Home : Stiri : 2008-06-18
Doriti sa primiti pe e-mail noutati de pe site? Aflati mai multe aici!

Interviu in exclusivitate cu PS Mihai Fratila, episcop greco-catolic de Bucuresti

18.06.2008, Bucuresti - Greco-Catolica.org Afisari: 11411   Tipareste articol     Trimite acest articol pe e-mail
PS Mihai Fratila
PS Mihai Fratila

Pe data de 4 mai 2008 a avut loc in Bucuresti un eveniment asteptat de comunitatea greco-catolica din capitala de 60 de ani: instalarea, dupa inceperea persecutiei contra Bisericii Greco-Catolice in 1948, a primului episcop greco-catolic cu resedinta in capitala in persoana lui PS Mihai Fratila.

A trecut o luna si jumatate de la aceasta sarbatoare a Bisericii Greco-Catolice, ocazie cu care am dorit sa-i luam un interviu Preasfintiei Sale Mihai.

Pr. Cristian Terhes: Preasfintia Voastra, in primul va multumesc pentru faptul ca ati acceptat invitatia de a va lua acest interviu. Cu totii, greco-catolici din Romania sau din jurul lumii, am urmarit cu emotie evenimentul instalarii Preafintiei Voastre ca primul episcop greco-catolic cu resedinta in Bucuresti dupa 1948. Domnul v-a dat spre pastorire acum o turma care inainte i-a avut pastori pe doi vrednici episcopi greco-catolici, amandoi martirizati de catre reprezentantii Statului marxist-comunist pentru faptul ca nu au dorit sa se lepede de credinta lor si sa treaca la Biserica Ortodoxa: primul a fost PS Vasile Aftenie, mort in 1950 ca urmare a brutatilitatii anchetelor de la inchisoarea Vacaresti, iar al doilea PS Tit Liviu Chinezu, mort in 1955 la inchisoarea din Sighet. Cum ati gasit comunitatea greco-catolica din Bucuresti si Vechiul Regat, care pentru zeci de ani a fost impiedicata sa-si aiba propriul episcop in mijlocul ei?

PS Mihai: In primul rand impiedicarea era o asteptare. Invatatura Invierii ne spune ca pentru Domnul orice lucru bine facut este definit de bunavointa, oricat de mic sau neinsemnat ar parea, fiindca daruieste viata. A trai tot timpul in asteptarea unui moment prielnic este inselator. Nu suntem chemati sa conlucram cu Dumnezeu intr-un viitor nedefinit, ci in aceasta clipa unde El ne sustine. Viata nu se petrece, asteptand s-o traiesti!

Episcopatul nu e o premiere pentru munca depusa. Sunt lucruri distincte. Fiecare e potrivit la ceva anume in functie de punerea in valoare a propriilor talanti. Unei responsabilitati i se cer anumite aptitudini, plecand de la zestrea caracterului, dar mai  ales de la experienta de viata si a pregatirii.

PCT: Alaturi de PS Vasile Bizau, Episcop al Curiei Arhiepiscopiei Majore, sunteti unul dintre cel mai tanar episcop catolic din lume. In acelasi timp, sunteti episcop al unei Biserici Catolice care a fost persecutata si martirizata sistematic timp de 40 de ani, iar din 1989 pana in prezent vedem ca inca este persecutata si discriminata cu regularitate. Sa fie doar o intamplare ca o Biserica pe care multi au dorit-o moarta cu orice chip are, iata, cei mai tineri episcopi catolici din lume?

PM: Cred ca trebuie meditat asupra acestui fapt. Puteam disparea, dar Dumnezeu ne-a pastrat pana la revenirea libertatii. De ce? Ei bine, nu ca sa fim marturia reprosului pentru altii care au ingenunchiat, ci ca sa marturisim prezenta harului in slabiciunea umana, dar mai ales roada Spiritului chiar si in vremea intunericului.

Am reaparut dupa patruzeci si unu de ani de persecutie, dar cred ca atunci ne-am lasat surprinsi de evenimente. Harul pierdut nu se mai intoarce inapoi. Nu degeaba ne rugam la „Tatal nostru”: „fie voia Ta”. Noi, niste creaturi, ii spunem lui Dumnezeu atotputernicul aceasta! E semn ca putem strica bine lucrurile Domnului daca ne lipseste discernamantul. Dar de aceasta poate vom mai vorbi mai tarziu.

Cat priveste tineretea, ar fi doua lucruri de amintit. Mai intai faptul ca generatia intermediara, (intre 40 si 60 de ani) ce sustine in mod normal o institutie, la noi este foarte restransa din ratiunile persecutiei. In al doilea rand ar fi de remarcat adevarul, foarte bine aratat de altfel in Sfanta Scriptura, conform caruia Dumnezeu lucreaza mai ales cu persoane pentru care limitele sunt evidente. Desigur, tineretea este un mare dar, insa orice tanar cu multa responsabilitate risca in mod evident fiindca scoala vietii isi cere drepturile.

In anii 90 tinerete insemna doar energia pe care vechea generatie nu o mai avea. De ce sa nu o spunem, si sperantele unei generatii sunt intr-un fel delimitate de propria experienta, de propria epoca. Se dorea tinerete, dar poate pentru a perpetua modele din trecut, ale caror prezentare nu era cea mai potrivita. Ori speranta crestina nu e asteptarea implinirii proiectelor noastre, ci a fi permanent posedati de Hristos care isi poate scrie planul in functie de disponibilitatea cu care ne lasam condusi.

Este un psalm (130) care vorbeste de faptul de a nu aspira la lucruri care nu sunt facute pentru tine. Este un semn de virtute, dar mai ales rostul discernamantului. Episcopul, la fel ca orice persoana, este si el descris de idealuri, dorinte, de nevoia de atentie, de a face ceva. Experienta ne spune ca atunci cand omului i se incredinteaza o noua misiune, el face totul pentru a ascunde fragilitatea care-l defineste, mai ales in intalnirile cu ceilalti. Daca tineretea are conotatiile fragilitatii atunci ma bucur  sa pot medita asupra ei, ascultand temerile pentru a simti pana la ce punct ma tin legate de Dumnezeu. Sau sa accept infruntarea pentru a ma convinge (dureaza toata viata!) ca numai pacea de sus este in stare sa covarseasca un suflet de om.

Rezultatul rugaciunii autentice nu e lipsa grijilor, ci felul in care ii arati Domnului ca crezi in puterea sa. Rodnicia vietii depinde asadar in mare parte de puterea de a te indoi de propriile cuvinte si de a pune in discutie, prin smerenie, valoarea realizarilor. Daca pornesti la drum cu destindere si seninatate, va fi mult mai usor sa vezi ca limita este necesara. Ea aduce smerenie, prin urmare reinnoirea harului datator de viata. Ca sa poti oferi altuia bunavestire, trebuie sa o primesti tu insuti ca atare! Nu vi se pare?

PCT: In 1990, imediat dupa ce ati terminat liceul, ati hotarat sa va inscrieti la Seminarul Teologic Greco-Catolica din Blaj. Cum ati gasit atunci Biserica Greco-Catolica dupa atatia ani de persecutie si cum se vedea aceasta Biserica prin ochii unui tanar abia iesit din "era comunista"?

PM: Seminarul a inceput doar un an mai tarziu. La Blaj edificiul sau istoric de langa catedrala episcopului Micu-Klein, la caderea regimului, parea iesit de sub bombardamente. Am putut sa fac pasul acesta in ianuarie 1991 fiindca, har Domnului, am primit in familie odata cu notiunile credintei si constiinta ca eram unit, iar fidelitatea la „unire” ne cerea sa asteptam vremuri mai bune. Apelativul „greco”-catolic insemna pentru noi cei clandestini semnul apartenentei la un anumit fel de a fi, un anumit fel de a ne raporta la  prezent.

Am crescut cu bunica din partea tatalui meu pe bancile bisericilor romano-catolice, dar am stiut mai tarziu ca nu eram decat oaspeti privilegiati in casa fratilor nostri. N-am sa uit niciodata soaptele bunicii care indata dupa „Luati mancati” in missa latina, rostea „Ale Tale dintru ale Tale...” al liturghiei noastre, un lucru nemaiauzit, care in mintea unui tanc parea un  soi  de formula magica care transfigura in rugaciune pe aceea prin ale carei staruinte am primit zestrea de credinta.

Asa am aflat, in ianuarie 1990, Biserica mea: o comunitate, si spun asta fiindca simteam trairea unei apartenente, a unui anumit soi interzis de „eu”. Fara latura mondena atunci, dar suplinita de prospetimea unei puritati care te facea sa zburzi de bucurie. Am simtit atunci oameni credinciosi care, chiar daca nu stiau sa defineasca ce e acela un miracol, erau constienti ca-l traiau prin libertatea exprimarii lor. O apartenenta, asadar, in primul rand la Hristos, apoi un atasament fata de o Biserica vie, compusa din suflete vii, prin fidelitate fata de urmasul sfantului Petru si ruga ascunsa. Dar nu pot sa neg nici euforia, doar in parte valida,  si mai ales spiritul perfectionist al generatiei „pasoptiste”. Acest lucru, bun in sine, a impiedicat, din pacate, aproape imediat dupa eliberare perceptiile realitatii si a dat dreptate acelora, putini de-altfel, care stiau ca restaurarile nu pot merge decat pe portiuni in batalia pentru adevar in suflete.

Vedeti, aici este un aspect pe care noi l-am pierdut din vedere. Trairea sau experienta de credinta ecleziala, chiar si in clandestinitate, marginita inlauntrul unei constiinte care nu mai percepe realitatea, tinde sa devina ceva care seamana cu dilema pusa de Isus in parabola vamesului si a fariseului. Orice trezire sau reinnoire pe temeiuri spirituale incepe printr-o asumare a realitatii, prin deschiderea ochilor a ceea ce se petrece mai intai in noi, acolo unde traim si intre cei cu cine avem de a face. Cu alte cuvinte, binele este bine nu fiindca l-am facut eu, ci fiindca Dumnezeu m-a folosit ca sa arate ca orice lucru bun in lume trebuie sa se incarce de harul binecuvantarii sale, sa fie o marturie a bunatatii dumnezeiesti si ca lucrarea sa mantuitoare nu se da cu retinere. Am fost prinsi intre dilema de a ne re-ocupa spontan locul in societate si asteptarea unor recunoasteri publice din partea unei clase politice care avea tot interesul sa arunce praf in ochii celor care au rezistat fiindca jenau.

PCT: Prezenta unui episcop greco-catolic la Bucuresti in persoana Preasfintiei Voastre reia traditia intrerupta cu atata brutalitate de Statul marxist-comunist in 1948. Pe langa invitatii si oaspetii de onoare din Romania si strainate prezenti la instalarea Preasfintiei Voastre din 4 mai 2008, am ramas cu totii surprinsi intr-o oarecare masura de faptul ca Biserica Ortodoxa Romana nu si-a trimis nici un reprezentalt la acest eveniment desi a fost invitata. De ce credeti ca n-au venit?

PM: La aceasta intrebare, nitel cam temerara, as putea sa raspund in spiritul trairii acestor ani in care am tot asteptat o mana intinsa din partea Bisericii Ortodoxe. Nu o voi face plecand de la presupuneri, dar nici de la climatul general si mai otravit acum prin interpretarea tendentioasa a gestului IPS Nicolae.

Sa nu dramatizam! Bunica mea, o femeie inteleapta dealtfel, spunea sa nu alergi dupa caruta care nu te asteapta. Tot ea imi spunea ca persecutia a trebuit sa vina fiindca erau multe lucruri care nu cadrau in trecut. Spunea asta nu din inspiratie apocaliptica, ci din experienta vietii si o facea cu oarecare seninatate.

Dar sa ma reintorc la intrebare. Pe fondul suferintei dupa operatia PF Daniel nu stiu cat de mult a functionat primirea corespondentei sale.  Am primit la vreo zece zile dupa evenimentul instalarii mele o scrisoare foarte frumoasa de felicitare de la PF sa, apoi si mai tarziu raspunsul de Pasti. Veti spune ca incerc sa aflu circumstante atenuante.

In Ardeal exista un modus vivendi diferit intre uniti si ortodocsi, care a presupus o anumita doza de civilizatie in raporturi fiindca istoria locala ne avantajeaza dincolo de certuri sau impacari. Prezenta noastra la ceilalti este un semn de curtoazie si respect. Poate ca aici in capitala lucrurile stau altfel.

PCT: Cum ati defini semnificatia prezentei Preasfintiei Voastre in Bucuresti in calitate de episcop al Bisericii Romane Unite cu Roma, Greco-Catolica?

PM: Intrebarea dumneavoastra vine pe fondul unei asteptari din partea credinciosilor bucuresteni care s-a concretizat, in fine, prin sosirea unui arhiereu greco-catolic. Numai ca asteptarea pentru multi a luat sfarsit de atunci cand au ales varianta evidenta si comoda a unei apartenente in bisericile pe care le-au frecventat pana in 1989.

Generatii intregi de uniti au crescut in bisericile romano-catolice (ca si eu de altfel), iar in 1990 nu au mai simtit chemarea de a se reintoarce acasa. Era greu sa se reintoarca fiindca  aceasta casa trebuia reconstruita si inca din temelii!

Prezenta la Bucuresti a unui arhiereu greco-catolic este desigur importanta. Nu neaparat din motive de protocol sau forma, ci pur si simplu pentru ca e nevoie de unitate si colaborare pentru a sluji lui Dumnezeu in lucrarea de mantuire pe care El continua sa o faca. Am spus lucrul acest public, in salutul de la instalare, ca vocea episcopului este glasul Bisericii. Cu toate acestea vocea mea fara vocile lor ramane una singura. Dumnezeu ne vrea pe toti! De aceea ceea ce-i dam noi Lui nu ne restituie cu dobanzi, ci ne transforma intru Fiinta Sa. Nu ne sporeste averea, nici macar cea spirituala, ci ne indumnezeieste fiinta. Atunci vom intelege de ce sfintenia nu este o lucrare privata, iar Biserica nu e un club destinat timpului liber.

PCT: Sunteti la inceput de drum in aceasta lucrare de care v-a incredintat-o Domnul. Care considerati ca sunt prioritatile Preasfintiei Voastre in viitorul apropiat?

PM: Aceasta intrebare mi-au pus-o multi indata dupa proclamarea numirii, mi-am pus-o si eu mie insumi, dar fiindca mi se parea greu de crezut ca aveam nevoie de o strategie bine definita am renuntat sa-mi bat capul cu asta. Sunt ferm convins, acum dupa sase luni, ca din politica pasului cu pas se vor scrie realitatile. A rezista la acest drum e posibil, dar asa cum imi spunea un prieten, multi ani abate venerabil intr-o manastire benedictina, numai cu mijloacele luptei interioare. Vedeti, cine se tine de adevarul Evangheliei se teme sa nu-l piarda nu din lipsa cunoasterii, ci a iubirii. Cine se bazeaza doar pe cunoastere se va simti obligat de a-i pedepsi pe cei care nu participa la adevarul sau. Cum ar putea sa-i iubeasca pe altii daca nu impunandu-le adevarul! Aceasta e logica trasnita a celui care pleaca de-acasa cu socoteala gata facuta.

Parintele Olivier Raquez, rector multi ani la Pio Romeno la Roma, imi spunea ca regulamentele si strategiile se fac traind, folosind harul si ocaziile care se ivesc. Stiu personal ca orice alegere sau numire de episcop este provocatoare. Multi din predecesorii credintei noastre au realizat multe fiindca s-au lepadat de sine, au luat crucea vietii lor si s-au dus dupa urmele Domnului. Nu s-au scolit altfel decat la experienta vietii, iar asta le-a dat posibilitatea de a intari credinta cu care apoi au infruntat vremea grea a persecutiei. Persecutia nu vine ca sa ne mandrim de capacitatea noastra de rezistenta, ci de la ispasirea pentru nealinierile omului la har. De la nevoia de marturie si pana la parada pe care o facem cu justificarea de a arata cat si cum suntem de buni este totusi cale lunga.

Ca sa „nu bat apa in piua” pot sa va spun ca misiunea arhiereului greco-catolic la Bucuresti este in primul rand aceea de a oferi ratiunile propriei sale sperante si de a da unitate turmei. Cat priveste raportul cu autoritatile, e de la sine inteles ca aceasta apropiere va fi benefica tuturor si, de ce nu, inceputul unui dialog pe temeiul chemarii prezente, nu  al realizarilor generatiei care ne-a precedat.

PCT: Propun sa ne oprim asupra unei probleme pe care unii o considera "delicata", dar care este deosebit de simpla si poarta incarcatura dreptatii. Este vorba despre restituirea proprietatilor confiscate de catre Statul comunist de la Biserica Romana Unita cu Roma, Greco-Catolica, in 1948. Recent am aflat cu bucurie despre retrocedarea catre Biserica Greco-Catolica a unui imobil greco-catolic din Ploiesti aflat in posesia Bisericii Ortodoxe Romane. In acelasi timp vedem, insa, ca in Transilvania Biserica Ortodoxa Romana demoleaza sau distruge biserici greco-catolice pe care le-a primit de la Statul comunist in 1948, sau se impotriveste, prin actiuni greu de inteles intr-un stat de drept, cu orice chip retrocedarilor de biserici greco-catolice chiar si atunci cand acestea sunt castigate in instanta. Ati trait si studiat pentru multi ani in afara tarii, cunoasteti pozitia Bisericii Catolice din Europa si nu numai care ofera ospitalitate liturgica in propriile lacasuri de cult Bisericii Ortodoxe Romane. Cum considerati faptul ca in Occident BOR accepta cu bucurie aceasta caritate a Bisericii Catolice, iar in Romania nu-i lasa pe credinciosii greco-catolici sa se roage in propriile biserici cu toate ca acestia au spus ca nu-i vor scoate pe fratii ortodocsi afara?

PM: Cred ca dialogul porneste din alteritatea pe care energia dumnezeiasca a evangheliei o presupune. Un dialog care sa nu fie fatarnic. Sa admit si sa vad ca am in fata mea o persoana.

Marea ispita a umanitatii este plamadirea idolilor de aur din dorinta de a-l circumscrie pe Dumnezeu intr-o lume a necesitatilor. Atunci nu mai poate fi vorba de lupta sau auto-stapanire, ci pur si simplu de a se converti. E posibil si pentru crestini acest lucru. Da, da. Istoria vechiului legamant ne spune asta: omul fara de Dumnezeu e de compatimit. Atunci nu mai e importanta apropierea de un tel anume, ci schimbarea directiei, de a alege daca este necesar alt scop. Hristos nu e tinta, ci calea. Este deja drumul pe care ne angajam. Numai ca harul convertirii pentru acesti „neprihaniti” ai puterii, care refuza sa-l admita pe celalalt ca prezenta, nu e o putere, ci lumina – o lumina pe care omul, spuneam, n-o poate fabrica niciodata.

De aceea confiscarea memoriei comunitatii greco-catolice este prelungirea robiei sale babilonice. Aproape pe tonul „Dar de ce v-ati reintors la viata, fiindca in decembrie 1948 se terminase totul?”. Ori romantismul istoric nu mai e practicat de nimeni. La noi se mai poarta inca, ba mai mult dupa caderea comunismului au mai ramas grupuri care rescriu istoria dupa necesitate. Astfel se explica de ce bisericile sunt demolate, sacrul continua sa primeasca binecuvantarile puterii sau invers, si asa mai departe.

Celalalt” de fapt conteaza sau ma poate interesa atat cat imi slujeste propriilor proiecte sau interese. In strainatate, fratii nostri ortodocsi cer drepturi pe care acasa ierarhia lor nu „poate” sa le ofere din cauza dreptei credinte. Va puteti inchipui! Dar nu are rost sa continuam fiindca e un discurs lipsit de logica, la fel de irational ca acela pe care l-au folosit unii pentru a explica colaborationismul cu un regim opresiv - in numele „slujirii„ poporului - cum am auzit cu tristete.

Ortodoxia” nu e meritul unei Biserici, ci Sangele de mare pret prin care am fost rascumparati, Sangele Fiului lui Dumnezeu. Nu stiu daca ne amintim de felul in care vom fi judecati: de faptele iubirii si nu pentru oricine, ci pentru Hristos insusi in cel nevoias.

PCT: Ce mesaj ati dori sa transmiteti credinciosilor greco-catolici?

PM: Imi permiteti sa fac la sfarsit uz de defectul profesional al celui care predica. Sfantul Pavel spune ca «Dumnezeu il iubeste pe cel care da cu voie buna. Dumnezeu este Cel care inmulteste». Astfel se naste prisosinta spre tot lucrul bun. Putem crede ca: «El ne da samanta si ne da painea, tot El ne va inmulti roada dreptatii. Spre a ne imbogati spre darnicie, fiindca aceasta aduce multumire Lui Dumnezeu». (II Cor. 9, 7-11). In dar am luat, tot in dar vom da, iar Dumnezeu nu ne va lasa niciodata in lipsa. Si chiar daca Raiul nu se cumpara, Dumnezeu face totul pentru noi daca ne cheltuim prin investitiile Sale de incredere, bunatate si calm.

Va doresc sa puteti intelege cat de important este discernamantul si lucrarea de ispasire in lume a Bisericii care trezeste constiintele numai prin daruirea individuala a fiecarui om de credinta. Daca adevarul ne face liberi, daca adevarul il cautam, atunci adevarul trebuie sa fie viata noastra,  intalnirea cu Fiul lui Dumnezeu, nu confortul unei existente, zugravite poate pe indatoriri spirituale exterioare bine implinite, dar pe care ne-o dorim cat mai autonoma, privata si mai departe de semeni. Asadar Dumnezeu pe primul loc si marturia dragostei sale zi de zi.

Tuturor binecuvantare! Laudat sa fie Isus!

PCT: In numele Memorandistilor greco-catolici din Romania si din intreaga lume, a credinciosilor si preotilor greco-catolici, va uram intru multi ani de pastorire si ne rugam Domnului ca samanta Cuvantului pe care o saditi in sufletul cat mai multora sa dea rod insutit. Va multumesc Preasfintia Voastra pentru disponibilitatea aratata.

PM: Multumesc si eu.

Interviu realizat de
Pr. Cristian Terhes
Purtator de cuvant al
Memorandumului catre Statul Roman
al credinciosilor greco-catolici
din Romania si din intreaga lume
www.greco-catolica.org/memorandum

 

VICARIATUL DE BUCURESTI
al Arhiepiscopiei greco-catolice de Alba-Iulia si Fagaras
str. Sirenelor 39
050855 Bucuresti
tel. /fax (021) 4107356
e-mail: vicariatbucuresti@yahoo.com

*   *   *   *

Biografia PS Mihai Fratila, episcop greco-catolic de Bucuresti
23 Feb. 2009 - Greco-catolicii in dialog dificil cu Statul - Interviu cu PS Mihai, episcop greco-catolic de Bucuresti - Revista22
 

Comentarii
18.06.2008 Bravo PS Mihai! de george
Felicitari Preasfintite Mihai pentru interviu!

E lung, ce e drept, insa plin de invatatura.

Se vede ca sunteti o persoana care cautati sa traiti Cuvantul Domnului si sa-l impartasiti oamenilor.

Felicitari inca odata!
19.06.2008 Bine spus pentru cine are urecyhi de au de culturacrestina
Sfantul Pavel spune ca «Dumnezeu il iubeste pe cel care da cu voie buna. Dumnezeu este Cel care inmulteste». Astfel se naste prisosinta spre tot lucrul bun. Putem crede ca: «El ne da samanta si ne da painea, tot El ne va inmulti roada dreptatii. Spre a ne imbogati spre darnicie, fiindca aceasta aduce multumire Lui Dumnezeu». (II Cor. 9, 7-11). In dar am luat, tot in dar vom da, iar Dumnezeu nu ne va lasa niciodata in lipsa. Si chiar daca Raiul nu se cumpara, Dumnezeu face totul pentru noi daca ne cheltuim prin investitiile Sale de incredere, bunatate si calm."

Cuvintele Episcopului ne pot fi de invatatura. Sa invatam sa fim iubitori de Dumnezeu si atunci ne vom putea numi crestini. Si nu fii ai intunericului sau mincinosi.
25.10.2008 felicitari PREA SFINTIEI SALE PS MIHAI de duta adriana
Pe semne ca BISERICA GRECO CATOLICA avea nevoie de un Episcop ca Sfintia sa PS Mihai .felicitari pt modul atat de original pe care il folositi ,se vede ca sunteti o persoana diplomata si culta .aveti un cuvant plin de invatatura si demn de urmat .Laudat sa fie isus
Posteaza comentariu
Nume sau nick-name:*
Adresa de e-mail:*      
Titlu comentariu:*
Comentariu:*
* - toate campurile sunt obligatorii

Versetul Zilei
Tu esti Petru si pe aceasta piatra voi zidi Biserica mea si portile iadului nu o vor birui. Si tie iti voi da cheile imparatiei cerurilor, si orice vei lega pe pamant legat va fi legat si in ceruri, si orice vei dezlega pe pamant dezlegat va fi si in ceruri. (Mt. 16, 18-19)
Abonament:
Stiri aleatorii
04.06.2013 Sinodul Bisericii Greco-Catoli...
Proiectul de lege 253/2013 initiat de deputatul si vicepresedintele PDL Ioan Oltean impotriva Bi... citeste »

28.11.2013 Biserici greco-catolice recupe...
Nota: daca aveti date despre o biserica greco-catolica dupa Revolutie va rugam sa postati un comenta... citeste »

M E M O R A N D U M
catre Statul Roman
al credinciosilor
greco-catolici
din Romania
si din intreaga lume




15965954