
Doriti sa primiti pe e-mail noutati de
pe site? Aflati mai multe
aici!
Dupa cum va informam in numarul din 10 ianuarie, problema Bisericii “Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil” din Satu Mare nu este deloc clara, desi greco-catolicii au cistigat procesul cu partea ortodoxa la Curtea de Apel Oradea, pentru retrocedarea sfintului lacas. Parintele ortodox Viorel Lostun ne declara atunci ca imediat dupa ce au fost instiintati de sentinta cu pricina s-a facut recurs la aceasta sentinta, de data aceasta la Curtea Suprema de Justitie de la Bucuresti. Greco-catolicii au mai cistigat in instanta si cimitirul de linga gara CFR, precum si bisericuta din incinta acestuia (proces purtat cu Parohia Ortodoxa nr. VI din Satu Mare). Parintele Dumitru Roman, protopopul greco-catolic al Satmarului, ne declara in articolul trecut ca luni (10 ianuarie) se va intruni o comisie judecatoreasca care va analiza dosarul pentru a se elimina orice neclaritate sau incertitudine a actelor din dosar, urmind ca marti (11 ianuarie), partea ortodoxa sa primeasca o somatie conform careia sint obligati sa evacueze sfintul lacas in 5 zile.
* Ortodocsii au fost somati: “In termen de 5 zile de la primirea prezentei somatii sa lasati reclamantei (Biserica Greco-Catolica Satu Mare) in deplina proprietate imobilele si sa le evacuati”
In ziua de 11 ianuarie parintele Dumitru Roman ne-a furnizat o copie a acestei somatii de care vorbeam mai sus. Se ridica problema daca partea ortodoxa a primit-o. Pentru a afla un raspuns concret, l-am contactat telefonic pe parintele Viorel Lostun. Dinsul ne-a declarat ca nu stie de existenta unei astfel de somatii. Am mai asteptat o zi, iar abia ieri partea ortodoxa a primit somatia, fapt confirmat de parintele Viorel Lostun.
Redam in cele ce urmeaza actul cu pricina semnat de Biroul Executorului Judecatoresc Aurel Vasvari:
“Somatie catre Parohia Ortodoxa nr. 2 cu sediul str. 1 Decembrie 1918, nr. 4 si Parohia Ortodoxa nr. VI Satu Mare, preotul Petru Tataran, din Satu Mare, str. Corvinilor nr. 9,
In baza Titlului executoriu din Decizia Civila nr. 1275/2004-A (...), va somam ca in conformitate cu prevederile art. 387 alin. 1 si 2 si art. 578, Cod Procedura Civila, in termen de 5 zile de la primirea prezentei somatii sau afisarea ei la sediul dv., respectiv lasarea ei la domiciliul dv. sa lasati reclamantei (Biserica Greco-Catolica Satu Mare) in deplina proprietate imobilele inscrise in CF nr. 949 Satu Mare nr. top 3218/1, 3218/2 si 283, si sa evacuati aceste imobile. (...)
In caz contrar de neconformare vom proceda la executarea silita conform legii, cu sprijinul organelor de Politie, urmind sa suportati cheltuielile de executie. (...)
Mentionam ca prin Incheierea nr. 5/2005 in dosarul nr. 91/2005 al Judecatoriei Satu Mare, executorie, s-a incuviintat punerea in executare a titlului executoriu mai sus mentionat”.
* “Nu se va intimpla nimic”, declara parintele ortodox Viorel Lostun
Legat de aceasta somatie, parintele ortodox Viorel Lostun ne-a declarat urmatoarele:
“Nu se va intimpla nimic, chiar daca am primit actul redat de dv. Noi am facut recurs, iar conform actiunilor juridice efectuate de avocatii nostri nu se poate intimpla absolut nimic”.
Luind legatura si cu parintele Dumitru Roman, am aflat ca Prea Sfintia Sa Lucian Muresan - mitropolitul greco-catolic al românilor - se va implica in aceasta problema. Din partea Mitropoliei de la Blaj se va trimite in aceste zile la Guvernul României o instiintare cu cele intimplate acum la Satu Mare, document realizat cu scopul de a informa institutia de conducere a României, cerindu-se si o implicare a Guvernului pentru ca greco-catolicii sa intre in posesia bisericii respective.
* * *
Trebuie sa mai tinem cont de declaratiile aparute in 10 ianuarie in cotidianul nostru ale parintelui Viorel Lostun: “Nu vreau sa fac afirmatii nefondate, dar eu stiu ca greco-catolicii nu vor intra in posesia acestei biserici”. Totusi, care va fi deznodamintul? Ramine sa aflam peste 5 zile.
Florian Oprea