe care o reprezinta Filioque, adica cea a falsificarii Crezului?

1. “Crezul” relativizat

Expunerea istorica a paragrafelor 186 si 196 ale Catehismului omite referinta fundamentala la Sinodul III Ecumenic (Efes, 431) care a interzis sa se prezinte oricui ar voi sa intre in Biserica un alt “Crez” decat cel Niceo-Constantinopolitan. Iar Sinodul IV Ecumenic (Calcedon, 451) spune in cea de-a cincea sa sesiune: “Sfantul Sinod Ecumenic a hotarat sa nu fie ingaduit nimanui sa faca public, adica sa scrie, sa alcatuiasca sa invete sau sa prezinte o alta credinta. Iar cei ce ar indrazni sa scrie, sa compuna sau sa prezinte o alta credinta, daca sunt episcopi sau clerici sa fie depusi primii din episcopat, cei de-al doilea din rangul lor din cler; iar daca sunt laici, sa fie anatematizati”. Motivul pentru care Sinodul a interzis alcatuirea unei alte credinte, adica a unui alt text al Crezului decat cel Niceo-Constantinopolitan, este acela ca prezenta mai multor versiuni ii favoriza pe eretici care puteau astfel sa-si introduca pe furis propriile lor crezuri false. Existenta unei singure formule de credinta pentru intreaga Biserica facea imposibila aceasta manevra.

Sfantui Chiril al Alexandriei, participant la cel de-al III-lea Sinod Ecumenic, a dat toate explicatiile asupra acestei interdictii in Scrisoarea sa catre Ioan al Antiohiei: “Nu acceptam sub nici un chip sa vedem schimbata credinta, adica Simbolul credintei pe care l-au expus Parintii nostri si nu ingaduim ca noi sau altcineva sa schimbe vreun cuvant din ceea ce se afla aici, nici chiar sa lase sa cada vreo silaba, amintindu-ne de Cel ce a spus: “Nu muta hotarele vesnice pe care le-au asezat parintii tai” (Deut.19,14). Caci nu ei au vorbit, ci Duhul lui Dumnezeu Tatal, Care de la El purcede si Care nu este strain de Fiul dupa fiinta”. [27]

Este adevarat, deci, ca la origini, in Biserica au existat mai multe simboluri de credinta venerabile si ca explicarea Simbolului Niceo-Constantinopolitan ramane ingaduita; dar este interzisa referirea la un alt Crez decat acesta atunci cand se intentioneaza a se vorbi in numele Bisericii.

Cine le-a dat autorilor Catehismului dreptul de a da intaietate Simbolului Apostolilor (§ 196) care este venerabil, dar care nu este totusi “Crezul”? De ce se lasa astfel deoparte lucrarea Sinoadelor, a Parintilor si a papilor anteriori?

2. “Crezul” desigilat

Catehismul citeaza apoi in mod fals la pagina 51 “Crezul” Niceo-Constantinopolitan. Un text de ambitia teologica a Catehismului Bisericii Catolice ar fi trebuit sa practice cel putin regulile strictei obiectivitati si sa prezinte textele cu rigoare si exactitate. Ori citarea care se face in cazul “Crezului” Niceo - Constantinopolitan (provenit de la Sinoadele Ecumenice I si II tinute in 325 si 381) introduce in text, impotriva oricarui adevar istoric, dubla purcedere a Duhului Slant de la Tatal si de la Fiul sau Filioque (§ 184, p.51). Cum poate oare Catehismul sa afirme pe de o parte ca Simbolul Niceo-Constantinopolitan “este comun si astazi tuturor marilor Biserici din Orient si Occident” (§195) si sa-l citeze intr-o versiune inexacta, pentru ca Filioque nu figura in Simbolul Niceo-Constantinopolitan; el a aparut numai injurul secolului VI-lea, a fost combatut de Papii Romei Leon III si Ioan VIII, adaugarea sa la Crez e socotita de Biserica Ortodoxa drept o erezie si ea a fost in secolul al XI-lea cauza rupturii comuniunii cu Roma a tuturor celorlalte Patriarhate ale Bisericii vechi. Cum pot fi trecute sub tacere fapte al caror adevar este stiut de toti cei ce au cat de cat stiinta de istoria Bisericii?

De altfel Catehismul se tradeaza el insusi, caci la cateva pagini dupa ce a citat Simbolul Niceo-Constantinopolitan, recunoaste ca Filioque este o “traditie latina” (§ 246), ca “nu figura in simbolul marturisit in 381? si ca “a fost admis treptat in liturghia latina (intre secolele VIII si IX)” (§ 247). Daca, asa cum recunosc teologii romani, “introducerea lui Filioque in Simbolul Niceo-Constantinopolitan de catre liturghia latina constitute, totusi, pana astazi un diferend cu Bisericile ortodoxe” (§ 247), cum pot aceeasi autori scrie cateva pagini mai sus ca acesta mai “este comun si astazi tuturor Bisericilor Orientului si Occidentului?” Caci: sau e vorba de un articol secundar si atunci nu se intelege de ce a fost si a ramas cauza principala a separatiei
04.09.2008 despre Filioque de Octavian
Sf. Petru Movila despre Filioque

“Duhul Sfant purcede numal de la Tatal, ca izvor si incepatura a dumnezeirii. Pentru care insusi Mantuitorul nostru invata zicand: Cand va veni Mangaietorul, pe Care eu Il voi trimite voua de la Tatal, Duhul Adevarului, Care de la Tatal purcede (In 15, 26). Aceasta invatatura o talcuieste sfintitul Atanasie, in Marturisirea sa de credinta: Duhul Sfant, de la Tatal, nefacut, nici creat, nici nascut, ci purces. Dumnezeu si Tatal, El singur este obarsia celor doi si este nenascut. Iar Fiul, numai in Tatal avandu-Si obarsia si fiind purces si trimis in lume prin Fiul. Iar Grigorie Teologul astfel graieste: Duhul Sfant, Care de la Tatal purcede. Acesta intrucat de acolo purcede, nu este o faptura; intrucat nu este nascut, nu este nici Fiul si intrucat este la mijloc intre nenascut si nascut, este Dumnezeu. Despre aceasta s-a vorbit mai pe larg la primul articol. Este deajuns, asadar, acum sa socotim ca lucru neindoios si sa credem ceea ce Hristos ne-a invatat si ceea ce Biserica de Rasarit, cea soborniceasca si ortodoxa, crede si a marturisit la cel de-al doilea sinod ecumenic si a intarit Marturisirea de credinta fara adaosul: si de la Fiul. Si, impotriva acelora care au adaugat cuvantul acesta: si de la Fiul a rostit mustrare nu numai Biserica de Rasarit, ortodoxa si soborniceasca, dar si cea de Apus, a Romei. Pentru aceasta dau marturie doua tabele de argint pe care era scrisa sfintita Marturisire de credinta, in greceste - pe una din ele - si pe alta, in latineste, fara adaosul acestei parti: si de la Fiul. Aceste tabele, din porunca lui Leom al treilea, papa al Romei, au fost atarnate in biserica Sfantul Petru, in anul de la Hristos 809, cum spune Baronius. De aceea, cine ramane statornic si neindoit in aceasta credinta, are nadejde sigura de mantuirea sa, fiindca nu se abate cu nimic de la parerea de obste a Bisericii.”
11.09.2008 MIRACOLE? INSELARE! de Agaton
MIRACOLE? INSELARE!

Sfantul Ierarh Marcu al Efesului spune ca: "Noi de fapt am rupt toate legaturile cu latinii tocmai fiindca sunt eretici" [1]. Iar Sfantul Ioan Maximovici ii considera pe acestia cazuti din har: "... multimea credinciosilor bisericii din Apus care cazusera deja din sanul Bisericii Sobornicesti, pierzand prin aceasta darul Duhului Sfant" [2]. Asadar, se pune problema daca putem vorbi de sfinti si miracole in catolicism de vreme ce la ei nici botezul nu este valabil, dupa cum am aratat anterior. Talcuind Canonul 46 Apostolic, Sfantul Nicodim Aghioritul citeaza 3 Sfinti Parinti, care ne invata ca: "Nici un eretic nu da sfintenie prin taine" [Sfantul Leon, Epistola catre Nichita] si ca "Botezul celor rau cinstitori de Dumnezeu nu sfinteste" [Sfantul Ambrozie, Cuvant pentru cei ce se catehisesc]. Deci, "Nu te amageasca pe tine, o, ascultatorule, adunarile ereticilor, ca au botez dar nu luminare, ci se boteaza cu trupul, iar cu sufletul nu se lumineaza" [Sfantul Ioan Gura de Aur, La inceput era Cuvantul].

Si pentru ca vorbim de apuseni, cel mai potrivit ar fi sa dam cuvantul unui apusean; nu oricui, ci Cuviosului Serafim Rose, un convertit la ortodoxie, care, inainte de aceasta a fost adeptul mai multor religii si filosofii. In cartea sa, "Ortodoxia si religia viitorului" spune ca "Romano-catolicii si protestantii de astazi nu cunosc puterea harului dumnezeiesc. De aceea nu ne miram ca ei nu sunt capabili sa-l deosebeasca de inselatoriile dracesti". Cu adevarat inselatorii dracesti sunt "miracolele" catolicilor de la Medjugorie, Fatima, Lourdes, cum tot inselare este si in cazul Padre Pio. Si Sfantul Ignatie Briancianinov este sceptic in privinta miracolelor catolicilor: "O mare parte dintre nevoitorii bisericii apusene, socotiti in sanul acesteia ca foarte mari sfinti - aceasta dupa caderea ei de la Biserica rasariteana si indepartarea Sfantului Duh de la ea - s-au rugat si au ajuns la vedenii, bineinteles mincinoase, prin metoda pe care am amintit-o. Acesti paruti sfinti se aflau in cea mai cumplita inselare draceasca. Inselarea isi ridica deja in chip firesc capul pe temeiul hulirii impotriva lui Dumnezeu prin care este schimonosita la eretici credinta dogmatica. Purtarea nevoitorilor latinilor, cuprinsi fiind de inselare, a fost intotdeauna «extatica» din pricina neobisnuitei lor infierbatari trupesti si patimase. Intr-o asemenea stare se afla Ignatiu de Loyola, intemeiatorul ordinului iezuitilor".

Cum putem cunoaste si deosebi minunile de inselare? Ne spune Mihail Urzica [3]: echilibrul moral, desavarsita concordanta cu invatatura Bisericii, puritatea revelatiei, minunile poarta pecetea Domnului si sunt insuflate de Duhul Sfant sunt conditii esentiale pentru certificarea minunilor. Cam greu in cazul catolicilor, nu credeti?

PADRE PIO

Un exemplu clar de inselare este si in cazul lui Padre Pio. Acesta, sustin catolicii, ar fi intrat in contact cu Sfintiii Ingeri si cu Fecioara Maria, inca din copilarie. Ba chiar a renuntat la timpul alocat cercetarii Scripturilor pentru a avea mai mult timp de conversatie cu puterile celeste. Asa se face ca, primind inselarea, Padre Pio s-a indracit. Numai ca diavolul nu se putea manifesta in toata rautatea lui pentru a nu-i speria pe viitorii ucenici si a nu se da de gol. La 6 mai 1913, Padre Pio scrie duhovnicului sau: "Ma simt arzand cu totul, fara foc. Mii de flacari ma consuma; simt ca mor in continuu si totusi sunt viu". Din marturiile celor apropiati lui Padre Pio, cunoastem ca temperatura acestuia oscila pe timpul crizelor demonice intre 48 si 52 de grade Celsius! Cei naivi considera aceasta un efect al daruirii sale catre Dumnezeu, dar noi stim ca unirea cu Dumnezeu nu provoaca durere. Mai mult, daca citim marturiile din viata yoghinilor, vom constata ca si acolo s-au manifestat astfel de cazuri, ceea ce ne face sa credem ca Padre Pio nu a simtit caldura raiului ci focul iadului. Iar din Traditia ortodoxa stim ca febra este des intalnita in cazurile de demonizare [Ioan 4,2; Fapte 28, 1].

Cativa ani mai tarziu, Padre Pio intra intr-un fel de transa, pierzandu-si cunostinta si cazand la podea, inconstient. Deoarece aceasta se intampla mai ales in biserica, paraclisierul Michele Pilla se sperie la inceput, dar ulterior lasa cheia in usa, astfel incat padre Pio sa poata incuia cand isi va reveni. In termeni medicali, aceasta se cheama epilepsie, iar epilepsia este tot o forma de demonizare.
Oare cati dintre Sfintii Parinti Rasariteni au fost cuprinsi de frisoane, febra, tremurau si se aruncau pe jos, zacand inconstienti? Si presupunand ca au fost rapiti in vedenie, oare cati se laudau cu asta? Cititi in Epistola a doua catre Corinteni, a Sfantului Apostol Pavel, capitolul 12, versetul 1 si o sa vedeti pilda de smerenie. Acolo, Sfantul Pavel vorbeste la persoana a treia despre el cand zice ca stie pe cineva care a fost rapit cu duhul, desi chiar el a fost acea persoana. Dar trufia omeneasca, mai ales a apusenilor care dintotdeauna s-au crezut superiori, nu are oprelisti.

O data, Padre Pio a spus: "... ma rog lui Iisus sa verse asupra mea toate necazurile pregatite pentru pacatosi si sufletele din purgatoriu...". Daca padre Pio ar fi fost cu adevarat sfant ar fi cunoscut ca nu exista asa ceva ca purgatoriul, ca aceasta este o inventie catolica fara nici un temei in Sfanta Scriptura sau in Sfanta Traditie.

La 20 septembrie 1918, inselarea atinge apogeul: pe corpul lui Padre Pio apar stigmatele (ranile) Mantuitorului. Dureri cumplite si sange siroind din abundenta. Si Padre Pio se credea sfant... Pe 1 septembrie cinstim pe Sfantul Simeon Stalpnicul. Acesta a avut urmatoarea vedenie: fiind foarte ravnitor la rugaciune, diavolul vrand sa-l piarda, i-a aparut intr-o caleasca de foc zicandu-i ca este ingerul Domnului, trimis de El, pentru a-l rapi la cer, in ceata Sfintilor. Sfantul Simeon pune un picior in trasura, dar Sfantul Inger Pazitor ii da in gand sa-si faca Sfanta Cruce. In acel moment, vedenia se naruie, nu inainte ca diavolul sa-i raneasca piciorul cu o sabie. Asadar iata pretul platit pentru inselare. Sfantul Simeon cu o rana la picior in care se vor cuibari viermi ce-l vor manca de viu, iar Padre Pio cu dureri cumplite si atacuri demonice. Insa Sfantul Simeon s-a trezit si s-a pocait, in timp ce Padre Pio primeste inselarea motiv pentru care demonii il ataca. Oare atat de impovaratoare este sfintenia? Ce s-o fi intamplat cu viata linistita a Sfintilor de prin Paterice? Un alt eveniment din viata lui Padre Pio ne pune pe ganduri, apropos de patania Sfantului Simeon: in timp ce spovedea in biserica, un personaj ceresc i-a strapuns inima cu o lance inrosita in foc. Acest atac a lasat un semn fizic si a fost interpretat ca o binecuvantare. Cata inselare! Si cand te gandesti ca au mai fost asemenea cazuri in biserica catolica: Teresa de Avila, Francisc de Assisi, Marguerita Alacoque, si altii...

Despre falsele teofanii cititi mai pe larg aici!

MEDJUGORIE, FATIMA, LOURDES
In vara anului 1981, niste copii plecati la joaca au fost inselati de diavol sa creada ca o vad pe Maica Domnului. De atunci si pana astazi, ei sunt singurii care intra in contact cu "Maica Domnului", pe care aceasta i-a ales sa comunice lumii mesajele ei. De ce n-o fi ales Maica Domnului vreun preot sau calugar, sau macar vreun om cat de cat duhovnicesc in locul acestor copii plecati hai-hui pe dealuri, am vrea si noi sa stim. Atatia calugari, atatia preoti se roaga infocat Maicii Domnului si nu o vad, iar acestor copii ratacitori li se descopera.
Si ce le spune "Maica Domnului"? Le spune sa se roage cu Rozarul, sa traiasca mai intens Liturghia (chiar daca dureaza 30 de minute si stau pe scaune ca la teatru, acompaniati de instrumente muzicale), sa se impartaseasca mai des (amintim aici ca Apusenii au eliminat rugaciunea de invocare a Sfantulu
16.09.2008 lui Agaton de Ioan Roman
Sa presupunem ca Pr. Agaton are dreptate. Catolicismul e o erezie, papa o figura luciferica orgolioasa si mandra. Dar am o intrebare catre Agaton, poate ma lamureste el, ca pana acum nimeni n-a facut-o. E vorba despre cateva texte liturgice, care nu apar pentru prima data pe site, cum de altfel toate se repeta. Primul e textul liturgic neindreptatit (adica de dinainte de 1913) al Mineiului pe luna ianuarie, a zilei de 16, a sarbatorii numita “Inchinarea lantului Sfantului apostol Petru” care spune: “Astazi temelia Bisericii, Petru, piatra credintei, ne pune inainte cinstitul lant… Temelia Bisericii, piatra credintei, mai marele apostolilor, temelia cea neclintita a dogmelor, verhovnicul apostolilor… punatorule de lege… pastorule al turmei lui Cristos, Petre slavite… Roma neparasind, la noi ai venit,… cel ce ai fost decat apostolii mai intai pe scaun sezator… pe temelia credintei sufletele tuturor credinciosilor le-ai zidit.”

Al doilea text e din vechea rugaciune de dezlegare pentru morti, care contine urmatorul pasaj: “care pe verhovnicul ucenicilor si apostolilor tai, Petru, ai zidit Biserica ta si i-ai dat lui cheile imparatiei cerurilor” si care a fost inlocuit cu urmatorul text: “Cela ce dupa Sfanta Ta inviere din morti cea de-a treia zi, cu darul tau ai binevoit a da sfintilor tai ucenici si apostoli cheile imparatiei cerurilor…” Intrebarea mea e: care a fost motivul indreptatirii acestor texte liturgice, care, de altfel, oglindesc invatatura Bisericii Ortodoxe? Pentru ca, din cate stiu, prima indreptire a facut-o Biserica Ortodoxa Greaca in anii 1884-1885, urmata mai apoi (si) de Biserica Ortodoxa Romana in anul 1913.

E o intrebare la care pana acum nu am primit raspuns…

Ba mai mult, in sarbatoarea Sfantului Leon cel Mare, episcopul Romei, Mineiul zice: "Cum te vom numi pe tine, de Dumnezeu insuflate? Cap al Bisericii lui Cristos celei dreptcredincioase, ochiul bunei credinte... cel de acum urmatorul cinstitului petru si imbogatit cu scaunul cel mai de sus al aceluia..." Cum se face, ca Leon cel Mare e cinstit ca sfant in calendarele ortodoxe, iar in cartile de istorie a bisericii e numit expansionist si mandru, un papa care incalca libertatea si drepturile Bisericii Ortodoxe?

Sau dn mineiul lunii noiembrie: (Sf. Clement)

"De supararile patimilor odihnindu-ti gandul, l-ai facut a se zabovi la cunostinta celor ce sunt cu adevarat, prea sfintite Clemente. Pentru aceea cela ce chiar si mai inainte de toate acestea, te-au tras la aceasta, prin Verhovnicul Apostolilor, Petru, carele te-au invatat pe tine cele dumnezeiesti, si te-au lasat vrednic urmatoriu lui si in urma caruia bine ocarmuind Biserica, preaintelepte, ...."

Aceasta e "parerea" Dumnezeiestii Liturghii despre episcopii Romei, pana in anul 1913, anul indreptatirii.

Pe cine sa cred? Cui sa-i dau dreptate, articolelor de mai sus sau Sf. Liturghii?

Sa-mi fie cu iertare daca nu voi comenta articolele de mai sus. O intrebare tot catre Agaton: ce inseamna
- se împartasesc unii pentru altii;
- din cauza celibatului clerului moralitatea publica sufera.
- nici arhiereul lor, nici preotii lor nu fac slujbe în sobor?
Nu stiu de unde-i cetire... in fine, eu as mai pune si chestia cu extraterestrii, prietenii papei ;)

macar e mai fondata decat cele de mai sus
Marea mea intebare e legata de liturghia indreptatita. Va rog, daca se poate, sa sacrificati putin timp si rabdare pentru intrebarea aceasta


Catre Octavian, pe care de altfel il felicit pentru citat, as avea o rugaminte: daca termenul ortodox din greaca in romana se traduce cu ortodox si nu dreptcredincios, dreapta credinta, pentru mine e ok, dar atunci termenul ?at????? sa se traduca nu cu sobornicesc, care inseamna sinodal,ecumenic (vezi DEX) ci cu termenul catolic. Asa, ca sa fim putini obiectivi, nepartinitori. Multe minti s-ar "sminti" daca doar acesti doi termeni ar fi tradusi corect...




18.09.2008 o intrebare tutoror comentatorilor. de Ioan Marinoiu
Celor care sutin ca Ortodoxia este "credinta adevarata" sau "dreapta credinta: etc.etc. le pun intrebarea de ce tote tarile, opoarele, ortodoxe sunt sarace si inapoiate. Nu cumva ortodoxia este cauza? Cel mai crunt raspuns ni-l da milioanele de truditiri ortodocsii care in prezent muncesc, la patroni catolici, protestani si neoprotestani din Europa Occidentala, America de Nord. USA si Canada. Nu teoriile pro si contra ci realitatea cruda a credinciosilor ortodocsi care pleaca aiurea in lume sa-si intretina familia. rusine Sf parinti ai bisericii mele ortodoxe. coborati cu capul pe pamant.
23.09.2008 http://ro.orthodoxwiki.org/Petru_Aleutinul de sorin
http://ro.orthodoxwiki.org/Petru_Aleutinul
06.10.2008 24.07.2008, Cateva informatii istoroce si unele sugestii de lectura de Mirela de Ioan Marinoiu
Mirelea felicitari pentru informatii istorice si sugestii.Mai intai despre calitatea preotului.La Greco-Catolici
din scoala primara parohiala, si din liceie numai acei tineri aptitudini de a sluji biserica lui Cristos puteau urma seminare,teologice. BOR, neavand scoli in timulul comunismului a inscris la semminarii tineri ducati in spiritul ateist al "Cravatei rosii" si UTC. Nu-i de mirare atitudinea dusmanoasa a multor preoti ortodocsi impotriva marilor patrioti romani care au fost/sant Greco-Catolici.Privind dintr-un anumit unghi asistam la o lupta surda pe pamant "ginto latin" si slavism.Cu privire la unele sugestii de lectura recomand urmatoarele:
1)"the clash of Civilizationis and the
Remaking of World Order" 1996, Samuel P.Huntigtona.pag 158.in care stiintific nu pe pareri spune, granita intre cultura catolica occidentala si ortodoxia si islamica este la Carpati.2)"Academia romana Americana de stiinte si arta", 1977 de Mons
Octavian Barlea,Munhen-Germania,
Primele roade ale Unirii dela 1770 pag.
228. 3)Diplomati Ilustrii. Editura politica 1973.pag.72-132 si 221-280.

4)Hegal Editura Humanitas, 1983.pag.37-41.4}-Hegel dsprte cerstinism la pag. 39 spune,citez; ......Crestinismul iese la suprafata in timpul imperiului roman si devine religia oficiala a imperiului sub Constanti.Desi partea occidentala a imperiului se prabuseste
datorita invaziilor barbare, imperiul bizantin va ramane crestin pentru mai mult de o mie de ani.Aceasta este in opinia lui Hegal, un crestinism STAGNANT, DECADENT, pentru ca reprezenta o incercare de a aseza o mantie cresina peste niste structuri care erau PUTREDE pana in miezul lor (i.c).....Decadenta si puteziciune care sa asezat peste nefericitul popor roman in democratia romaneasca iliesciano-ortodoxa.


ermania


07.04.2009 epigonii de Iannis
Slabute articole. Lipseste miezul;din lectura articolelor se simte ca autorul este lipsit de pacea sfanta a comuniunii ecclesiale primare. O caracteristica a acestor articole : ura fata de ortodocsi.
14.05.2009 Agaton raspunde d-lui Ioan Roman la textul din 16.09.2008 de Agaton
Explicare : Sf.Petru Apostolul si Papa "Infailibilul"-episcopul Romei

Matei cap.18v.15-21 si Ioan 20,v.23...Relatia semantica Petru-piatra din versetul de la Matei cap.16v.18 este urmatoarea: In limba greaca, primul termen este substantiv de gen masculin: o petros care inseamna "piatra"in sens generic,materie pietroasa,simbol al duritatii("tare ca piatra")sau al insensibilitatii("inima de piatra"), dar piatra mobila, cu dimensiuni intre pietricica si pietroi;al doilea termen este substantiv de gen feminin: e petra si inseamna eminamente"stinca", aceasta fiind si simbol al imobilitatii("neclintit ca o stinca") sau al inflecsibilitatii("vointa de stinca"). Asadar, traducerea riguros exacta a textului este:"tu esti Petru si pe aceasta stinca (marturisirea credintei lui petru) voi zidi Biserica Mea", dar, in acest caz, ea nu mai poate reproduce jocul de cuvinte in virtutea caruia Iisus i-a schimbat lui Simon numele in Petru. Consecinta exegetica este aceea ca expresia"pe aceasta piatra" nu se refera la persoana lui Petru, ci la marturisirea acestuia din versetul 16 Matei cap.18, ca temelie a Bisericii lui Hristos. De altfel, adresindu-i-Se lui Petru, Iisus fusese cit se poate de limpede:"pe aceasta piatra (stinca) voi zidi Biserica Mea", nu: Biserca ta. Intrebarea li se adresase tuturor ucenicilor, iar Petru este purtatorul lor de cuvint; Iisus pare a-i raspunde numai lui Petru pt. ca vrea sa-i foloseasca numele(Petru=piatra) spre a definii soliditatea temeliei apostolice.Ca puterea extraordinara de a lega si dezlega pe pamint si in ceruri le-a fost data tuturor apostolilor o arata explicit textul din Matei cap.18,V.18 ca si altele(Ioan 20,23).Ea se exercita in si prin Biserica intemeiata de Hristos ca segment temporal al inmparatiei cerurilor.Sensul primar al cuvintului grecesc skandalon(pina acum tradus in romaneste prin "sminteala")este:piatra asezata de cineva in drum,obstacol menit sa-l faca pe altcineva sa se impiedice si sa cada(deci,piatra de poticnire).Prin devotiunea sa temperamentala si necontrolata,Petru=piatra de temelie (din versetul 18)devine Petru=piatra de poticnire,degradindu-si numele in negativul sau semantic.E un joc de cuvinte si semnificatii pe care Evanghelistul il urmareste lucid(ca si in Matei 18,6 , pe aceasi relatie:piatra-piatra).E sigur insa ca,si de data aceasta,Petru exprima ceea ce gindesc ceea ce gindesc si simnt,toti ceilalti ucenici,ei fiind impreuna cu totii(spre deosebire de lepadarea sa de mai tirziu,cind apostolii sint disperati).
Nu trebuie omis primul sinod apostolic de la Ierusalim in care apare polemica intre Sf.Petru si sf.Pavel cind acesta se opune cu indirjire asupra opiniei lui Petru(influentat de iudaizanti)prin care cerea ca paginii care se converteau la crestinism sa fie mai intii circumcisi si apoi botezati(Galateni cap.2 v.11)Versetul 9 din Galateni cap.2 ne arata ca stilpi ai Bisericii si pe Iacob,Chefa(Petru)si Ioan.
Concluzii: Marturisirea lui Petru nu argumenteaza infaibilitatea papala si pe papa ca si cap al Bisericii pamintesti caci Unic cap al Bisericii luptatoare(pamintesti)cit si a Bisericii biruitoare(cea cereasca)este Hristos Domnul in chip mistic Dumnezeu fiind singurul transcendent. Din pct.de vedere al harului ,toti apostolii erau egali avind puterea de a lega si dezlega pacatele oamenilor si prin aceasta de a deschide imparatia cerurilor celor ce cred si se pocaiesc, aratindu-se prin aceasta raportul de sinergie intre Dumnezeu si om prin har. Ca verhovnic(cel mai virstnic)era considerat lider aceasta nu insemna ca nu putea gresii(Matei16,v.22-23),iar textele de mai sus sunt explicite. Contradictia dintre Pavel si Petru din sinodul de la Ierusalim, prin care Petru cedeaza in fata sinodului-(Biserica) care valideaza argumentele lui Pavel despre botezul paginilor ne arata inca o data ca Petru nu este infailibil, deci nu avem temei pt.a sustine infailibilitatea papala din care au izvorit nenumarate neorinduieli si erezii in Biserica.
14.05.2009 pentru Agaton de Alin
Domnule, intregul dumneavoastra argument nu are nici o logica.

Daca Isus i-a spus lui Petru ca este piatra, fundatia, cum poate fi atunci Petru capul? Porniti de la o prezumtie falsa si pe baza acesteia va construiti intreg argumentul.

Mai mult, Isus i-a spus lui Petru in Ioan sa pasca turma sa. Si nu doar sa o duca la pascut, dar si sa-i dea sa manance.

Referitor la Petru, daca intr-adevar doriti sa faceti o exegeza autentica a Sfintei Scripturi, va invit sa cititi cu atentie Faptele Apostolilor sa vedeti in primul rand cine a inceput prima predicare, si ce a spus Petru in prima predicare a Cuvantului lui Dumnezeu dupa Rusalii.

Veferificati apoi de ce Pavel s-a urcat la Ierusalim sa-l vada pe Chefa/Petru.

Dumneavoastra puneti pe umerii lui Petru s