“Dupa 12 ore de presiuni inimaginabile, am semnat”

CNSAS a anuntat ca va cerceta dosarele tuturor ierarhilor ortodocsi si ale sefilor tuturor cultelor religioase recunoscute in Romania. Desi asupra multora planeaza acuzatia de colaborare cu Securitatea, foarte putini ierarhi au avut demnitatea de a-si recunoaste greselile. Imediat dupa 1990, I.P.S. Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, a recunoscut public ca a colaborat cu Securitatea. Gestul sau a fost urmat de Arhiepiscopul de Alba Iulia, I.P.S. Andrei Andreicut, care a recunoscut si el ca a colaborat cu ofiterii fostei Securitati. Pina in acest moment, dintre toti membrii Sfintului Sinod al Bisericii Ortodoxe Rom‰ne, doar cei doi ierarhi au recunoscut public ca au avut relatii de colaborare cu Directia Securitatii Statului. La acestia se adauga I.P.S. Bartolomeu Anania, Arhiepiscopul Clujului, care s-a aratat dispus oricind sa-i fie publicat dosarul de la Securitate. Cu exceptiile de mai sus, ierarhia ortodoxa prefera sa adopte o pozitie ambigua, multi dintre sinodalii nostri asteptind cu sufletul la gura sa vada “nominalizarile” Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii. Cu toate ca multi dintre ei au avut “binecuvintarea” Securitatii pentru a pleca la studii in strainatate sau au colaborat activ, de voie sau de nevoie, acestia nu au avut demnitatea celor doi ierarhi de a-si cere scuze public. Ba mai mult, unii dintre ei afirma, ritosi, ca tot ce au facut a fost in numele credintei si al neamului. “Scandalul Teoctist” a aprins din nou sperante in sufletele sinodalilor, care trag nadejde ca o data cu acest episod asupra dosarelor se vor asterne praful si uitarea.

“Ani la rind m-au torturat psihic”

Inalt Preasfintitul Andrei Andreicut a avut amabilitatea de a ne pune la dispozitie marturia sa referitoare la relatiile pe care le-a avut cu Securitatea. Trebuie mentionat ca, inca din 1997, I.P.S. Andrei a avut curajul de a recunoaste legaturile sale cu politia politica. “Am avut de-a face cu ofiterii de Securitate si inainte de a fi vicar administrativ, cind eram preot la Turda. Ani in sir m-au torturat psihic din mai multe motive. Ii deranja, in primul rind, ca faceam catehizare cu copiii, cu tinerii. Al doilea motiv era ca aveam multi prieteni printre greco-catolicii din clandestinitate. Iar al treilea motiv era ca aveam prietenii care lor li se pareau dubioase, cum erau, de pilda, cea cu parintele N. Steinhardt, cu parintele Arsenie Papacioc sau cu alti duhovnici. In timpul pastoririi in Turda, telefoanele mi-au fost urmarite, iar predicile, inregistrate. (…) Dupa o confruntare mai dura, am avut ocazia sa-l cunosc pe cel care fusese insarcinat sa ma urmareasca zi de zi, un locotenent, Soptereanu, care s-a prezentat si care n-a fost un om rau. Nu incerca sa ma traga de limba, nici sa ma oblige sa dau declaratii. Era, din fericire, doar un birocrat care ma vizita formal pentru ca avea sarcina de serviciu. Nu as fi putut sa nu-i primesc pe ofiterii de Securitate. Ei bateau la usa si intrau, nu-i puteai scoate afara. Mi se pare ca acum este seful SRI in Turda acest domn Soptereanu! Peste citiva ani au intrat la mine in casa in lipsa mea; eu eram preot celibatar. Apoi au pus pe urmele mele un alt om din tagma securistilor, un securist notoriu, din rindul celor care ii torturau psihic pe oameni. Se numea Vasile Pop, cred ca este pensionar acum. Era colonel de Securitate, aria lui de activitate era la Turda, nu era el seful Securitatii, insa se ocupa de Culte. Cinci ani si mai bine a cautat sa pescuiasca ceva, ca sa ma aiba la mina. Si, pina la urma, a gasit o vina imaginara. (…)Am fost chemat la Cluj ca sa dau niste declaratii referitoare la intrarea la Seminar a unui baiat. M-au retinut acolo. De fapt, nu politia avea treaba cu mine, ci Securitatea. Acelasi Pop Vasile mi-a comunicat ca de acolo nu voi mai pleca, pentru ca imi vor face proces pentru trafic de influenta. Dupa ce-au facut timp de 12 ore presiuni insuportabile asupra mea, m-au obligat, pina la urma, sa scriu o hirtie prin care declaram ca nu ma voi opune vizitelor sale la mine acasa si ca voi sta de vorba cu el. Pentru mine a inceput un cosmar. Dupa ce am plecat acasa, ma simteam darimat psihic. Prin intermediul unui credincios din parohia mea am ajuns sa stau de vorba cu comandantul Securitatii din Turda. I-am spus ca eu, cu orice risc, nu pot sa-mi calc demnitatea preoteasca si sa devin informator, ca vreau sa-i dau o hirtie prin care sa retractez cele ce am declarat silit. Comandantul mi-a spus ca imi garanteaza ca nu voi mai avea probleme de genul acesta. Ulterior, presiunile lor s-au diminuat”.

“Biserica era obligata sa intocmeasca note de protocol”

“Viata Bisericii era urmarita pas cu pas, adica era un ofiter de Securitate si in Alba Iulia care avea in grija Biserica. Mi se pare ca se numea Cristea. Orice strain ne-ar fi vizitat, orice intrunire mai de seama ar fi avut loc, Biserica avea obligatia sa intocmeasca o nota de protocol pentru ca oamenii astia o pretindeau. Era si legal pe atunci. Sigur ca ii gaseau o acoperire frumoasa, in sensul ca sa nu se strecoare vrajmasi de-ai statului, ai poporului rom‰n si alte bazaconii. In general, toti preotii au fost in atentia lor, dar mai cu seama erau vizati cei care faceau activitate misionara puternica. Cred ca nici un preot n-a divulgat secretul spovedaniei; chiar daca a spus verzi si uscate despre o persoana sau alta, asupra careia i se cereau referinte”, ne-a mai declarat I.P.S. Andrei Andreicut.

FLORIAN BICHIR