
Doriti sa primiti pe e-mail noutati de
pe site? Aflati mai multe
aici!
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului considera Politia - complice la incaierarea din Biserica "Schimbarea la fata"
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului, IPS Bartolomeu Anania, a cerut ministrului de interne Gavril Dejeu, prin intermediul unei scrisori deschise remisa ieri "Evenimentului zilei", sa ancheteze incidentele de vineri, 13 martie, din Biserica "Schimbarea la fata" din Cluj. Arhiepiscopia considera ca agresiunea din lacasul de cult a fost "pregatita, consumata si finalizata sub protectia si cu complicitatea politiei clujene". IPS Bartolomeu Anania crede ca in spatele acestei complicitati se afla prefectul judetului Cluj, Alexandru Farcas, "greco-catolic militant si cumnat cu preotul senator Matei Boila". Ortodocsii considera ca au fost victimele unei agresiuni care "a fost dinainte pregatita, faza cu faza, pregatire despre care politia, prin mijloacele proprii de informare, nu avea cum sa nu stie". Pozitia dura adoptata de Arhiepiscopie dupa pierderea Bisericii "Schimbarea la fata" continua prin descrierea halucinantei batalii dintre crestini: "In timpul slujbei, un grup de aproximativ 50 de greco-catolici s-au napustit spre mijlocul bisericii, imbrincind si rasturnind tot ce le sta in cale, inclusiv pe preotii slujitori si masa cu ofrandele Sfintului Maslu. (...). Incitati de preotul senator Matei Boila, agresorii au fortat usile imparatesti si au patruns in Sfintul Altar, profanindu-l, rasturnind totul de pe Sfinta Masa, inclusiv chivotul cu Sfintele Taine; Sfintul Agnet pregatit pentru Liturghia de seara a fost salvat, printre pumni..." In cursul zilei de ieri, prefectul Alexandru Farcas a declarat pentru "Evenimentul zilei" ca acuzele aduse de IPS Bartolomeu Anania sint total nefondate. De asemenea, seful Inspectoratului Judetean de Politie, colonelul Grigore Blaga, a organizat, zilele trecute, o conferinta de presa extraordinara in care scuza neimplicarea politiei prin faptul ca aceasta nu putea patrunde in interiorul bisericii pentru "a nu profana un lacas de cult".
ULTIMA ORA. Ieri dupa-amiaza executorul judecatoresc Marius Stolnean a consfintit retrocedarea bisericii catre greco-catolici. El a intocmit procesul verbal de evacuare din Biserica "Schimbarea la fata" a celor patru parohii si un protopopiat ortodox, predind cheile lacasului de cult reprezentantilor greco-catolici. Procesul verbal nu a fost semnat de catre nici un preot ortodox.
BOGDAN STANCIU, BOGDAN EDUARD